14:46
Comentarii Adauga Comentariu

_ Discurs emoționant al unui CEO în Parlamentul României, la întâlnirea OIF, la care au participat peste 80 de state din comunitatea francofonă

Discurs emoționant al unui CEO în Parlamentul României, la întâlnirea OIF, la care au participat peste 80 de state din comunitatea francofonă

La finalul lunii martie, reprezentanții a peste 80 de state din comunitatea francofonă, membre ale Organizației Mondiale a Francofoniei (OIF), au venit la București pentru a deschide noi oportunități de business în cadrul unei misiuni economice și comerciale, a doua de acest gen a Organizației în țara noastră. România este membră din anul 1993.

De data aceasta, misiunea s-a axat pe șase domenii cheie - industria agroalimentară; energie verde; sectorul IT, securitatea cibernetică și jocuri video, precum și industria medicală.

Timp de trei zile, s-au desfășurat mai multe evenimente importante, respectiv un Forum economic la nivel înalt, o conferință principală extinsă, numeroase întâlniri B2B, sesiuni specializate precum „Explorarea oportunităților de afaceri în România” și „Explorarea oportunităților de afaceri în Africa (zona OHADA)”, ateliere tematice ample și vizite la diverse companii locale de renume în domeniul lor de activitate, cum ar fi Cris-Tim, ELCEN, Bit-Sentinel și Biosintex.

Din sectorul alimentar, dintre toti producătorii invitați, grupul CrisTim, liderul pieței de mezeluri din România, a fost singurul care a fost selectat pentru un speech susținut chiar în Parlamentul României în fața reprezentanților celor 88 de state francofone.

“De la tatăl meu am învățat să merg în căutarea oportunităților. Acum un sfert de veac, el pleca să investească în zone defavorizate din România. A ales o localitate nu departe de București, unde azi avem două din cele mai moderne fabrici de mezeluri din țară, pe o suprafață totală de aproape 70.000 de mp. Viziunea mea este ca în trei-cinci ani să ne consolidăm poziția de lider al sectorului agro-alimentar din România și să începem scalarea business-ului în regiunea Balcanilor și a Europei Centrale și de Est”, a spus în discursul prezentat în fața membrilor OIF Radu Timiș Jr., CEO al Cris-Tim.

Evenimentul are loc la șase luni după ce Cris-Tim a participat la Anuga 2023, unde și-a consolidat parteneriatele externe și a deschis trei noi piețe - Grecia, Republica Moldova și Georgia, astfel că astăzi ceea ce urcă la 20 numărul țărilor în care ajung produsele Cris-Tim. Cu peste 130 de clienți în 17 țări, Cris-Tim exportă circa 5.000 de tone de produse pe an, generând venituri de 25 de milioane de euro anul trecut, reprezentând 14% din cifra de afaceri a companiei.

“Poziția de lider ne obligă să fim pionieri în transformarea felului în care ne hrănim și să aducem gusturi unice și sănătoase în fiecare bucătărie. Credem cu tărie și susținem principiul “mănânci bine, te simți bine! Așadar, așteptați-vă la un viitor cu eticheta curată, gustos și inovator de la Cris-Tim", a mai declarat Timiș Jr.

Misiunea economică și comercială a Organizației Internaționale a Francofoniei a reunit, la București, reprezentanți ai companiilor din întreg spațiul francofon pentru a impulsiona schimburile economice și comerciale între România și statele membre ale Francofoniei. Evenimentul organizat alături de Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) și aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României a avut drept scop principal impulsionarea schimburilor economice și comerciale între România și statele membre ale Francofoniei.

Pe parcursul evenimentului, s-au desfășurat peste 1.000 de întâlniri între reprezentanții companiilor românești și cele din străinătate, dintre care aproximativ 880 au fost planificate prin intermediul platformei dedicate misiunii economice, iar alte aproximativ 120 de întâlniri au avut loc în mod informal în timpul sesiunilor de networking.

Cel puțin 10 întreprinderi au beneficiat de oportunitatea oferită de misiune pentru a-și aprofunda discuțiile pe marginea evenimentului. De asemenea, câteva companii internaționale și-au exprimat intenția de a semna contracte comerciale în perioada imediat următoare, chiar la sediile lor. S-au purtat discuții și cu privire la stabilirea de operațiuni locale.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ Liga italiană reclamă o anchetă pentru insulte rasiste de la derby-ul AS Roma - Lazio

_ Decizie controversată în Israel: Parlamentul interzice postul Al Jazeera

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ AI și fizica se combină pentru a dezvălui structura 3D a unei erupții care erupe în jurul unei găuri negre

_ Stocurile de apărare Palantir au crescut cu 3.000 la sută și sunt prezentate drept o mină de aur. Dar înainte de a cumpăra, citiți această FOARTE perspicactivă scufundare aprofundată de la expertul în investiții ANNE ASHWORTH...

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Satul este șocat după ce păunul de companie este împușcat de șase ori și rănit mortal, când începe vânătoarea de bătăuș

_ Preşedintele Iohannis a semnat decrete de decorare a Academiei de Studii Economice, Bursei de Valori Bucureşti, Asociaţiei Române a Băncilor

_ Filmul „Sleeping Dogs”, cu Russell Crowe, bazat pe o carte a unui autor român, are premiera în SUA

_ Andrei Caramitru șterge pe jos cu artista care a isterizat internetul cu Macarena, dar și cu fanele ei: 'Sunteți atât de ușor de manipulat ca mă doare mintea!'

