21:05
Comentarii Adauga Comentariu

_ Maia Sandu joacă tăios: NU vrea să audă de intrarea Republicii Moldova în UE fără încorporarea Transnistriei

Maia Sandu joacă tăios: NU vrea să audă de intrarea Republicii Moldova în UE fără încorporarea Transnistriei

"Scopul nostru şi misiunea noastră sunt să pregătim ţara pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2030. Ideal ar fi ca până atunci să avem ţara reintegrată. Lucrăm în acest sens, dar nu depinde doar de noi. Vom face tot ce este posibil ca să realizăm reintegrarea înaintea de a accede în UE, dar nu trebuie să excludem şi alte posibilităţi. Angajamentul nostru pentru o rezolvare paşnică a conflictului rămâne la fel de puternic", a declarat Maia Sandu într-o conferinţă de presă comună cu premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store.

În aceeaşi conferinţă de presă, şeful executivului norvegian a anunţat că ţara sa oferă un ajutor suplimentar Republicii Moldova în valoare de 350 de milioane de coroane, echivalentul a circa 30 de milioane de euro.

Acest ajutor financiar urmează să fie utilizat în sprijinirea sectoarelor energetic şi educaţional, dar şi în susţinerea procesului democratic, societăţii civile şi bunei guvernări.

În discursurile lor, atât şeful guvernului de la Oslo, cât şi Maia Sandu s-au referit la războiul hibrid fără precedent pe care Federaţia Rusă îl duce în întreaga Europă, cu precădere în Republica Moldova, unde încearcă să destabilizeze situaţia politică şi să devieze procesele democratice, transmite Radio Chişinău.

"Alegeri importante urmează să aibă loc în Republica Moldova - prezidenţiale, un referendum privind integrarea europeană, dar şi alegeri parlamentare - şi deja putem observa o multitudine de atacuri hibride menite să destabilizeze agenda acestor evenimente. O nouă ameninţare de securitate în Europa, unde Rusia forţează toate limitele şi toate frontierele. Suntem alături de dumneavoastră şi de tot pentru ce luptă cetăţenii Republicii Moldova", a subliniat Jonas Gahr Store.

În ultimii ani Moscova a recurs la o serie de acţiuni hibride precum şantaj energetic, presiuni economice, campanii de dezinformare, atacuri cibernetice, interferenţe electorale şi chiar încercări de a da jos guvernarea, a menţionat la rândul său preşedinta Maia Sandu, mulţumind cu această ocazie poporului norvegian pentru sprijinul oferit în depăşirea crizelor generate de războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina.

Republica Moldova este un teritoriu unde Rusia îşi testează "instrumentele hibride", a spus Maia Sandu, adăugând că astfel partenerii pot învăţa cum să contracareze aceste atacuri ruseşti. "Atunci când parteneri ne ajută să construim instrumente în lupta cu atacurile cibernetice, pot înţelege cum Rusia încearcă să influenţeze ţările. (...) De asemenea ştim că Rusia investeşte mult în dezinformare, nici o altă ţară, nici măcar una mult mai bogată decât Moldova, nu poate să facă faţă resurselor pe care le investeşte Putin. De aceea avem nevoie să ne unim forţele", a mai spus ea.

Răspunzând la întrebările jurnaliştilor, Maia Sandu a menţionat că agenţi ai Rusiei continuă să fie infiltraţi în instituţiile statului, chiar dacă s-au făcut eforturi pentru a curăţa sistemul de elemente ale Moscovei, şi că este nevoie în acest sens de consolidarea acţiunilor în lupta cu corupţia. Ea a reiterat speranţa integrării europene a Republicii Moldova până în anul 2030.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, Norvegia a oferit Republicii Moldova un ajutor în valoare de peste un milion de coroane pentru susţinerea refugiaţilor ucraineni care au ajuns pe teritoriul său, dar şi pentru susţinerea sectorului energetic pentru a scăpa de dependenţa de resursele din Federaţia Rusă.

