19:48
Comentarii Adauga Comentariu

_ Szijjarto s-a dezlănțuit la ședința greilor pe Climă și Energie: Aprovizionarea se bazează pe realități fizice!

Szijjarto s-a dezlănțuit la ședința greilor pe Climă și Energie: Aprovizionarea se bazează pe realități fizice!

"Cred că atunci când vorbim despre aprovizionarea sigură cu energie, nu ar trebui să uităm de faptul că aprovizionarea cu energie se bazează pe realităţi fizice. Deci, pentru a achiziţiona gaz, pentru a achiziţiona petrol, avem nevoie de conducte. Conductele, adică infrastructura, determină cu cine poţi colabora, de unde poţi achiziţiona. Uitaţi-vă la situaţia Ungariei, de exemplu, în ceea ce priveşte petrolul. Avem nevoie de o anumită cantitate pentru a aproviziona ţara. Şi Slovacia are nevoie de o anumită cantitate. Am pus aceste două ţări împreună pentru că suntem de aceeaşi parte. Conducta care vine din Rusia prin Ucraina ne aprovizionează practic în întregime. De ce? Pentru că nu există o altă rută alternativă. Am fi foarte fericiţi să luăm în considerare diversificarea, dar condiţia prealabilă pentru diversificare este existenţa unor rute alternative de aprovizionare. Acum, o conductă din Croaţia vine către ţările noastre, dar problema este că are o capacitate foarte limitată. Acum doi ani, când interdicţia privind petrolul rusesc a fost pusă pentru prima dată pe agenda Uniunii Europene, atât noi, cât şi slovacii, ne-am adresat Comisiei Europene pentru a ne asigura că Croaţia măreşte capacitatea acestei conducte pentru a putea diversifica sursele. Ce s-a întâmplat? Uniunea Europeană a contactat Croaţia, dar nu a fost mărită capacitatea, pentru că este încă aceeaşi, ci tariful de tranzit a fost crescută de cinci ori. Deci, iată problema", a spus Szijjarto.

Acesta a subliniat că o a două problemă vizează aprovizionarea cu gaze, în condiţiile în care reţeaua de conducte din regiunea sud-est europeană este foarte limitată şi Comisia Europeană nu va investi în infrastructură, dat fiind faptul că în 15 ani gazele naturale nu vor mai face parte din mixul energetic.

"Suntem prima ţară care nu se învecinează cu Turcia, dar cumpărăm gaz turcesc. Şi anul acesta, pentru prima dată, am început să achiziţionăm din Azerbaidjan. Acum, de ce putem face acest lucru doar într-un mod foarte limitat, într-o cantitate foarte limitată, care nu ne permite o diversificare completă? Pentru că reţeaua de conducte din regiunea sud-est europeană, care ne leagă de Azerbaidjan, Turcia, Qatar, este foarte limitată. Deci, ne-am adresat Comisiei Europene împreună - Slovacia, România, Bulgaria, Serbia şi Grecia - cerând Uniunii Europene să finanţeze creşterea capacităţii reţelei de conducte din sud-estul Europei pentru a ne permite să cumpărăm mai mult gaz din surse diferite. Care a fost răspunsul Comisiei Europene? Ne pare rău, gazul nu mai este atractiv. Gazul nu va mai face parte din mixul energetic naţional în 15 ani, aşa că UE nu este pregătită să investească în acea infrastructură. Deci, iată-ne fără şansa fizică de diversificare. Şi asta este o problemă, pentru că nu este o chestiune politică. Dacă vrei să cumperi gaz sau petrol din surse diferite, ai nevoie de conducte, ai nevoie de reţea, şi aceasta nu există", a explicat oficialul ungar.

