06:09
Comentarii Adauga Comentariu

_ Premieră cu efect în toată Europa: Elveția, condamnată de CEDO pentru inacțiune în cazul schimbărilor climatice/ Se cere ieșirea țării din Consiliul Europei

Premieră cu efect în toată Europa: Elveția, condamnată de CEDO pentru inacțiune în cazul schimbărilor climatice/ Se cere ieșirea țării din Consiliul Europei

CEDO a decis că neatingerea de către guvernul elveţian a ţintelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră a încălcat unele dintre drepturile omului.

''Curtea a ajuns la concluzia că au existat unele lacune esenţiale în procesul autorităţilor elveţiene de a pune în aplicare cadrul de reglementare intern respectiv'', a declarat preşedinta CEDO, Siofra O'Leary.

Aceasta a adăugat că ''a existat o încălcare a articolului 8 al Convenţiei europene privind drepturile omului'', statul elveţian nereuşind să acţioneze la timp ''în manieră consecventă şi adecvată'' pentru atingerea ţintelor sale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

''Încă nu ne vine să credem, îi întrebăm în continuu pe avocaţii noştri 'Este bine?'. Şi ei ne spun că este cel mai bun lucru pe care l-am fi putut obţine. Cea mai mare victorie posibilă'', a reacţionat Rosmarie Wydler-Walti, una dintre liderele grupului de femei elveţiene ce constituie reclamantul în acest caz în instanţă.

De partea sa, purtătorul de cuvânt al Ministerului Energiei elveţian a afirmat: ''Suntem pe drumul bun. Facem o mulţime de lucruri''.

Decizia CEDO în acest caz, prezentat de peste 2.000 de femei, ar putea avea un efect de propagare în Europa şi în afara acesteia, stabilind un precedent pentru modul în care unele instanţe tratează, pe baza încălcărilor drepturilor omului, litigii referitoare la schimbările climatice.

Verdictul în dosarul elveţian, care nu poate fi contestat în apel, ar putea forţa guvernul să adopte măsuri mai ambiţioase pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, printre care revizuirea ţintelor pentru 2030 pentru a se alinia obiectivului din Acordul de la Paris.

Tot marţi, CEDO a respins alte două cazuri similare, primul prezentat de şase tineri portughezi împotriva a 32 de guverne europene şi celălalt adus în instanţă de un fost primar francez contra guvernului de la Paris.

Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de a condamna marţi Elveţia pentru lipsa de iniţiative în combaterea schimbărilor climatice "este doar începutul litigiilor climatice", a salutat militanta suedeză pentru climă Greta Thunberg, informează AFP.

"În întreaga lume, tot mai mulţi oameni îşi dau guvernele în judecată pentru a le trage la răspundere pentru acţiunile lor. În niciun caz nu trebuie să dăm înapoi, trebuie să luptăm şi mai mult, pentru că acesta este doar începutul", a îndemnat tânăra la Strasbourg.

"Vom folosi toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie, mişcarea pentru justiţie climatică a folosit diferite metode timp de decenii, repetând acelaşi mesaj iar şi iar şi, după cum putem vedea, emisiile continuă să crească, ne îndreptăm în continuare în direcţia greşită. Nu vom renunţa", a continuat ea.

Cel mai mare partid elveţian, Uniunea Democratică a Centrului (UDC), o formaţiune de dreapta radicală, a cerut marţi ca Elveţia să se retragă din Consiliul Europei după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat această ţară alpină pentru inacţiune faţă de schimbările climatice, transmite AFP.

Într-un comunicat emis după anunţarea hotărârii CEDO, UDC afirmă că aceasta este 'inacceptabilă' şi 'scandaloasă'.

'Judecătorii de la Strasbourg nici măcar nu au luat în considerare faptul că Elveţia este exemplară în materie de reducere a emisiilor de CO2. UDC condamnă cu fermitate această ingerinţă a unor judecători străini şi cere retragerea Elveţiei din Consiliul Europei', adaugă formaţiunea politică.

În Elveţia, Oficiul Federal al Justiţiei (OFJ), care reprezintă guvernul în faţa CEDO, a transmis că ia 'act de hotărârea Marii Camere'.

