09:46
Comentarii Adauga Comentariu

_ Alegeri parlamentare 2024 Vâlcea. Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Vâlcea în noul Parlament

Alegeri parlamentare 2024 Vâlcea. Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Vâlcea în noul Parlament

207 de candidaţi din 43 de partide şi alianţe dar şi 4 independenţi încercă să obţină voturile vâlcenilor la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Judeţul Vâlcea va aduce în noul legislativ 2 senatori şi 6 deputaţi.

În Vâlcea şi-au înscris candidaţi următoarele partide: Alianţa Pentru Unirea Românilor, Partidul Social Democrat, Uniunea Salvaţi România, Partidul Naţional Liberal, Forţa Dreptei, Uniunea Maghiară Democrată din România, Partidul România în Acţiune, Partidul Social Democrat Independent, Partidul Ecologist Român, Partidul Noua Românie, Dreptate şi Respect Pentru Toţi, Partidul Oamenilor Tineri, România Socialistă, Alianţa Naţional Creştină, Liga Acţiunii Naţionale, Partidul Democrat Unit, Reînnoim Proiectul European al României, Partidul Naţional Conservator Român, Partidul S.O.S. România, Patrioţii Poporului Român, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Asociaţia Partida Romilor “PRO-EUROPA”, Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Croaţilor din România, Uniunea Sârbilor din România, Asociaţia Macedonenilor din România, Asociaţia Italienilor din România – RO.AS.IT., Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Asociaţia ”Liga Albanezilor din România”, Uniunea Armenilor din România, Forumul Democrat al Germanilor din România, Uniunea Culturală a Rutenilor din România, Uniunea Democratică a Slovacilor din România, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Forumul Cehilor din România, Uniunea Polonezilor din România, Uniunea Bulgarilor din Banat-România, Uniunea Ucrainenilor din România, Uniunea Elenă din România.

Independenţi:

Camera Deputaţilor: Florin Mădălin Lisaru, Ştefan-Alexandru Stancu, Virgil Pîrvulescu

Senat: Constantin Mircea Stoica

Listele de candidaţi pentru Vâlcea, în ordinea în care se regăsesc pe buletinul de vot:

ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR

Senat: DUMITRU SPAU, ION STROESCU, MIHAELA-GABRIELA BRĂNESCU, DRAGOŞ CAZACU

Camera Deputaţilor: NICOLAE MÎNDRESCU, ANTONIO-GABI POPESCU, VIORICA CANTORIU, TIBERIU-CONSTANTIN PÎRNĂU, FLORIN BULAT, MIHAELA-LAVINIA PREDESCU, IONUŢ-VERONEL ZORILĂ, MARIUS-ILIE BĂRBULESCU

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

Senat: ANDRA BICĂ, REMUS GRIGORESCU, ELENA-ALINA DEACONESI, COSTINEL-ALIN VOICULEŢ

Camera Deputaţilor: ŞTEFAN-OVIDIU POPA, EUGEN NEAŢĂ, ION-LUCIAN RĂDULESCU, CONSTANTIN-BOGDAN MATEI, FLORENTINA-ADINA DOBRETE, DANIELA OTEŞANU, IRINA-MARIA ARGEŞANU, ALINA LUPU

UNIUNEA SALVAŢI ROMÂNIA

Senat: ILIE-MUGUREL SLUJITORU, MARIA-ALEXANDRA PĂTRAŞCU-MOTOI, NICOLAE BERBECE, SILVIU OPRESCU

Camera Deputaţilor: ANDREI-FLORIN GHEORGHIU, ANDREEA-IULIANA UDREA, ROXANA-LARISA BĂNUŢĂ, CONSTANTIN FLOROIU, DUMITRU-POMPILIU NACEA, VASILE-CLAUDIU DRAGOMIR, VICTOR-DANIEL-IOSIF DOBRE, EDWARD-NICOLAE MARDALE

PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL

Senat: LIGIA DECA, GHEORGHE IONIŢĂ, ANAMARIA-MĂDĂLINA ANDRONACHE, ŞTEFAN-SORIN ALEXANDRU

Camera Deputaţilor: CRISTIAN BUICAN, LAURENŢIU-NICOLAE CAZAN, ION-MARIAN LAZĂR, OVIDIU POPA, CRISTIAN SIMOIU, IOANA-GABRIELA CERCEL, MĂDĂLIN-GEORGIAN ONECI, IONUŢ-CRISTIAN CHERĂSCU

