23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Descoperire ULUITOARE în țara noastră! Era acolo de 5.000 de ani

"Are o vechime în jur de 5000 de ani, poate să aibă și 5100 dar și 4900. Cam atunci încep să apară astfel de morminte în zona aceasta. Interesant e întreg ansamblul. În jurul mormântului au făcut un cerc din pietre care are un diametru de aproximativ 5 metri, iar în mijloc au făcut acest mormânt. Probabil are sexul masculin, depus într-o poziție normală pentru epoca lor, îl puneau pe spate și cu genunchii ridicați, îndoiți", a declarat Alin Frânculeasa, arheolog din cadrul Muzeului Județean de Istorie Prahova.

Potrivit sursei citate, descoperirea arheologică a fost făcută ca urmare a săpăturilor din zonă, unde urmează să fie ridicat un parc industrial.

"Avea ceva piese de podoabă, un colier la gât din piese de cupru și din scoică, apar urme de ocru, o vopsea naturală, roșie. Statutul lui e demonstrat de construcția în sine, de ridicarea unui tumul pentru el, de realizarea acestui cerc pentru el. Probabil are și cercei de argint, probabil o să-i vedem când îl ridicăm", a adăugat Alin Frânculeasa.

"Ce e interesant este că avea podoabe în zona gâtului, e vorba de piese de cupru și mărgele. Noi l-am fotografiat, urmează acum să fie desenat, iar la final oasele vor fi prelevate și duse la Institutul de Antropologie de la București pentru alte analize", a spus și Bianca Preda.

Potrivit arheologilor, zona este ofertantă din punct de vedere istoric.

"Noi tot facem astfel de descoperiri, e și o zonă bogată în situri arheologice. Sunt peste 300 de situri arheologice numai în localitățile din jurul Ploieștiului. În ultimii ani am săpat cam 15, 16 astfel de movile, toate în contextul unor lucrări de investiție", a mai precizat Alin Frînculeasa, arheolog din cadrul Muzeului Județean de Istorie Prahova.

În aceeași zonă, miercuri a mai fost descoperit un mormânt care are aceeași vechime, însă nu la fel de bine conservat.


sursa:Mediafax.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

PNL-ul lui Cîțu-Iohannis și PSD Ciulacu-Dâncu-Grindeanu au transformat România în țara ABUZURILOR ANTICONSTITUȚIONALE A patra zi consecutiv când gașca de Securistoizi de la PNL PSD și UDMR împiedică ABUZIV și NEconstituțional Demararea Moțiunii de CENZURĂ

Un accident a avut loc la Raliul Clujului

STRĂINILOR NU LE PLAC PRODUSELE ROMÂNEȘTI. Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Confederaţia Patronală CONCORDIA au cerut Parlamentului să respingă Legea nr. 321/2009 care obligă hipermarketurile să achiziţioneze 51% produse românești la raft

Lovitura pentru Grupul de la Visegrad in scandalul cotelor de migranti: Ungaria si Slovacia au pierdut la Curtea de Justitie a UE

Un urs curios găsește o cameră GoPro pierdută în zapadă. Ce a urmat, într-un video viral

Simptomul din corp care anunță apariția demenței. Ce au descoperit cercetătorii

Scene de SEX în PUBLIC într-un autobuz de NOAPTE. Cum au fost fotografiaţi doi tineri FOTO

Cum l-au furat progresiștii lui Biden pe Donald Trump la Alegerile Prezidențiale. Azi furtul din Arizona. Raportul Senatului din Arizona privind auditul alegerilor prezidențiale din districtul Maricopa evidențiază 49.000 de voturi dubioase

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

112 a ignorat apelul. METROREX demontează MANIPULAREA ORDINARĂ lansată de vuvuzele statului paralel mai ales de Gâdea și de Antena 3 cum că firma de transport și NU poliția ar fi trebuit să asigure SECURITATEA ȘI SIGURANȚA pasagerilor la Metrou

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Trump emite o „scrisoare condamnare către Greg Abbott” chemându-l pe guvernatorul Texasului să nu mai ignore lupta pentru integritatea alegerilor

Ana Lesko, goală puşcă! Imaginea ca în filmele pentru adulţi care i-a şocat pe fani FOTO

Sex oral într-o parcare din Bucureşti. Ea e dezbrăcată, el cu pantalonii în vine IMAGINI XXX

Nepoata lui Arsenie Boca s-a refugiat într-un azil de bătrâni din Bihor. A învins Covidul, la 90 de ani

Andreea Mantea a ajuns pe un site PORNO. Reacţia VEDETEI

APC-Romania: Margarina cu E-uri și Chimicale "cu gust de unt"