'Această hotărâre este definitivă. Ea va fi analizată cu autorităţile vizate, iar măsurile pe care Elveţia trebuie să le ia pe viitor vor fi examinate', a indicat OFJ.

UDC consideră însă că, 'prin verdictul lor de astăzi, judecătorii de la Strasbourg se transformă în marionete ale activiştilor şi şi-au pierdut acum definitiv credibilitatea'.

'Ingerinţa lor insolentă în politica elveţiană este inacceptabilă pentru o ţară suverană', mai afirmă partidul.

'CEDO devine o Curte expansivă. Aceasta înseamnă că ea se amestecă tot mai mult în afaceri naţionale care nu erau pe ordinea de zi la momentul creării sale - sau, mai degrabă, la cel al aderării Elveţiei în 1963', mai adaugă comunicatul UDC.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Urmăriți: KJP �ncearcă să-l �nchidă pe Peter Doocy de la Fox pentru că l-a �ntrebat de ce Biden vorbește cu oamenii morți

_ MIKE JOHNSON �N PROBLEME: Reprezentantul Thomas Massie anunță că �și va uni forțele cu MTG pentru a-l �nlătura din funcția de vorbitor � Johnson �și poate permite doar să piardă un vot GOP

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ De ce programe de slăbit foarte utile în cazul unora, eșuează lamentabil la alții?

_ Lucrător IT „care și-a ucis șeful milionar și soțul ei otrăvindu-i cu fentanil” a spus poliției că este predispusă la supradoze.

_ Moderna �nregistrează pierderi de 1,2 miliarde de dolari pe măsură ce cererea pentru COVID Jab se prăbușește, promite investitorilor un vaccin de �generația următoare� pentru a combate noile tulpini

_ Cei mai în vârstă gemeni siamezi, Lori şi George Schappell, s-au stins la vârsta de 62 de ani

_ Papa Francisc va vizita câteva țări din Asia

_ 'Era un bărbat de doamne!' Cum era cu adevărat vedeta Baby Reindeer

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ CAROLINE WEST-MEADS: „Partenerul prietenului meu o folosește ca bilet de masă”

_ Cum valurile și amestecul determină sistemele de revărsare de coastă

_ HORROR: Un american și frați australieni uciși �n timpul unei călătorii de surf �n Mexic, hoții �și aruncă trupurile �ntr-o f�nt�nă ad�ncă de 50 de picioare

_ Politica de predare a cuțitului zombi de la Labor, care oferea compensații pentru lamele avea „defecte uriașe” și putea costa până la 1,1 MILIOANE de lire sterline

_ Atenţionare de călătorie: Cod roşu de valuri mari şi vânt în Portugalia

_ Filmul „Sleeping Dogs”, cu Russell Crowe, bazat pe o carte a unui autor român, are premiera în SUA

_ Studentă suspendată după ce protestul anti-Israel s-a pl�ns că se confruntă cu consecințe pentru acțiunile ei

_ Ilan Şor a declarat că Republica Moldova ar trebui să coopereze cu Uniunea Economică Eurasiatică pentru dezvoltarea economiei

_ Se schimbă tot ceea ce se știa până acum: Ar putea exista viață pe 'Luna' lui Jupiter. NASA a prezentat sonda care ar putea descoperi acest lucru / VIDEO

_ Fotbalul poate fi crud, a afirmat selecţionerul Africii de Sud după eliminarea de la Cupa Africii pe Naţiuni

_ Percheziții la Primăria Ploiești - Mai mulți funcționari vor fi duși la audieri (surse)

_ Video | Accident teribil în Constanța. Sunt doi morți

_ URMĂȚI: Un deputat din Georgia înregistrează un videoclip cu străini ilegali ascunși într-o cameră ascunsă, sub protecție militară, pe aeroportul din Atlanta

_ Programele de transformare au şanse de reuşită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul anunță că și-a triplat producția de arme

_ În partea a treia a noului roman de neratat al autorului One Day David Nicholls, capul lui Marnie este întors de un străin enigmatic. Conrad era cel mai frumos bărbat pe care l-a văzut vreodată - dar nu știa el...

