23:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Sângele ar putea să ne îmbătrânească creierul şi să crească riscul de demenţă / Explicația oamenilor de știință

Sângele ar putea să ne îmbătrânească creierul şi să crească riscul de demenţă / Explicația oamenilor de știință

Creierul nostru se schimbă mai rapid în diferite momente ale vieţii, ca şi cum ceasul vieţii ar ticăi mai repede decât de obicei. Copilăria, adolescenţa şi bătrâneţea foarte înaintată sunt exemple bune în acest sens. Însă, în cea mai mare parte a vieţii adulte, acelaşi ceas pare să ticăie destul de regulat. O tură în jurul Soarelui, un an mai în vârstă.

Cu toate acestea, poate exista o etapă a vieţii în care ceasul creierului începe să accelereze.

Experţii în sănătate spun că, creierul începe să se schimbe fără ca noi să observăm neapărat acest lucru.

S-ar putea ca aceste schimbări să fie cauzate (parţial) chiar de ceea ce se află în sângele nostru, explică Sebastian Dohm-Hansen Allard, doctorand, în anatomie şi neuroştiinţe, şi Yvonne Nolan, profesor de neuroştiinţe la University College Cork, din Irlanda, într-un articol publicat marţi, în revista The Conversation.

Această etapă de îmbătrânire a creierului din peroada de viaţă de 40-50 de ani, sau „vârsta mijlocie“, poate indica sănătatea noastră viitoare, spun ei.

Psihologii care studiază modul în care facultăţile noastre mintale se schimbă odată cu vârsta constată că acestea se diminuează treptat, începând cu vârsta de 20-30 de ani.

Cu toate acestea, atunci când se evaluează memoria oamenilor cu privire la evenimentele de zi cu zi, schimbarea în timp pare să fie deosebit de rapidă şi instabilă la vârsta mijlocie. Adică, chiar şi în rândul persoanelor sănătoase, unii se confruntă cu o deteriorare rapidă a memoriei, în timp ce pentru alţii, aceasta se poate chiar îmbunătăţi.

Acest lucru sugerează că, în această perioadă, creierul ar putea trece printr-o schimbare accelerată, spre deosebire de cea treptată. S-a constatat că mai multe structuri ale creierului se schimbă la vârsta mijlocie.

Hipocampusul, o zonă esenţială pentru formarea de noi amintiri, este una dintre ele. Acesta se micşorează pe parcursul unei mari părţi a vieţii adulte, iar această micşorare pare să se accelereze în perioada vârstei mijlocii.

Modificările bruşte ale dimensiunii şi funcţiei hipocampusului în timpul vârstei mijlocii ar putea sta la baza schimbărilor de memorie precum cele menţionate mai sus.

În cele din urmă, ceea ce permite creierului să îşi îndeplinească funcţiile sunt conexiunile dintre celulele creierului – materia albă. Aceste conexiuni se maturizează lent pe parcursul vârstei adulte, în special cele care leagă zonele creierului care se ocupă de funcţiile cognitive, cum ar fi memoria, raţionamentul şi limbajul.

Interesant este că, în timpul vârstei mijlocii, multe dintre ele trec printr-un punct de cotitură, de la creşterea în volum la pierderea acestuia, ceea ce înseamnă că semnalele şi informaţiile nu mai pot fi transmise la fel de repede. Timpul de reacţie începe să se deterioreze cam în aceeaşi perioadă.

Prin intermediul conexiunilor materiei albe, zonele creierului comunică între ele şi formează reţele interconectate care pot îndeplini funcţii cognitive şi senzoriale, inclusiv memoria sau vederea. În timp ce reţelele senzoriale se deteriorează treptat de-a lungul vieţii adulte, reţelele cognitive încep să se deterioreze mai repede la vârsta mijlocie, în special cele implicate în memorie.

La fel cum oamenii foarte conectaţi din societate tind să formeze grupuri între ei, regiunile creierului fac acelaşi lucru prin conexiunile lor. Această organizare a comunicării cerebrale ne permite să îndeplinim unele dintre sarcinile complexe pe care le-am putea considera de la sine înţelese, cum ar fi planificarea pe care-o facem zilnic şi luarea de decizii.

Creierul pare să atingă punctul maxim în această privinţă în momentul în care ajungem la vârsta mijlocie, spun autorii articolului.

Unii chiar s-au referit la vârsta mijlocie ca fiind un „punct de excelenţă” pentru anumite tipuri de decizii, dar apoi „membrii” reţelei încep să se destrame.

Pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte, cazurile de demenţă vor creşte în mod inevitabil, scriu cei doi.

Populaţia globală cu vârsta de 60 de ani şi peste se va dubla aproximativ până în 2050 şi, din păcate, odată cu aceasta, va urma o creştere considerabilă a numărului de cazuri de demenţă.

