11:45
Comentarii Adauga Comentariu

_ Dosarele de trafic de influență la CAB- Un avocat și un fost polițist din Teleorman protagoniștii- Polițistul se recomanda drept interlop din gruparea Cămătarii

Dosarele de trafic de influență la CAB- Un avocat și un fost polițist din Teleorman protagoniștii- Polițistul se recomanda drept interlop din gruparea Cămătarii

Este de menționat că în niciunul dintre dosarele penale de mare amploare privind incursiuni în justiție nu este menționat numele vreunui magistrat al CAB la care se pretinde că s-ar fi putut interveni și de asemenea DNA nu a creat nicio disjungere care apoi să fie declinată Parchetului ÎCCJ pentru continuarea cercetării unor fapte de luare de mită sau abuz în serviciu privind angajați ai Curții.

Este astfel lesne de observat că faptele de trafic de influență comise de cei trei autori nu erau menite să aibă o finalitate, ci doar să formeze convingerea cumpărătorului de influență că se poate interveni doar pentru a încasa banii de la acesta.

În 22 martie DNA anunța oficial trimiterea în judecată a avocatului ialomițean George Ștefăniță Bala, pentru trafic de influență și - fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și pe Liță Panait și Ionel Romeo Piteșteanu pentru trafic de influență și cumpărare de influență, forma participației penale fiind autoratul și complicitatea.

În rechizitoriile transmise judecătorilor de la CAB, în cazul avocatului, și Tribunalului, în cazul celorlalți doi traficanți de influență procurorii DNA arată că în perioada 24.01.2024 – 11.02.2024, inculpatul George Ștefăniță Bala., în calitate de avocat în cadrul Baroului Ialomița, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), cercetată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, sumele de 7.000 euro pentru sine și între 15.000 – 30.000 euro pentru alții, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București și că-i va determina pe aceștia să dispună cercetarea martorului în stare de libertate.

În contextul menționat mai sus, la data de 11.02.2024, după ce anterior a lăsat să se creadă că decizia de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, dispusă de judecători față de persoana cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, a fost rezultatul acțiunilor sale, avocatul ar fi primit de la o rudă a martorului sumele de 7.000 euro pentru sine și 10.000 euro pentru alții, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În perioada 09.02.2024 – 28.02.2024, inculpatul Panait Liță, beneficiind de ajutorul inculpatului Romeo Ionel Piteșeanu, ar fi pretins de la aceeași persoană (martor în cauză), cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, sume de bani cuprinse între 7.000 – 30.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București și că-i va determina pe aceștia să dispună față de martor o pedeapsă neprivativă de libertate (condamnare cu suspendare).

După mai multe „negocieri”, s-ar fi stabilit ca martorul să-i remită inculpatului L.P. sumele de 7.000 euro pentru sine și 20.000 euro pentru alții, din care acesta ar fi și primit o primă tranșă de 1.000 euro de la o rudă a martorului, restul banilor urmând a fi remiși la o dată ulterioară.

În contextul menționat mai sus, la data de 09.03.2024, inculpatul L.P. ar fi primit de la aceeași rudă a martorului suma totală de 26.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Potrivit datelor din cele două dosare, consultate de autorul acestui material unul dintre inculpații deferiți justiției de DNA este avocatul ialomițean George Ștefăniță Bala.ca

Acesta practica profesia la momentul comiterii faptelor de promisiune a unor intervenții la judecători ai CAB de mai bine de  15 ani conform datelor oficiale înregistrate pe Baroul Ialomița.

În cazul acestuia, se arată în dosar a existat un denunț iar ulterior anchetatorii au reușit obținerea de probe concludente, între care inclusiv interceptări și înregistrări ambientale, care relevă metodele prin care acesta promitea că iși va trafica influența pe lângă unii judecători ai Curții de Apel București.

Deși a promis nu a existat niciun indiciu, arată DNA, în dosarul în care l-a trimis pe acesta în judecată că influența sa ar fi fost una reală și că aceasta a rămas doar la stadiul de promisiune.

În al doilea dosar de trafic de influență figurează ca protagonist al faptelor penale cercetate de DNA Panait Liță. Nume banal în primă instanță pentru procurori, acesta a picat în malaxorul anchetatorilor tot urmare unui denunț.

După ce au declanșat ancheta anchetatorii de la Direcție au descoperit că acesta este un fost polițist judiciarist din Teleorman. Totodată anchetatorii au putut observa cum acesta se lăuda cu influențele pretinse pe care le-ar avea în Justiție și felul în care poate interveni la Curtea de Apel pentru remiterea unor sume mari de bani unor judecători.

