08:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Se clatină scaunul lui Șoigu? Scandalul din jurul arestării adjunctului său, Timur Ivanov, și implicațiile sale

Se clatină scaunul lui Șoigu? Scandalul din jurul arestării adjunctului său, Timur Ivanov, și implicațiile sale

La prima vedere, reţinerea, marţi, a lui Timur Ivanov, unul dintre cei 12 adjuncţi ai lui Şoigu, a fost neaşteptată, venind într-un moment în care Rusia poartă un război în Ucraina, iar autorităţile au făcut din discreditarea armatei o infracţiune ce poate fi pedepsită cu închisoarea.

Acuzaţiile de corupţie ce finanţează un stil de viaţă mult peste posibilităţile sale, formulate împotriva lui Ivanov, în vârstă de 48 de ani, de către fundaţia anticorupţie a regretatului politician de opoziţie Aleksei Navalnîi, au fost în domeniul public mai mult de un an, fără nicio consecinţă aparentă. Cu toate acestea, săptămâna aceasta, televiziunea de stat le-a arătat brusc ruşilor un Ivanov cu un aspect perplex - care neagă orice abatere - îmbrăcat în uniformă militară completă, stând într-o cuşcă din plastic transparent într-o sală de judecată, de tipul celei pe care au ocupat-o înaintea lui atât de mulţi duşmani ai Kremlinului.

Arestarea sa, spun analiştii politici ruşi, inclusiv unii foşti cunoscători din interior, arată modul în care războiul modelează luptele interne dintre "clanurile" care se luptă pentru avere şi influenţă în sistemul politic rus, o luptă care s-a ascuţit foarte mult.

Clanurile - alianţe de oficiali sau oameni de afaceri care gândesc la fel - se concentrează în jurul armatei, al agenţiilor de informaţii şi de aplicare a legii, al complexului militar-industrial şi includ, de asemenea, un grup de persoane din Sankt Petersburg, oraşul natal al preşedintelui Vladimir Putin, care îl cunosc personal de mulţi ani.

"Cuiva din elită nu i-a plăcut faptul că Şoigu a devenit mai puternic", a declarat pentru Reuters Tatiana Stanovaya, cercetător senior la Centrul Carnegie pentru Rusia şi Eurasia. "Acest lucru nu vine de la Putin, ci de la persoane apropiate lui Putin care cred că Şoigu şi-a jucat prea mult cartea. Este pur şi simplu o luptă împotriva cuiva şi a unui minister care a devenit prea puternic şi o încercare de a echilibra situaţia", a comentat experta.

Abbas Galliamov, fost redactor de discursuri la Kremlin, care acum este desemnat ca "agent străin" de către autorităţi, a declarat că şi el vede arestarea ca pe un atac la adresa lui Şoigu, de natură să-l slăbească.

"Ivanov este unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai lui Şoigu. Arestarea sa în ajunul numirii unui nou guvern sugerează că şansele actualului ministru de a rămâne în fotoliul său sunt în scădere drastică", a spus el.

Ivanov a fost arestat ca urmare a unei anchete a diviziei de contrainformaţii a serviciului de securitate FSB, potrivit presei de stat ruse.

Cazul lui Ivanov este cel mai mediatizat caz de corupţie de când Putin a trimis trupe în Ucraina în 2022. Presa de stat a relatat că Şoigu l-a demis pe Ivanov din funcţie.

Scandalul are loc cu doar două săptămâni înainte ca Putin să fie învestit pentru un al cincilea mandat prezidenţial şi înainte de o remaniere guvernamentală aşteptată luna viitoare, la care postul lui Şoigu va fi, teoretic, pus la bătaie.

Ivanov s-a ocupat de contractele lucrative de construcţii şi achiziţii ale armatei şi este acuzat că a luat o mită uriaşă sub formă de servicii în valoare de cel puţin 1 miliard de ruble (10,8 milioane de dolari), în schimbul acordării de contracte ale Ministerului Apărării anumitor companii, potrivit informaţiilor din presa rusă.

În timp ce puţini sunt dispuşi să parieze că Şoigu îşi va pierde postul din cauza scandalului, având în vedere loialitatea sa faţă de Putin, arestarea lui Ivanov este văzută ca o răsturnare de situaţie pentru şeful său, a cărui influenţă şi acces la şeful Kremlinului au fost sporite de rolul său cheie în războiul din Ucraina.

The Moscow Times a citat un oficial guvernamental de rang înalt care a calificat arestarea ca fiind o lovitură serioasă pentru tabăra lui Şoigu şi a citat o sursă apropiată Ministerului Apărării care a declarat că arestarea este mai mult despre politică şi despre "slăbirea poziţiei lui Serghei Şoigu" decât despre Ivanov.

Şoigu şi conducerea armatei au fost uneori în centrul unor critici virulente din partea bloggerilor de război şi a naţionaliştilor ruşi care l-au acuzat, în special după o serie de retrageri în 2022, de incompetenţă.

