15:06
Comentarii Adauga Comentariu

_ Candidatul Sebastian Popescu, după respingerea la CCR a cererii sale de anulare a alegerilor: 'O mega-măgărie, e strigător la cer! Tardivă în mintea lor!'

Candidatul Sebastian Popescu, după respingerea la CCR a cererii sale de anulare a alegerilor: 'O mega-măgărie, e strigător la cer! Tardivă în mintea lor!'

Candidatul Sebastian Popescu, a cărui cerere de anulare a alegerilor a fost respinsă, joi, de Curtea Constituţională, pe motiv de tardivitate, consideră decizia o „mega-măgărie” şi un lucru „strigător la cer”. Într-o declaraţie pentru News.ro, el susţine că a depus cererea în 27 noiembrie la ora 9.30 şi că s-a încadrat în termenul de trei zile de la momentul încheierii votării, prevăzut de Legea 370/2004 republicată pentru alegerea Preşedintelui României.

„Cererea a fost depusă în termen. Articolul 52 alineatul 2 din Legea 370 pe 2004 spune clar că cererea de anulare se depune la Curta Constituţională înscris în cel mult 3 (trei) zile de la încheierea votării. Păi ştim să numărăm până la 3 sau nu ştim să numărăm până la 3? Cele trei zile se împlineau abia aseară (n. red. miercuri, 27 noiembrie, la ora 21.00, dar, potrivit jurisprudenţei, termenul limită se închide la 12 noaptea în ultima zi a acelei ultime zile. Este strigător la cer ca CCR să ia o asemenea decizie, pentru că eu, neavând cale de atac, nu pot să contest absolut nimic decât public”, a declarat Popescu pentru News.ro.

Sebastian Popescu a reclamat fraudarea legii electorale de către Călin Georgescu, „prin finanţare ilegală a întregii campanii electorale, având susţinere din afara graniţelor ţării, din partea unor entităţi statale cu scopul de a destabiliza România.” Popescu mai precizează, în sesizarea către CCR, că, potrivit Raportului Oficial al AEP, candidatul independent Călin Georgescu a raportat ZERO lei cheltuieli pentru întreaga campanie, „deşi a desfăşurat o activitate amplă de promovare prin materiale online, reuşind să obţină peste 2,1 milioane voturi, ceea ce implică în mod evident resurse logistice şi financiare considerabile”. „Este de-a dreptul strigător la cer ce se poate întâmpla! CCR a găsit soluţia asta mincinoasă, aberantă, au găsit acest tertip ca să nu se pronunţe nici pentru admitere, nici pentru respingere, pentru că nu aveau suficiente motive să o respingă şi cum să o motiveze. Atunci au zis; ia să nu mai intrăm pe fondul cererii, o respingem ca fiind tardivă. Tardivă în mintea lor! Iertaţi-mă! Nu ai cum să fii atât de...”, a mai declarat Sebastian Popescu.

Ce a stabilit CCR În şedinţa de joi, Curtea Constituţională a decis să solicite reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi pe cele nule la alegerile prezidenţiale. Conform unui comunicat al CCR, plenul Curţii a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de Cristian Terheş (Dosar nr.3671F/2024), şi având în vedere art.146 lit.f) din Constituţie, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi art.37 şi 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu unanimitate de voturi, a dispus: reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024, înaintarea rezultatelor reverificării şi renumărării Curţii Constituţionale de către Biroul Electoral Central. Un nou termen de judecată a fost stablit pentru data de 29 noiembrie,, ora 14,00. În aceeaşi şedinţă, Plenul Curţii Constituţionale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor formulată de Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024). Tot vineri, Curtea va discuta şi Dosarul nr.3670F/2024 privind ”Confirmarea/validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”. Cristian Terheş a acuzat fraudarea alegerilor şi intervenţii care au afectat clasamentul în ceea ce îi priveşte pe primii doi candidaţi, afirmând explicit că prin această acţiune de fraudare a alegerilor a fost schimbată ordinea celor clasaţi în turul ll.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Alexandru Pânişoară (PER): Sistemul de termoficare al Bucureştiului trebuie descentralizat şi trebuie implementate soluţii verzi

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Mircea Geoană: Republica Moldova ar putea intra în UE până în 2030

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Alertă de securitate în România: un nou tip de fraudă se răspândește rapid

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Fiica unul stomatolog din București a fost agresată sexual în timp ce alerga prin Timișoara: Atacul s-a petrecut lângă o secție de poliție

Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate<

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

_ Femeie grav rănită după ce a fost atacată de câinele ei de talie mare, în curtea casei

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Nu, acest videoclip nu arată că moscheile sunt distruse în China

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Lucrător IT „care și-a ucis șeful milionar și soțul ei otrăvindu-i cu fentanil” a spus poliției că este predispusă la supradoze.

