13:29
Comentarii Adauga Comentariu

_ Guvern: Vor plăti cotizaţie pentru concediile medicale toţi cei care suferă de „boli obişnuite” / Ce afecţiuni vor fi exceptate de la plata cotizaţiei

Guvern: Vor plăti cotizaţie pentru concediile medicale toţi cei care suferă de „boli obişnuite” / Ce afecţiuni vor fi exceptate de la plata cotizaţiei

Cotizaţia de sănătate pentru indemnizaţia de concediu medical se va plăti de toţi cei care suferă de „boli obişnuite”, încadrate la indicele 01 în foaia de concediu medical, a spus, marţi, la finalul şedinţei de Guvern, Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului.

„Ordonanţa a fost amendată pentru a introduce şi o serie de scutiri de la plata cotizaţiei la asigurări de sănătate în indemnizaţiile concediilor medicale pentru anumite categorii de pacienţi. A fost nevoie de o revenire pentru a elimina orice interpretare laxă sau neclară a deciziilor pe care Executivul le intenţionează. Mai precis, principiul care a stat la baza acestui amendament este următorul: pentru bolile obişnuite această taxă de sănătate se va plăti pentru indemnizaţia de concediu medical, dar pentru o altă serie de concedii medicale, pentru alte afecţiuni, ea va fi scutită. Şi principiul este următorul: poate ştiţi pe spatele unei foi de concediu medical se găseşte o listă cu anumite cote, cu anumiţi indici. Boala obişnuită înseamnă indice 01 la concediul medical. Pentru aceste tipuri de concedii medicale, pentru afecţiunile care se încadrează la indicele 01 atunci cotizaţia de sănătate pentru indemnizaţia de concediu medical se va plăti. Pentru toate celelalte însă ea nu se va plăti”, a declarat Mihai Constantin.

Acesta a precizat că astfel vor fi exceptate de la plata cotizaţiei unele afecţiuni grave.

„Sunt exceptate aşadar de la plata acestei cotizaţii toate bolile grave aduse în spaţiul public: bolile oncologice, TBC, HIV/SIDA, marii arşi, urgenţele medicale, şi o întreagă categorie, ele se găsesc pe spatele oricărei fişe de concediu medical. Noţiunea de boală obişnuită reprezintă codul de indemnizaţie 01 prevăzut în ordinul ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1.192 din 2020. Acesta a fost criteriul introdus astăzi pentru a clarifica cine va plăti acea indemnizaţie pentru concediu medical”, a adăugat Constantin.

El a spus că decizia acestei încadrări o va avea medicul.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus că în 2023 la CNAS au fostr întregistrate 3.385.466 de concedii medicale, dintre care încadrate cu acest cod 01 s-au nunărat 1.987.217 concedii medicale.

„Dacă există pacienţi care beneficiază la data adoptării acestei ordonanţe de concediu medical şi se încadrează la categoriile care sunt exceptate de la plata cotizaţiei ei vor fi scutiţi de la plata cotizaţiei începând cu data de 1 aprilie, deci retroactiv”, a mai spus Constantin.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Peter Schiff critică taxele propuse de Biden drept „în mod evident ilegale”

_ Cercetătorii dezvăluie o încălzire anormală în atmosfera superioară a soarelui

_ DDoS attacks against banks and public institutions, last two weeks

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Tragedie pe DN 24 în județul Vaslui: O persoană a murit în urma unui accident rutier

_ Revoluționarea spectrometriei cu ultra-simplitate: perturbarea designurilor convenționale prin calculul de difracție nou

_ Lista PSD-PNL pentru europarlamentare ar putea fi deschisă de o femeie independentă

_ Fetiţă de 8 ani în comă, după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Juriul îl condamnă pe armurierul de film pentru ucidere involuntară într-o împușcătură fatală a lui Alec Baldwin

_ Laura Kuenssberg „câștigă râvnita slujbă care găzduiește reflectarea BBC în noaptea electorală” după ce Huw Edwards a fost forțat să renunțe pe fondul unui scandal nenorocit

_ Studiul constată că mesajele anti-piraterie se întorc, în special pentru bărbați

_ Legislatorii de stat adoptă �n unanimitate un proiect de lege �mpotriva ghemuirii pentru a �nchide definitiv o lacună enervantă

_ Poliția din Capitală a reținut un tânăr: Drogat la volan, a ucis un bărbat pe trecere de pietoni

_ Secretele curei cu păpădie: se ține la începutul primăverii și are beneficii sigure pentru sănătate

_ Zece persoane din judeţul Călăraşi sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic, patru dintre suspecţi fiind reţinuţi

_ Undă verde în PE: Apare dosarul electronic european de sănătate; datele medicale pot fi consultate în toate țările UE

_ Prezentatoarea BBC News Martine Croxall „întâmpină acțiuni în justiție” după ce nu a fost difuzată de mai bine de un an pe fondul fuziunii canalelor

_ Viktor Orban își continuă lupta cu migrația: Este o infracţiune, nu un drept al omului

_ Iga Swiatek, în semifinale la Stuttgart (WTA), după ce a eliminat-o pe Emma Răducanu

