17:08
Comentarii Adauga Comentariu

_ Son Heung-min îşi îndeplineşte bine rolul de căpitan al lui Tottenham, spune antrenorul Postecoglou

Son Heung-min îşi îndeplineşte bine rolul de căpitan al lui Tottenham, spune antrenorul Postecoglou

Son, cel mai bun marcator al lui Spurs în această campanie, cu 15 goluri şi opt pase decisive, a preluat banderola de căpitan după ce Harry Kane a plecat anul trecut la Bayern Munchen.

Spurs l-a pierdut şi pe portarul francez, câştigător al Cupei Mondiale, Hugo Lloris, care s-a alăturat clubului Los Angeles FC după 11 ani petrecuţi la echipa din nordul Londrei.

"Nu a fost o decizie grea (de a-l face pe Son căpitan). Am considerat firesc ca Son să preia banderola, el este un adevărat lider şi la naţionala sa. Uneori, când ai un astfel de rol poate fi o povară, dar performanţele lui au fost remarcabile", a mărturisit Postecoglu.

"Vrem să încheiem sezonul în forţă şi să continuăm să construim pe baze solide. Sperăm ca peste alte 12 luni oamenii să ne privească diferit şi să vorbească despre noi altfel", a spus Postecoglou.

Fundaşul român Radu Drăguşin a fost integralist la Tottenham Hotspur în partida câştigată pe teren propriu de echipa sa, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Luton Town, sâmbătă, în etapa a 30-a a campionatului de fotbal al Angliei.

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 3, prin olandezul Tahith Chong, însă Tottenham a egalat după pauză, în urma unui autogol al burkinabezului Issa Kabore. Gazdele au marcat golul victoriei prin atacantul sud-coreean Heung-min Son, în minutul 86.

Drăguşin a fost titular în premieră la Tottenham Hotspur la mijlocul lunii trecute, când Spurs a fost învinsă cu 3-0 pe terenul altei echipe londoneze, Fulham, într-un meci din etapa a 29-a a campionatului de fotbal al Angliei. El a jucat în locul fundaşului olandez Micky van de Ven care era accidentat.

Tottenham este pe locul 5, cu 56 de puncte, după 30 de etape


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Muzeul Luvru ia în considerare mutarea 'Giocondei' la subsol

_ Primar, dar nu general. Ciolacu: Locul lui Piedone în echipă nu poate să fie decât ca primar la Sectorul 5

_ Schimbările climatice nu de vină pentru incendiile mortale din Chile: cercetători

_ Congresmanul democrat Donald Payne Jr. a fost �n comă de 11 zile

_ Hamas salută atacul iranian asupra Israelului: 'Un drept natural și un răspuns meritat'

_ Faceți cunoștință cu tânăra de 22 de ani care a devenit o senzație pe internet după ce a postat videoclipuri cu călătoriile ei cu un Land Rover de 40 de ani, numit Blue Tit (chiar și clipurile cu ea reparând motorul obțin mii de vizualizări)

_ Prea cald pentru Hollywood! BĂRBAȚII - de la Brad Pitt la Jon Hamm - care au spus că înfățișarea le-a rănit... după ce Eiza Gonzalez a susținut că este „fierbinte” a reținut-o

_ Prezentatoarea TV EMMA WILLIS vă împărtășește secretele ei de frumusețe pe care veți dori să le furați

_ Poliţia a amendat Primăria Bistriţa pentru modul deficitar în care au fost deszăpezite străzile

_ O ursoaică și doi pui își fac apariția din nou pe străzile din Odorheiu Secuiesc

_ Kristin Davis, în vârstă de 59 de ani, este lăudată pentru un aspect natural în timp ce se demachiează... la un an după ce a fost „ridiculă” pentru umpluturi faciale pe care le-a dizolvat de atunci

_ Biden spune că abordarea lui Netanyahu privind războiul din Gaza este o "greşeală"

_ Utilizarea „Arb” a fondului de salvare a băncilor crește (din nou) pe fondul ieșirilor de fonduri de pe piața monetară, a unei mari pierderi de RRP

_ SRI încinge imaginația conspiraționiștilor, de Dragobete: Ochii care nu se văd se uită!

