04:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ BNR face anunțul zilei după ce România a condus topul inflației în UE trei luni la rând: Prețurile scad mai încet

BNR face anunțul zilei după ce România a condus topul inflației în UE trei luni la rând: Prețurile scad mai încet

"În ceea ce priveşte evoluţiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că, potrivit noilor evaluări, rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în următoarele luni într-un ritm încetinit faţă de anul 2023 şi pe o traiectorie uşor mai ridicată decât cea anticipată în prognoza pe termen mediu din februarie 2024, care cobora la 4,7 la sută în decembrie 2024 şi la 3,5 la sută la finele anului viitor. S-a sesizat că descreşterea va fi antrenată pe mai departe într-o proporţie însemnată de factorii pe partea ofertei, a căror acţiune dezinflaţionistă este aşteptată să slăbească însă progresiv, pe fondul influenţelor în atenuare decurgând din efecte de bază şi din corecţii descendente ale cotaţiilor mărfurilor, îndeosebi ale materiilor prime agroalimentare. Acţiunea dezinflaţionistă va fi resimţită cu precădere la nivelul inflaţiei de bază şi pe segmentul LFO, în timp ce dinamica preţului combustibililor îşi va accentua probabil ascensiunea în perspectivă apropiată, inclusiv în raport cu proiecţia precedentă, ca urmare a creşterii peste aşteptări a cotaţiei petrolului în ultimele luni, au remarcat membrii Consiliului", se spune în document.

De asemenea, balanţa riscurilor la adresa perspectivei inflaţiei induse de factorii pe partea ofertei rămâne înclinată în sens ascendent, au apreciat membrii Consiliului, făcând referiri la măsurile fiscale aplicate recent, dar posibil şi în perspectivă, în scopul susţinerii procesului de consolidare bugetară, precum şi la măsura de plafonare a adaosului comercial la produse alimentare de bază care a fost prelungită până la finele anului curent, dar şi la potenţiala evoluţie viitoare a cotaţiei ţiţeiului, inclusiv în contextul tensiunilor geopolitice.

"În acelaşi timp, s-a convenit că din partea factorilor fundamentali sunt de aşteptat presiuni inflaţioniste doar ceva mai modeste decât în prognoza precedentă şi în intensificare uşoară în perspectivă apropiată, în condiţiile în care se anticipează o mărire uşoară a excedentului de cerere agregată în prima parte a anului curent, după restrângerea peste aşteptări din trimestrul IV 2023, precum şi o dinamică mai ridicată a costurilor salariale unitare comparativ cu previziunile anterioare. Efecte dezinflaţioniste apreciabile vor veni însă probabil din descreşterea dinamicii preţurilor importurilor şi din ajustarea descendentă graduală a anticipaţiilor inflaţioniste pe termen scurt, au subliniat mai mulţi membri ai Consiliului. În discuţiile referitoare la perspectiva apropiată a poziţiei ciclice a economiei, membrii Consiliului au observat că, potrivit noilor evaluări, economia este aşteptată că consemneze creşteri trimestriale mai solide în prima parte a anului curent decât cele previzionate anterior, implicând totuşi o scădere semnificativă a dinamicii ei anuale faţă de nivelul atins în trimestrul IV 2023", se menţionează în minuta BNR.

Potrivit sursei citate, s-a sesizat că indicatorii cu frecvenţă ridicată indică consumul privat drept principal determinant al creşterii în termeni anuali a economiei în trimestrul I 2024, dată fiind mai ales accelerarea puternică a creşterii vânzărilor cu amănuntul în luna ianuarie faţă de perioada similară a anului trecut. Din partea exportului net este însă posibil un aport negativ mărit, în condiţiile în care dinamica anuală a importurilor de bunuri şi servicii a continuat să o devanseze în ianuarie 2024 pe cea a exporturilor, dar într-o mai mică măsură decât în trimestrul anterior, reintrând marginal în teritoriul negativ. Pe acest fond, deficitul comercial a continuat să crească în termeni anuali, însă mai temperat decât în trimestrul IV 2023, în timp ce deficitul de cont curent şi-a mărit considerabil dinamica anuală, ca urmare de deteriorării balanţelor veniturilor, au semnalat în mai multe rânduri membrii Consiliului.

