15:37
Comentarii Adauga Comentariu

_ Rusia amplifică zvonurile despre asasinii plătiți răspândiți în Occident: un presupus agent rus a asasinat un oponent al Kremlinului, la Berlin

Rusia amplifică zvonurile despre asasinii plătiți răspândiți în Occident: un presupus agent rus a asasinat un oponent al Kremlinului, la Berlin

Într-un interviu acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson (disponibil mai jos), Vladimir Putin a dat de înţeles că Moscova l-ar putea elibera pe reporter, deţinut pentru "spionaj", la schimb cu "o altă persoană care a ucis din raţiuni patriotice un bandit într-o capitală europeană". Aluzia pare să se refere la Vadim Krasikov, condamnat la închisoare pe viaţă pentru asasinarea în 2019, într-un parc din Berlin, a unui fost separatist cecen, crimă care, potrivit justiţiei germane, fusese comandată de Moscova. Rusia negat mereu orice implicare şi a denunţat un verdict "politic". De asemenea, ea a acuzat victima, cunoscută sub numele Zelimhan Hangoşvili sau Tornike Kavtaraşvili, de abuzuri în timpul celui de-al doilea război din Cecenia, care a marcat primii ani ai regimului Putin.

Întrebat de presă dacă persoana evocată de Putin este chiar Vadim Krasikov şi dacă acesta avea legături cu serviciile speciale ruse, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: "Voi lăsa această întrebare fără răspuns". "Preşedintele s-a exprimat de o manieră foarte clară şi a spus ceea ce dorea să spună după întrebarea despre Gershkovich", pusă de Tucker Carlson, a adăugat Peskov.

La rândul său, Vladimir Putin a evocat în interviul său de joi cazul "patriotului care a lichidat" în Europa un bărbat ce "zbrobise capetele" soldaţilor ruşi făcuţi prizonieri în Caucaz. Vladimir Putin nu a spus dacă acest asasin a acţionat la ordinul Rusiei. "Dacă a fost vorba de propria sa iniţiativă sau nu, aceasta este altă întrebare", a adăugat Putin.

În decembrie 2022, un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a afirmat că Rusia vrea să obţină eliberarea lui Vadim Krasikov, în cadrul negocierilor cu Washingtonul pentru eliberarea baschetbalistei americane Brittney Griner. "Acesta este un asasin" şi oferta nu fusese considerată "serioasă", a spus el.

Brittney Griner, vedetă americană a baschetului ce se mai aflase mai multe luni în detenţie în Rusia, a fost în final eliberată la schimb în decembrie 2022 contra comerciantului de arme rus Viktor Bout, ce s-a aflat timp de zece ani în detenţie în SUA.

Germania a refuzat vineri să se pronunțe dacă este în curs de negocieri privind schimbul unui asasin plătit al statului rus care execută o pedeapsă pe viață într-o închisoare germană cu jurnalistul american Evan Gershkovici, o idee lansată de președintele rus Vladimir Putin, relatează Rador Radio România.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a refuzat de două ori să răspundă la întrebări cu privire la aceste propuneri, care au apărut în mod repetat în mass-media de când reporterul "Wall Street Journal" Evan Gershkovich a fost reținut pentru prima dată în martie anul trecut. "Nu pot să spun nimic în această privință", a declarat purtătoarea de cuvânt adjunctă a guvernului, Christiane Hoffmann, când a fost întrebată dacă Rusia caută un astfel de schimb. "Nu vreau să abordez acest caz concret, vă rog", a adăugat ea când a fost întrebată dacă Germania a luat legătura cu Statele Unite pe acest subiect.

Persoane din anturajul cancelarului Olaf Scholz, care se află în vizită la Washington pentru discuții cu președintele Joe Biden, au refuzat, de asemenea, să comenteze.

Evan Gershkovici se află în detenție în Rusia pentru ceea ce ziarul său și guvernul american spun că sunt acuzații inventate de spionaj.

