01:35
Comentarii Adauga Comentariu

_ Alegeri parlamentare în Croaţia | Țara este în fața unei dileme politice: președintele versus premierul în lupta pentru putere

Alegeri parlamentare în Croaţia | Țara este în fața unei dileme politice: președintele versus premierul în lupta pentru putere

Potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, partidul HDZ al premierului Andrej Plenkovic va obţine 58 sau 59 din cele 151 de locuri din Parlament, faţă de 66 în 2020.

Pe locul al doilea, social-democraţii (SDP) preşedintelui Zoran Milanovic ar avea 43 sau 44 de locuri.AdChoices

"HDZ (conservatorii) a obţinut mai multe mandate decât stânga la un loc, ceea ce este un rezultat excelent", a salutat vicepremierul în exerciţiu Davor Bozinovic. La fel, preşedintele conservator al Parlamentului, Gordan Jandroković, a salutat un rezultat "solid".

Însă în tabăra stângii, lucrurile se văd altfel. "Putem spune că Croaţia a ales schimbarea", a declarat vicepreşedintele SDP, Siniša Hajdas Doncic. "Privind rezultatele partidelor de centru-stânga, sunt optimist şi cred că rezultatele finale vor fi chiar mai bune decât cele din sondaje", a adăugat el.

În spatele principalelor două partide croate, dreapta naţionalistă, mişcarea patriotică Patria, se află pe locul al treilea şi ar putea obţine 13 locuri.

Partidul ecologist de stânga Mozemo obţine 11 mandate, iar ultraconservatorii de la Most, care au guvernat o vreme alături de HDZ înainte de a fi înlăturaţi de la guvernare, ar putea obţine 9 locuri.

Prin urmare, toate opţiunile par deschise pentru coaliţii.

"S-ar putea ajunge la o diferenţă de un singur loc", a avertizat analistul politic Tihomir Cipek, invitat la Nova TV. "Va fi un proces de negociere foarte dificil, va fi foarte dificil să se găsească un limbaj comun", a opinat analistul.

După o campanie tensionată, care a semănat mai degrabă cu un meci de box între premier şi preşedinte, adeversari de lungă durată în politica croată, a venit timpul ca taberele să negocieze.

"Voi negocia cu toţi cei care doresc o Croaţie în care oamenii nu fură, în care nu există jafuri, în care oamenii nu sunt păcăliţi, în care cei care nu respectă codul rutier - ca să nu mai vorbim de codul penal - nu sunt numiţi în fruntea procuraturii naţionale", a declarat preşedintele Zoran Milanovic, candidatul surpriză pentru postul de prim-ministru din partea stângii.

Deşi judecătorii hotărâseră că este neconstituţională candidatura sa, dacă nu demisionează de la Preşedinţie, Milanovic, un social-democrat cu o tentă tot mai populistă, a făcut campanie ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, atacându-l dur pe rivalul său, premierul conservator în exerciţiu Andrej Plenkovic, cu preţul a numeroase jigniri şi insulte.

"Când ai de-a face cu hoţi şi sălbatici care profită de puterea lor, trebuie să reacţionezi aşa, trebuie să îţi arăţi muşchii", s-a scuzat preşedintele.

Corupţia a fost mult timp călcâiul lui Ahile al partidului conservator (HDZ), ai cărui miniştri au fost nevoiţi să demisioneze în ultimii ani, pătând viaţa politică croată cu numeroase scandaluri. Acest lucru nu i-a împiedicat pe croaţi să se prezinte la vot în număr mare - peste 50% dintre alegători se prezentaseră la urne până la ora locală 16:30, faţă de 34% la aceeaşi oră la alegerile din 2020.

Adversar declarat al preşedintelui de ani de zile, premierul Andrej Plenkovic, în funcţie din 2016, şi-a făcut campanie pe o promisiune de stabilitate şi fiabilitate pentru cei 3,8 milioane de locuitori ai Croaţiei. În acelaşi timp, el a amintit că sub mandatul său ţara a aderat la zona euro şi la spaţiul Schengen.