Ştiinţa s-a concentrat mult timp asupra persoanelor în vîrstă, când efectele dăunătoare ale îmbătrânirii sunt cele mai evidente, dar, până atunci, poate fi adesea prea târziu pentru a interveni.

Vârsta mijlocie ar putea fi o perioadă în care putem detecta factorii de risc timpurii ai viitorului declin cognitiv, cum ar fi în cazul demenţei. În mod critic, fereastra de oportunitate pentru a interveni poate fi, de asemenea, încă deschisă, scriu cei doi autori ai articolului.

Pentru detectarea schimbărilor care au loc în creierul adult de la vârsta mijlocie fără a fi nevoie de scanări RMN cerebrale costisitoare, spun ei, conţinutul sângelui ar putea să indice îmbătrânirea creierului.

Cu timpul, celulele şi organele umane se deteriorează încet, iar sistemul imunitar poate reacţiona la acest fenomen de îmbătrânire prin declanşarea procesului de inflamaţie.

Moleculele inflamatorii pot ajunge apoi în fluxul sanguin, şi la creier, şi pot interfera cu funcţionarea normală a acestuia şi, eventual, pot afecta cogniţia.

Într-un studiu din 2019, realizat în, oamenii de ştiinţă de la Johns Hopkins şi de la Universitatea din Mississippi au analizat prezenţa moleculelor inflamatorii în sângele adulţilor de vârstă mijlocie şi au reuşit să estimeze viitoarele modificări cognitive peste 20 de ani. Acest lucru evidenţiază o idee emergentă importantă: vârsta în termeni de măsuri biologice poate oferi mai multe informaţii cu privire la sănătatea noastră viitoare decât vârsta exprimată în numărul de ani trăiţi.

De asemenea, vârsta biologică poate fi adesea estimată cu ajutorul unor teste uşor disponibile şi rentabile, utilizate în clinică.

Îmbătrânirea din timpul vârstei mijlocii ar putea avea mai multe consecinţe pentru sănătatea viitoare a creierului nostru decât se ştie, mai scriu autorii, care sugerează că ticăitul grăbit al ceasului biologic ar putea fi încetinit din afara creierului.

De exemplu, spun ei, exerciţiul fizic conferă o parte din efectele sale benefice asupra creierului prin intermediul mesagerilor transmişi prin sânge, care ar putea acţiona pentru a se opune efectelor timpului. Dacă aceştia ar putea fi exploataţi, ar putea înceti îmbătrânirea, concluzionează autorii articolului.

Cercetări publicate recent, pun accent, de asemenea, pe cunoaşterea vârstei biologice prin testele de sânge, ceea ce ar putea acum ajuta la calcularea riscului de îmbolnăvire al unei persoane.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ Liga italiană reclamă o anchetă pentru insulte rasiste de la derby-ul AS Roma - Lazio

_ Decizie controversată în Israel: Parlamentul interzice postul Al Jazeera

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ AI și fizica se combină pentru a dezvălui structura 3D a unei erupții care erupe în jurul unei găuri negre

_ Stocurile de apărare Palantir au crescut cu 3.000 la sută și sunt prezentate drept o mină de aur. Dar înainte de a cumpăra, citiți această FOARTE perspicactivă scufundare aprofundată de la expertul în investiții ANNE ASHWORTH...

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Satul este șocat după ce păunul de companie este împușcat de șase ori și rănit mortal, când începe vânătoarea de bătăuș

_ Preşedintele Iohannis a semnat decrete de decorare a Academiei de Studii Economice, Bursei de Valori Bucureşti, Asociaţiei Române a Băncilor

_ Filmul „Sleeping Dogs”, cu Russell Crowe, bazat pe o carte a unui autor român, are premiera în SUA

_ Andrei Caramitru șterge pe jos cu artista care a isterizat internetul cu Macarena, dar și cu fanele ei: 'Sunteți atât de ușor de manipulat ca mă doare mintea!'

_ „Evenimente extreme”: decesele cauzate de cancer din SUA au crescut în 2021 și 2022, în „tendință în exces mare”

_ „Doamne să ne ajute în următoarea criză”

Explicația pe scurt a Tarifelir vamale impuse de Trump și cât de mult ajută economia americană

_ Alertă la Minsk - Lukașenko cere patrule înarmate pe străzi

_ LHCb observă un nou mod de dezintegrare a mezonului frumuseții fermecată

_ Şeful Mossad încearcă să obțină pacea la Doha: discuţii privind o posibilă încetare a focului în Fâşia Gaza

_ Cele mai frumoase mesaje de „la mulţi ani” de Sfântul Gheorghe. Ce nume sărbătoresc ziua onomastică, pe 23 aprilie