FORŢA DREPTEI

Senat: IULIAN NECHITA, SERGIU-ŞTEFAN GORJAN, GHEORGHE-BOGDAN IORDACHE, FLORENTINA-MAGDA ENESCU

Camera Deputaţilor: MARIANA NIŢU, ROMEO RĂDULESCU, CONSTANTIN IVĂNESCU, ION CEAPĂ, VALENTIN FLOREA, NICOLAE-ADRIAN ANCUŢA, DĂNUŢ-VIOREL GOVOREANU, TEODORA BRANECI

UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA

Senat: EMERIC KOCSIK, ZSOLT-NORBERT BÁNTÓ, AURELIA-MARIA HEREA, KATALIN-EVA HUDÁCSEK

Camera Deputaţilor: LASZLO-IULIAN ANDO, ROBERT-EDUARD GYŐRKI, BARNA TOTH, ERZSEBET KREUZER, JÓZSEF KÁDÁR, CSABA KOCSIS, KINCSŐ BOCSKOR, LEVENTE DOBOS

PARTIDUL ROMÂNIA ÎN ACŢIUNE

Senat: LIGIA FILOTIE, ELENA-LILIANA MOGA, GABRIEL RADU

Camera Deputaţilor: ADRIAN-DANIEL SANDU, GEORGIANA-ANGELA BELU, ANDY-CĂTĂLIN IORDACHE, VICTORIA-TATIANA MĂRCOIANU, MĂDĂLINA-MARIA ZAMFIR, ION-BOGDAN CIUCĂ, ELENA-CRISTINA HANŢIG

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT INDEPENDENT

Senat: LULU-IULIAN PĂUNA

Camera Deputaţilor: MIHAI-IONUŢ TOARTĂ, ANDREEA-FLORINA MELCEA, DOREL TUDORAN, ALEXANDRU PAPUC

PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN

Senat: FLORIN-ADRIAN DAMIAN

Camera Deputaţilor: ADRIAN-CĂTĂLIN BACIU

PARTIDUL NOUA ROMÂNIE

Senat: FLORIN-BOGDAN PRUNEŞ

Camera Deputaţilor: MARIA-LUMINIŢA PRUNEŞ

DREPTATE ŞI RESPECT ÎN EUROPA PENTRU TOŢI

Senat: CONSTANTIN-EDUARD SOARE, RALUCA-ANGELA POPESCU

Camera Deputaţilor: ANA-MARIA BADEA, MIHAI STOICA

PARTIDUL OAMENILOR TINERI

Senat: CORNELIA DASCĂL

Camera Deputaţilor: MARIAN RIZEA

ROMÂNIA SOCIALISTĂ

Senat: CĂTĂLINA LĂZĂRESCU PSR,  VASILE VELCU PSR, GRUIA-GHEORGHE DANCIU PSR, IOAN RĂDUCU PSR

Camera Deputaţilor: CONSTANTIN ROTARU PSR, ILIE BUCĂ PSR, ION BRĂDIŢEANU PSR, NICOLAIE DEACONU PSR, MARINELA-CRISTINA ARMĂSĂREANU PSR, ELENA IONESCU PSR, GHEORGHE GHIŢESCU PSDM 8. MARIN BROSCARU PSR

ALIANŢA NAŢIONAL CREŞTINĂ

Senat: ELENA-RAMONA CĂLIN, IULIANA-ANDRADA BURCEA, CONSTANTIN POPESCU

Camera Deputaţilor: ANDREEA-LUIZA STOLNICU, GEORGIANA-DANIELA DRAGOMIR, SORIN-DĂNUŢ ALBU

