20:41
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cel mai mare producător de cafea din lume, prezent și în România, lovitură pentru consumatori: Va crește prețurile și va reduce dimensiunea pungilor

Cel mai mare producător de cafea din lume, prezent și în România, lovitură pentru consumatori: Va crește prețurile și va reduce dimensiunea pungilor

Grupul elveţian Nestle, cel mai mare producător mondial de cafea, va continua să majoreze preţurile şi să reducă dimensiunea pungilor pentru a limita impactul preţurilor mai mari la boabele de cafea asupra profiturilor sale, transmite Bloomberg.

De asemenea, majorările de preţuri ar putea afecta şi capsulele Nescafe şi Nespresso, a declarat marţi directorul diviziei de cafea de la Nestle, David Rennie, la o întâlnire cu investitorii.

"Nu suntem imuni la preţul cafelei, dimpotrivă. Dar am luat măsuri pe partea de preţuri şi vom continua să facem acest lucru", a spus Rennie. Potrivit acestuia, începând din 2022 şi până în prezent Nestle majorat preţurile de două ori, dar grupul elveţian are avantajul că portofoliul său de produse include cafea instant şi este mai puţin dependentă de cafeaua prăjită sau cafeaua măcinată decât unii din competitorii săi.

Nestle speră să atragă mai mulţi clienţi prin oferirea unei game variate de dimensiuni ale pachetelor de cafea. De asemenea, noua tehnologie de extracţie a Nestle permite obţinerea unei cantităţi mai mari de cafea din fiecare boabă, fără a afecta calitatea, a precizat un purtător de cuvânt al grupului elveţian.

Preţurile la cafea au crescut semnificativ în acest an, după ce evoluţiile meteo nefavorabile din ţările care sunt principali furnizori precum Brazilia şi Vietnam au provocat îngrijorări cu privire la starea recoltelor. Cotaţiile futures la cafea arabica au crescut cu aproximativ 50% în acest an. În paralel, cotaţiile futures la cafea robusta, utilizată la prepararea cafelei instant, au crescut cu aproape 65%.

Nestle este cea mai mare companie de produse alimentare şi băuturi din lume, prezentă în 189 de ţări şi având peste 300.000 de angajaţi. Grupul Nestle este prezent în România din 1995, printre brandurile din portofoliul său numărându-se Nescafe, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, JOE, After Eight, Maggi, Purina sau NAN.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Arsenal 5-0 Chelsea - Premier League: scor live, știri despre echipă și actualizări, în timp ce Kai Havertz plasează DE DOUA ORI împotriva vechiului său club, Gunners fiind pregătit să treacă cu trei puncte în avantaj

_ Sondaj Avangarde - Piedone are un avans de 17% față de Nicușor Dan; candidatul PSD-PNL pornește de jos

_ Cătălin Cîrstoiu are curaj: de față cu Gabriela Firea a vorbit despre 'elefantul din încăpere'/ VIDEO

_ Virusurile hepatice provoacă în continuare 3.500 de decese pe zi, avertizează OMS

_ De ce a trebuit să fie amânată o repetiție a ceremoniei de deschidere Paris 2024 pe Sena

_ Familia imperială a Japoniei şi-a creat cont de Instagram într-un semn de apropiere faţă de tineri

_ FDA aprobă primul medicament pentru tratarea infecțiilor urechii cu drojdie la câini

_ Grupul Pro-Palestine atacă o fabrică de apărare din Marea Britanie care produce piese Stealth F-35

_ Adrian Năstase îl nimicește pe Cătălin Drulă: Ipocrizia e principala caracteristică!

_ Horoscopul zilei de 25 aprilie 2024. Balanțele primesc vești bune

_ Mai mulți titulari în dubiu pentru ciocnirea lui Arsenal, spune Tuchel de la Bayern

_ Noi camere spion dezvăluie comportamente surprinzătoare ale babuinilor chacma

_ Vis devenit realitate pentru o femeie de 79 de ani care a călătorit în 193 de ţări

_ NATO intră în 'coasta' lui Vladimir Putin: bază NATO, la 140 de km de granița cu Rusia

_ Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

_ Este Ferrari 12Cilendri ultimul dintre V12-urile sale? Acesta dezvăluie supermașina „două suflete” de 370.000 de lire sterline

_ Israelul atacă dezlănțuit spitalul din Fâșia Gaza: scene de groază trăite de cei din interior/ VIDEO

_ Copilul palestinian salvat din pântecele mamei decedate a murit în spitalul din Gaza

_ Breaking: Comisia Europeană a declanșat o nouă procedură de infringement la adresa României

_ Actriţa Judith Godrèche a depus plângere pentru viol contra regizorului Benoît Jacquot

