15:35
Comentarii Adauga Comentariu

_ Un ceas care i-a aparţinut celui mai bogat pasager de pe Titanic ar putea fi vândut cu 190.000 de dolari

Un ceas care i-a aparţinut celui mai bogat pasager de pe Titanic ar putea fi vândut cu 190.000 de dolari

Omul de afaceri John Jacob Astor a murit la vârsta de 47 de ani în naufragiul celebrului transatlantic din 1912, după ce a reuşit să o urce pe soţia lui, Madeleine, pe o barcă de salvare.

În loc să îşi încerce norocul urcând la rândul său pe o altă barcă de salvare (la bordul acestora au urcat în primul rând copii şi femei - n.red.), magnatul american, îmbrăcat impecabil în acea zi şi membru proeminent al bogatei familii Astor, a ales să rămână pe Titanic şi a fost văzut pentru ultima dată în viaţă în timp ce fuma o ţigară şi stătea de vorbă cu un alt pasager pe o punte a vasului.

Trupul său neînsufleţit a fost recuperat din Oceanul Atlantic şapte zile mai târziu, alături de un ceas de buzunar Waltham, un model splendid, placat cu aur de 14 carate şi gravat cu acronimul "JJA".

Ceasul ar putea fi vândut cu un preţ cuprins între 100.000 şi 150.000 de lire sterline la o licitaţie ce va fi organizată sâmbătă de casa Henry Aldridge & Sons în oraşul Devizes din comitatul englez Wiltshire.

"Astor este binecunoscut ca fiind cel mai bogat pasager de la bordul RMS Titanic şi era considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume la acea vreme, cu o avere netă de aproximativ 87 de milioane de dolari americani, echivalând câteva miliarde de dolari în zilele noastre", a declarat directorul casei de licitaţii, Andrew Aldridge.

"La ora 22:40 GMT, pe 14 aprilie 1912, Titanicul s-a lovit de un aisberg şi a început să ia apă. La început, Astor nu a crezut că nava se afla într-un pericol grav, dar mai târziu a devenit evident faptul că ea se scufunda, iar căpitanul a început operaţiunea de evacuare după miezul nopţii, aşa că el şi-a ajutat soţia să urce în barca de salvare cu numărul 4", a adăugat el.

Doamna Astor a supravieţuit, iar trupul soţului ei a fost recuperat pe 22 aprilie, nu foarte departe de locul naufragiului.

Ceasul i-a fost oferit de fiul lui Astor, Vincent, fiului secretarului executiv al tatălui său, William Dobbyn.

"Ceasul în sine a fost complet restaurat după ce a revenit în familia Astor şi a fost purtat pentru o vreme de fiul magnatului, ceea ce face din el o parte unică din povestea Titanicului şi, totodată, unul dintre cele mai importante obiecte din istoria ceasurilor, fiind asociat cu cea mai faimoasă navă din lume", a adăugat Andrew Aldridge.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Slot avertizează despre derapajul Southampton înaintea săptămânii „incredibile” a lui Liverpool

_ Fibrele de celuloză apar ca o opțiune durabilă pentru ambalarea tuturor, de la alimente la produse electronice

_ Victor reacționează: Fools Love Affair, Fani Willis și procurorul șef recunosc că au o relație sexuală (VIDEO)

_ Românii au decis: Care sunt locurile preferate pentru vacanța de Paște - Alegerile sunt surprinzătoare

_ Fostul angajat țintă a fost condamnat la 100 de ani de închisoare pentru ceea ce i-a făcut colegului de muncă după ce prânzul a dispărut

_ Șefa Inspecției Judiciare adresează marea întrebare: Sunt judecătorii mai indisciplinați decât procurorii, sau CSM are o practică neunitară?

_ AfD pierde alegerile după scandalul deportărilor în masă

_ Măsurile luate de Guvern nu îi conving pe români! Ce spun despre evoluţia economiei

_ Traian Băsescu a fost internat și are probleme mari: vorbește cu dificultate

_ VIDEO | Panică și stupoare la ONU: 'Telefonul roșu' a început să sune - Primele imagini cu momentul în care organizația a primit notificarea invaziei ruse

_ 70 de persoane au fost salvate de echipele Salvamont în ultimele 24 de ore

_ NFL - Kansas City Chiefs îşi va apăra titlul în Super Bowl

_ Modulul japonez care a aselenizat în urmă cu o săptămână a început să trimită imagini de pe Lună

_ S-a pus în micare un plan uriaș: se lărgesc autostrăzile care pleacă din București

_ David Popovici wins two gold medals at Euro Meet in Luxembourg

_ Proteste de amploare după organizarea unei lupte cu tauri în Mexico City

_ General moldovean: Chișinăul ar trebui să fie mult mai tranșant cu Tiraspolul. Pârghiile economice și sancțiunile individuale trebuie folosite