Şoigu a supravieţuit unei lovituri de stat eşuate conduse de liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, decedat între timp într-un accident de avion, care, în iunie anul trecut, a orchestrat un marş asupra Moscovei pentru a încerca să îl răstoarne de la putere. În ciuda eşecului Wagner, autoritatea lui Şoigu a fost afectată. Putin a declarat că evenimentele ar fi putut arunca Rusia într-un război civil.

De atunci, Şoigu a reuşit să recâştige încrederea lui Putin, dar arestarea adjunctului său este un nou eşec. "Îl afectează indirect pe Şoigu. Apar întrebări. Cum se face că o persoană care îi era apropiată şi pe care el a adus-o a reuşit să fure atât de mult sub nasul lui Şoigu?", arată Stanovaya de la Carnegie.

Serghei Markov, fost consilier al Kremlinului, prognozează că Şoigu, în funcţie din 2012, îşi va păstra postul indiferent de situaţie. "Toată lumea se întreabă - ar putea fi acesta un semnal pentru Şoigu că nu va fi în următorul guvern după 7 mai?" a scris Markov pe blogul său oficial. "Calmaţi-vă. El va fi. Şoigu a creat o nouă armată după anul dezastruos 2022, care a respins ofensiva armatei ucrainene în 2023. Iar în 2024, armata avansează deja", a arătat Markov.

Sunt multe lucruri despre contextul arestării lui Ivanov care rămân necunoscute. La Moscova circulă mai multe teorii cu privire la faptul dacă acuzaţia de mită este, de fapt, întreaga poveste, iar presa a relatat, fără a confirma, că ar putea fi acuzat şi de trădare de stat, lucru pe care avocatul său l-a negat.

Unii au sugerat că poate că dragostea sa pentru un stil de viaţă occidental, într-un moment în care Putin spune că Rusia este angajată într-o luptă existenţială cu Occidentul, ar fi fost cauza căderii sale.

Alţii cred că predilecţia familiei sale pentru vacanţele europene de lux, închirierea de iahturi, maşini Rolls-Royce şi petreceri opulente era în regulă înainte de război, dar acum este văzută ca fiind "un festin pe timp de ciumă", o referinţă literară rusă.

Şoigu a păstrat tăcerea cu privire la scandal, inspectând săptămâna aceasta o instalaţie de lansare spaţială ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Kremlinul le-a spus jurnaliştilor să se bazeze doar pe surse oficiale şi a declarat că proiectele de construcţie, adesea vaste, pe care Ivanov le-a supravegheat - cum ar fi reconstrucţia oraşului portuar ucrainean Mariupol - nu vor fi afectate.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ Oglinzile cu neutroni mai bune pot dezvălui secretele interioare ale materiei

Donald Trump cere eliberarea lui Marine Le Pen și să fie lăsată să candideze. Nici un cuvânt despre anularea alegerilor și nici despre Călin Georgescu spre satisfacția sorosistilor și a slugilor lor care au dat Lovitura de Stat in România

_ Formula 1 continuă la Monza până în 2031: un acord istoric prelungit

_ Rezultatele alegerilor locale 2024: Harta dezvăluie unde partidele au înregistrat câștiguri și pierderi pe fondul luptei pentru putere dintre conservatori și laburişti - deci cine a câștigat în zona DVS.?

LOVITURA DE STAT IN FORMA CONTINUATA CONTINUA. Biroul Electoral Central a făcut un abuz groaznic luând dreptul de vot a 5 milioane de români care votează cu dnul Călin Georgescu . UITAȚI CE ZICE LEGEA ÎNCĂLCATĂ VIOLENT DE BEC

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Danemarca impune restricții asupra tratamentului diabetului de tip 2 cu medicamente precum Ozempic și alte medicamente GLP-1

_ Veste uriașă - Scad ratele pentru sute de mii de români - ROBOR s-a prăbușit

_ Schwalger a fost numit antrenor al Samoei până la Cupa Mondială de Rugby 2027

_ Urmăriți: Un reporter sportiv de lungă durată continuă dezordinea anti-Trump, numește adepții un �cult toxic� �n direct pe CNN

_ Poştaşii decid marţi dacă opresc greva

_ Met Gala 2024: Momentul ciudat Chris Hemsworth și Elsa Pataky aproape se încrucișează cu fostul ei Adrien Brody - care i-a cumpărat celebru actriței spaniole un castel

_ Fructul minune care conține mai multă Vitamina C decât citricele: crește în România și are beneficii foarte mari pentru sănătate

_ Vasile Panaite (PUSL) și-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Piatra Neamț

_ Atenție la filantropi!

_ Încetează să te plângi de inflație!