_ Madonna îl îmbrățișează pe iubitul fără cămașă, Akeem Morris, în vârstă de 28 de ani, și se zvârcește în lenjerie intimă în timp ce își aniversează 66 de ani

_ Mandate de cinci ani pentru aleşii locali, propunere legislativă depusă în Parlament

_ Cei mai în vârstă gemeni siamezi, Lori şi George Schappell, s-au stins la vârsta de 62 de ani

_ 'Era un bărbat de doamne!' Cum era cu adevărat vedeta Baby Reindeer

_ Fotbalul poate fi crud, a afirmat selecţionerul Africii de Sud după eliminarea de la Cupa Africii pe Naţiuni

_ Cum valurile și amestecul determină sistemele de revărsare de coastă

_ Inter Milano, ţinută în şah pe teren propriu de Napoli (1-1), în Serie A

_ De ce sunt atât de mulți americani care nu își pot găsi un loc de muncă chiar dacă sunt disperați să fie angajați?

_ SUA redislocă arme nucleare în Marea Britanie după retragerea din 2008

_ Informații surprinzătoare despre fluxurile de resturi de pe Marte

_ Noua metodă de înșelătorie! STB denunță un fake-news

Un nou sondaj: Simion pe primul loc, Ponta pe doi. Sondaj Verifield comandat de Nicușor Dan.

_ Progrese în tranziția de fază topologică în rețelele organometalice

Luptătorul din Arenă

_ Am păzit unii dintre cei mai cunoscuți prizonieri ai Marii Britanii - de aceea este GREȘIT să-l țin pe „Hannibal Canibalul” Robert Maudsley închis într-o temniță de sticlă

_ Spectroscopia Operando oferă o fereastră asupra oxidării apei

_ De ce americanii nu văd o economie puternică

_ HORROR: Un american și frați australieni uciși �n timpul unei călătorii de surf �n Mexic, hoții �și aruncă trupurile �ntr-o f�nt�nă ad�ncă de 50 de picioare

_ A început Carnavalul de la Veneţia, cu o tematică dedicată lui Marco Polo

_ Creșterea toleranței la căldură la gazonul de sezon rece

_ WOW! Joe Biden este �ntr-o formă at�t de proastă �nc�t primarul Los Angeles-ului, Karen Bass, intervine și răspunde la �ntrebări �n numele său (VIDEO)

_ Primul genom complet al unui șarpe ajută la înțelegerea istoriei sale evolutive

_ Biden spune că japonezii vor fi primul non-american pe lună

_ UE îşi propune să lanseze o misiune navală în Marea Roşie până la jumătatea lunii februarie

_ Creșterea trișorilor microbieni în medii limitate de fier: Studiul dezvăluie istoria lor evolutivă

_ Programele de transformare au şanse de reuşită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman

_ Supărare mare - se anunța o lansare cu scântei a candidaților USR

_ Gigi Becali se teme de Ion Ţiriac! Nu mai are nicio şansă în faţa magnatului. Îi va lua faţa imediat

_ Politica de predare a cuțitului zombi de la Labor, care oferea compensații pentru lamele avea „defecte uriașe” și putea costa până la 1,1 MILIOANE de lire sterline

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Ciucă, replică pentru Ciolacu după ce premierul a ironizat județul condus de Gheorghe Flutur: PNL a arătat că este partidul cu cei mai eficienţi aleși locali

_ Urmăriți: KJP �ncearcă să-l �nchidă pe Peter Doocy de la Fox pentru că l-a �ntrebat de ce Biden vorbește cu oamenii morți

_ Gavin Newsom spune că democrații trebuie să fie îngrijorați de candidații terților în 2024 (VIDEO)

_ Papa Francisc va vizita câteva țări din Asia

_ Suferă de accident vascular cerebral, 43 de ani, s-a trezit din comă de cinci săptămâni la terapie intensivă și a constatat că fusese evacuată din casă și toate bunurile i-au fost aruncate.

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ Cele mai frumoase mesaje de „la mulţi ani” de Sfântul Gheorghe. Ce nume sărbătoresc ziua onomastică, pe 23 aprilie

_ De ce programe de slăbit foarte utile în cazul unora, eșuează lamentabil la alții?

_ Iarna continuă să le dea bătăi de cap șoferilor: Se circulă în condiții dificile pe mai multe drumuri din 7 județe

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Video | Accident teribil în Constanța. Sunt doi morți


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118

Nr. de articole la aceasta sectiune: 7052, afisate in 118 pagini.