_ O carte pe zi: „Comunicarea băncilor centrale prin intermediul reţeleler sociale online”

_ Schimbare de macaz în lumea militară: Rusia pierde un aliat strategic, care se orientează spre Occident

_ Serviciul de Informații și Securitate al Moldovei publică lista celor asociați cu Plahotniuc, Șor, Platon, Andronachi, Ceaika și Caramalac, vizați de sancțiuni

_ CNAIR vrea să modifice total modul în care suntem taxați pe drumurile publice

_ Războiul din Ucraina, ziua 705. Pun capăt războiului? Un oficial de la Moscova anunţă că Rusia este dispusă să vorbească limba diplomaţiei

_ Se pregătește o revoluție mare în Europa? Bubuie proteste uriașe în toate țările

_ În mod logic.AI al Marii Britanii și extinderea extinderii acoperirii globale a cenzurii

_ Igor Dodon: Se încearcă tot mai des divizarea cetățenilor Republicii Moldova

_ Șor a acuzat serviciile speciale ale Republicii Moldova de cinism și neprofesionalism

_ Vine prăpădul economic! Mircea Coșea aruncă bomba și îi avertizează pe români

_ Urmează impozitarea companiilor cu 15% în toate țările UE? Olaf Scholz vrea să pună în mișcare marele plan care trenează de aproape 10 ani

_ SUA sancționează 10 milioane de barili de țiței rusești timp de săptămâni

_ Mizerie în vest: convoiul „Armata lui Dumnezeu” se îndreaptă spre granița SUA, în timp ce fermierii din UE blochează orașele

_ Observații ALMA: Cercetătorii dezvăluie o viziune dinamică asupra evoluției masive a protoclusterului

_ Degradarea perechii de pete solare elucidează proprietățile caracteristicilor magnetice în mișcare din apropiere

_ Cercetătorii spionează pentru semne de viață printre atmosferele exoplanetelor

_ Gaura neagră din centrul unei galaxii din universul timpuriu a primit mai puțin aflux de masă decât se aștepta, astronomii află

_ Astronomii observă 18 găuri negre înghițind stelele din apropiere

_ Webb de la NASA descrie o structură uluitoare în 19 galaxii spirale din apropiere

_ Galaxiile deformate aruncă lumină asupra vitezei materiei întunecate

_ Astronomii ruși descoperă zeci de pulsari noi

_ Blocuri cosmice ale vieții descoperite prin microscopul electronic

_ Firma de avocatură încearcă să părăsească „Cel mai rău primar” al Americii, Tiffany Henyard’s Defense

_ Super Bowl QB Brock Purdy discută despre credința sa și �mpărtășește pasajul biblic pe care �l citește �n fiecare zi (video)

_ Bihor: Bărbat reţinut sub acuzaţia că a făcut intervenţii chirurgicale neautorizate asupra unor pui de câine

_ Acțiunile Kering ale proprietarului Gucci se îndreaptă spre o toamnă istorică

_ Arhidiaconul Bisericii Angliei sub foc: �Să avem anti-albul�

_ Goliatul imobilialelor s-a prăbușit: datorii de peste 300 de miliarde de dolari / Undă de șoc pe piață

_ Franţa cere modificarea legislaţiei UE pentru a îndeplini solicitările fermierilor care protestează

_ Romania's Popovici becomes latest Red Bull Cliff Diving world series champion

_ Patru persoane, acuzate de legături cu serviciile secrete israeliene, au fost executate în Iran

_ Prizonieră la înălţime: o femeie a fost uitată într-o telecabină timp de 15 ore

_ 'Armata lui Dumnezeu' a pornit în marș: Garda Națională a fost scoasă să oprească 'cruciada'

_ Incidentele anti-musulmane au crescut foarte mult în SUA după atacul Hamas din Israel

_ Doliu imens în fotbal: 'El Matador' a murit la doar 41 de ani

_ FOTO - Noi dezvăluiri despre pictorul Alexandru Ciucurencu, supranumit 'Pictorul luminii'

_ Un nou lup în haită: Astronomii descoperă un super-Pământ de perioadă ultrascurtă

_ Seful saudit Mancini imi pare rau pentru actul de disparitie de la mijlocul pedepsei din Cupa Asiei

_ Începătorul francez Wemby, vedetă de vânzări la mijlocul sezonului pentru NBA

_ Curry de la NBA îl va înfrunta pe Ionescu de la WNBA într-o confruntare de 3 puncte

_ „Agricultura franceză nu poate fi schimbată”: fermierii se unesc împotriva regulilor UE și a piețelor globalizate

_ Macron caută în UE soluții „concrete” la criza fermierilor

_ „Puterea noastră, mândria noastră”: premierul francez laudă sectorul agricol pe fondul blocadei de la Paris


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1052, afisate in 18 pagini.