SĂNĂTATE EUDCAŢIE NATURĂ SUSTENABILITATE

Camera Deputaţilor: ANTOANETA GHIŢESCU

LIGA ACŢIUNII NAŢIONALE

Senat: OANA-RAMONA CĂLINESCU

Camera Deputaţilor: MARIAN-IONUŢ CARAIVAN

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT UNIT

Senat: SANDA MOISE, IONUŢ-GABRIEL CARAI

Camera Deputaţilor: ION JIANU, CONSTANTIN ALECSE, BARBU-EUGEN STOICA, ALEXANDRU-ILIE VERDEŞ, FLORENTINA ZAMFIRESCU

REÎNNOIM PROIECTUL EUROPEAN AL ROMÂNIEI

Senat: NICOLAE-DANIEL BĂIAŞU

Camera Deputaţilor: LUCIAN SÂNGEORGEAN, MĂDĂLINA PAVĂL

PARTIDUL NAŢIONAL CONSERVATOR ROMÂN

Senat: ELENA-CORINA PLEŞA, ADRIAN-COSMIN DABU, GHEORGHE-COSMIN STUPARU

Camera Deputaţilor: ION-ALEXANDRU STUPARU, ALEXANDRU PETRIŞ, ALEXANDRU-DRAGOŞ SION, LIGIA PETRIŞ, FLORINEL TECŞA

PARTIDUL S.O.S. ROMÂNIA

Senat: SIMONA-LUCIA BUŞE, LIVIU-DUMITRU BARBU, NICOLAE BALDOVIN, LOREDANA-MARIA CÎTU

Camera Deputaţilor: ION NICOLAE, ELENA-ANDREEA CONSTANTINESCU, ELENA-COSMINA BÎLDEA, VALENTINA BRĂNESCU, OANA-ROXANA NEDELCU, ANDREI-FLORIN TUDORACHE, ION COCHIRLĂ, VASILICA-LUCICA STĂNCIOI

PATRIOŢII POPORULUI ROMÂN

Senat: DANIEL ANDREESCU

Camera Deputaţilor: SIMONA CONSTANTIN, MIRCEA-TUDOR CONSTANTIN

UNIUNEA DEMOCRATĂ A TĂTARILOR TURCOMUSULMANI DIN ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: VAROL AMET, METIN OMER, ELA ZIADIN, OZGÜN ARSLAN, ADEL VELULA

ASOCIAŢIA PARTIDA ROMILOR „PRO-EUROPA”

Camera Deputaţilor: NICOLAE PĂUN, IULIAN-COSTEL PARASCHIV, BOGDAN-FLORIN PARASCHIV, VIORICA GOTU, IONUŢ-CONSTANTIN PĂUN, DANIEL VASILE

UNIUNEA DEMOCRATĂ TURCĂ DIN ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: IUSEIN IBRAM

UNIUNEA CROAŢILOR DIN ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: GIURECI-SLOBODAN GHERA

UNIUNEA SÂRBILOR DIN ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: OGNEAN CRÎSTICI

ASOCIAŢIA MACEDONENILOR DIN ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: IONEL STANCU, CRISTINA CODREANU

ASOCIAŢIA ITALIENILOR DIN ROMÂNIA – RO.AS.IT.

Camera Deputaţilor: IOANA GROSARU

FEDERAŢIA COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI DIN ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: SILVIU VEXLER

ASOCIAŢIA „LIGA ALBANEZILOR DIN ROMÂNIA”

Camera Deputaţilor: BOGDAN-ALIN STOICA

UNIUNEA ARMENILOR DIN ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: VARUJAN PAMBUCCIAN, SIRUN TERZIAN, NARINE BOGDAN-CĂUŞ-NICOLAIDES, PETRU PAPAZIAN

FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: OVIDIU-VICTOR GANŢ, THOMAS ŞINDILARIU, ANDREA-BETTINA ROST, CHRISTINE MANTA-KLEMENS

UNIUNEA CULTURALĂ A RUTENILOR DIN ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: IULIUS-MARIAN FIRCZAK, FRANCISC-OSCAR GAL, MARIANA-SVETLANA MUREŞAN, SVETLANA-CARMEN BOJCSUK, GABRIELA-CRISTINA BODNARIUC, MARIA BOCICOR

UNIUNEA DEMOCRATICĂ A SLOVACILOR ŞI CEHILOR DIN ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: ADRIAN-MIROSLAV MERKA, IOANA-CRISTINA JUCAN

COMUNITATEA RUŞILOR LIPOVENI DIN ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: SILVIU FEODOR, NICOLAE ARTION, SVETLANA-FLORENTINA CRĂCIUN

FORUMUL CEHILOR DIN ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: ŞTEFAN BOUDA, ŞTEFAN MOŢEC, ASTRID-MARICHEN PERVULESCU

UNIUNEA POLONEZILOR DIN ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: GHERVAZEN LONGHER, VICTORIA LONGHER, IOSEF IRIŞEC, ANA ZIELONKA

UNIUNEA BULGARĂ DIN BANAT – ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: GHEORGHE NACOV, PETRU TOPCIOV, ADRIAN-SORIN COSILCOV, ANA-CAROLINA IVANCIOV, DANIEL-MARIUS PIŢ, PETRONELA SEHABI

UNIUNEA UCRAINENILOR DIN ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: NICOLAE-MIROSLAV PETREŢCHI, IRINA-LIUBA HORVAT, ILIE SAUCIUC, MARIA SZABO-CONDREI, VASILE PASENCIUC, LUCICA GHERMAN

UNIUNEA ELENĂ DIN ROMÂNIA

Camera Deputaţilor: DRAGOŞ-GABRIEL ZISOPOL

Candidaţii independenţi

Senat: CONSTANTIN-MIRCEA STOICA

Camera Deputaţilor: FLORIN-MĂDĂLIN LISARU, ŞTEFAN-ALEXANDRU STANCU, VIRGIL PÎRVULESCU


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie fără soția Meghan pentru evenimentul Invictus Games pentru prima dată de când Kate a dezvăluit că este supusă unui tratament pentru cancer - dar va face duke o vizită la cumnata sa cândva dragă?

