07:26
Comentarii Adauga Comentariu

_ Miliardarul britanic Joe Lewis, fostul proprietar al clubului englez de fotbal Tottenham, amendat cu 5 milioane de dolari

Miliardarul britanic Joe Lewis, fostul proprietar al clubului englez de fotbal Tottenham, amendat cu 5 milioane de dolari

Pe lângă amendă, Joe Lewis, în vârstă de 87 de ani, a fost condamnat şi la trei ani de probaţiune. "Mă aflu astăzi aici pentru că am făcut o greşeală foarte gravă. Mi-e ruşine şi îmi cer scuze", a declarat omul de afaceri, care a pledat deja vinovat. O figură fragilă, cu un plasture pe ochiul stâng, Joe Lewis pledase pentru clemenţă, promiţând să se împace "în timpul (pe care îl) mai are la dispoziţie".

Omul de afaceri, care locuieşte în Bahamas, evită astfel închisoarea după ce a pledat vinovat, la sfârşitul lunii ianuarie, la trei capete de acuzare pentru "fraudă bursieră", pasibile de pedepse maxime de 5 şi 20 de ani de închisoare.Însuşi procurorii recomandaseră o pedeapsă măsurată, subliniind într-un document scris că acuzatul "se apropia de sfârşitul vieţii" şi că starea sa de sănătate era "în declin". Joseph ("Joe") Lewis a fost acuzat că a profitat de poziţia sa în consiliile de administraţie ale mai multor companii cotate la bursă, prin intermediul societăţii sale de investiţii Tavistock Group, pentru a avea acces la informaţii confidenţiale şi pentru a furniza în mod repetat ponturi bursiere angajaţilor, prietenilor sau partenerilor romantici, precum şi piloţilor avionului său personal, care au putut beneficia de ele.Joe Lewis este considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni din Marea Britanie, cu o avere estimată de Forbes la peste şase miliarde de dolari, legată de activităţile sale ca trader valutar începând cu anii 1980. Miliardarul deţine compania Tavistock Group din Bahamas, a cărei filială ENIC a devenit acţionar al clubului Tottenham din Premier League în 2001. Însă în 2022, Lewis a cedat controlul asupra Spurs unui fond de familie şi s-a retras oficial din gestionarea afacerilor clubului.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Peter Schiff critică taxele propuse de Biden drept „în mod evident ilegale”

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Cercetătorii dezvăluie o încălzire anormală în atmosfera superioară a soarelui

_ DDoS attacks against banks and public institutions, last two weeks

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Kremlinul neagă că Putin ar fi sugerat că ar putea să renunţe la cereri-cheie pentru a opri războiul

_ Moment, o gașcă de hoți dezvăluiți încearcă să fure o motocicletă de pe o alee - înainte de a fi alungați de proprietarul furios

_ Undă verde în PE: Apare dosarul electronic european de sănătate; datele medicale pot fi consultate în toate țările UE

_ Milioane de butoaie de petrol dispărute aruncă o cheie în prognoza cererii de urs a AIE

_ Tragedie pe DN 24 în județul Vaslui: O persoană a murit în urma unui accident rutier

_ Revoluționarea spectrometriei cu ultra-simplitate: perturbarea designurilor convenționale prin calculul de difracție nou

_ Lista PSD-PNL pentru europarlamentare ar putea fi deschisă de o femeie independentă

_ Fetiţă de 8 ani în comă, după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Alegeri în Rusia: Opoziţia le cere ruşilor să îi îndeplinească ultima dorinţă lui Navalnîi

_ Sora lui Kim Jong-un entuziasmată de un cadou primit de fratele său de la Putin

_ Închis, urmăritor care a mințit că este însărcinată de TREI bărbați diferiți

_ 3,905 company dissolutions registered in January 2024

_ Fosta Demi Moore, Bruce Willis, îi urează icoanei de acțiune o 69 de ani de naștere foarte fericită, cu câteva imagini noi: „Te iubim și suntem atât de recunoscători pentru tine”

_ Andy Murray nu va participa la turneele de la Monte Carlo şi Munchen

_ Președintele mexican răspunde la anunțul istoric al lui Trump despre faptul că aceștia ar fi de acord să oprească toate imigrațiile prin Mexic

_ Marcel Ciolacu s-a dezlănțuit la lansarea lui Cîrstoiu: M-am săturat să văd explicații de ce nu se poate!

_ Marvel renunţă la continuarea a trei francize care au avut eşecuri la box office

_ Iga Swiatek, liderul mondial, triumfă în fața Madisonei Keys și ajunge în finala turneului WTA de la Madrid

_ Rusia acuză România pentru criza din Transnistria: 'Se vrea un punct de confruntare!'

