20:46
Comentarii Adauga Comentariu

_ Adriana Bahmuțeanu declară război DGAPSC, pe care o amenință cu procese penale și civile: 'Poate e un pedofil în casă, ne gândim și la asta?'

Adriana Bahmuțeanu declară război DGAPSC, pe care o amenință cu procese penale și civile: 'Poate e un pedofil în casă, ne gândim și la asta?'

Scandalul continuă după moartea lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu a anunțat că va depune plângeri penale împotriva celor de la DGAPSC, care nu au ajutat-o, ba chiar au sabotat-o în relația cu copiii ei. Aceasta a explicat în ce situație sunt acum copiii, după moartea tatălui lor.

„Frații vitregi, de când a decedat Silviu Prigoană, îi rețin pe copiii mei într-un imobil care aparținea decedatului și unde nu știu cine-i supraveghează. Acești copii sunt în tutela mea exclusivă, eu am autoritate părintească deplină, nu pot să-mi las copiii noapte cu frații vitregi și cu persoane care se tot perindă prin acel imobil. Eu nu știu ce li se întâmplă copiilor, poate e un pedofil în casă, ne gândim și la asta… Cine răspunde de copiii mei?

În urma multor presiuni pe care le-am făcut, au dus copiii la școală în prima zi două ore, în a treia zi trei ore, dar doar ca să nu ajung eu la ei. Am notificat și școala privată că sunt singura persoană cu autoritate părintească care poate lua sau duce copiii la școală”, a spus Adriana Bahmuțeanu, pentru B1 TV.

„Mi se pare că au înțeles cei de la școală, în schimb, n-au înțeles cei de la DGASPC, care ar fi trebuit să mă ajute să intru în drepturile părintești, care ar fi trebuit să-i învețe pe copii că mama e părintele lor.

Deja copiii l-au investit pe fratele mai mare, Honorius, cu autoritate părintească, au făcut un transfer de autoritate de la decedat la fratele mai mare, iar acum copiii consideră că Honorius îi va face milionari, le va oferi o viață de lux, niște lucruri pe care eu n-am putut niciodată să le ofer. Copiii mai cred că pot rămâne liniștiți în acea casă care le-a aparținut tatălui lor, deși nu le-a spus nimeni că acea casă e sub executare silită la o bancă și la DNA. Cum să le explic eu asta la telefon?

DGASPC nu le-a explicat, din contră, am impresia că e într-o relație din asta de obediență cu frații vitregi pentru că în ultimii zece ani, cât Prigoană a fost într-o relație de dușmănie cu mine, DGASPC niciodată nu mi-a oferit sprijin, din contră i-a oferit sprijin lui Prigoană contra mea. De ce s-ar răzgândi acum?

Ei se acoperă cu niște hârtii, spun că au făcut rapoarte, că au monitorizat, nu ne spun în ce constă acea monitorizare a copiilor. În plus, până acum nu au consiliat copiii în ce privește autoritatea părintească a mamei.

O să mă îndrept împotriva celor de la DGASPC cu plângeri penale și civile, că trebuie să plătească pentru această incompetență de care dau dovadă”, a mai afirmat Adriana Bahmuțeanu, pentru B1 TV.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Peter Schiff critică taxele propuse de Biden drept „în mod evident ilegale”

_ Cercetătorii dezvăluie o încălzire anormală în atmosfera superioară a soarelui

_ DDoS attacks against banks and public institutions, last two weeks

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Revoluționarea spectrometriei cu ultra-simplitate: perturbarea designurilor convenționale prin calculul de difracție nou

_ Lista PSD-PNL pentru europarlamentare ar putea fi deschisă de o femeie independentă

_ Fetiţă de 8 ani în comă, după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Secretele curei cu păpădie: se ține la începutul primăverii și are beneficii sigure pentru sănătate

_ Zece persoane din judeţul Călăraşi sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic, patru dintre suspecţi fiind reţinuţi

_ Undă verde în PE: Apare dosarul electronic european de sănătate; datele medicale pot fi consultate în toate țările UE

_ Prezentatoarea BBC News Martine Croxall „întâmpină acțiuni în justiție” după ce nu a fost difuzată de mai bine de un an pe fondul fuziunii canalelor

_ Viktor Orban își continuă lupta cu migrația: Este o infracţiune, nu un drept al omului

_ Iga Swiatek, în semifinale la Stuttgart (WTA), după ce a eliminat-o pe Emma Răducanu

_ Fiscalul vine pentru opoziția slăbită a Indiei, în timp ce Modi urmărește victoria electorală

_ Moment înfricoșător, mama și fiul au izbucnit în casa braziliană cu armele aprinse, ucigând două persoane și rănind un preot în finalul sângeros al „disputei de lungă durată despre chirie”

_ Mi-am dat seama că copilul pe care îl îngrijeam în spital nu era fiica mea în timpul unui schimb de scutece după ce o moașă mi-a dat copilul greșit

_ Fiul Prințesei Anne, Peter Phillips, vorbește despre ultimele clipe din inimă cu bunica sa, regretata Regina Elisabeta - recunoscând că este încă „destul de emoționant” să privim înapoi

_ Bucurie incredibilă pentru mama cu doi copii cu boală „unică” care i-a cauzat mii de tumori pe tot corpul, inclusiv în interiorul gurii și nasului, deoarece își poate vedea în sfârșit propria față după mai bine de 60 de ore de operație

_ Ioana Ramona Bruynseels: În Sectorul 1 banii există, dar nu există voință!