Şi cu prilejul vizitei la Oslo, Maia Sandu a mulţumit Ucrainei, care luptă în prezent şi pentru securitatea Republicii Moldova, dar şi a întregii Europe, amintind că prin teritoriul ţării sale au trecut peste 1,4 milioane de refugiaţi ucraineni cărora cetăţenii moldoveni le-a deschis inimile şi casele.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Ciocniri urâte în Pakistan, în timp ce poliția antirevoltă trage cu gaze lacrimogene susținătorilor lui Imran Khan închiși în afara birourilor electorale - după ce partidul fostului premier a susținut că voturile naționale au fost „falcate”

_ Nebunii �nnebuniți de �ncălzire globală aruncă supă la pictura Mona Lisa din Muzeul Luvru din Paris

_ Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan

_ Pistolarii din București au tras din nou: Un bărbat a fost împușcat, după un scandal plecat de la femei

_ Atac cibernetic la mai multe spitale din Bucureşti şi din ţară - DNSC: Este un atac cibernetic de tip ransomware asupra unui furnizor de servicii

_ Comercianții din oraș au fost concediați după ce au fost prinși făcând sex cu o femeie de curățenie la birou după orele de program

_ Preţurile petrolului au fost afectate negativ după o decizie a Rezervei Federale a SUA

Luptătorul din Arenă

_ Biden este de acord în mod surprinzător să dezbate Trump: detalii complete dezvăluite | Dincolo de titluri

_ Bubuie amenzile pentru politicieni în cazul femeii care a născut pe trotuar, în fața spitalului

_ Cât de greu este să aterizezi un avion de linie în vânt transversal - și să decolezi în ceață... cu o defecțiune a motorului? The Mail află într-o lecție palpitantă de simulator de zbor Boeing 777 cu un căpitan de la BA

_ Spiritul inspirator de luptă al băiatului dat cadou de către Regele Charles: Un bolnav de cancer de unsprezece ani s-a luptat cu boala jumătate din viață și a avut „cea mai mare tumoră pulmonară pe care medicii le-au văzut vreodată”

_ Explicație oficială: Ce a produs explozia de la Rafinăria Petromidia

_ Premierul Ciolacu, cea mai recentă victimă a deep fake-ului. Ce 'promovează' șeful Executivului

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Van Gogh bate toate recordurile în Orsay cu aproape 800.000 de vizitatori

_ Magnatul de jucării sexuale lansează o luptă de 450.000 de lire sterline cu frații ei vitregi pentru conacul Berkshire al familiei.

_ Logodnicul lui Louise Thompson, Ryan Libbey, dezvăluie că s-a întors la spital pentru a patra oară, deoarece este readmisă la doar câteva săptămâni după șederea ei de 12 zile pentru colită ulceroasă

_ Moment dramatic Top Guns NATO interceptează avioane de război rusești deasupra Mării Baltice... apoi pleacă de la MAI MULTE avioane Putin la nordul Poloniei în timp ce Vladimir testează apărarea Occidentului

_ Schimbare majoră la programările NHS la dentist, deoarece taxele vor crește cu 4% în câteva săptămâni (dacă puteți obține una, asta este!)

_ Actualizare: Adolescentul din Missouri, bătut cu brutalitate, are leziuni cerebrale severe – leziuni ale lobului frontal – și fractură craniului

_ Criza apei zguduie Silicon Valley din India

_ Cum să reduci consumul unei mașini. Care este viteza exactă pentru a economisi combustibil

_ Cristian Popescu deschide lista la europarlamentare: Amenințare pentru Maria Grapini!

