14:41
Comentarii Adauga Comentariu

_ ANPC solicită Grupului Nordis să pună la dispoziţie documentele solicitate pentru finalizarea controalelor

ANPC solicită Grupului Nordis să pună la dispoziţie documentele solicitate pentru finalizarea controalelor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) continuă să desfăşoare acţiuni de control tematic asupra dezvoltatorilor imobiliari şi, în context, solicită Grupului Nordis să pună la dispoziţie documentele solicitate pentru finalizarea controalelor.

Într-un comunicat transmis luni AGERPRES, reprezentanţii ANPC precizează că, până în prezent, nu au fost informaţi de către instanţe despre existenţa unor eventuale clauze abuzive în contractele încheiate de consumatori persoane fizice cu una dintre societăţile din Grupul de firme Nordis.

Din datele centralizate de ANPC rezultă faptul că, în 2023, Autoritatea a înregistrat patru reclamaţii (trei iniţiale şi o revenire) împotriva S.C. Nordis Management SRL, dintre care două au fost întemeiate (s-au soldat cu sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5.000 lei), iar una nu a putut fi soluţionată, deoarece reclamantul a iniţiat acţiune pe cale judecătorească, prin care a solicitat rezoluţiunea promisiunii bilaterale.

De asemenea, în acest an, instituţia de control a primit alte patru reclamaţii, respectiv două împotriva S.C. Nordis Management SRL şi două împotriva S.C. Nordis Mamaia SRL. Dintre acestea, două reclamaţii au fost clasate ca nesoluţionabile, fiind deja pe rolul instanţelor, în timp ce alte două sunt în curs de cercetare, fiind în termenul legal de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti.

În cadrul acţiunilor de control au fost solicitate dezvoltatorului imobiliar S.C. Nordis Management SRL şi altor societăţi din Grupul Nordis informaţii şi documente, precum: lista cu creditele ipotecare acordate consumatorilor; materiale publicitare; autorizaţii de construire; întreaga documentaţie cadastrală; schiţe/planuri unităţi locative; procese verbale de recepţie la terminarea lucrărilor; documente din care să reiasă motivele pentru care s-a realizat prelungirea termenelor de livrare a unităţilor locative; modele de promisiuni de vânzare-cumpărare folosite în relaţia cu consumatorii; contracte de vânzare şi convenţii încheiate cu firme din Grupul Nordis şi diferite liste care pot fi generate/extrase din propriile evidenţe (lista cu unităţile locative pentru care au fost încheiate promisiuni cu consumatorii, lista cu unităţile locative din care să reiasă disponibilitatea etc).

La rândul lor, S.C. Nordis Management SRL şi S.C. Nordis Mamaia SRL au solicitat prelungiri ale termenelor pentru transmiterea documentelor, dar nici până la data stabilită (12 noiembrie 2024) nu au furnizat informaţiile necesare.

Reprezentanţii ANPC susţin că netransmiterea documentelor constituie contravenţie, sancţionabilă cu amenzi între 10.000 şi 30.000 lei, iar în cazuri grave poate fi propusă sancţiunea complementară de închidere definitivă a unităţii.

Totodată, în cazul refuzului de a coopera, odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale poate fi propusă şi sancţiunea complementară de închidere definitivă a unităţii în cazul contravenţiei de împiedicare a controlului.

În acest context, ANPC solicită public Grupului Nordis să pună la dispoziţie cu celeritate documentele necesare pentru finalizarea controalelor.

Reprezentanţii Autorităţii menţionează că, în situaţia existenţei unor suspiciuni privind clauze abuzive, consumatorul persoană fizică se poate adresa fie direct instanţelor judecătoreşti competente, fie prin depunerea unei reclamaţii la ANPC. În cazul acestor suspiciuni privind existenţa de clauze abuzive, Autoritatea trimite către instanţele judecătoreşti competente procesul verbal de constatare a contravenţiei, iar acestea se pronunţă asupra caracterului abuziv al acestor clauze, informând autoritatea despre acest aspect.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Alexandru Pânişoară (PER): Sistemul de termoficare al Bucureştiului trebuie descentralizat şi trebuie implementate soluţii verzi

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Mircea Geoană: Republica Moldova ar putea intra în UE până în 2030

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Alertă de securitate în România: un nou tip de fraudă se răspândește rapid

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Fiica unul stomatolog din București a fost agresată sexual în timp ce alerga prin Timișoara: Atacul s-a petrecut lângă o secție de poliție

Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate<

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

_ Femeie grav rănită după ce a fost atacată de câinele ei de talie mare, în curtea casei

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Nu, acest videoclip nu arată că moscheile sunt distruse în China

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Lucrător IT „care și-a ucis șeful milionar și soțul ei otrăvindu-i cu fentanil” a spus poliției că este predispusă la supradoze.