_ UE îşi propune să lanseze o misiune navală în Marea Roşie până la jumătatea lunii februarie

_ Gavin Newsom spune că democrații trebuie să fie îngrijorați de candidații terților în 2024 (VIDEO)

_ Gigi Becali se teme de Ion Ţiriac! Nu mai are nicio şansă în faţa magnatului. Îi va lua faţa imediat

_ Ciucă, replică pentru Ciolacu după ce premierul a ironizat județul condus de Gheorghe Flutur: PNL a arătat că este partidul cu cei mai eficienţi aleși locali

_ Echipa feminină de tenis de masă a României, calificată la Jocurile Olimpice de la Paris

_ „Voi, americanii, sunteți fascinați de putere”

_ CHIAR ÎN: Rep. Tim Burchett trimite o scrisoare Comitetului de Supraveghere al Camerei, solicitând investigarea scrisorilor democraților către companii private prin care le cere să cenzureze mass-media conservatoare și One America News Network

_ O pierdere pentru lumea modei: Iris Apfel s-a stins la vârsta de 102 ani

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Record de beneficiari de ajutor social în decembrie 2023

_ Algeria's 'foggara' irrigation system: How farmers keep oases green

_ Secretarul de Externe David Cameron spune că este „profund îngrijorat” de planurile Israelului de a invada Rafah

_ Doi adulți au fost identificați și acuzați �n cadrul unei �mpușcături la parada din Kansas City � Autoritățile refuză să numească tinerii �narmați aflați �n prezent �n custodie

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Femeie grav rănită după ce a fost atacată de câinele ei de talie mare, în curtea casei

_ Înțelegerea acidului iasmonic: un comutator care activează autofagia în petalele de Arabidopsis

_ Tensiuni la COP29: Negocierile privind finanţarea pentru climă au ajuns într-un impas.

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Fost ministru al Securităţii Naţionale: "Distrugerea Hamas, dacă ar fi posibilă, ar putea submina securitatea israeliană"

_ Horoscopul zilei de 24 februarie 2024. Berbecii trebuie să fie mai productivi

_ 'Doar un idiot ar vota' - Trump cere respingerea în Congresul SUA a legii care acordă Ucrainei și Israelului miliarde de dolari

_ MOVEMENT BUILS pentru a-l �ndemna pe reprezentantul Mike Gallagher să demisioneze �nainte de 9 aprilie pentru a stimula alegeri speciale � sau scaunul va fi lăsat deschis p�nă �n ianuarie! �MTG conduce acuzația!

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE -

_ Am păzit unii dintre cei mai cunoscuți prizonieri ai Marii Britanii - de aceea este GREȘIT să-l țin pe „Hannibal Canibalul” Robert Maudsley închis într-o temniță de sticlă

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Moment dramatic, stăpânul supărat de animal de companie îi ordonă lui Rotweiller să-și atace vecinul în vârstă de alăturat doar pentru a ajunge să-l muște pe pensionar EȘASA - când câinele refuză

_ Primul genom complet al unui șarpe ajută la înțelegerea istoriei sale evolutive

_ Supărare mare - se anunța o lansare cu scântei a candidaților USR

_ Forţele americane şi britanice efectuează noi lovituri împotriva Houthis în Yemen

_ Sucul care a făcut istorie în România! Ce conținea, de fapt, bătura pe care românii o adorau în timpul comunismului

_ Papa Francisc, la omilia Vigiliei Pascale: Cristos a înviat şi ne duce de la întuneric la lumină

_ Mesajul de Paște al lui Piedone: O invitație la bucurie și reflecție în sărbătoarea Învierii

_ �nt�lnirile epice ale studenților negri de la UCLA cu protestatarii iubitori de Hamas �Libarii albe juc�nd ca cei oprimați� (video)

_ Ce este în neregulă cu mâncarea din America? Gluma virală a comediantului Atsuko Okatsuka stârnește o conversație națională (VIDEO)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4893, afisate in 82 pagini.