_ „Evenimente extreme”: decesele cauzate de cancer din SUA au crescut în 2021 și 2022, în „tendință în exces mare”

_ „Doamne să ne ajute în următoarea criză”

Explicația pe scurt a Tarifelir vamale impuse de Trump și cât de mult ajută economia americană

_ Alertă la Minsk - Lukașenko cere patrule înarmate pe străzi

_ LHCb observă un nou mod de dezintegrare a mezonului frumuseții fermecată

_ Şeful Mossad încearcă să obțină pacea la Doha: discuţii privind o posibilă încetare a focului în Fâşia Gaza

_ Cele mai frumoase mesaje de „la mulţi ani” de Sfântul Gheorghe. Ce nume sărbătoresc ziua onomastică, pe 23 aprilie

_ Progrese în tranziția de fază topologică în rețelele organometalice

_ Nu, acest videoclip nu arată că moscheile sunt distruse în China

_ Expert ONU: Uciderea unui palestinian de opt ani de către soldaţii israelieni în Cisiordania a fost o posibilă crimă de război

_ Arina Sabalenka a câştigat trofeul la Australian Open

_ Sumele plătite de partide în social media în primul trimestru

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE -

_ Bucătarul celebru Thomas Straker dezvăluie că Rolex-ul său a fost furat în timpul unei sesiuni de exerciții în aer liber: „Hotul este al naibii de groaznic”

_ Se inflamează spiritele: Iranul amenință cu riposta la orice atac american

_ Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara: Finanţarea de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este departe de nevoile spitalelor

_ Instructorul de poliție care le-a tăiat cercei recruților de sex feminin cu tăietori de sârmă își va păstra locul de muncă - în ciuda faptului că a fost găsit vinovat de abatere gravă

_ CAROLINE WEST-MEADS: „Partenerul prietenului meu o folosește ca bilet de masă”

China este dată afară din Panama. BlackRock Inc. și-a asigurat controlul asupra porturilor cheie din apropierea Canalului Panama, eliminând influența legată de China

_ Bundesliga: Borussia Dortmund, victorie clară în partida cu Freiburg

_ The arrears of consolidated general budget, up by 25.35% in January 2024

_ Milei anunță primul excedent bugetar al Argentinei în 16 ani

_ Iranul a alertat Rusia despre posibilitatea unui atentat terorist înainte de masacrul de la Moscova

_ Criza Israel-Iran ÎN DIRECT: Teheranul a suferit o „dublă înfrângere” cu rachete blitz, spune Cameron, în timp ce Israelul se gândește dacă „să devină mare”

_ Conservatorii rebeli amenință că vor scăpa de proiectul de lege al crimei emblematice dacă aceasta duce la dezincriminarea avortului

_ Prințul Harry ar fi putut exagera povești despre consumul său de cocaină pentru a „vinde cărți”, susțin avocații guvernului american în instanță, argumentând că dosarele sale de imigrare ar trebui păstrate secrete.

_ Fiica unul stomatolog din București a fost agresată sexual în timp ce alerga prin Timișoara: Atacul s-a petrecut lângă o secție de poliție

_ We do not get involved in electoral campaign in Romania, keeping fingers crossed for UDMR (minister Szijjarto)

_ Clădirea infernală din care peste 20.000 de oameni uită să mai iasă

_ Moment, o gașcă de bandiți înarmați încearcă să invadeze pub-ul pentru a jefui clienții în timp ce încearcă să se bucure de o băutură de weekend înainte de a fugi cu mâinile goale

_ Analiză: Tot mai mulţi cumpărători preferă locuinţele din Ilfov

_ Armata subfinanțată a Marii Britanii ar putea fi „incapabilă” să lupte în străinătate, avertizează șeful Armatei

_ Unul dintre aceste reclame pentru pensii vă va pierde cu 750 de lire sterline mai mult decât celelalte - V-ați îndrăgosti?

_ Marile maimuțe urmăresc vizual relațiile subiect-obiect, așa cum fac oamenii, arată cercetările

_ Sophie Trudeau despre despărțirea șocată de premierul canadian într-un nou memoriu: De la luptele cu tulburările alimentare în adolescență la anecdotele FOARTE personale despre fostul soț acum

_ Basistul din Jamiroquai, Derek McIntyre, a murit într-un accident de mașină la vârsta de 66 de ani, când familia și colegul de trupă Jay Kay îi aduce un omagiu muzicianului „inspirator și încurajator”

_ Echipa feminină de tenis de masă a României, calificată la Jocurile Olimpice de la Paris

_ Un rezident din Texas are un mesaj groaznic pentru Biden chiar �nainte de vizita la frontieră: �Știe exact ce a făcut�

_ Prietenul amputat al prințului Harry, Ben McBean, primește insigna albastră de parcare după întoarcerea consiliului

_ Suferă de accident vascular cerebral, 43 de ani, s-a trezit din comă de cinci săptămâni la terapie intensivă și a constatat că fusese evacuată din casă și toate bunurile i-au fost aruncate.

_ Grevă generală în Grecia împotriva costului vieții

_ Cot sănătos: distanțare socială în mega-așezările neolitice

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul anunță că și-a triplat producția de arme

_ Curs valutar, 22 februarie

_ Percheziții la Primăria Ploiești - Mai mulți funcționari vor fi duși la audieri (surse)

_ Protest AUR în sala de grup a PSD împotriva comasării alegerilor

_ Consiliul Concurenţei a amendat patru companii cu 123 de milioane de lei


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2259, afisate in 38 pagini.