_ Gazdag, Carranza marchează în timp ce Philly scufundă Minnesota în MLS

_ 'Vom fi surpriza alegerilor din 2024'. Dan Diaconescu se relansează în politică și candidează la europarlamentare

_ Sunt un profesionist de curățenie - acestea sunt cele cinci greșeli frecvente pe care le faci când îți faci curățenie acasă

_ Firma suedeză achiziționează catalogul legendelor rock-ului KISS

_ Acuzații explozive la adresa lui Alexandru Rafila: 'Asta face ministrul Sănătății de câteva luni. Abuz, manipulare și beţe în roate'

_ Corpul meu este acoperit în proporție de 70% de tatuaje - am fost ignorat de oamenii de la serviciu și sunt urmărit prin supermarket de agenți de securitate

_ Doi morți după ce un cuțitar din Manhattan a pornit în groază, atacând trei persoane la întâmplare

_ Milioane de butoaie de petrol dispărute aruncă o cheie în prognoza cererii de urs a AIE

_ Abuzurile din West End din Londra se triplează în doi ani: comercianții spun că criminalitatea amenință viitorul cartierului comercial, deoarece hoții vizează tot mai mult turiștii străini bogați

_ Tragedie pe DN 24 în județul Vaslui: O persoană a murit în urma unui accident rutier

_ Bărbat, 20 de ani, este arestat pentru tentativă de viol asupra unei femei în timp ce mergea lângă Tooting Common

_ Blocajele în trafic în timp ce fermierii francezi blochează autostrada din apropierea Parisului pentru a protesta împotriva prețurilor mici

_ Patul făcut imediat după trezire reprezintă o mare greșeală: chiar dacă sună contrar logicii noastre, experții dezvăluie motivul

_ Prima zi de record a lui Taylor Swift pe Spotify cu Tortured Poets a depăşit 300 de milioane de stream-uri- Patti Smith i-a mulţumit artistei

_ Simona Halep face dezvăluirea momentului! Pregăteşte revoluţia în tenis. Ce îi obligă pe şefii tenisului să facă

_ Sărbătorile zilei din 30 martie 2024 - Sf. Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon

_ Recuperare medicală în regim intensiv și la standarde de vârf, la Spitalul `Sfântul Sava`, din Pantelimon, Ilfov

_ Stoltenberg: nu există planuri privind dislocarea de militari NATO în Ucraina

_ Începe selecţia naţionale pentru Best Tourism Villages 2024

_ DRAGĂ JANE: Soțul meu i-a trimis e-mailuri cochete fostei lui logodnice de ANI - sunt îngrozit de ceea ce i-a spus

_ Sofia Danciu, mica artistă din Mangalia, care a obținut două premii I la Festivalul Național de Muzică și Dans 'Music & Dance Factory'

_ Premierul belgian denunță oferta „inacceptabilă” a primarului Bruxelles-ului de a interzice conferința politică de dreapta la care au participat Nigel Farage și Suella Braverman ca intrare în baricada poliției și de a ține „ostatici” participanții

_ Industria cimentului din China: potențial contributor la neutralitatea carbonului

_ Vânzătorul de cai al cărui Labrador de Aur a fost împușcat de fermier după ce și-a ucis trei miei este obligat să plătească 1.200 de lire sterline

_ Legile privind falimentul plus inflația este înșelătorie

_ Sunt o casnică britanică căsătorită cu un milionar în Dubai, iată lucrurile care m-au supărat, inclusiv când oamenii îmi spun să mă acoper și mă întreabă dacă soțul meu are alte soții

_ Cum scapă Simona Halep de suspendare. Ce se va întâmpla dacă Ion Ţiriac a avut dreptate. Răsturnare totală de situaţie în cazul de dopaj

_ Chelsea 1-0 Tottenham - Premier League: lovitura genială de cap a lui Trevoh Chalobah îi dă pe Blues conducerea după o lungă verificare VAR - plus actualizări de la Aston Villa 0-1 Olympiacos

_ Ramona Ioana Bruynseels: AUR își dorește să rămânem în Uniunea Europeană

_ Luptă mare pentru 'Big Brother-ul' din digitalizare: Orange, Vodafone, eMAG se luptă pentru Cloud-ul guvernamental

_ Caz revoltător la Spitalul Județean Bacău: O gravidă de 38 de ani a murit la 24 de ore de la internare

_ Am observat o vânătaie neobișnuită pe pleoapa fiului meu după ce a căzut în curtea noastră. Câteva zile mai târziu, un diagnostic sinistru ne-ar schimba viețile pentru totdeauna

_ RAPORT: Trump nu va alege un candidat puternic pro-life pentru vicepreședinte, Tim Scott și Kristi Noem considerați prea duri

_ Observațiile detectează cel mai mic raport de masă binar de contact până în prezent

_ Judecătorul din California a hotărât că femeia care și-a înjunghiat iubitul de 108 ori în timp ce era în vârstă va evita închisoarea, invocând că „nu avea control asupra acțiunilor ei”

_ Punct de vedere: Subvențiile pentru combustibilii fosili îi costă pe canadieni mult mai mulți bani decât taxa pe carbon

_ Cane şi Perenara dispută contra Italiei ultimul lor meci cu All Blacks

_ Revoluție în prezicerea rezultatelor haotice în sistemele cu trei corpuri


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2706, afisate in 46 pagini.