_ Rareș Bogdan ia în derâdere propunerea PSD-PNL pentru Primăria Capitalei: 'Am înțeles că e doctor de dinți... nu de dinți, de genunchi'

_ Războiul din Ucraina, ziua 756. Canada oferă un nou ajutor Ucrainei în cadrul iniţiativei Cehiei

_ FOTO: Pompier irlandez căsătorit, tată de doi copii, în vârstă de 37 de ani, acuzat că a violat o femeie adormită, de 28 de ani, la hotelul din Boston, după parada de Ziua Sf. Patrick, în timp ce spunea „Știu că vrei asta”

_ Un cuplu paralimpic al echipei GB are medalii și pașapoarte furate de tâlhari după ce au concurat la Campionatele Mondiale de la Rio... cu perechea rămasă „zguduită” de incidentul șocant

_ CE publică bilanţurile pentru şase ţări, între care România

_ VIDEO | Scene jenante în ședința de consiliu local: Un ales PNL a uitat camera deschisă și a fost văzut pe WC de toată lumea

_ Când Statele Rogue îmbrățișează Crypto

_ Noul Ronnie Pickering? Momentul motociclistului de scuter împinge o femeie la pământ înainte de a conduce peste ea în timp ce prinde un alt bărbat de barieră într-o explozie șocantă

_ Ciolacu, reacție după ce transportatorii români au fost atacați de fermierii francezi: 'Iertați-mă, sunt premierul României, întrebați-mă despre România!'

_ Oficialul OMS admite că pașapoartele pentru vaccin ar putea fi fost o înșelătorie

_ Ține cont de decalajul de gen: Studiul constată că femeile au cel mai puțin încredere în poliția din Londra

_ Situație dramatică în Tanzania: inundațiile și alunecările de teren din țară au ucis peste 150 de persoane

_ Bărbat este arestat după ce șoferul a fugit și a urcat pe trotuar și a doborât o fetiță de cinci ani de pe scuter

_ China aplica strategia "broaştei fierte", acuză comandantul armatei americane din regiunea Indo-Pacific

_ Hat-trick pentru El Kaabi şi victorie surprinzătoare a lui Olympiakos în deplasare la Aston Villa

_ DNA: Viceprimar al Braşovului, urmărit penal pentru abuz în serviciu

_ Universitatea din California acum discriminează în funcție de venitul părinților, educație

_ Regele Charles și regina Camilla ar putea lipsi de „nunta anului” a superbogatului Duce de Westminster, după ce s-au abătut când sora lui s-a căsătorit, scrie RICHARD EDEN

_ Webb dezvăluie ejecții uimitoare și structuri de CO în tânăra supernova a lui Cassiopeia A

_ Cea mai periculoasă întrebare a anului 2024 - Ce se întâmplă dacă Kamala Harris nu este un idiot?

_ De la șmecheria taximetrului până la șmecherii din turul cu barca - călătorii dezvăluie cele mai grave escrocherii la care au fost victime

_ 1 din 5 decese în SUA cauzate de boli de inimă

_ De ce studierea microbiomului astronauților este crucială pentru a asigura succesul misiunilor în spațiul adânc

_ O privire în vasul de gătit: Mâncarea arse rămâne un document despre pregătirea alimentelor veche de 5.000 de ani

_ Ludovic Orban, dezlănțuit într-o conferință: Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă 'sunt mai proști decât prevede legea'

_ „Animale mici, frumoase și complet necunoscute”: oamenii de știință cetățeni descoperă noi gândaci din pădurea Borneo

_ Transfăgărăşanul ar putea rămâne deschis circulaţiei tot anul. Au început discuțiile la nivel guvernamental

_ Acestea sunt cele mai periculoase țări din lume

_ Actorul Matthew McConaughey spune că „Există un proces de inițiere” la Hollywood

_ Analiză ANOSR despre căminele studenţeşti: Un loc în sala de lectură la 8 studenţi cazaţi

_ Suedia consideră că incidentul de la ambasada Israelului ar putea fi o acţiune teroristă

_ România ar putea atrage o investiţie de peste 40 mil. euro într-o fabrică de reciclare a bateriilor

_ Vulcanul din Islanda încă aruncă lavă, după o lună

_ Oamenii de știință declanșează mini-cutremurele în laborator

_ Boeing găsește o nouă problemă cu avioanele 737 Max după ce un muncitor a descoperit găuri greșite pe fuzelaj care ar putea duce la întârzieri la livrarea a 50 de avioane noi

_ Intrarea B la staţia de metrou Mihai Bravu este închisă timp de o săptămână


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 245, afisate in 5 pagini.