El a reiterat că, în acest context, energia nucleară este foarte importantă pentru Ungaria, care astfel poate produce pentru a acoperi consumul. Totodată, Peter Szijjarto a menţionat că proiectul nuclear din Ungaria este unul foarte internaţional, şi, deşi principalul contractant este compania rusă Rosatom, pe baza unui contract semnat în 2014, subcontractorii majori sunt germani, francezi, americani, elveţieni şi chiar austrieci.

"Deci, un proiect internaţional uriaş cu mari companii europene şi americane implicate. Ceea ce ne face fericiţi, pentru că este o formă de diversificare. Cel puţin există o cooperare industrială din alte părţi ale lumii şi ale continentului european", a punctat ministrul ungar de Externe.

Reprezentanţi de rang înalt din sectorul energetic public şi privat s-au întâlnit, marţi şi miercuri, la Palatul Parlamentului, la a cincea reuniune a P-TECC, organizată de Departamentul de Energie al SUA, Ministerul Energiei din România şi Atlantic Council. Reuniunea ministerială de miercuri s-a concentrat pe rolul politicii industriale în atingerea obiectivelor transatlantice de securitate energetică şi climă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Urmăriți: KJP �ncearcă să-l �nchidă pe Peter Doocy de la Fox pentru că l-a �ntrebat de ce Biden vorbește cu oamenii morți

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ MIKE JOHNSON �N PROBLEME: Reprezentantul Thomas Massie anunță că �și va uni forțele cu MTG pentru a-l �nlătura din funcția de vorbitor � Johnson �și poate permite doar să piardă un vot GOP

_ De ce programe de slăbit foarte utile în cazul unora, eșuează lamentabil la alții?

_ Lucrător IT „care și-a ucis șeful milionar și soțul ei otrăvindu-i cu fentanil” a spus poliției că este predispusă la supradoze.

_ Moderna �nregistrează pierderi de 1,2 miliarde de dolari pe măsură ce cererea pentru COVID Jab se prăbușește, promite investitorilor un vaccin de �generația următoare� pentru a combate noile tulpini

_ Cei mai în vârstă gemeni siamezi, Lori şi George Schappell, s-au stins la vârsta de 62 de ani

_ Papa Francisc va vizita câteva țări din Asia

_ 'Era un bărbat de doamne!' Cum era cu adevărat vedeta Baby Reindeer

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ CAROLINE WEST-MEADS: „Partenerul prietenului meu o folosește ca bilet de masă”

_ Cum valurile și amestecul determină sistemele de revărsare de coastă

_ HORROR: Un american și frați australieni uciși �n timpul unei călătorii de surf �n Mexic, hoții �și aruncă trupurile �ntr-o f�nt�nă ad�ncă de 50 de picioare

_ Politica de predare a cuțitului zombi de la Labor, care oferea compensații pentru lamele avea „defecte uriașe” și putea costa până la 1,1 MILIOANE de lire sterline

_ Atenţionare de călătorie: Cod roşu de valuri mari şi vânt în Portugalia

_ Studentă suspendată după ce protestul anti-Israel s-a pl�ns că se confruntă cu consecințe pentru acțiunile ei

_ Filmul „Sleeping Dogs”, cu Russell Crowe, bazat pe o carte a unui autor român, are premiera în SUA

_ Ilan Şor a declarat că Republica Moldova ar trebui să coopereze cu Uniunea Economică Eurasiatică pentru dezvoltarea economiei

_ Se schimbă tot ceea ce se știa până acum: Ar putea exista viață pe 'Luna' lui Jupiter. NASA a prezentat sonda care ar putea descoperi acest lucru / VIDEO

_ Gavin Newsom spune că democrații trebuie să fie îngrijorați de candidații terților în 2024 (VIDEO)

_ Fotbalul poate fi crud, a afirmat selecţionerul Africii de Sud după eliminarea de la Cupa Africii pe Naţiuni

_ Percheziții la Primăria Ploiești - Mai mulți funcționari vor fi duși la audieri (surse)

_ Video | Accident teribil în Constanța. Sunt doi morți

_ URMĂȚI: Un deputat din Georgia înregistrează un videoclip cu străini ilegali ascunși într-o cameră ascunsă, sub protecție militară, pe aeroportul din Atlanta

_ Programele de transformare au şanse de reuşită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul anunță că și-a triplat producția de arme

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ O pierdere pentru lumea modei: Iris Apfel s-a stins la vârsta de 102 ani

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ În partea a treia a noului roman de neratat al autorului One Day David Nicholls, capul lui Marnie este întors de un străin enigmatic. Conrad era cel mai frumos bărbat pe care l-a văzut vreodată - dar nu știa el...