_ ÎCCJ a pus punct conflictului între instanţe: Tribunalul Militar Bucureşti intervine în dosarul 'Ferma Dacilor'

_ Regele Charles al III-lea a asistat la un spectacol ecvestru

_ Sondaj: Unul din doi francezi îşi doreşte căderea guvernului

_ Creșterea violenței legate de droguri în Europa: UE caută soluții comune

_ Kingsley Coman (Bayern Munchen), accidentat, indisponibil mai multe săptămâni

_ Deca: Circa 12.000 de elevi şi 88 de cadre didactice au primit sancţiuni pentru acte de violenţă

_ Zece morți în colapsul minei de aur din Mali

_ Bunica unui băiat de 11 ani, care a murit inhalând vapori toxici, promite că va lupta cu nebunia mortală a rețelelor sociale pentru a opri mai multe decese de copii

_ Cîrstoiu, întrebat dacă este un candidat de sacrificiu: Este o mare greșeală să mă considerați astfel/ VIDEO

_ Loteria Română: Report cumulat la Noroc de peste 2,26 milioane de euro

_ Jair Bolsonaro, internat în Amazonia

_ Jes Staley a mințit despre tăierea lui Epstein: dosar în instanță

_ Protest AUR cu dric, sicriu și cruci în fața Guvernului (video)

_ România riscă să piardă miliarde de euro din cauza întârzierilor în implementarea PNRR

_ Realitatea îngrozitoare a încercării de a obține un dentist NHS: „Sute” blocați la coada de șase ore pentru cabinetul nou deschis, inclusiv un pacient cu cancer cu dizabilități „care nu a avut de ales” decât să stea în frig

_ Se oprește apa caldă și căldura în trei sectoare din București: Lovitură sub centură pentru Nicușor Dan în plină campanie

Conform Legii: Nici o instituție de stat nu poate anula alegerile din Romania. Aviz celor care au dat o Lovitură de Stat anulând alegerile : Legislația din România nu permite nimănui anularea completă a alegerilor, ci doar invalidări parțiale.

_ Centrele de date care se ascund în „Țara spionilor” Virginia de Nord vor avea nevoie de puterea reactorului

_ Japonezul Kishida trântește China în adresă în fața Congresului

_ Brigada Milionarului - Modelul de recrutare inteligentă în armata ucraineană

_ Este sfârșitul rezervelor valutare așa cum le știm noi... Nu vă simțiți bine despre asta

_ Calendare franceze de advent: must-have de vacanță pentru adulți

_ Dealer de antichități pentru vedete, inclusiv Richard Gere, blocat în luptă judiciară cu un fost intern care susține că ar trebui să primească jumătate din compania sa de un milion de lire sterline

_ Vânzările de locuințe în așteptare au crescut cel mai mult de la blocarea COVID în decembrie, pe măsură ce tarifele au scăzut

_ Fight against drug trafficking remains priority, says IntMin Predoiu in Antwerp

_ Fern Britton, de la Celebrity Big Brother, recunoaște că va Ieși dacă fostul coleg de This Morning Phillip Schofield se va alătura spectacolului

_ Alize Cornet se retrage din tenis după Roland Garros! Un sfârșit emoționant pentru o carieră extraordinară

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Fosta iubită a agentului Serviciului Secret speră că poveștile lor sexuale pe plajă cu Obama vor fi transformate într-un film

_ Investind lecții de la mama ta

_ Tinerii americani închid televizorul

_ Acțiunile Boeing scad după ce NYT dezvăluie un raport despre defectele fuselajului 787 Dreamliner

_ Cel mai bun medicament pentru Charles? Plimbări lungi la Birkhall, încheierea interdicției de a lua prânzul și o doză zilnică de râs sărbătorit, prin amabilitatea reginei Camilla

_ Unde ar putea merge mai departe Mo Salah dacă pleacă de la Liverpool? Barcelona iubește un transfer gratuit, Saudi Pro League ar putea oferi vedetei o zi de plată record - sau rivalii din Premier League ar putea încerca să-l atragă departe de Anfield

_ Curtea Supremă din NY critică procurorul anti-Trump pentru aplicarea unei pedepse aspre cu cardul de vaccin asupra rezidenților

_ Faceți cunoștință cu raverul misterios în vârstă de 79 de ani, care a luat cu asalt zeci de festivaluri EDM în SUA

Trăim în URSS. Procurorii CSM si seful PICCJ Alex Florenta cer cercetarea judecătoarei Boboc de la CA Constanta pentru hotararea prin care a stramutat dosarul lui Dan Diaconescu si a desfiintat condamnarea

_ Iceland volcano erupts for fourth time since December

_ Azerbaidjanul joacă un rol foarte important în livrarea de gaze către Europa - Jens Stoltenberg, Secretar General al NATO

_ Lara Trump: RNC sa concentrat ca un laser pe integritatea alegerilor

_ Cât de sceptici sunt europenii cu privire la vaccinări?

Rezultatele sondajului Verifield


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5434, afisate in 91 pagini.