_ Progrese în tranziția de fază topologică în rețelele organometalice

_ Nu, acest videoclip nu arată că moscheile sunt distruse în China

_ Expert ONU: Uciderea unui palestinian de opt ani de către soldaţii israelieni în Cisiordania a fost o posibilă crimă de război

_ Arina Sabalenka a câştigat trofeul la Australian Open

_ Sumele plătite de partide în social media în primul trimestru

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE -

_ Bucătarul celebru Thomas Straker dezvăluie că Rolex-ul său a fost furat în timpul unei sesiuni de exerciții în aer liber: „Hotul este al naibii de groaznic”

_ Se inflamează spiritele: Iranul amenință cu riposta la orice atac american

_ Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara: Finanţarea de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este departe de nevoile spitalelor

_ Instructorul de poliție care le-a tăiat cercei recruților de sex feminin cu tăietori de sârmă își va păstra locul de muncă - în ciuda faptului că a fost găsit vinovat de abatere gravă

_ CAROLINE WEST-MEADS: „Partenerul prietenului meu o folosește ca bilet de masă”

China este dată afară din Panama. BlackRock Inc. și-a asigurat controlul asupra porturilor cheie din apropierea Canalului Panama, eliminând influența legată de China

_ Bundesliga: Borussia Dortmund, victorie clară în partida cu Freiburg

_ The arrears of consolidated general budget, up by 25.35% in January 2024

_ Milei anunță primul excedent bugetar al Argentinei în 16 ani

_ Iranul a alertat Rusia despre posibilitatea unui atentat terorist înainte de masacrul de la Moscova

_ Criza Israel-Iran ÎN DIRECT: Teheranul a suferit o „dublă înfrângere” cu rachete blitz, spune Cameron, în timp ce Israelul se gândește dacă „să devină mare”

_ Conservatorii rebeli amenință că vor scăpa de proiectul de lege al crimei emblematice dacă aceasta duce la dezincriminarea avortului

_ Prințul Harry ar fi putut exagera povești despre consumul său de cocaină pentru a „vinde cărți”, susțin avocații guvernului american în instanță, argumentând că dosarele sale de imigrare ar trebui păstrate secrete.

_ Fiica unul stomatolog din București a fost agresată sexual în timp ce alerga prin Timișoara: Atacul s-a petrecut lângă o secție de poliție

_ We do not get involved in electoral campaign in Romania, keeping fingers crossed for UDMR (minister Szijjarto)

_ Clădirea infernală din care peste 20.000 de oameni uită să mai iasă

_ Moment, o gașcă de bandiți înarmați încearcă să invadeze pub-ul pentru a jefui clienții în timp ce încearcă să se bucure de o băutură de weekend înainte de a fugi cu mâinile goale

_ Analiză: Tot mai mulţi cumpărători preferă locuinţele din Ilfov

_ Armata subfinanțată a Marii Britanii ar putea fi „incapabilă” să lupte în străinătate, avertizează șeful Armatei

_ Unul dintre aceste reclame pentru pensii vă va pierde cu 750 de lire sterline mai mult decât celelalte - V-ați îndrăgosti?

_ Marile maimuțe urmăresc vizual relațiile subiect-obiect, așa cum fac oamenii, arată cercetările

_ Sophie Trudeau despre despărțirea șocată de premierul canadian într-un nou memoriu: De la luptele cu tulburările alimentare în adolescență la anecdotele FOARTE personale despre fostul soț acum

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ Procurorii francezi încep să lupte pentru a anula decizia de a elibera trei profesori britanici din cauza uciderii din culpă a Jessica Lawson, de 12 ani, care s-a înecat într-un lac în timpul excursiei școlare

_ Anchetă de amploare la Raiffeisen Bank! Banca a fost amendată după ce mai mulți clienți s-au trezit cu bani retrași, credite și conturi nesolicitate

_ Basistul din Jamiroquai, Derek McIntyre, a murit într-un accident de mașină la vârsta de 66 de ani, când familia și colegul de trupă Jay Kay îi aduce un omagiu muzicianului „inspirator și încurajator”

_ Echipa feminină de tenis de masă a României, calificată la Jocurile Olimpice de la Paris

_ Un rezident din Texas are un mesaj groaznic pentru Biden chiar �nainte de vizita la frontieră: �Știe exact ce a făcut�

_ Prietenul amputat al prințului Harry, Ben McBean, primește insigna albastră de parcare după întoarcerea consiliului

_ Suferă de accident vascular cerebral, 43 de ani, s-a trezit din comă de cinci săptămâni la terapie intensivă și a constatat că fusese evacuată din casă și toate bunurile i-au fost aruncate.

_ Grevă generală în Grecia împotriva costului vieții

_ Cot sănătos: distanțare socială în mega-așezările neolitice

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul anunță că și-a triplat producția de arme

_ Curs valutar, 22 februarie


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2271, afisate in 38 pagini.