"Multe lucruri au fost realizate în ultimii ani, dar există întotdeauna noi îndatoriri, noi provocări, noi probleme", a declarat el după ce şi-a exprimat votul în capitala Zagreb. "Într-un context geopolitic care s-a schimbat semnificativ şi în faţa ameninţărilor la adresa securităţii, este important ca Croaţia să fie condusă cu seriozitate, responsabilitate şi încredere şi ca toţi cetăţenii noştri să fie în siguranţă. Croaţia are nevoie de oameni serioşi şi responsabili, astfel încât să poată fi protejată de toate crizele posibile", a adăugat Andrej Plenkovic.

Membră a NATO din 2009 şi a Uniunii Europene din 2013, Croaţia rămâne una dintre cele mai sărace ţări din UE, cu un salariu mediu lunar de 1.240 de euro.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ Oglinzile cu neutroni mai bune pot dezvălui secretele interioare ale materiei

_ Formula 1 continuă la Monza până în 2031: un acord istoric prelungit

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ ÎCCJ a pus punct conflictului între instanţe: Tribunalul Militar Bucureşti intervine în dosarul 'Ferma Dacilor'

_ Met Gala 2024: Momentul ciudat Chris Hemsworth și Elsa Pataky aproape se încrucișează cu fostul ei Adrien Brody - care i-a cumpărat celebru actriței spaniole un castel

Sorosistul Bolohan ne spune că Lovitura de Start data de CCR a foSt "Constituționala"

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Franța a deschis campania feminină a șase Națiuni cu victoria asupra Irlandei

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Loteria Română: Report cumulat la Noroc de peste 2,26 milioane de euro

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

"Bilderberg" - "Black Rock" - "Merz" sau Cum se pune un Cancelar în Germania? Ca și Angela Merkel, Friedrich Merz a fost chemat să dea raportul la Reuniunea Grupului Bilderberg înainte de a deveni Cancelar

Rezultatele sondajului Verifield

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Tinerii americani închid televizorul

_ FOTO În Europa se construiește o nouă 'Cortină de Fier'. Mai multe țări pregătesc fortificațiile 'Scutului de Est' la granițele cu Belarus și Rusia

_ Cel mai bun medicament pentru Charles? Plimbări lungi la Birkhall, încheierea interdicției de a lua prânzul și o doză zilnică de râs sărbătorit, prin amabilitatea reginei Camilla

_ Avertisment că creșterea obezității infantile declanșată de Covid ar putea costa societatea 8 MILIARDE de lire sterline - unul din cinci copii fiind acum gras până la începutul școlii secundare

_ Calendare franceze de advent: must-have de vacanță pentru adulți

_ Peter Schiff: Suntem în pragul unei catastrofe

_ În nordul Gazei, „oamenii nu mai au nimic de mâncare”

_ Cât de sceptici sunt europenii cu privire la vaccinări?

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Iceland volcano erupts for fourth time since December

_ Davina McCall își dezvăluie ultimele cuvinte înainte de a fi adormită pentru operație de tumoră pe creier, în timp ce împărtășește mai multe detalii despre operația „îngrijorătoare”

_ Poliția confirmă că un veterinar pensionar, în vârstă de 77 de ani, a fost lovit până la moarte în grădina lui de o haită de șapte câini, inclusiv câini de munte bernezi - deoarece o femeie arestată, în vârstă de 75 de ani, este eliberată pe cauțiune

_ Este sfârșitul rezervelor valutare așa cum le știm noi... Nu vă simțiți bine despre asta

Donald Trump cere eliberarea lui Marine Le Pen și să fie lăsată să candideze. Nici un cuvânt despre anularea alegerilor și nici despre Călin Georgescu spre satisfacția sorosistilor și a slugilor lor care au dat Lovitura de Stat in România

_ Rezultatele alegerilor locale 2024: Harta dezvăluie unde partidele au înregistrat câștiguri și pierderi pe fondul luptei pentru putere dintre conservatori și laburişti - deci cine a câștigat în zona DVS.?

