19:45
Comentarii Adauga Comentariu

_ Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League.

Tottenham a înscris de patru ori.

La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Partida Manchester City-Tottenham s-a încheiat cu victoria clară a oaspeţilor, scor 0-4. Ei au înscris de două ori în prima repriză a meciului. Marcator a fost jucătorul James Maddison. Mijlocaşul englez a punctat în minutele 13 şi 20. După pauză, Pedro Porro a făcut 3-0. Fundaşul spaniol al londonezilor a înscris în minutul 53. Brennan Johnson a stabilit scorul final în prelungirile partidei.

Fundaşul român Radu Drăguşin a jucat tot meciul. El a făcut o partidă bună, având câteva intervenţii utile.

Victoria i-a ajutat pe cei de la Tottenham să urce mai multe poziţii în clasament, până pe locul 6. Formaţia din Londra are 19 puncte după 12 etape.

Înfrângerea îi lasă pe jucătorii lui Man City la cinci puncte în spatele liderului Liverpool. Cormoranii vor juca duminică în deplasare cu Southampton şi ar putea să-şi mărească diferenţa. Dacă Liverpool este pe primul loc în clasament cu nouă victorii, un egal şi o înfrângere, Southampton are o situaţie complet diferită fiind pe ultimul loc cu o victorie, un egal şi nouă înfrângeri.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Donald Trump susține că imigrația a lăsat Londra „de nerecunoscut” după ce Europa „și-a deschis porțile jihadului” și promite că „nu va lăsa niciodată să se întâmple asta” în SUA în ultima sa lovitură în capitala Marii Britanii

_ Călugăriștii din Boca Bash apar în fotografii cu ochii înțepeni după ce videoclipurile au arătat petrecăreți neidentificați aruncând gunoiul în apă

_ Justiție arbitrară și capricioasă – Cum știu că judecătorul Kaplan este marxist

_ Cîrstoiu își lansează candidatura cu un atac dur la Piedone: Un primar nu umblă cu roaba/ VIDEO

_ Pune-ți batonul de ciocolată în congelator... și bea o ceașcă de ceai la cină - noii editorialisti geniali de la DailyMail.com The Nutrition Twins dezvăluie trucurile lor unice de simple pentru a elimina grăsimea cu un efort minim

Explicația pe scurt a Tarifelir vamale impuse de Trump și cât de mult ajută economia americană

_ Solistul Red Hot Chili Peppers, Anthony Kiedis, a fost văzut primind un bilet pentru că a pornit un semafor pe motocicleta sa pe o autostradă din California

_ O ALĂ UMILIERE BIDEN: Trupele ruse intră �n baza americană din Niger, care găzduiește puține trupe americane rămase, după ce junta de guvernăm�nt ne expulză din țară

_ De ce olivina și diamantele sunt cele mai bune prietene și cum asta ar putea simplifica căutarea pietrelor prețioase

_ Microbii influențează susceptibilitatea la albirea coralilor, arată un nou studiu

_ Ecologia reînnoirii industriale

_ Juice aces Callisto flyby test

_ Vigilante, 51 de ani, care și-a dat identitatea poliției rutiere, i-a pus luminile albastre pe mașină și i-a oprit pe șoferi ca să le poată preda are interdicție de a conduce timp de 18 luni

_ Avertisment urgent cu privire la adăugarea de cocaină a „drogului zombi” ucigaș care putrezește cărnii, deoarece testele arată că tranchilizatorul pentru animale este acum răspândit în proviziile stradale din Marea Britanie

_ Noul catalizator pe bază de zahăr ar putea oferi o soluție potențială pentru utilizarea carbonului captat

_ Avarie majoră în București: Sute de blocuri au rămas fără apă caldă și căldură

_ Generația Z - da, mă refer la nepoții mei - sunt cea mai nepoliticosă generație vreodată. Acești tineri sunt prinți ai zilelor noastre, ducând viețile pe care le aleg și nu le pasă de nimeni altcineva

_ Furia, deoarece muzeul V&A o listează pe Margaret Thatcher drept un răufăcător Punch și Judy alături de Hitler și Bin Laden

_ Un bărbat este acuzat după ce „Blade Runner” a deteriorat una dintre camerele ULEZ ale lui Sadiq Khan prin pulverizarea cu vopsea”

_ Furious Grant Shapps ordonă revizuirea politicii de includere a „prostiilor trezite” a armatei britanice, pe fondul rapoartelor că șefii „dor să relaxeze controalele de securitate pentru recruții de peste mări pentru a spori diversitatea”

_ Osaka îl învinge pe Garcia în Qatar pentru a răzbuna pierderea de la Australian Open

_ Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de miercuri

_ Klaus Iohannis, o candidatură premeditată

_ Alegerea corectă a unui cablu de încărcare (P)

