08:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Osemintele principelui regent Nicolae vor fi repatriate

Osemintele principelui regent Nicolae vor fi repatriate

Casa Regală a României a anunţat că osemintele principelui regent Nicolae vor fi repatriate.

Reînhumarea va avea loc la Curtea de Argeş.

”Şeful Casei Majestăţii sale custodele Coroanei are onoarea de a anunţa decizia Majestatii sale Margareta de a repatria osemintele principelui regent Nicolae al României. Cel de-al doilea fiu al regelui Ferdinand şi al reginei Maria va odihni, alături de soţia sa, Ioana, în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş”, se arată într-o postare pe pagina de Facebok a Familiei regale a României.

”Cu încuviinţarea Înalt preasfinţiei sale arhiepiscopul Calinic al Argeşului, ceremonia funerară va avea loc vineri, 29 martie, la ora 12.00. Principele regent Nicolae îşi va dormi somnul de veci lângă fratele său mai mare, regele Carol al II-lea, în pridvorul noii catedrale”, mai arată sursa citată.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Țoapa pură: "Și eu am fost olimpică la română, dar nu m-am lăudat cu asta" - a declarat Gabriela Firea...

_ Ceva masiv se ascunde în sistemul nostru solar: cercetătorii au tot mai multe dovezi clare

_ Tornade puternice devastează statele centrale ale SUA, ucigând cel puțin cinci oameni

_ Apar noi dovezi bomba: Trump a fost creat în Classified Docs Saga?

_ Horoscopul zilei de 30 aprilie 2024. Peștii petrec timp cu persoana iubită. Află ce se întâmplă cu zodia ta

_ Gaza: Displaced Palestinians move to Deir Al Balah as threat of an invasion looms over Rafah

_ Traian Băsescu îl scoate pe Iohannis din calculele pentru NATO sau altă funcție europeană: 'Nu are nicio şansă'

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Comandantul armatei ucrainene Oleksandr Sîrski a afirmat că situaţia pe front s-a deteriorat

_ Adolescentul de 18 ani, care l-a înjunghiat pe Grindr de 14 ori în spate înainte de a pretinde că a fost păcălit și a crezut că se întâlnește cu o femeie, este condamnat la trei ani și jumătate

_ Noul primar african din Irlanda de Nord �i numește �terorişti� pe patriotii irlandezi care se opun imigrării �n masă (VIDEO)

_ RUPTĂ: Partidul Republican din Arizona declară injecțiile cu Covid-19 arme biologice și tehnologice, a adoptat rezoluția de interzicere!

_ Lupta pentru sufletul GOP

_ De unde au tinerii din România finanțe să cumpere apartamente scumpe cu 'banii jos' (Expert)

_ Meci pentru prima dată în Serie A cu arbitru de echipă exclusiv feminin

_ Daigneault de la Thunder a fost numit Antrenorul Anului NBA

_ Creatorul OnlyFans, Farha Khalidi, spune că a fost plătită pentru a �mpinge propaganda politică online a regimului Biden

_ O femeie din Arkansas pledează vinovată că a furat un făt și părți ale corpului din cadavre, v�nz�ndu-le pe Facebook

_ Spectacol de clovni: Regimul Biden vs. Regimul Biden în Orientul Mijlociu – La 4 luni distanță... prin Western Lensman

_ Intervenţie a Salvamont pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean, aflat de trei zile în Munţii Maramureşului - Bărbatul are probleme de sănătate

_ Congo cer ca Rwanda să fie supusă unor presiuni mai mari pentru a îşi înceta susţinerea pentru M23

_ AMZN împărtășește Slide pe măsură ce Bezos continuă să vândă - Total acum 4 miliarde USD

_ Kid Rock �i spune lui Joe Rogan o poveste nebunească despre momentul �n care a vizitat misteriosul Bohemian Grove (VIDEO)

_ Transgaz net profit down 56 pct in 2023

_ Colegiul conservator Lord Goldsmith i se interzice să conducă timp de un an și amendat cu 5.500 de lire sterline după ce a accelerat de șapte ori în nouă luni cu VW Golf hibrid la Londra și Bath

_ Colonişti evrei au împuşcat mortal un palestinian, în Cisiordania ocupată

_ Startul Turului Franţei la Florenţa, 'un vis realizat' (primar)

_ Cercetătorii constată că bombele din Primul Război Mondial și al Doilea Război Mondial din pământ devin din ce în ce mai volatile

_ Serviciile militare britanice spun că trupele ruse au avansat în Ucraina și sunt superioare numeric

_ Cum a umplut Regina Maria a Danemarcei ultimele 10 zile cu patru ieșiri solo - în urma acelei călătorii „incomode” la schi, pe fondul zvonurilor „afacere”

_ Rwanda Bill urmează să fie semnat de regele Charles AZI, deoarece miniștrii spun că zborurile de deportare către statul african vor continua până când migranții nu vor mai traversa Canalul.