Anchetatorii detaliază toate aspectele discutate între cei doi traficanți de influență și cumpărătorul acesteia, tatăl băiatului de 19 ani arestat preventiv pentru fapta de tentativă la omor.

Între alte detalii surprinse pe „benzile„ DNA se află și remarcile făcute de fostul polițist Liță care afirmă că el ar fi făcut parte în trecut din gruparea Cămătarii, el având timp de șapte ani „postul„ de bodyguard al lui Ion Balint, zis „Nuțu Cămătaru„.

Este cunoscut în mediul interlop că ambii frați Balint sunt specializați în box și persoane extrem de violente.

Pe parcursul mai multor materiale autorul acestui material va prezenta detaliat culisele acestui caz de amploare de trafic de influență in mediul justiției, într-o perioadă în care deși competențele au fost stabilite legal dosarele cu magistrați întârzie să apară.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Bărbat, 20 de ani, este arestat pentru tentativă de viol asupra unei femei în timp ce mergea lângă Tooting Common

_ Comercianții își bat joc de români cu efectul 'waterbed': Odată cu plafonarea prețurilor la unele produse, s-au majorat prețurile la altele

De ce sa înjuri votanții că votează cu cine vor ei? Tonomatul puterii pe nume Ciutacu care pupă la greu poala Pucistului Ciolacul și a lui Gold Corporation Ponta ii înjură oribil pe votanții lui Călin Georgescu.

_ Fiul Prințesei Anne, Peter Phillips, vorbește despre ultimele clipe din inimă cu bunica sa, regretata Regina Elisabeta - recunoscând că este încă „destul de emoționant” să privim înapoi

_ 'Mi-au zis că viața mea sexuală s-ar putea termina'

_ Walmart anunță retragerea politicilor Woke DEI

_ Corpul meu este acoperit în proporție de 70% de tatuaje - am fost ignorat de oamenii de la serviciu și sunt urmărit prin supermarket de agenți de securitate

_ Stoltenberg de la NATO se așteaptă ca SUA să rămână „aliat angajat”, chiar dacă Trump se întoarce

_ Aristocratul „puțin promiscuu” care a devenit Prima Doamnă a Rock 'n' Roll: RICHARD KAY despre viața răvășită a Lady Cobbold în timp ce ea moare la vârsta de 83 de ani

_ SIL FĂRĂ Vârstă SOS

_ Războaiele cu grădini din suburbie: un cuplu care hrănește pescăruși, vulpi și animale sălbatice în grădina lor re-sălbatică îi acuză pe vecinii de lângă „The Glums” că „au răzbunare” împotriva lor

_ Alpha Bank și Unicredit au în plan extinderea în România și pe alte piețe

_ „F** king Clown Show”: documente nesigilate de la tribunal dezvăluie că Biden DOJ s-a concertat cu arhivele naționale pentru a-l viza pe Trump, pe care Jack Smith a încercat să-l ascundă

_ Imaginile au devenit virale în România! Un cioban le dă banane oilor / Video

_ Bucurie incredibilă pentru mama cu doi copii cu boală „unică” care i-a cauzat mii de tumori pe tot corpul, inclusiv în interiorul gurii și nasului, deoarece își poate vedea în sfârșit propria față după mai bine de 60 de ore de operație

_ DDoS attacks against banks and public institutions, last two weeks

_ Administratorul Biden finalizează o regulă controversată pentru a extinde verificările antecedentelor privind vânzările de arme

_ Urmările războiului din Ucraina: Turcia a devenit exportator de grâu

_ Guvernatorul Newsom admite că politicile democraților au distrus California

_ România, condamnată de CEDO pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust

_ Gigantul american Google, amendat cu 250 de milionane de euro. Scandal cu cele mai mari organizații de presă

_ M-am întâlnit cu Griselda Blanco și a încercat să mă asasineze după ce am înșelat-o - dar și-a cerut scuze mai târziu și am iertat-o

Nicușor SOROS Dan insinuează că și Georgescu trebuie interzis : "Hotararea Curții Constitutionale in cazul Sosoaca e legitima jutidic" Sa mori tu, neobolsevicule? Este cea mai odioasă interzicere din istoria României Moderne după cea a anulării alegerilor