"În acelaşi timp, incertitudinile şi riscurile ce decurg din conduita viitoare a politicii fiscale şi de venituri sunt amplificate pe termen scurt de rezultatul execuţiei bugetare din primele două luni ale anului, precum şi de dinamica salariilor din sectorul public şi de implicaţiile noii legi a pensiilor, au arătat în numeroase intervenţii membrii Consiliului. Dincolo de orizontul scurt de timp, sursa majoră de riscuri crescute o constituie în schimb măsurile fiscale şi bugetare ce ar putea fi implementate în vederea poziţionării deficitului bugetar pe o traiectorie descrescătoare sustenabilă şi compatibilă cu cerinţele procedurii de deficit excesiv şi cu condiţionalităţile ataşate altor acorduri încheiate cu CE, au susţinut membrii Consiliului", spune BNR.

Totodată, au fost evidenţiate însă şi incertitudinile şi riscurile la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, generate în continuare de războiul din Ucraina şi de conflictul din Orientul Mijlociu, precum şi de evoluţiile economice din Europa, îndeosebi din Germania.

România trebuie să atragă multe fonduri UE

"Inclusiv din această perspectivă, membrii Consiliului au subliniat din nou importanţa menţinerii ritmului ridicat al atragerii de fonduri europene şi au reiterat cerinţa utilizării eficiente a acestora, inclusiv a celor aferente programului Next Generation EU, ce sunt esenţiale pentru realizarea reformelor structurale necesare şi a tranziţiei energetice, dar şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a efectelor contracţioniste ale conflictelor geopolitice. Membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că, în ansamblul său, contextul analizat justifică menţinerea neschimbată a ratei dobânzii de politică monetară, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5 la sută ą1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. S-a reiterat, totodată, importanţa continuării monitorizării atente a evoluţiilor mediului intern şi internaţional, care să permită adecvarea instrumentelor de care dispune BNR în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu", potrivit documentului.

În aceste condiţii, Consiliul de Administraţie al BNR a decis în unanimitate menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00%; totodată, a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00% şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de depozit la 6,00%. De asemenea, Consiliul de Administraţie al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Alexandru Pânişoară (PER): Sistemul de termoficare al Bucureştiului trebuie descentralizat şi trebuie implementate soluţii verzi

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Lucrător IT „care și-a ucis șeful milionar și soțul ei otrăvindu-i cu fentanil” a spus poliției că este predispusă la supradoze.

_ Fiica unul stomatolog din București a fost agresată sexual în timp ce alerga prin Timișoara: Atacul s-a petrecut lângă o secție de poliție

_ Alertă de securitate în România: un nou tip de fraudă se răspândește rapid

_ Madonna îl îmbrățișează pe iubitul fără cămașă, Akeem Morris, în vârstă de 28 de ani, și se zvârcește în lenjerie intimă în timp ce își aniversează 66 de ani

_ Mandate de cinci ani pentru aleşii locali, propunere legislativă depusă în Parlament

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

_ Cei mai în vârstă gemeni siamezi, Lori şi George Schappell, s-au stins la vârsta de 62 de ani

_ 'Era un bărbat de doamne!' Cum era cu adevărat vedeta Baby Reindeer

_ Fotbalul poate fi crud, a afirmat selecţionerul Africii de Sud după eliminarea de la Cupa Africii pe Naţiuni

_ Cum valurile și amestecul determină sistemele de revărsare de coastă

_ Am păzit unii dintre cei mai cunoscuți prizonieri ai Marii Britanii - de aceea este GREȘIT să-l țin pe „Hannibal Canibalul” Robert Maudsley închis într-o temniță de sticlă

_ Spectroscopia Operando oferă o fereastră asupra oxidării apei

_ De ce americanii nu văd o economie puternică

_ HORROR: Un american și frați australieni uciși �n timpul unei călătorii de surf �n Mexic, hoții �și aruncă trupurile �ntr-o f�nt�nă ad�ncă de 50 de picioare

_ A început Carnavalul de la Veneţia, cu o tematică dedicată lui Marco Polo

_ Creșterea toleranței la căldură la gazonul de sezon rece

_ WOW! Joe Biden este �ntr-o formă at�t de proastă �nc�t primarul Los Angeles-ului, Karen Bass, intervine și răspunde la �ntrebări �n numele său (VIDEO)