_ Senegal aims to quash malaria

_ Alertă diplomatică: Sudanul cere convocarea de urgență a Consiliului de Securitate din cauza 'agresiunii' Emiratelor Arabe Unite

_ Ucraina confirmă: Rusia îşi concentrează trupele şi echipamentele militare în apropiere de Kupiansk

_ Bethanie Aged Care Home: un lucrător acuzat după ce ar fi călcat cu picioarele pe o femeie de 95 de ani la un azil de bătrâni din Perth

_ Să înceapă jocurile! Localnicii urcă vitrinele magazinelor în timp ce mii de oameni se adună pentru ciocniri zgomotoase de „fotbal medieval” din Marea Britanie – după ce meciul de anul trecut a descins într-o ceartă violentă

_ „Experții” Nicola Bulley încep să caute River Soar pentru a-l găsi pe Xielo Maruziva, în vârstă de doi ani, dispărut, după ce poliția a chemat scafandri specialiști

_ Punctul de declanșare din viața reală: expertul în eliminarea bombelor dezvăluie cum este cu adevărat să-și pună viața în pericol în fiecare zi - și de ce soției lui îi place să știe cât mai puțin posibil

_ Vrei să-l Adam și Eva! Acum, definiția lui Cockney ar trebui să fie mai diversă și să includă londonezii „neposh” în loc de doar Eastenders, spune grupul comunitar

_ Oamenii de știință chinezi implantează primul ficat de porc într-un om în moarte cerebrală

_ Distanțarea socială a revenit (dar nu cum ați putea crede!): șefii din domeniul sănătății îi îndeamnă pe britanici să stea la 2 m de TOATE păsările sălbatice, inclusiv porumbeii și pescărușii, pe fondul temerilor legate de pandemia de gripă aviară

_ Tarifele de metrou vor fi reduse vineri pentru a aduce lucrătorii înapoi la birou și pentru a revitaliza economia de noapte a Londrei

_ Starul Tragic Gogglebox, George Gilbey, le-a spus colegilor: „Sunt în regulă”, iar aceștia l-au avertizat să fie atent când a escaladat acoperișul depozitului „fără ham” cu câteva momente înainte de a „cădea 80 de metri prin luminator până la moarte”.

_ Jess Wright spune că „nici măcar nu mai știe cine este pe TOWIE” și nu s-ar mai întoarce niciodată... după ce fosta fratelui ei, Lauren Goodger, își revine mare în reality show

_ Meciul Universitatea Craiova – Rapid: Petev – Când am luat roşu şi am încasat gol, ne-am amintit că trebuie să jucăm

_ PANICĂ: James Carville �i avertizează pe democrați că tinerii alegători din minorități �i lasă ��n grămadă� (VIDEO)

_ Când se va încheia comerțul cu yenul?

_ CHIAR �N: Primul ministru de extremă st�ngă, anti-alb din Scoția, Humza Yousaf, va demisiona după doar un an de mandat

_ Software-ul inteligent artificial oferă o privire detaliată asupra jeturilor de plasmă utilizate pentru tratarea cancerului

_ Starul Peaky Blinders, Paul Anderson, se adresează îngrijorării fanilor cu privire la aspectul său și dezvăluie motivul real pentru aspectul „dezordonat” - la o lună după ce a recunoscut că are posesie de cocaină.

_ RAY MASSEY: Volkswagen dezvăluie cea mai recentă versiune a celui mai bine vândut Golf al său - fără probleme

_ Furia, deoarece muzeul V&A o listează pe Margaret Thatcher drept un răufăcător Punch și Judy alături de Hitler și Bin Laden

_ Mike Benz: Deep State � Instituția politicii externe ar putea deveni complet autoritar � �Cred că au deja� (VIDEO)

_ Mama criticată pentru micul dejun „dezgustător” pe care îl hrănește fiul ei de cinci ani - și nu este singura

_ Taipei replica în provincia chineză îndepărtată fanii Taiwan invazie teme

_ „Fă Suedia din nou mare”—extrema dreaptă s-a întâlnit pe Twitter în timpul alegerilor din Suedia

_ Rafah riscă să se transforme într-o baie de sânge. Un ministru israelian ameninţă cu înlăturarea guvernului Netanyahu dacă nu va fi lansat asaltul

_ Noua ligă feminină de nivel superior a primit undă verde de US Soccer

_ Apartament cu un pat din Notting Hill vs casă cu patru paturi Dartmouth - ce ați alege pentru 550.000 lire sterline?

_ Liderul EFF rasist din Africa de Sud promite că va lua terenurile agricole și va redistribui către �oamenii noștri� (VIDEO)

_ Agitatorii pro-Palestine ocupă Muzeul MoMA din NYC, Hang Genocidal Message


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 719, afisate in 12 pagini.