10:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Banatul devine 'fruncea' și la investiții - Ciolacu, de la Timișoara: 'În 30 de ani, prea puțini din banii cetățenilor din Timiș s-au întors aici'

Banatul devine 'fruncea' și la investiții - Ciolacu, de la Timișoara: 'În 30 de ani, prea puțini din banii cetățenilor din Timiș s-au întors aici'

„Bine v-am găsit la Timișoara. A început să îmi placă foarte mult aici la dumneavoastră. Se construiește mult. Sorin, pentru că tot vin atât de des, n-ar fi mai simplu să-mi fac flotant aici?!”, a afirmat Ciolacu, în glumă, la începutul ședinței.

Premierul dă dreptate retoricii de pe plan local din vestul țării și afirmă că Timișul a fost văduvit în ultimii 30 de ani de investiții majore, deși contribuie la PIB-ul României cu sume importante.

„În primul rând, adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paști. Este un gest firesc de respect față de seniorii României. Știu că va fi mult de muncă în ministere, case de pensii, poștă, bănci. Dar cred că toți cei implicați care au un părinte, o bunică sau un unchi își dau seama cât de mult contează acest gest, mai ales înaintea unei asemenea sărbători!

Am vrut să facem această ședință de Guvern la Timișoara în semn de respect pentru toți locuitorii din Timiș. Este un semnal clar pe care Guvernul României îl dă astăzi. Județul Timiș merită și are dreptul să aibă parte de investiții guvernamentale mari, pe măsura contribuției pe care o are la PIB-ul României.

Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, ca în Banat: Timișul a fost văduvit mult prea mult timp de proiecte majore, deși este unul dintre polii de creștere economică ai țării. În 30 de ani, prea puțini din banii cetățenilor din Timiș s-au întors aici în investiții care să le facă viața oamenilor mai bună.

Vrem să schimbăm această situație și de aceea am venit astăzi cu proiecte concrete, care au un impact major asupra dezvoltării județului”, a declarat premierul.

„Astăzi demarăm procedurile pentru construirea Institutului Regional de Oncologie din Timișoara. Este un obiectiv foarte important pentru viețile a zeci de mii de pacienți, o investiție PNRR de peste 230 de milioane de euro. Noul institut va avea 250 de paturi și ambulatoriu integrat cu 26 cabinete medicale. Vor fi dotări de ultimă oră pentru analize de laborator, imagistică, bloc operator, terapie intensivă și centru pentru transplant.

Un alt proiect foarte așteptat pe plan local de zeci de mii de suporteri este construcția noului stadion de fotbal. Anul trecut, împreună cu doi timișoreni, ministrul transporturilor, dl Grindeanu și cu președintele Camerei Deputaților, dl Alfred Simonis, m-am întâlnit cu liderii galeriei lui Poli Timișoara. Le-am promis că vom demara acest proiect și azi, ne ținem de cuvânt: aprobăm indicatorii tehnico-economici pentru Stadionul Dan Păltinişanu. Va fi o arenă modernă, de 30 de mii de locuri, unde vom investi peste 165 de milioane de euro. Sper să mă primească și pe mine în galerie.

Tot azi, aprobăm deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei cu Ungaria, la Beba Veche. Este un obiectiv din lunga listă de investiții în infrastructură, aflate în derulare în județul Timiș, ca de altfel în întreaga țară.

Meritul este în întregime al domnului ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu”, a mai declarat Ciolacu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ O eclipsă de lună urmează duminică: va putea Colorado să o vadă?

_ Alexandru Pânişoară (PER): Sistemul de termoficare al Bucureştiului trebuie descentralizat şi trebuie implementate soluţii verzi

_ Mircea Geoană: Republica Moldova ar putea intra în UE până în 2030

_ Filantropul miliardar Hans Rausing și-a pierdut a doua soție, Julia, din cauza cancerului, la vârsta de 63 de ani: o nouă suferință pentru moștenitorul Tetra Pak la mai bine de un deceniu după ce prima sa soție, Eva, a murit din cauza abuzului de cocaină

_ Toney nu este sigur că va părăsi Brentford, spune Frank

_ Autorităţile din Spania pregătesc o amendă de aproape 500 de milioane de euro pentru Booking

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Starea ad�ncă este foarte reală... S-a pornit oficial pe Joe Biden (VIDEO)

_ Doi morți într-un accident de groază în care au fost implicate „mai multe vehicule”, iar șapte au fost transportați de urgență la spital cu răni

_ De ce Meghan Markle merge mereu la polo? Ducesa este cunoscută pentru că alege pantofi stiletto nepractici pentru evenimente sportive (dar totul are de-a face cu a-și face fotografii cu Prințul Harry)

_ AI și fizica se combină pentru a dezvălui structura 3D a unei erupții care erupe în jurul unei găuri negre

_ Taylor Swift aterizează la Baltimore pentru jocul HUGE Chiefs al lui Travis Kelce împotriva Ravens - cu un loc în Super Bowl pe linie de la M&T Bank Stadium

_ Noul Lexus LBX, un crossover compact revoluţionar, este disponibil în România

China este dată afară din Panama. BlackRock Inc. și-a asigurat controlul asupra porturilor cheie din apropierea Canalului Panama, eliminând influența legată de China

_ Unul dintre aceste reclame pentru pensii vă va pierde cu 750 de lire sterline mai mult decât celelalte - V-ați îndrăgosti?