_ Madonna îl îmbrățișează pe iubitul fără cămașă, Akeem Morris, în vârstă de 28 de ani, și se zvârcește în lenjerie intimă în timp ce își aniversează 66 de ani

_ Mandate de cinci ani pentru aleşii locali, propunere legislativă depusă în Parlament

_ Cei mai în vârstă gemeni siamezi, Lori şi George Schappell, s-au stins la vârsta de 62 de ani

_ 'Era un bărbat de doamne!' Cum era cu adevărat vedeta Baby Reindeer

_ Fotbalul poate fi crud, a afirmat selecţionerul Africii de Sud după eliminarea de la Cupa Africii pe Naţiuni

_ Cum valurile și amestecul determină sistemele de revărsare de coastă

_ Inter Milano, ţinută în şah pe teren propriu de Napoli (1-1), în Serie A

_ De ce sunt atât de mulți americani care nu își pot găsi un loc de muncă chiar dacă sunt disperați să fie angajați?

_ SUA redislocă arme nucleare în Marea Britanie după retragerea din 2008

_ Informații surprinzătoare despre fluxurile de resturi de pe Marte

_ Noua metodă de înșelătorie! STB denunță un fake-news

Un nou sondaj: Simion pe primul loc, Ponta pe doi. Sondaj Verifield comandat de Nicușor Dan.

_ Progrese în tranziția de fază topologică în rețelele organometalice

Luptătorul din Arenă

_ Am păzit unii dintre cei mai cunoscuți prizonieri ai Marii Britanii - de aceea este GREȘIT să-l țin pe „Hannibal Canibalul” Robert Maudsley închis într-o temniță de sticlă

_ Spectroscopia Operando oferă o fereastră asupra oxidării apei

_ De ce americanii nu văd o economie puternică

_ HORROR: Un american și frați australieni uciși �n timpul unei călătorii de surf �n Mexic, hoții �și aruncă trupurile �ntr-o f�nt�nă ad�ncă de 50 de picioare

_ A început Carnavalul de la Veneţia, cu o tematică dedicată lui Marco Polo

_ Creșterea toleranței la căldură la gazonul de sezon rece

_ WOW! Joe Biden este �ntr-o formă at�t de proastă �nc�t primarul Los Angeles-ului, Karen Bass, intervine și răspunde la �ntrebări �n numele său (VIDEO)

_ Primul genom complet al unui șarpe ajută la înțelegerea istoriei sale evolutive

_ Biden spune că japonezii vor fi primul non-american pe lună

_ UE îşi propune să lanseze o misiune navală în Marea Roşie până la jumătatea lunii februarie

_ Creșterea trișorilor microbieni în medii limitate de fier: Studiul dezvăluie istoria lor evolutivă

_ Programele de transformare au şanse de reuşită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman

_ Supărare mare - se anunța o lansare cu scântei a candidaților USR

_ Gigi Becali se teme de Ion Ţiriac! Nu mai are nicio şansă în faţa magnatului. Îi va lua faţa imediat

_ Politica de predare a cuțitului zombi de la Labor, care oferea compensații pentru lamele avea „defecte uriașe” și putea costa până la 1,1 MILIOANE de lire sterline

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Ciucă, replică pentru Ciolacu după ce premierul a ironizat județul condus de Gheorghe Flutur: PNL a arătat că este partidul cu cei mai eficienţi aleși locali

_ Urmăriți: KJP �ncearcă să-l �nchidă pe Peter Doocy de la Fox pentru că l-a �ntrebat de ce Biden vorbește cu oamenii morți

_ Gavin Newsom spune că democrații trebuie să fie îngrijorați de candidații terților în 2024 (VIDEO)

_ Papa Francisc va vizita câteva țări din Asia

_ Suferă de accident vascular cerebral, 43 de ani, s-a trezit din comă de cinci săptămâni la terapie intensivă și a constatat că fusese evacuată din casă și toate bunurile i-au fost aruncate.

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ Cele mai frumoase mesaje de „la mulţi ani” de Sfântul Gheorghe. Ce nume sărbătoresc ziua onomastică, pe 23 aprilie

_ De ce programe de slăbit foarte utile în cazul unora, eșuează lamentabil la alții?

_ Iarna continuă să le dea bătăi de cap șoferilor: Se circulă în condiții dificile pe mai multe drumuri din 7 județe

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Video | Accident teribil în Constanța. Sunt doi morți


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118

Nr. de articole la aceasta sectiune: 7049, afisate in 118 pagini.