Bărbatul pe care Vladimir Putin vrea să îl elibereze, Vadim Krasikov, execută o pedeapsă pe viață pentru uciderea în 2019, într-un parc din Berlin, a unui etnic cecen din Georgia care a abandonat lupta armată împotriva Moscovei pentru independența cecenă.

Deși Putin nu l-a numit pe Krasikov, referirea sa la un individ "care, datorită sentimentelor patriotice, a eliminat un bandit într-una dintre capitalele europene" corespundea îndeaproape detaliilor cunoscute ale crimei din Berlin. Un schimb ar fi posibil din punct de vedere legal, dar foarte sensibil, nu doar pentru că ar necesita ca Germania să își predea propriul condamnat pentru a asigura eliberarea unui cetățean al altei țări, ci și din cauza gravității crimei lui Vadim Krasikov. "Vorbim despre un caz în care nu numai că a fost comisă o crimă, dar infracțiunea a fost, de asemenea, considerată a fi de o gravitate deosebită", a declarat judecătorul și juristul Kai Cornelius de la Universitatea din Hamburg. "Acesta este cel mai grav verdict care poate fi pronunțat conform legislației germane", a adăugat el.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Urmăriți: KJP �ncearcă să-l �nchidă pe Peter Doocy de la Fox pentru că l-a �ntrebat de ce Biden vorbește cu oamenii morți

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ MIKE JOHNSON �N PROBLEME: Reprezentantul Thomas Massie anunță că �și va uni forțele cu MTG pentru a-l �nlătura din funcția de vorbitor � Johnson �și poate permite doar să piardă un vot GOP

_ 'Era un bărbat de doamne!' Cum era cu adevărat vedeta Baby Reindeer

_ De ce programe de slăbit foarte utile în cazul unora, eșuează lamentabil la alții?

_ Lucrător IT „care și-a ucis șeful milionar și soțul ei otrăvindu-i cu fentanil” a spus poliției că este predispusă la supradoze.

_ Moderna �nregistrează pierderi de 1,2 miliarde de dolari pe măsură ce cererea pentru COVID Jab se prăbușește, promite investitorilor un vaccin de �generația următoare� pentru a combate noile tulpini

_ Politica de predare a cuțitului zombi de la Labor, care oferea compensații pentru lamele avea „defecte uriașe” și putea costa până la 1,1 MILIOANE de lire sterline

_ Se schimbă tot ceea ce se știa până acum: Ar putea exista viață pe 'Luna' lui Jupiter. NASA a prezentat sonda care ar putea descoperi acest lucru / VIDEO

_ HORROR: Un american și frați australieni uciși �n timpul unei călătorii de surf �n Mexic, hoții �și aruncă trupurile �ntr-o f�nt�nă ad�ncă de 50 de picioare

_ Cei mai în vârstă gemeni siamezi, Lori şi George Schappell, s-au stins la vârsta de 62 de ani

_ Papa Francisc va vizita câteva țări din Asia

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ CAROLINE WEST-MEADS: „Partenerul prietenului meu o folosește ca bilet de masă”

_ Cum valurile și amestecul determină sistemele de revărsare de coastă

_ Atenţionare de călătorie: Cod roşu de valuri mari şi vânt în Portugalia

_ Studentă suspendată după ce protestul anti-Israel s-a pl�ns că se confruntă cu consecințe pentru acțiunile ei

_ Filmul „Sleeping Dogs”, cu Russell Crowe, bazat pe o carte a unui autor român, are premiera în SUA

_ Ilan Şor a declarat că Republica Moldova ar trebui să coopereze cu Uniunea Economică Eurasiatică pentru dezvoltarea economiei

_ În partea a treia a noului roman de neratat al autorului One Day David Nicholls, capul lui Marnie este întors de un străin enigmatic. Conrad era cel mai frumos bărbat pe care l-a văzut vreodată - dar nu știa el...