_ Prințul William „încă prelucrează” știrile șocante că tatăl său, regele Charles, are cancer și „rămâne hotărât să-și pună familia pe primul loc”, dezvăluie persoane din interior

_ Previzualizarea câștigurilor Tesla: Ghid 2024, zvonuri de modele în masă, gândurile și marjele lui Musk

_ De la Olimpiada de Istorie, la spital! Mai mulți elevi au ajuns pe mâna medicilor după ce au mâncat la un restaurant. DSP Braşov face o anchetă

_ Tragedie pe DN 24 în județul Vaslui: O persoană a murit în urma unui accident rutier

_ Setul de date global arată că protejarea peștilor nu trebuie să însemne neglijarea oamenilor

_ VEZI: Pasagerul Delta se topește la LAX, cere să vorbească cu Pete Buttigieg � apoi �și dă seama că se află �n terminalul greșit

_ În Turcia este haos: Inflația a ajuns la 68,5%

_ Armata israeliană spune că tirul de rachete ucide civili în apropierea Libanului

_ Juriul îl condamnă pe armurierul de film pentru ucidere involuntară într-o împușcătură fatală a lui Alec Baldwin

_ Israelul analizează cum să răspundă la atacul iranian: se reuneşte cabinetul de război / Israelul cere ONU toate sancţiunile posibile împotriva Iranului / Ostaticii israelieni sunt în Rafah

_ STENOGRAME care aruncă în aer PMP: cine se află în spatele lui Cristian Diaconescu/ VIDEO

_ Șeful Spurs Postecoglou nu este deranjat de scandalul de tranzacționare a informațiilor privilegiate Lewis

_ Fetiţă de 8 ani în comă, după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni

_ Trezorerie Sec. Janet Yellen îl contrazice pe Biden cu privire la inflație: „Cred că majoritatea americanilor știu că prețurile nu sunt susceptibile să scadă” (VIDEO)

_ Kylian Mbappe nu este printre cei mai rapizi zece jucători din Ligue 1

_ Acuzații explozive la adresa lui Alexandru Rafila: 'Asta face ministrul Sănătății de câteva luni. Abuz, manipulare și beţe în roate'

_ În viața starului Countryfile Matt Baker: de la locuința la ferma mamei sale cu soția Nicola și familia până la o luptă debilitantă pentru sănătate care l-a lăsat incapabil să se aplece înainte

_ Soția furioasă și-a pus soțul să-l DEZEMBOWEL pe un lucrător de pizza din cauza unei comenzi greșite, spune poliția

_ Dublul campion mondial David Storl şi-a anunţat retragerea

_ Senatul din Arizona, SUA, schimbă cursul istoriei: abrogarea interdicției de avort din 1864 a fost votată

_ Midiile din aval de stația de epurare conțin radiu, relatează studii

_ Downton Abbey se întoarce! Încântare pentru fani, deoarece filmările încep în secret pentru o nouă serie a serialului în revenirea surpriză

_ Cod galben de ceaţă în 8 judeţe

_ Proiectul de lege pentru contrabanda de copii transgender din Maine, ucis în comisie

_ Eva Kaili e pusă sub acuzare în alt dosar uriaș, de fraudare a bugetului UE! Parlamentul European o lasă fără imunitate

_ Bidenomics lovește din nou: Red Lobster închide aproape „120 de restaurante” în 27 de state – intenționează să depună faliment în săptămânile următoare

_ Guvernul a adoptat noi măsuri pentru fermieri: se dau subvenții importante

_ Organismul de supraveghere a statisticilor greșite ar putea avea nevoie de încă TREI ANI pentru a afla cu exactitate cât de gravă este criza de inactivitate a Regatului Unit - în timp ce Banca Angliei lansează un alt atac asupra personalului său slab WFH

_ Ninge viscolit pe DN1A, în Cheia

_ Ioana Ramona Bruynseels: În Sectorul 1 banii există, dar nu există voință!

_ Cel mai mare recif de adâncime din lume, care are 6,4 MILIOANE de acri, este descoperit în largul coastei Floridei și plin de specii necunoscute anterior

_ Primarul Piedone anunță că va da în judecată ANI: Rea-credință, îngrădirea dreptului la apărare, manipularea intenției de vot

_ Fiica fostului șef al LaLiga susține că tatăl ei i-a interzis să se întâlnească cu fotbaliști și insistă că are prietenii doar cu jucători... în timp ce ea dezvăluie momentul în care a „speriat” când și-a început cariera de model.


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 663, afisate in 12 pagini.