15:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cum împărțeau mita medicii corupţi de la 'Marius Nasta': Utilizau o aplicaţie financiară folosită de mulți români

Cum împărțeau mita medicii corupţi de la 'Marius Nasta': Utilizau o aplicaţie financiară folosită de mulți români

Un medic rezident de la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la doi ani închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a recunoscut că a primit în mai multe rânduri mită de la pacienţi.

Este vorba de Jan Palade, medic rezident în chirurgie toracică, care face parte din grupul de doctori corupţi de la Institutul "Marius Nasta" destructurat de procurori în septembrie 2023 şi în care erau implicaţi doi profesori universitari: Cristian Paleru şi Cornel Petreanu, decedat în octombrie 2023 într-un accident de maşină.

Potrivit documentelor de la instanţă, Jan Palade a încheiat un acord cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în care a recunoscut că a primit mai multe sume de bani de la pacienţi internaţi la "Marius Nasta" pentru a fi supuşi unor intervenţii chirurgicale, anunță Agerpres.

Conform datelor de la dosar, înainte de efectuarea unei operaţii, unul dintre membrii echipei medicale primea şpaga în plic, după care împărţea banii colegilor săi prin intermediul aplicaţiei Revolut.

"La data de 25.04.2023, inculpatul (...) discută cu fiica pacientului (...) despre programarea acestuia la operaţie pentru a doua zi. În cadrul discuţiei, (...) îl întreabă pe doctor când mai poate vorbi cu el, iar acesta îi spune că 'după', atrăgându-i atenţia că telefoanele mobile înregistrează şi când sunt oprite şi că trebuie să fie foarte atentă în această situaţie, întrucât există riscul 'să ne caute, să ne bage la puşcărie', subliniind la finalul discuţiei 'cu mine vorbiţi după, niciodată înainte', iar în acest context refuză să primească bancnotele pe care (...) a vrut să i le remită. La data de 27.04.2023, fiica pacientului a revenit în biroul inculpatului şi îi remite acestuia un plic alb, ce conţinea suma de aproximativ 700 de lei, pe care medicul îl ia şi îl depune sub o agendă, continuând discuţia cu privire la operaţia din data de 26.04.2023 efectuată asupra pacientului.

Ulterior, se observă că pune plicul în sertarul din partea stângă a biroului. În jurul orelor 10,29, medicul a scos din sertarul biroului său un plic de culoare albă pe care l-a desfăcut şi s-a uitat în interiorul lui, apoi l-a pus în acelaşi loc. La sfârşitul programului de lucru, el a scos un plic alb din sertar din care a extras o sumă de bani formată din mai multe bancnote pe care le-a răsfirat pentru a le număra şi pe care le-a pus apoi într-un alt plic aflat în geanta neagră personală. Alături de această sumă a mai pus şi o altă sumă de bani, formată din mai multe bancnote, pe care a scos-o dintr-un alt plic alb îndoit, ce se afla în geanta sa neagră. De asemenea, lângă plicul îndoit mai era depozitată o altă bancnotă, pe care a pus-o în plicul alb în care a colectat toate sumele de bani. Ulterior, l-a sunat pe inculpatul (...) căruia i-a transmis că atât lui, cât şi medicului rezident (...) le-a trimis pe Revolut 'ceva' în legătură cu pacientul (...)", se arată în documentele de la instanţă.

Acceaşi "procedură" este urmată de colectivul de medici de la "Marius Nasta" şi în cazul operaţiei la care a fost supus un pacient pe 25 mai 2023.

"La data de 25.05.2023, la sfârşitul programului de lucru, în jurul orelor 13,53, inculpatul (...), care încă poartă pe cap o cască specifică pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale, trage cu mâna sertarul din partea stângă al biroului şi scoate un plic de culoare albă. Îl desface şi scoate din acesta o sumă de bani, apoi pune plicul gol înapoi în sertar şi închide sertarul. După ce a pus pus plicul gol în sertar, inculpatul selectează sub birou o sumă de bani din cea luată din plic şi îl întreabă pe inculpatul (...) cine a participat împreună cu el 'la pneumonectomie'.

