14:39
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ce înseamnă şi care este originea cuvântului Blagoveştenie (Buna Vestire) | Fetele află peste cât timp se mărită

Ce înseamnă şi care este originea cuvântului Blagoveştenie (Buna Vestire) | Fetele află peste cât timp se mărită

Potrivit credinței populare, Blagoveştenia sau "Ziua cucului" anunţă venirea primăverii. În această zi, fetele pot afla peste cât timp se vor mărita. Buna Vestire sau Blagoveştenia este una dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului.

Astfel, pe 25 martie, ne amintim de momentul în care Îngerul Domnului, Sfântul Arhanghel Gavriil, i-a rostit Fecioarei Maria:

"Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri şi Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema”.

Potrivit scrierilor bisericeşti, cuvintele rostite de Arhanghelul Gavriil sunt o dovadă lămuritoare a Sfintei Treimi: Tatăl cu puterea Sa cea dumnezeiască, Fiul lui Dumnezeu întrupat în pântecele Fecioarei Maria şi Duhul Sfânt care se pogoară asupra ei.

În lumea satului tradiţional, Buna Vestire mai poartă şi numele de Blagoveştenie sau "Ziua cucului".

Buna Vestire sau Blagoveştenia mai este numită în calendarul popular şi "Ziua cucului". Cântecul acestei păsări are o semnificaţie aparte în ziua de 25 martie.

Blagoveştenia este, de fapt, denumirea populară a acestei mari sărbători creştine. Numele provine de la verbul "a blagoslovi", cuvânt de origine slavă – sl. blagosloviti – cu sensul a binecuvânta.

Cele mai importante obiceiuri şi tradiţii de Blagoveştenie: oamenii pun apă şi sare pe prag pentru îngeri, astfel încât aceștia să le păzească locuința de rele, se consumă peşte, se scot hainele la soare, se dă cu tămâie prin curţi şi prin case, pentru alungarea duhurilor rele, și se ard obiectele vechi sau nefolositoare.

"Ziua cucului" s-a păstrat în lumea satului tradiţional, aceasta fiind definită ca fiind ziua în care cucul cântă pentru prima dată, vestind venirea primăverii.

Potrivit tradiţiilor populare, fetele care vor să se căsătorească pot să afle, numărând de câte ori cântă cucul, câţi ani mai au de aşteptat până se va ivi sortitul, iar dacă pasărea nu cântă, căsătoria va avea loc în curând.

Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, "dacă în ziua de Blagoveştenie timpul va fi frumos, tot anul are să fie bun. Şi cum va fi vremea în ziua de Buna Vestire, aşa va fi şi de Paşti. Iar dacă de Buna Vestire se află şi frunză verde, atunci anul va fi cu belşug", scrie doxologia.ro, potrivit antena3.ro.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Bundesliga: Borussia Dortmund, victorie clară în partida cu Freiburg

_ Măcel în noaptea Prohodului Domnului: Șase răniți în urma unui atac rusesc cu drone în Ucraina

_ „World Cup Of Shed Hunting” în curs de desfășurare în Jackson Hole

_ Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de luni

_ William Shatner critică propunerea Uniunii Europene privind egalitatea de gen pentru a interzice emblematicul Star Trek, „Pentru a merge cu îndrăzneală unde nimeni nu a mers înainte”

_ Un șofer drogat a lovit cu mașina un adolescent, pe trotuar

_ Scene teribile la Moscova: Multe mame au fost găsite moarte ţinându-şi copiii la piept - Numărul deceselor a ajuns la 115 persoane

_ O navă militară italiană a doborât o dronă în Marea Roşie

_ „Trăim într-o epocă a înșelăciunii cu spectru complet”

_ De două ori campion în curs, Alcaraz, se prăbușește la Madrid

_ TOPLINE TRAVEL: De ce Cairo este mini-pauza culturală perfectă

_ Ciro Immobile a fost atacat de suporterii lui Lazio Roma

_ Exilarea finală a Trădătorilor? Sărbătorile pline de băutură ale câștigătorului Mollie SNUBS, Harry, cu restul distribuției, pentru a petrece cu Faithfuls Jasmine și Zack... în timp ce zvonurile de „feud” continuă după trădarea lui

_ Aur vs. S&P 500: Care a crescut mai mult în cinci ani?

_ A îngropat Vezuviul casa primului împărat roman?

_ Cutremur de 6,1 grade în Taiwan. S-a emis alertă de tsunami

_ Aproape 7.000 de cazuri de gripă clinică şi 130 de cazuri de gripa confirmată de laborator, în săptămâna 15-21 ianuarie


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 17, afisate in 1 pagina.