_ Trecerea Porsche la electrică trece cu o viteză mai mare: marca germană de mașini sport dezvăluie noul Macan EV - este primul SUV cu baterie

_ Pentru organizațiile care se luptă, promovarea conexiunilor sociale poate ajuta la recrutarea și păstrarea voluntarilor limitati

_ CSM CSU Constanţa, la un singur pas de titlul de campioană

_ Anarhia �n Marea Britanie: Squatters preiau peste 13 milioane de lire sterline Pub din Londra deținut de celebrul bucătar Gordon Ramsay

_ Comisia Europeană dă undă verde: Ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane euro pentru Tarom, aprobat de statul român

_ Clubber evită închisoarea după ce i-a spart nasul unui petrecăr, dând-o cu capul de două ori într-un atac alimentat cu băutură

_ O companie de aur bazată pe credință are misiunea de a schimba modul �n care americanii �și protejează pensionarea

_ Prințul Harry va zbura la Londra pentru a fi alături de Regele Charles „în următoarele zile” după diagnosticul de șoc al cancerului

_ Fostul star NFL Tim Tebow depune mărturie înaintea Congresului, solicită „echipă de salvare” pentru a salva copiii exploatați (VIDEO)

_ Race row, deoarece tatăl negru susține că i-a fost „refuzat vopseaua pentru fiul său de către personalul Hobbycraft pentru că au presupus că o va folosi pentru GRAFFITI” - dar ei spun că a fost pentru că nu avea un act de identitate

_ Mihai Enache (AUR), critici dure la adresa lui Nicuşor Dan: Mandatatul lui poartă definitiv ştampila eşecului; o păcăleală şi o glumă proastă

_ Un pieton a fost lovit mortal de o ambulanță în timp ce traversa strada

_ Marea Britanie ar putea fi lovită de o penurie de suc de portocale în această vară, deoarece prețurile cresc cu 30% pe fondul vremii rea și bolilor

_ Incidente în instanță, în dosarul incendiului de la Ferma Dacilor - Funcționara inculpată a fost amendată după ce a cerut recuzarea

_ Franța îl cheamă pe Meafou, născut în Noua Zeelandă, pentru conflictul din Țara Galilor

_ Asta da performanță europeană: După creșterile din septembrie, pensiile se vor majora și în ianuarie 2025

_ Deputatul Honeytrapper a folosit ca momeală imagini cu studenți la sfârșitul adolescenței pentru a obține numerele de telefon ale parlamentarilor

_ O olandeză sănătoasă din punct de vedere fizic speră să devină cea mai recentă persoană din țară care își pune capăt vieții prin eutanasie - la 34 de ani de naștere

_ Incident în Marea Baltică - Bombardiere americane, interceptate de ruși în apropiere de Kaliningrad

_ Tema anului 2024: Comasarea alegerilor, între problemele de legalitate și interesele politice divergente

_ Este sfârșitul rezervelor valutare așa cum le știm noi... Nu vă simțiți bine despre asta

_ Piedone nu renunță - Mesaj războinic după retragerea lui Cîrstoiu: Blat pentru susținerea lui Nicușor Dan

_ Telegram a fost amendat de Roskomnadzor pentru postarea de știri false despre aşa-zisa operațiune militară specială rusă din Ucraina

_ MApN a publicat proiectul noii legi privind gestionarea crizelor - Măsuri în caz de război, o nouă pandemie sau alte situații (Document)

_ Shake-ul de proteine ​​ar putea pune capăt pierderii musculare efectele secundare ale noilor medicamente de slăbit precum Ozempic și Wegovy

_ VEZI: Momentul în care doi adolescenți minori intră într-un schimb aprins înainte de a împușca parada șefilor din Kansas City

_ HBO Max, surprize mari pentru abonați: Lansează în aprilie cele mai așteptate filme. Abonații vor putea urmări și sport live /VIDEO