_ Fiscalul vine pentru opoziția slăbită a Indiei, în timp ce Modi urmărește victoria electorală

_ Moment înfricoșător, mama și fiul au izbucnit în casa braziliană cu armele aprinse, ucigând două persoane și rănind un preot în finalul sângeros al „disputei de lungă durată despre chirie”

_ Mi-am dat seama că copilul pe care îl îngrijeam în spital nu era fiica mea în timpul unui schimb de scutece după ce o moașă mi-a dat copilul greșit

_ Fiul Prințesei Anne, Peter Phillips, vorbește despre ultimele clipe din inimă cu bunica sa, regretata Regina Elisabeta - recunoscând că este încă „destul de emoționant” să privim înapoi

_ Bucurie incredibilă pentru mama cu doi copii cu boală „unică” care i-a cauzat mii de tumori pe tot corpul, inclusiv în interiorul gurii și nasului, deoarece își poate vedea în sfârșit propria față după mai bine de 60 de ore de operație

_ Ioana Ramona Bruynseels: În Sectorul 1 banii există, dar nu există voință!

_ Gazdag, Carranza marchează în timp ce Philly scufundă Minnesota în MLS

_ 'Vom fi surpriza alegerilor din 2024'. Dan Diaconescu se relansează în politică și candidează la europarlamentare

_ Sunt un profesionist de curățenie - acestea sunt cele cinci greșeli frecvente pe care le faci când îți faci curățenie acasă

_ Firma suedeză achiziționează catalogul legendelor rock-ului KISS

_ Acuzații explozive la adresa lui Alexandru Rafila: 'Asta face ministrul Sănătății de câteva luni. Abuz, manipulare și beţe în roate'

_ Corpul meu este acoperit în proporție de 70% de tatuaje - am fost ignorat de oamenii de la serviciu și sunt urmărit prin supermarket de agenți de securitate

_ Doi morți după ce un cuțitar din Manhattan a pornit în groază, atacând trei persoane la întâmplare

_ Milioane de butoaie de petrol dispărute aruncă o cheie în prognoza cererii de urs a AIE

_ Abuzurile din West End din Londra se triplează în doi ani: comercianții spun că criminalitatea amenință viitorul cartierului comercial, deoarece hoții vizează tot mai mult turiștii străini bogați

_ Bărbat, 20 de ani, este arestat pentru tentativă de viol asupra unei femei în timp ce mergea lângă Tooting Common

_ PREZENTARE LIBERĂ: Curtea Supremă va audia Missouri v. Biden pe 18 martie – Editorul The Gateway Pundit Jim Hoft este reclamantul principal

_ În interiorul noului serviciu palpitant de dormitoare care zboară de la Bruxelles la Praga - una dintre cele mai de vis destinații ale Europei

_ Un judecător din SUA blochează pachetul „nepăsător” al lui Musk de 56 de miliarde de dolari Tesla

_ Biden se ia la trântă cu Congresul, pe care-l acuză de „neglijenţă” faţă de Ucraina

_ Activiștii Just Stop Oil sunt batjocoriți după ce au stropit confetti portocalii la Emily Thornberry din Labour, înainte de a fi hăiți și duși afară din cameră.

_ Cercetătorii produc un model 3D al ribozomului și vizualizează modul în care este realizat

_ Protest spontan al taximetriștilor. Centrul Capitalei, ocupat

_ Leon Dănăilă împărtășește cele 7 secrete pentru menținerea unui creier tânăr și sănătos: 'Toate organele îmbătrânesc, odată cu vârsta'

_ Astronomii măsoară cea mai grea pereche de găuri negre găsită vreodată

_ Experții dezvăluie 10 greșeli comune pe care le fac grădinarii amatori - și împărtășesc sfaturile lor de top despre cum le poți evita

_ Teheranul investighează un atac cu dronă lansat pe timpul nopţii

_ Depășirea limitelor tehnologiei de propulsie electrică sub-kilowați pentru conceptele misiunilor spațiale

_ Fata nou-născută moartă găsită �n coșul de gunoi al Universității din Tampa

Elon Musk a reacționat pe X la reținerea lui Călin Georgescu scârbit de ce au făcut Slugile Sistemului Soroșist de la București Musk: "E o mare mizerie"

_ Sunt expert în grădinărit și așa poți face florile de Ziua Mamei să reziste săptămâni întregi

_ Epidemia de furturi din New York creează o �economie de rev�nzare� �n umbră, pe măsură ce companiile pierd miliarde

_ Recomandări de la polițiștii rutieri în contextul codului roșu de viscol și ninsori abundente

_ Ce s-a întâmplat când cea mai populată ţară din lume a oprit TikTok

_ Avertizare ANM: Ceaţă densă, gheţuş şi chiciură în mai multe zone din Moldova

_ Vine Permisul de conducere digital. Va fi valabil în toată Uniunea Europeană. Ce presupune noul act

_ Avertismentul lansat de Serghei Lavrov după loviturile cu rachete occidentale: Răbdarea Rusiei se apropie de sfârşit

_ Moștenitorii IRA recenti primesc încă un an fără cerință de distribuire


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3181, afisate in 54 pagini.