_ Zelenski face curățenie la vârful securității naționale (presa franceză)

_ Cel puţin patru morţi în urma incendiului izbucnit într-un bloc cu 14 etaje din Valencia

_ Cehii extind drepturile pentru cuplurile de același sex

_ Idris Elba etichetează represiunea guvernului Regatului Unit împotriva cuțitelor zombi drept „un pas simbolic în direcția cea bună”, dar spune că nu merge suficient de departe

_ Preşedintele Iohannis a semnat decrete de decorare a Academiei de Studii Economice, Bursei de Valori Bucureşti, Asociaţiei Române a Băncilor

_ De la un degetar de brânză la trei linguri de paste, imagini uimitoare arată cum arată cu adevărat o porție reală din mâncarea ta preferată

_ Schimbările climatice nu de vină pentru incendiile mortale din Chile: cercetători

_ Șoferul care a fost amendat de o parcare de 1 lire sterline pentru că și-a plimbat câinele spune că anii de luptă cu compania i-au lăsat 733 de lire sterline din buzunar și cu un rating de credit stricat.

_ Fiul lui Cyndi Lauper arestat: Declyn „Dex” Lauper, 26 de ani, arestat de poliție sub acuzația de posesie de arme în New York, după ce bărbat a fost împușcat în picior

_ Veteranul Andy Murray începe sezonul de zgură cu o accidentare

_ „Am auzit țipete din cabine - mulți nu au putut ieși din cauza că camerele erau pline cu apă”: Supraviețuitorii descriu groază în interiorul unei bărci turistice egiptene condamnate, în timp ce britanicul dezvăluie cum a înșelat moartea

_ Un tânăr care circula cu aproape 80 km/h pe o trotinetă electrică, mai repede decât maşinile,reţinut de poliţie

_ Ciolacu anunţă construirea unui ansamblu medical nou în care să funcţioneze Institutul Clinic Fundeni

_ Dinamo a pierdut cu FC Botoşani, scor 1-2. Golul victoriei, marcat în minutul 90+1

_ Dezvăluit: De ce băuturile slushy cu gheață pot fi periculoase pentru copii după ce DOI sugari aproape că mor în decurs de o săptămână

_ Cum își obține soția lui Kanye West, Bianca Censori, trupul ei (foarte) sculptat? Experții dezvăluie exercițiile pentru a obține abdomenul tonifiat al modelului - dar chirurgii plasticieni susțin că ea ar fi avut ceva ajutor...

_ Xi Jinping s-a întâlnit cu Antony Blinken. Liderul chinez: China şi SUA ar trebui să fie parteneri, nu rivali

_ Ultrasunetele pot salva peștii din râurile hidroenergetice

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

_ Trump o numeşte pe Linda McMahon secretar al Educaţiei

_ Mesaj din SUA: 'Israelul trebuie să răspundă puternic. Dacă le luați capacitatea nucleară, aceasta ar fi o lovitură dramatică'

_ Covaliu (COSR): Avem sportivi care pot câştiga medalii la Paris chiar dacă nu sunt favoriţi

_ Messi ratează sferturile de finală ale Cupei Campionilor din Miami

_ Taiwan, ceartă în parlament: un deputat a furat buletine de vot şi a fugit

_ ȘOCANT: Ceartă masivă cu sute de adolescenți ERUPTE în CA Mall | Top 5 al lui Elijah Schaffer (VIDEO)

_ Ce case de pariuri internaționale sunt legale în România?

_ The arrears of consolidated general budget, up by 25.35% in January 2024

_ Cercetătorii dezvoltă elemente artificiale ale vieții

_ Manchester United 'are o echipă de viitor', consideră antrenorul ten Hag

_ Prințesa Beatrix a Țărilor de Jos își încearcă mâna la agricultura în Utrecht în timpul campaniei naționale

_ Charles Michel avertizează: Dacă vrem pace, Europa trebuie să se pregătească pentru război

_ Au fost stabilite ziua și locul unde va fi înmormântat Aleksei Navalnîi

_ Premierul canadian Trudeau, vizită în Florida pentru a se întâlni cu Trump

_ Reînnoirea presiunii de reglementare asupra Bitcoin nu este o surpriză

_ Nouă scădere a cazurilor de Covid înregistrate în România

_ CFR Cluj a împrumutat un mijlocaş grupării Poli Iaşi

_ Muzeul Luvru ia în considerare mutarea 'Giocondei' la subsol

_ Charles rupe tăcerea în legătură cu diagnosticul de cancer: King oferă „cele mai sincere mulțumiri” publicului britanic pentru mesajele de sprijin și spune că este „încurajat” să audă că experiența lui îi inspiră pe alții să fie verificați

_ INS rectifică creşterea economică a României din 2023 de la 2% la 2,1%

_ CEO ADNOC: Creșterea cererii globale de energie este nesustenabilă

_ Congresmanul democrat Donald Payne Jr. a fost �n comă de 11 zile

_ TOȚI VORBEȘTE DESPRE: pantalonii greșiți ai lui Alan Titchmarsh

_ Superliga - Rezultatele etapei a 29-a şi clasamentul

_ Femeia devine virală cu povestea despre cum �valorile ei creștine conservatoare� au fost concediată de la Starbucks


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4974, afisate in 83 pagini.