_ UE îşi propune să lanseze o misiune navală în Marea Roşie până la jumătatea lunii februarie

_ Gigi Becali se teme de Ion Ţiriac! Nu mai are nicio şansă în faţa magnatului. Îi va lua faţa imediat

_ Ciucă, replică pentru Ciolacu după ce premierul a ironizat județul condus de Gheorghe Flutur: PNL a arătat că este partidul cu cei mai eficienţi aleși locali

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Algeria's 'foggara' irrigation system: How farmers keep oases green

_ Echipa feminină de tenis de masă a României, calificată la Jocurile Olimpice de la Paris

_ „Voi, americanii, sunteți fascinați de putere”

_ CHIAR ÎN: Rep. Tim Burchett trimite o scrisoare Comitetului de Supraveghere al Camerei, solicitând investigarea scrisorilor democraților către companii private prin care le cere să cenzureze mass-media conservatoare și One America News Network

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Primul genom complet al unui șarpe ajută la înțelegerea istoriei sale evolutive

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE -

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Record de beneficiari de ajutor social în decembrie 2023

_ Secretarul de Externe David Cameron spune că este „profund îngrijorat” de planurile Israelului de a invada Rafah

_ Doi adulți au fost identificați și acuzați �n cadrul unei �mpușcături la parada din Kansas City � Autoritățile refuză să numească tinerii �narmați aflați �n prezent �n custodie

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Femeie grav rănită după ce a fost atacată de câinele ei de talie mare, în curtea casei

_ Înțelegerea acidului iasmonic: un comutator care activează autofagia în petalele de Arabidopsis

_ Mandate de cinci ani pentru aleşii locali, propunere legislativă depusă în Parlament

_ Ce a făcut Bill Gates după ce tatăl său a fost diagnosticat cu boala Alzheimer

_ Un virus extrem de contagios, care provoacă vărsături, se răspândește masiv în Marea Britanie

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Raport: Bătăliile pe care democrații se luptă pentru procedurile de vot ridică semnale de alarmă asupra integrității alegerilor

_ Tensiuni la COP29: Negocierile privind finanţarea pentru climă au ajuns într-un impas.

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Fost ministru al Securităţii Naţionale: "Distrugerea Hamas, dacă ar fi posibilă, ar putea submina securitatea israeliană"

_ Horoscopul zilei de 24 februarie 2024. Berbecii trebuie să fie mai productivi

_ 'Doar un idiot ar vota' - Trump cere respingerea în Congresul SUA a legii care acordă Ucrainei și Israelului miliarde de dolari

_ MOVEMENT BUILS pentru a-l �ndemna pe reprezentantul Mike Gallagher să demisioneze �nainte de 9 aprilie pentru a stimula alegeri speciale � sau scaunul va fi lăsat deschis p�nă �n ianuarie! �MTG conduce acuzația!

_ Am păzit unii dintre cei mai cunoscuți prizonieri ai Marii Britanii - de aceea este GREȘIT să-l țin pe „Hannibal Canibalul” Robert Maudsley închis într-o temniță de sticlă

_ Moment dramatic, stăpânul supărat de animal de companie îi ordonă lui Rotweiller să-și atace vecinul în vârstă de alăturat doar pentru a ajunge să-l muște pe pensionar EȘASA - când câinele refuză


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6080, afisate in 102 pagini.