_ Primul genom complet al unui șarpe ajută la înțelegerea istoriei sale evolutive

_ Biden spune că japonezii vor fi primul non-american pe lună

_ UE îşi propune să lanseze o misiune navală în Marea Roşie până la jumătatea lunii februarie

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Creșterea trișorilor microbieni în medii limitate de fier: Studiul dezvăluie istoria lor evolutivă

_ Programele de transformare au şanse de reuşită de 12 ori mai mari prin concentrarea pe factorul uman

_ Supărare mare - se anunța o lansare cu scântei a candidaților USR

_ Gigi Becali se teme de Ion Ţiriac! Nu mai are nicio şansă în faţa magnatului. Îi va lua faţa imediat

_ Politica de predare a cuțitului zombi de la Labor, care oferea compensații pentru lamele avea „defecte uriașe” și putea costa până la 1,1 MILIOANE de lire sterline

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Ciucă, replică pentru Ciolacu după ce premierul a ironizat județul condus de Gheorghe Flutur: PNL a arătat că este partidul cu cei mai eficienţi aleși locali

_ Urmăriți: KJP �ncearcă să-l �nchidă pe Peter Doocy de la Fox pentru că l-a �ntrebat de ce Biden vorbește cu oamenii morți

_ Gavin Newsom spune că democrații trebuie să fie îngrijorați de candidații terților în 2024 (VIDEO)

_ Papa Francisc va vizita câteva țări din Asia

_ Suferă de accident vascular cerebral, 43 de ani, s-a trezit din comă de cinci săptămâni la terapie intensivă și a constatat că fusese evacuată din casă și toate bunurile i-au fost aruncate.

_ Școlile închise, avertismente emise pe măsură ce Asia se înăbușește într-un val de căldură extrem

_ Cele mai frumoase mesaje de „la mulţi ani” de Sfântul Gheorghe. Ce nume sărbătoresc ziua onomastică, pe 23 aprilie

_ De ce programe de slăbit foarte utile în cazul unora, eșuează lamentabil la alții?

_ Iarna continuă să le dea bătăi de cap șoferilor: Se circulă în condiții dificile pe mai multe drumuri din 7 județe

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Video | Accident teribil în Constanța. Sunt doi morți

_ Bucătarul celebru Thomas Straker dezvăluie că Rolex-ul său a fost furat în timpul unei sesiuni de exerciții în aer liber: „Hotul este al naibii de groaznic”

_ Studentă suspendată după ce protestul anti-Israel s-a pl�ns că se confruntă cu consecințe pentru acțiunile ei

_ Războiul din Ucraina, ziua 701. Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre avionul rusesc doborât

_ Un virus extrem de contagios, care provoacă vărsături, se răspândește masiv în Marea Britanie

Securistoidul Pantazi un analfabet funcțional în domeniul economiei declara ritos că "distributivismul este baza marxismului". Mai dobitocule doctrina distributivista a fost creata de un Papă si dezvoltata de un alt Papă

_ Femeie grav rănită după ce a fost atacată de câinele ei de talie mare, în curtea casei

_ Zelenski s-a dus la Roma și a intrat direct în război cu politicienii din Italia

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

_ Mircea Fechet: Programul Rabla Plus are un buget record, de un miliard de lei

_ Stocurile de apărare Palantir au crescut cu 3.000 la sută și sunt prezentate drept o mină de aur. Dar înainte de a cumpăra, citiți această FOARTE perspicactivă scufundare aprofundată de la expertul în investiții ANNE ASHWORTH...

_ Decizie controversată în Israel: Parlamentul interzice postul Al Jazeera

Nicușor SOROS Dan insinuează că și Georgescu trebuie interzis : "Hotararea Curții Constitutionale in cazul Sosoaca e legitima jutidic" Sa mori tu, neobolsevicule? Este cea mai odioasă interzicere din istoria României Moderne după cea a anulării alegerilor

_ În Canada încep discuțiile despre tratatul global despre plastic

_ Dezvăluirea iconografiei lămpii etrusce din Cortona, Italia

_ În viețile Gladiatorilor care au mers rătăciți: cocaină, șantaj și un complot pentru salvarea unui baron internațional al drogurilor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5962, afisate in 100 pagini.