Guvernul Nicușor-Bolojan-Grindeanu-Fritz-Kelemen pregătește noul val de scumpiri

_ Accident cumplit pe DN6: Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a lovit un cap de pod

_ Thomas Bach va anunţa după JO 2024 dacă va candida pentru un nou mandat de preşedinte al CIO

_ Golul lui Haller elimină RD Congo și duce Coasta de Fildeș în finala AFCON 2024

_ Primul ministru al Scoției, Humza Yousaf, demisionează după un an în funcție

_ Băncile mari din top zece şi-au majorat activele cu 10%-35% în 2023, peste inflaţie

_ VIDEO Crește tensiunea în Orientul Mijlociu: bombardamente între Israel și Hezbollah, din Liban

_ Un nou studiu descoperă modul în care hidrogenul a furnizat energie la originea vieții

_ Incendiu la tren personal - Pasagerii s-au autoevacuat în siguranţă, nefiind raportate victime

_ Autorul volumului 'România digitală': 'Suntem pe ultimele locuri în Europa la digitalizare'

_ Salarii de 5.000 de euro! Cine sunt românii norocoși care pot încasa lunar acești bani

_ Katie Price este avertizată că va pierde tot ce deține, inclusiv casa ei de 2 milioane de lire sterline, în afară de „esențiale” – și ar putea chiar să se confrunte cu proceduri penale precum Boris Becker

_ Alimentul banal care scade rapid glicemia: Este recomandat pacienților cu diabet de tip 2

_ Hotelierii promit să mute polul distracţiei pe Litoral în vacanţa de 1 Mai şi Paşte

_ Oficialii din SUA şi Israel vor discuta despre alternativele la ofensiva asupra Rafah

_ Breaking: Grassroots Revolution răsturnează RINO la Convenția GOP din statul Missouri

_ „Huduielile saudite au arătat că am spus ceea ce trebuie”, spune Kroos de la Madrid

_ Copiii învață într-o mahala supraîncălzită în timp ce Filipine închide școlile

_ Lasconi says Romania's election influence operations copycat Moldovan, Georgian manipulation pattern

_ USR revine: E o modificare tehnică, nu o supraimpozitare a pensiilor românilor din diaspora

_ Breaking: Statul Islamic amenință cu atacuri teroriste, vizând Liga Campionilor și Paris 2024/ S-au luat primele măsuri

_ Arme şi muniţie pentru Houthi au fost confiscate de americani şi trimise în Ucraina

_ Emma Răducanu s-a retras de la turneul Miami Open (WTA) din cauza unei accidentări

_ Analiza genomică pune în lumină modul în care iarbă de mare a cucerit marea

_ SUA anunță standarde dure de apă de la robinet pentru „substanțe chimice pentru totdeauna”

_ Compusul de cafea poate ajuta la contracararea pierderii musculare cauzate de vârstă

_ Julian Assange „a pus vieți în pericol” atunci când Wikileaks a publicat sute de mii de documente în „unul dintre cele mai mari compromisuri de informații clasificate din istoria Statelor Unite”, a auzit Înalta Curte.

_ Chance Perdomo a murit: starul Gen V moare într-un accident de motocicletă la doar 27 de ani

_ Credite Family Start și Sudent Invest 2024: Guvernul anunță data începerii celor două programe

_ Rivalitatea religioasă pune în pericol parteneriatul strâns dintre România și Ucraina

Radu Georgescu anunță că vin zile negre pentru corporatiștii din București, Cluj, Timișoara și Iași: Industria IT din România va face implozie. Toată lumea din SUA vorbește despre asta

_ Parisul neagă că servieta furată conţinea planurile de securitate ale Jocurilor Olimpice

_ VIDEO - Israelul a lovit oraşul libanez Baalbek și centre Hamas din Valea Beqaa

_ Consiliul Local al Sectorului 2 a votat pentru organizarea unui concurs internaţional de soluţii pentru Moara lui Assan

_ Putin a vorbit despre planurile Rusiei de a ataca Europa în fața Adunării Federale

_ Oamenii de știință dezvoltă sutură de mătase impregnată cu nano-argint împotriva infecției la locul chirurgical

_ Vladimir Putin își anunță marele plan, după ce rușii au făcut prăpăd în Ucraina

_ Membru al conducerii Federaţiei indiene, suspendat după ce a agresat două jucătoare

_ SUA și Germania se unesc în misiunea de a urmări mișcarea apei Pământului

_ HARTĂ-FOTO – Blocuri turn cu 500 de apartamente pe spațiile verzi din Sectorul 1: bucureștenii se revoltă împotriva edilului C. Armand și a lui N. Dan


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2092, afisate in 35 pagini.