LOVITURA DE STAT IN FORMA CONTINUATA CONTINUA. Biroul Electoral Central a făcut un abuz groaznic luând dreptul de vot a 5 milioane de români care votează cu dnul Călin Georgescu . UITAȚI CE ZICE LEGEA ÎNCĂLCATĂ VIOLENT DE BEC

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Veste uriașă - Scad ratele pentru sute de mii de români - ROBOR s-a prăbușit

_ Schwalger a fost numit antrenor al Samoei până la Cupa Mondială de Rugby 2027

_ Raport Human Rights Watch: armata rusă a executat soldaţii ucraineni care se predau

_ Mai multe cursuri de apă din țară sunt sub incidenţa unui cod galben de inundaţii

_ Mollie Pierce de la The Traitors dezvăluie că câștigătorul URIAȘUL cadoului pe care i-a promis Harry Clark după ce i-a aruncat un pot de 95.000 de lire sterline, într-o trădare supremă

_ Grindeanu: Candidatul nostru nu vrea să câştige alegerile la masa verde

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Previziunile lui Ciolacu: România intră în Schengen rutier până la finalul anului. În 2025 fără vize

_ Urmăriți: Migranți s-au sălbăticit pe străzile din Midtown Manhattan

_ Noua mini-exoplaneta Neptun din apropiere a fost descoperita

_ Pete Buttigieg a primit o verificare brutală a realității după ce a folosit o analogie defectuoasă pentru a-și bate joc de americani pentru că au refuzat să cumpere vehicule electrice (VIDEO)

_ Parcuri eoliene pentru un viitor mai verde! Ministerul Mediului emite acorduri pentru 81 de turbine

_ Momentul în care un bărbat înarmat fuge pe strada aglomerată din Londra și trage focuri de armă în timp ce privitorii îngroziți aleargă să se adăpostească în magazine și în spatele mașinilor parcate

_ Fani Willis a concediat denunțătorul care a avertizat în mod privat despre utilizarea abuzivă a fondurilor federale (AUDIO)

_ Liviu Brătescu (PNL): Infrastructura sanitară, o promisiune îndeplinită

_ Semnalul interstelar legat de extratereștri era de fapt doar un camion

_ Scriitorul american Paul Auster a murit la vârsta de 77 de ani

_ Viețile WAG-urilor de F1 au fost dezvăluite: sunt noile albine regine ale lumii sportului. Acum MOLLY CLAYTON le spune secretele - de la bani la viețile lor pline de zgomot... și „triunghiul amoros” care le-a electrizat cercul.

_ Ce spune Angel Tîlvăr despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România

_ Bubuie tensiunile și în Africa: se naște o nouă putere chiar în inima continentului

_ NHS nu poate face față „avalanșei” diagnosticelor de autism și ADHD, avertizează experții pe fondul creșterii fără precedent de cinci ori a trimiterilor

_ DDoS attacks against banks and public institutions, last two weeks

_ Premier League: scor live, știri despre echipă și actualizări pe măsură ce West Ham și Spurs egalează la 1-1 după ce Kurt Zouma a anulat deschiderea lui Brennan Johnson... în timp ce Everton câștigă un punct târziu la Newcastle

_ Ultima oră! Un avion a aterizat forțat în Alba

Elon Musk despre Marian Enache șeful CCR: "Acest individ e un TIRAN, nu e un judecător"

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

_ Octombrie 2023, luna a costurilor de streaming

_ Cei îndoliați aduc un omagiu adolescenților uciși: înmormântarea unui tânăr de 15 ani care a fost înjunghiat până la moarte la Bristol - la o zi după ce prietenul său, care a fost ucis și el în dublă tragedie, a fost înmormântat


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119

Nr. de articole la aceasta sectiune: 7103, afisate in 119 pagini.