_ Trei „narcosubmarine” au fost confiscate împreună cu droguri în valoare de 8 miliarde de dolari într-un raid global care a dus la descoperirea unui record de 225 de tone de cocaină

_ CE URMĂ PENTRU ISRAEL? Va scăpa Iranul cu atacul lor fără precedent? | Dincolo de titluri

_ FOTO | Caz șocant �n Rom�nia: O femeie a găsit un șurub �n mancarea comandată de la un celebru restaurant chinezesc

_ Bănci smart, cu panouri fotovoltaice şi internet wireless, instalate în centrul istoric din Braşov

_ Fișierele scurse dezvăluie un grup influent de asistență medicală pentru transgenderi, care a promovat experimente pseudoștiințifice de schimbare a sexului asupra copiilor și adulților vulnerabili

_ Minerii de aur vor tranzacționa la „multiplii” prețurilor actuale

_ Tehnologia nouă surprinde markerii bolii într-o clipă: viitorul diagnosticului precoce

Zelenski îi calcă in picioare pe românii bucovineni: Din 32 de licee cu clase cu predare în limba română și 2 școli din 2027 vom rămâne doar cu 4 licee cu predare in română

În sondajul Atlas Intel Soroșiștul Nicușor Dan, e pe locul doi

_ China launches first probe to collect samples from far side of Moon

_ „Ca o piatră prețioasă”: medaliile olimpice de la Paris prezintă piese din Turnul Eiffel

Pentru prima dată în 34 de ani se joacă pe față: SOROȘ CONTRA RESTUL ȚĂRII

_ „Cumpărați toate lucrurile” - Datele slabe cresc șansele de creștere a ratelor, deoarece piețele ignoră presiunile prețurilor

_ Un record de viteză de 80 mph pentru fractura ghețarului ajută la dezvăluirea fizicii prăbușirii calotei de gheață

_ Multe, multe, multe fețe ale lui Simon Cowell: După ce judecătorul sincer Britain's Got Talent i-a lăsat uimiți pe fanii de Saturday Night Takeaway cu trăsăturile sale radical diferite, MailOnline își întoarce privirea la chipul său mereu variat

_ Acesta este sfârșitul atelierului de caroserie? Până la 250 de magazine s-ar putea închide în Marea Britanie, iar mii de magazine ar putea fi aruncate fără muncă, în timp ce proprietarii emblematicului lanț High Street cheamă administratorii

_ Ministerul Familiei anunță demararea Campaniei de informare și prevenție consum de droguri

_ Dezvăluit: Marea Britanie și SUA mănâncă mai multe alimente ultraprocesate decât oriunde altundeva în lume, gunoiurile precum prăjiturile, dulciurile și biscuiții reprezentând aproape 60% din dieta medie a unui adult

_ EPIC! Președintele Trump lansează al doilea videoclip �Visiting Angels� pentru a-l prăji pe Joe Biden pierdut și confuz

_ HILARIOS: Femeia albă face impresia la �Every Kamala Harris Speech� (VIDEO)

_ Italia amendează Amazon pentru opțiunea de cumpărare „recurentă”.

_ Atacul Iran-Israel REZUMAT: Patru soldați israelieni au fost răniți într-o explozie la granița cu Liban, în timp ce cabinetul de război al țării declară că „își păstrează toate opțiunile” după întâlnire

_ Casa lui Harry și Meghan, Montecito, este sub avertizare severă de inundații, în timp ce furtunile ucigașe din râul atmosferic lovesc California, în timp ce prințul pleacă acasă pentru a fi alături de regele Charles, afectat de cancer.

_ Cercetătorii propun sinteza electrocatalitică a amoniacului ca metodă mai prietenoasă cu mediul

_ VIDEO - Imagini spectaculoase din SUA: americanii au adus gigantul 'Chesapeake 1000' ca să scoată podul prăbușit din Baltimore

_ Oamenii de știință folosesc inteligența artificială pentru a investiga structura și comportamentul pe termen lung al galaxiilor

_ Recrearea chipului unei femei de 75.000 de ani dintr-o peșteră în care oamenii de Neanderthal și-au îngropat morții

_ Medicul stomatolog dezvăluie cele două greșeli frecvente de periaj care vă îngălbenesc dinții

_ Non-government loans dip 0.6 pct this January

_ Ce știu ei: Goldman și Amex reduc în liniște ratele la conturile de economii... Urmează Fed?

_ „În pragul panică” - Sondajul serviciilor Fed din Dallas suferă cea mai lungă scădere de la „Lehman”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1100, afisate in 19 pagini.