_ Ipswich Town a promovat în Premier League

_ Cercetător: Modelele climatice pot rula luni de zile pe supercalculatoare, dar noul meu algoritm le poate face de zece ori mai rapide

_ Șofer de camion republican care a câștigat un loc în Senatul statului New Jersey în victoria șocantă din 2021, candidează acum pentru guvernator

_ Republicanul Nick Begich o înlătură pe democratul Mary Peltola, răsturnând scaunul Lone House din Alaska înapoi la controlul GOP

_ Expertul de top dezvăluie cel mai bun moment al zilei pentru a vă lua suplimentele - și pastilele pe care nu ar trebui să le luați niciodată cu alimente

_ Emily Ratajkowski nu lasă NIMIC în seama imaginației, fără lenjerie intimă, într-o rochie pură cu bijuterii și fustă transparentă, la Gala Met 2024

_ Un alpinist britanic, în vârstă de 80 de ani, este grav rănit după ce a căzut la 30 de metri de o stâncă spaniolă

_ HASUL LA PARIS: Manifestanții marxisti se ciocnesc cu poliția �n timpul protestelor violente de Ziua Internațională a Muncitorilor (VIDEO)

_ Studiul intercultural TikTok oferă informații despre comportamentul și motivațiile utilizatorilor

_ De două ori campion în curs, Alcaraz, se prăbușește la Madrid

_ Kremlinul pare să-i fi găsit înlocuitor lui Ramzan Kadîrov - Cine este Apti Alaudinov

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Ţară Minunată!

_ Biletele pentru meciurile cu Italia şi Polonia ale naţionalei U20 sunt disponibile online

_ Un bărbat renunţă la papuşile sale din silicon pentru o femeie reală

_ NANA AKUA: A fi creștin este acum suficient pentru a te anula. Și orice om ocupat de putere poate deveni un „ofițer de poliție” cu puterea de a ne zdrobi libertatea religioasă. Ce s-a întâmplat cu lupta împotriva crimei reale?

_ Situaţia de securitate din zona Mării Negre, prezentată de MApN comisiilor reunite de apărare

_ Met Gala 2024 LIVE: fanii Taylor Swift sunt INDENAȚI de absența ei la evenimentul strălucitor - în timp ce celebri ca Ariana Grande, Gigi Hadid și Zendaya orbi pe covorul roșu

_ Rapperul Slowthai și unul dintre prietenii săi au violat două femei pe acoperișul unei case după un concert la Oxford, potrivit tribunalului

_ JUST IN: SCOTUS neagă procesul lui Kari Lake și Mark Finchem de a interzice aparatele de vot fără comentarii

_ Turcia a eliminat taxele vamale la importurile de seminţe de floarea soarelui

_ Am depășit vârful erei smartphone-urilor?

_ Thomas Kingston, soțul Lady Gabriella Windsor, a murit la conacul de 3 milioane de lire sterline al părinților săi din Gloucestershire - deoarece poliția spune că „nu există circumstanțe suspecte”, iar familia regală îl plânge pe erou de război

_ Învățarea automată ar putea ajuta la dezvăluirea particulelor nedescoperite în datele de la Large Hadron Collider

_ NUMAI �N NEW YORK: un cuplu realizează un act sexual �ntr-un parc public aglomerat, �n plină zi, �n timp ce copiii sunt �n preajmă � Blanket-ul ascunde cu greu acțiunile lor ur�te (VIDEO)

_ Creșterea nivelului nu funcționează conform promisiunii – cercetările noastre arată de ce

_ Emil Boc anunţă că zidul de incintă al oraşului roman Napoca, descoperit într-un parc, va fi conservat

_ CONFIRMAT � AȘA A RAPORTAT GATEWAY PUNDIT: Un atentator sinucigaș afgan care a ucis 13 americani și 173 afgani a fost eliberat din �nchisoarea Bagram �n timpul retragerii eșuate a lui Biden din 2021

_ Comitetul pentru �nvățăm�ntul superior al Ohio State House adoptă proiectul de lege pentru protejarea sportului feminin

_ POLITICO analizează scandalul Georgescu - Tik Tok: Comisia Europeană are o misiune dificilă

_ Variația mare a ratelor de ucidere a poliției sugerează decese inutile

_ Manifestanții din toată Franța se manifestă pentru drepturile trans după raportul Senatului

_ Scăderea randamentelor obligațiunilor arată că este momentul de criză în China

_ Gerardo Martino părăseşte Inter Miami, echipa lui Messi, din motive personale

_ Politicienii irlandezi urmează să recomande introducerea morţii asistate

_ Sondaj: Unul din doi francezi îşi doreşte căderea guvernului

_ România are peste 5,7 milioane de angajați!


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 331, afisate in 6 pagini.