_ Combaterea sclaviei �n China

_ De ce trebuie să regândim ceea ce știm despre praf

_ Cererile de rentabilitate ale fuziunii NIF au fost revizuite și verificate de mai multe echipe

Fluierul.ro îi intreabă pe toți cei care sunt Suveraniști : Șoșoacă a fost interzisă, Călin Georgescu a fost arestat după ce a câștigat alegerile prezidențiale că doar de-aia le-au anulat, dar George Simion nu a pățit niciodată nimic. DE CE?

_ VIDEO | Percheziții și arestări în Capitală - Furturi din mașinile parcate lângă restaurantele din Sectorul 1

_ Istoria unui abuz... Greenfield

_ CEO-ul United se angajează să sporească siguranța după incidente

_ Banca Angliei menține ratele dobânzii la 5,25%, în ciuda veștilor bune despre inflație... cu speranțe de ușurare pentru plătitorii de credite ipotecare în câteva luni

_ Mircea Geoană: Republica Moldova ar putea intra în UE până în 2030

_ Angajații companiei miniere știau despre fisurile dintr-un baraj înainte ca acesta să se prăbușească - uciderea a 19 persoane și aplatizarea unui oraș, potrivit tribunalului

_ Companiile aeriene Ultra-Woke Alaska dat �n judecată de foști angajați creștini pentru discriminare religioasă

_ Tipul de folie de plastic pe tunelurile înalte poate filtra lumina soarelui, influența creșterea plantelor

_ România, paradisul băncilor: Încă o bancă ar putea să fie cumpărată

_ Acestea sunt cele 20 de țări cele mai îndatorate față de China

_ Un influent de fitness, în vârstă de 23 de ani, a murit într-o râpă în timp ce explorează orașul fantomă italian cu prietenii săi

_ Imagini filmate în secret arată condiții „îngrozitoare” din interiorul fermelor care furnizează ouă „în aer liber” către Sainsbury’s – în timp ce RSPCA își denunță trei statutul „asigurat”

_ Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă

_ Investigarea reducerii emisiilor de cărbune și a mortalității în China

_ FOMC Leaves Rates Unch, Says (Bigger Than Expected) QT Taper To Start In June

_ Edmonton Oilers s-a calificat în turul secund al play-off-ului NHL

_ Swiftonomics: Cum superstarul pop american Taylor Swift stimulează economia

_ Grindeanu, în vizită la Terminalul Intermodal de la Decea, din judeţul Alba

_ Timiş şi Arad, sub cod roşu de caniculă a opta zi consecutiv

_ Scrimerii români au câştigat Trofeul 'Alfredo Bachelli' la spadă

_ Ministerul Educaţiei: România, mai aproape de OCDE în domeniul educaţiei

_ Scandal de Ziua Poliției: Europol cere să se urgenteze avansările în grad pentru polițiști!

_ Kevin Spacey neagă noile acuzații de comportament sexual nepotrivit

_ Valentin Mihăilă a marcat din nou pentru Parma în Serie B

_ Profitul T1 al Saudi Aramco a scăzut cu 14,5 la sută: declarație

_ 55 milioane de ţigări contrafăcute confiscate într-o săptămână

_ Fuziunile neutron-stele luminează misterele materiei cuarci

_ Exoplanetele pot conține mai multă apă decât se credea anterior

_ Trump face apel la „dezbateri imediate” împotriva lui Biden

_ Cartografierea schimbărilor din ionosferă cu smartphone-uri

_ Violenta banda venezueleană Tren De Aragua reapare în Tennessee

_ All Black Fly-jumătate Plummer se va alătura echipei franceze Clermont

_ WhatsApp face o schimbare MAJORĂ care va economisi ore utilizatorilor

_ Protest de amploare a lucrătorilor poștali: Ce solicită membrii SLPR

_ Viitor alunecare pe măsură ce îngrijorările Hawkish Fed revin

_ Prințesa Beatrix a Țărilor de Jos își încearcă mâna la agricultura în Utrecht în timpul campaniei naționale

_ Tehnica imagistică arată noi detalii ale structurilor peptidice

_ 7 persoane salvate în ultimele 24 de ore; două au ajuns la spital

_ Alimentele pe care experții în cancer vor să nu le mai consumați

_ Agenția de rating S&P reduce scorul de credit francez de la AA la AA-

_ Oamenii de știință fac câștiguri în misterul zăpezii lipsă

_ Siegfried Mureșan: Candidez la prima funcție importantă pentru România


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 157, afisate in 3 pagini.