Stabilesc împreună că cel mai bine este ca suma selectată să fie împărţită la toţi cei trei rezidenţi, motiv pentru care inculpatul îi remite o sumă de bani formată din trei bancnote în cupiură de 200 de lei, adică 600 de lei, pentru ca acesta să împartă şi cu ceilalţi doi, iar restul de bancnote le-a pus înapoi în sertar. Câteva minute mai târziu, la ora 13,56, intră în birou medicul rezident (...), căruia inculpatul (...) îi dă o bancnotă în cupiură de 200 de lei, pe care acesta o pliază şi o pune în buzunarul din partea stângă sus a bluzei. Din declaraţia suspectei (...) reiese că aceasta a remis inculpatului (...) suma de 1.000 de lei cu titlu de mită, la o săptămână după intervenţia chirurgicală efectuată de acesta asupra soţului său", arată datele de la dosar.

De asemenea, pe 29 mai, un medic primeşte de o pacientă un plic cu suma de 2.000 de lei, după care trimite banii colegilor săi din echipa medicală tot prin intermediul Revolut.

"La data de 29.05.2023, în jurul orelor 10,30, numita Caravia (...), pacienta medicului (...), i-a remis acestuia un plic alb, cu suma de 2.000 de lei, cu ocazia controlului postoperator, înainte de externare. După discuţii cu privire la starea de sănătate a acesteia, medicul o întreabă cine a fost medicul anestezist şi dacă 'a rezolvat cu ea', făcând cu mâna gestul specific referitor la bani. Aceasta îi răspunde că a fost medicul (...) şi că nu a discutat cu aceasta aceste aspecte, motiv pentru care medicul îi propune să rezolve el 'acuma, dacă e', indicând cu mâna zona de pe biroul său unde se află plicul. Caravia iese din cabinetul medicului şi revine în scurt timp cu un alt plic alb, pe care îl pune pe birou, iar acesta, după ce face o menţiune pe plic, îl pune în sertarul din partea stângă a biroului său.

După ce pleacă pacienta, medicul se uită în primul plic alb remis de pacienta Caravia, ce îi fusese destinat, scoate suma de bani, pe care o ţine răsfirată în mână ca să o poată număra. (...) Ulterior, inculpatul (...) îl întreabă pe inculpatul (...) cine l-a ajutat la pacienta Caravia şi i-a spus că le trimite sume de bani prin intermediul aplicaţiei Revolut, spunându-le 'vă trimit şi vouă nişte bani', 'când avem de unde, avem'. La sfârşitul programului de lucru, medicul deschide sertarul din partea stângă a biroului şi scoate o sumă de bani pe care o pune în palma stângă, apoi scoate şi un plic alb pe care-l pune peste suma de bani din palma stângă, pronunţând 'i-am plătit pe toţi'", se mai arată în documente.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Alexandru Pânişoară (PER): Sistemul de termoficare al Bucureştiului trebuie descentralizat şi trebuie implementate soluţii verzi

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Alertă de securitate în România: un nou tip de fraudă se răspândește rapid

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Lucrător IT „care și-a ucis șeful milionar și soțul ei otrăvindu-i cu fentanil” a spus poliției că este predispusă la supradoze.

_ Fiica unul stomatolog din București a fost agresată sexual în timp ce alerga prin Timișoara: Atacul s-a petrecut lângă o secție de poliție

_ Madonna îl îmbrățișează pe iubitul fără cămașă, Akeem Morris, în vârstă de 28 de ani, și se zvârcește în lenjerie intimă în timp ce își aniversează 66 de ani

_ Mandate de cinci ani pentru aleşii locali, propunere legislativă depusă în Parlament

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

_ Cei mai în vârstă gemeni siamezi, Lori şi George Schappell, s-au stins la vârsta de 62 de ani

_ 'Era un bărbat de doamne!' Cum era cu adevărat vedeta Baby Reindeer

_ Fotbalul poate fi crud, a afirmat selecţionerul Africii de Sud după eliminarea de la Cupa Africii pe Naţiuni

_ Cum valurile și amestecul determină sistemele de revărsare de coastă

_ Progrese în tranziția de fază topologică în rețelele organometalice

Luptătorul din Arenă

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ Am păzit unii dintre cei mai cunoscuți prizonieri ai Marii Britanii - de aceea este GREȘIT să-l țin pe „Hannibal Canibalul” Robert Maudsley închis într-o temniță de sticlă