_ UE îşi propune să lanseze o misiune navală în Marea Roşie până la jumătatea lunii februarie

_ Gavin Newsom spune că democrații trebuie să fie îngrijorați de candidații terților în 2024 (VIDEO)

_ Fotbalul poate fi crud, a afirmat selecţionerul Africii de Sud după eliminarea de la Cupa Africii pe Naţiuni

_ Percheziții la Primăria Ploiești - Mai mulți funcționari vor fi duși la audieri (surse)

_ Video | Accident teribil în Constanța. Sunt doi morți

_ URMĂȚI: Un deputat din Georgia înregistrează un videoclip cu străini ilegali ascunși într-o cameră ascunsă, sub protecție militară, pe aeroportul din Atlanta

_ Programele de transformare au şanse de reuşită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul anunță că și-a triplat producția de arme

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ O pierdere pentru lumea modei: Iris Apfel s-a stins la vârsta de 102 ani

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Gigi Becali se teme de Ion Ţiriac! Nu mai are nicio şansă în faţa magnatului. Îi va lua faţa imediat

_ Ciucă, replică pentru Ciolacu după ce premierul a ironizat județul condus de Gheorghe Flutur: PNL a arătat că este partidul cu cei mai eficienţi aleși locali

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Algeria's 'foggara' irrigation system: How farmers keep oases green

_ Echipa feminină de tenis de masă a României, calificată la Jocurile Olimpice de la Paris

_ „Voi, americanii, sunteți fascinați de putere”

_ CHIAR ÎN: Rep. Tim Burchett trimite o scrisoare Comitetului de Supraveghere al Camerei, solicitând investigarea scrisorilor democraților către companii private prin care le cere să cenzureze mass-media conservatoare și One America News Network

_ Primul genom complet al unui șarpe ajută la înțelegerea istoriei sale evolutive

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE -

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Record de beneficiari de ajutor social în decembrie 2023

_ Secretarul de Externe David Cameron spune că este „profund îngrijorat” de planurile Israelului de a invada Rafah

_ Doi adulți au fost identificați și acuzați �n cadrul unei �mpușcături la parada din Kansas City � Autoritățile refuză să numească tinerii �narmați aflați �n prezent �n custodie

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Femeie grav rănită după ce a fost atacată de câinele ei de talie mare, în curtea casei

_ Înțelegerea acidului iasmonic: un comutator care activează autofagia în petalele de Arabidopsis

_ Mingea de la EURO 2024 conține senzori de mișcare care trimit date în timp real

_ Roxy Shahidi și Lou Sanders de la Dancing On Ice părăsesc spectacolul în șoc cu dublă eliminare

_ Marea Britanie sprijină ex-premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO după ce Ben Wallace a fost respins pentru această funcție

_ Pe măsură ce schimbările climatice și poluarea pun în pericol recifele de corali, oamenii de știință îngheață coralii pentru a repopula viitoarele oceane

_ William nu știa dacă era posibil să iubești o singură fată... dar apoi Kate a lovit orașul într-o rochie sexy și a revenit în fugă. Aclamatul autor regal PENNY JUNOR despre povestea adevărată din spatele ACEI despărțiri

_ Soțul gelos și fost consilier conservator care s-a pozat în om de afaceri de succes cu plăcuța „7ORY” și-a urmărit fosta soție în campanie de teroare

_ Bubuie nervii în coaliție: PNL a cerut mazilirea ministrului Agriculturii (Surse)

_ De ce americanii nu văd o economie puternică

_ Războiul din Ucraina, ziua 701. Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre avionul rusesc doborât

_ Cutremur, duminică dimineață, în România. INFP anunță activitate seismică intensă în țară

_ Stoltenberg de la NATO se așteaptă ca SUA să rămână „aliat angajat”, chiar dacă Trump se întoarce

_ Mandate de cinci ani pentru aleşii locali, propunere legislativă depusă în Parlament


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6616, afisate in 111 pagini.