Alegeri Germania. Reacția lui Olaf Scholz, după rezultatul din alegeri: "Germanii au votat în număr mare pentru ca eu să fiu cancelar"

Dacian Cioloș, mesaj câtre Cițu: Nu ne întoarcem la guvernare decât cu alt premier și calendar de reforme

Vlad Voiculescu: Șansele ca școală să treacă în online săptămâna care vine sunt de aproape 100%

Tragerea LOTO 6 din 49 din 26 septembrie 2021. Care sunt numerele extrase

Rareș Bogdan a fost reales prim-vicepreședinte al PNL

Olimpiu Moruțan a marcat golul victoriei pentru Galatasaray, în partida cu Goztepe

Dacian Cioloș neagă că ar fi purtat discuții cu liberalii după Congresul PNL: "E o încercare ridicolă de influențare a alegerilor din USR PLUS"

Alegeri Germania. Verzii: Annalena Baerbock este mulțumită de rezultatul obținut

Echipa lui Florin Cîțu a câștigat posturile de conducere din PNL

Veștea, învins de Rareș Bogdan: Am fost martorul unei minuni. 1.200 de votanți au furnizat 1.842 de voturi

Imagini de pe frontul anti-COVID: UPU Pantelimon are 45 de locuri și 50 de pacienți care așteaptă

Rezultatele etapei a 4-a din Liga 1 la fotbal feminin, în care s-au înscris 31 goluri

Precizările CMBSU în privința obligativității purtării măștii de protecție în Capitală

Csoma Botond, liderul grupului UDMR din Camera Deputaților: "Cu refacerea competenței DNA pe anchetarea magistraților nu vom fi de acord"

Liderul din partidul Angelei Merkel recunoaște că scorul este sub așteptări, dar vrea să conducă viitorul guvern

BREAKING NEWS: Partidul Social-Democrat și Uniunea Creștin-Democrată, la egalitate în urma scrutinului din Germania

Numai DGIA (Direcţia de Informaţii a Armatei – n.n.) n-a fost probabil împotriva mea. Lucrează toţi, îţi dai seama, au lucrat la turaţie maximă, e greu să te baţi cu toate structurile statului, în frunte cu preşedintele”, a mărturisit Ludovic Orban

„Și nu fu pre voe câinilor de tătari”

"Slalom printre morti" - stiripesurse.ro scrie despre nesimțirea fără de margini a lui Werner Iohannis

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Laurette, show erotic la malul mării. Poziţii interzise minorilor VIDEO

Marea Britanie, pusă în genunchi de criza transporturilor: rafturi goale în magazine și cozi la benzinării

Cristina, adolescenta cu sâni imenşi. S-a filmat şi a pus filmuleţul pe net. "Sânii mei sunt naturali.." VIDEO

Florin Cîțu și-a anunțat echipa propusă pentru Biroul Executiv al PNL. Cine e mâna dreaptă a președintelui liberal

Metoda "Phoenix", manual de fraudare a Statului. Falsuri, ficțiuni și alte ilegalități în securitatea public-privată a Statului

Cele mai bune poziţii pentru a rămâne gravidă

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX

IMAGINI surprinzătoare: Un vulcan a erupt pentru prima dată în 110 ani - FOTO

IOHANNIS NICI N-A BINEVOIT SA ANUNTE. ROMANIA A ACCEPTAT CA APROAPE 2000 DE IMIGRANTI AFRICANI SA VINA IN ROMANIA. Desi suntem cea mai saraca tara din Europa alaturi de Bulgaria si desi in mai se anuntase cifra de 657

O studentă a filmat GOALĂ-PUŞCĂ în librăria facultăţii. Colegii au VIRALIZAT filmuleţul. VIDEO XXX

Vedeta porno Nelly Kent, despre educația sexuală la școală: "Îmi scriu fetițe și băieți: Mi-am început viața sexuală, îmi e frică de mama! Ce să fac?!". INTERVIU EXCLUSIV MEDIAFAX

Securistoizi din toate partidele uniți-vă! Cornel Nistorescu: Mobilizări nebune pentru salvarea lui Cîlțu. Cine îl dirijează din Pădure pe Securistoidul Ciulacu?

PORTATIV ROMÂNESC: Corina Chiriac

Videoclipul "fierbinte" lansat de Aza, frumoasa de 17 ani care s-a remarcat la "Vocea României". Cântecul este produs de managerul Lidiei Buble

O cunoscută ACTRIŢĂ PORNO, dată la toată echipa de un baschetbalist NBA. Cum a reacţionat vedeta FOTO XXX


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 52, afisate in 1 pagina.