_ Spectroscopia Operando oferă o fereastră asupra oxidării apei

_ De ce americanii nu văd o economie puternică

_ HORROR: Un american și frați australieni uciși �n timpul unei călătorii de surf �n Mexic, hoții �și aruncă trupurile �ntr-o f�nt�nă ad�ncă de 50 de picioare

_ A început Carnavalul de la Veneţia, cu o tematică dedicată lui Marco Polo

_ Creșterea toleranței la căldură la gazonul de sezon rece

_ WOW! Joe Biden este �ntr-o formă at�t de proastă �nc�t primarul Los Angeles-ului, Karen Bass, intervine și răspunde la �ntrebări �n numele său (VIDEO)

_ Primul genom complet al unui șarpe ajută la înțelegerea istoriei sale evolutive

_ Biden spune că japonezii vor fi primul non-american pe lună

_ UE îşi propune să lanseze o misiune navală în Marea Roşie până la jumătatea lunii februarie

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Creșterea trișorilor microbieni în medii limitate de fier: Studiul dezvăluie istoria lor evolutivă

_ Programele de transformare au şanse de reuşită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman

_ Supărare mare - se anunța o lansare cu scântei a candidaților USR

_ Gigi Becali se teme de Ion Ţiriac! Nu mai are nicio şansă în faţa magnatului. Îi va lua faţa imediat

_ Politica de predare a cuțitului zombi de la Labor, care oferea compensații pentru lamele avea „defecte uriașe” și putea costa până la 1,1 MILIOANE de lire sterline

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Ciucă, replică pentru Ciolacu după ce premierul a ironizat județul condus de Gheorghe Flutur: PNL a arătat că este partidul cu cei mai eficienţi aleși locali

_ Urmăriți: KJP �ncearcă să-l �nchidă pe Peter Doocy de la Fox pentru că l-a �ntrebat de ce Biden vorbește cu oamenii morți

_ Gavin Newsom spune că democrații trebuie să fie îngrijorați de candidații terților în 2024 (VIDEO)

_ Papa Francisc va vizita câteva țări din Asia

_ Suferă de accident vascular cerebral, 43 de ani, s-a trezit din comă de cinci săptămâni la terapie intensivă și a constatat că fusese evacuată din casă și toate bunurile i-au fost aruncate.

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ Cele mai frumoase mesaje de „la mulţi ani” de Sfântul Gheorghe. Ce nume sărbătoresc ziua onomastică, pe 23 aprilie

_ De ce programe de slăbit foarte utile în cazul unora, eșuează lamentabil la alții?

_ Iarna continuă să le dea bătăi de cap șoferilor: Se circulă în condiții dificile pe mai multe drumuri din 7 județe

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Video | Accident teribil în Constanța. Sunt doi morți

_ Bucătarul celebru Thomas Straker dezvăluie că Rolex-ul său a fost furat în timpul unei sesiuni de exerciții în aer liber: „Hotul este al naibii de groaznic”

_ Studentă suspendată după ce protestul anti-Israel s-a pl�ns că se confruntă cu consecințe pentru acțiunile ei

_ Războiul din Ucraina, ziua 701. Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre avionul rusesc doborât

_ Un virus extrem de contagios, care provoacă vărsături, se răspândește masiv în Marea Britanie

Securistoidul Pantazi un analfabet funcțional în domeniul economiei declara ritos că "distributivismul este baza marxismului". Mai dobitocule doctrina distributivista a fost creata de un Papă si dezvoltata de un alt Papă

_ Femeie grav rănită după ce a fost atacată de câinele ei de talie mare, în curtea casei

_ Zelenski s-a dus la Roma și a intrat direct în război cu politicienii din Italia

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

_ Mircea Fechet: Programul Rabla Plus are un buget record, de un miliard de lei

_ Stocurile de apărare Palantir au crescut cu 3.000 la sută și sunt prezentate drept o mină de aur. Dar înainte de a cumpăra, citiți această FOARTE perspicactivă scufundare aprofundată de la expertul în investiții ANNE ASHWORTH...

_ Decizie controversată în Israel: Parlamentul interzice postul Al Jazeera

_ Se schimbă tot ceea ce se știa până acum: Ar putea exista viață pe 'Luna' lui Jupiter. NASA a prezentat sonda care ar putea descoperi acest lucru / VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6122, afisate in 103 pagini.