_ Baie de sânge: zguduire uriașă la RNC, în timp ce echipa lui Trump se pregătește să elimine peste 60 de angajați

_ Caz revoltător la Spitalul Județean Bacău: O gravidă de 38 de ani a murit la 24 de ore de la internare

_ Trei medalii de aur, un bronz şi două recorduri europene pentru România la europenele de haltere

_ Continuă cutremurul în cadrul Puterii de la Kiev. Noi demiteri. Zelenski îl retrogradează pe șeful Consiliului Securității Naționale ca ambasador în Moldova

_ Hamas cere retragerea forțelor israeliene din Gaza pentru a pune capăt războiului

_ David Popovici se apără în faţa acuzaţiilor de tratament preferenţial pe perioada Jocurilor Olimpice

_ Iranul a sechestrat un cargobot în Strâmtoarea Ormuz

_ Prima victorie în ultimii 20 de ani - „Visul suprem" al celei mai slabe naţionale de fotbal din lume

_ Juriul îl condamnă pe armurierul de film pentru ucidere involuntară într-o împușcătură fatală a lui Alec Baldwin

_ Laura Kuenssberg „câștigă râvnita slujbă care găzduiește reflectarea BBC în noaptea electorală” după ce Huw Edwards a fost forțat să renunțe pe fondul unui scandal nenorocit

_ Studiul constată că mesajele anti-piraterie se întorc, în special pentru bărbați

_ Legislatorii de stat adoptă �n unanimitate un proiect de lege �mpotriva ghemuirii pentru a �nchide definitiv o lacună enervantă

_ Poliția din Capitală a reținut un tânăr: Drogat la volan, a ucis un bărbat pe trecere de pietoni

_ Secretele curei cu păpădie: se ține la începutul primăverii și are beneficii sigure pentru sănătate

_ Zece persoane din judeţul Călăraşi sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic, patru dintre suspecţi fiind reţinuţi

_ Prezentatoarea BBC News Martine Croxall „întâmpină acțiuni în justiție” după ce nu a fost difuzată de mai bine de un an pe fondul fuziunii canalelor

_ Viktor Orban își continuă lupta cu migrația: Este o infracţiune, nu un drept al omului

_ Iga Swiatek, în semifinale la Stuttgart (WTA), după ce a eliminat-o pe Emma Răducanu

_ Fiscalul vine pentru opoziția slăbită a Indiei, în timp ce Modi urmărește victoria electorală

_ Moment înfricoșător, mama și fiul au izbucnit în casa braziliană cu armele aprinse, ucigând două persoane și rănind un preot în finalul sângeros al „disputei de lungă durată despre chirie”

_ Mi-am dat seama că copilul pe care îl îngrijeam în spital nu era fiica mea în timpul unui schimb de scutece după ce o moașă mi-a dat copilul greșit

_ Fiul Prințesei Anne, Peter Phillips, vorbește despre ultimele clipe din inimă cu bunica sa, regretata Regina Elisabeta - recunoscând că este încă „destul de emoționant” să privim înapoi

_ Bucurie incredibilă pentru mama cu doi copii cu boală „unică” care i-a cauzat mii de tumori pe tot corpul, inclusiv în interiorul gurii și nasului, deoarece își poate vedea în sfârșit propria față după mai bine de 60 de ore de operație

_ Ioana Ramona Bruynseels: În Sectorul 1 banii există, dar nu există voință!

_ Gazdag, Carranza marchează în timp ce Philly scufundă Minnesota în MLS

_ 'Vom fi surpriza alegerilor din 2024'. Dan Diaconescu se relansează în politică și candidează la europarlamentare

_ Sunt un profesionist de curățenie - acestea sunt cele cinci greșeli frecvente pe care le faci când îți faci curățenie acasă

_ Firma suedeză achiziționează catalogul legendelor rock-ului KISS

_ Acuzații explozive la adresa lui Alexandru Rafila: 'Asta face ministrul Sănătății de câteva luni. Abuz, manipulare și beţe în roate'

_ Corpul meu este acoperit în proporție de 70% de tatuaje - am fost ignorat de oamenii de la serviciu și sunt urmărit prin supermarket de agenți de securitate

_ Doi morți după ce un cuțitar din Manhattan a pornit în groază, atacând trei persoane la întâmplare

_ Abuzurile din West End din Londra se triplează în doi ani: comercianții spun că criminalitatea amenință viitorul cartierului comercial, deoarece hoții vizează tot mai mult turiștii străini bogați


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3554, afisate in 60 pagini.