14:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Florin Dumitrescu, mesaj neașteptat după ce a semnat cu Pro TV: La întoarcere ne așteaptă o nouă eră în care sunt sigur că vom fi super fericiți

Florin Dumitrescu, mesaj neașteptat după ce a semnat cu Pro TV: La întoarcere ne așteaptă o nouă eră în care sunt sigur că vom fi super fericiți

Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu au luat pe toată lumea prin surprindere atunci când au anunțat că revin la Pro TV. Cei trei chefi au plecat cu mare scandal de la Antena 1.

După ce și-au dat demisia a urmat un mare scandal, astfel că de atunci au ajuns inclusiv la procese în Instanță cu producătorii. Totuși, viața merge înainte pentru cei trei bucătari, care au semnat deja cu Pro TV și revin la MasterChef.AdChoices

Florin Dumitrescu a transmis un mesaj neașteptat. Juratul de la MasterChef se pare că se simte mai bine ca niciodată, astfel că a decis să petreacă niște timp de calitate cu soția sa, Cristina.

Florin Dumitrescu a fost destul de discret și nu a spus nimic până când nu au dat marea vestea. Însă atunci când a venit vorba de scandalul cu Antena 1, a povestit totul pe larg, iar replicile nu au fost deloc unele ușoare.

Totuși, fanii au observat recent noua lui postare, în care explică clar că s-a așternut liniștea în viața lui. Nu, nu doar la domeniul profesional se referă îndrăgitul bucătar, ci și la viața personală și de familie. „Scuze, suntem complet nemachiați și cu un filtru mic, dar cine ne cunoaște stie că suntem sinceri. Chiar îmi era dor de liniștea asta pe care o trăim azi. Fetele sunt mai mari, am scăpat de scutece, am zburat până aici, deci am câștigat ore în plus pentru vacanță. La întoarcere ne așteaptă o nouă eră în care sunt sigur că vom fi super fericiți. Dacă nu postez zilele următoare, să ne iertați. Pentru orice urgență lăsați un comentariu sau un mesaj și revin eu.’, a fost mesajul scris de Florin Dumitrescu pe contul său de Instagram, în dreptul unei fotografii în care apare alături de soția sa.

Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu au luat pe toată lumea prin surprindere atunci când au anunțat că revin la Pro TV. Mulți fani își doreau să îi vadă din nou împreună, astfel că vestea a adus zâmbetul pe buze tuturor!

„MasterChef este formatul care ne-a lansat și care a dat tonul show-urilor culinare în România. Este prima noastră iubire și provocare, iar pasiunea pentru mâncare, care s-a plantat în casele oamenilor de-a lungul timpului, ne-a ajutat pe toți să dezvoltăm o întreagă industrie. Pentru noi, MasterChef înseamnă începutul, iar dacă cineva mai spera, acum înseamnă și întoarcerea.

În această perioadă în care am trecut prin diverse lecții, entuziasmul de a mă întoarce acasă, acolo de unde a pornit totul, e foarte mare. Mă încearcă un sentiment de siguranță și liniște și abia aștept să îmi demonstrez mie că visul de a ajuta oamenii să descopere bucătăria nu are cum să moară’, a spus Chef Florin Dumitrescu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ A murit un cunoscut actor din 'Titanic' şi 'Stăpânul Inelelor'

_ Toomaj Salehi, condamnat la moarte pentru un cântec

_ Mâinile lui Big Ben îngheață la ora 9:00 timp de mai bine de o oră înainte ca ceasul celebru să sune un număr greșit de bong-uri în cazul unei defecțiuni majore la doi ani după ce a fost renovat

_ Bombă de zăpadă lovește Marea Britanie: explozia arctică va aduce o îngheț de -7C, deoarece Met Office emite o nouă avertizare meteo pentru zonele din țară care urmează să fie lovite

_ Bidenomics versus familia americană

_ Piața ceasurilor Rolex folosite a scăzut în sfârșit?

_ Bundesliga: Borussia Dortmund, victorie clară în partida cu Freiburg

_ Măcel în noaptea Prohodului Domnului: Șase răniți în urma unui atac rusesc cu drone în Ucraina

_ „World Cup Of Shed Hunting” în curs de desfășurare în Jackson Hole

_ Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de luni

_ William Shatner critică propunerea Uniunii Europene privind egalitatea de gen pentru a interzice emblematicul Star Trek, „Pentru a merge cu îndrăzneală unde nimeni nu a mers înainte”

_ Un șofer drogat a lovit cu mașina un adolescent, pe trotuar

_ Scene teribile la Moscova: Multe mame au fost găsite moarte ţinându-şi copiii la piept - Numărul deceselor a ajuns la 115 persoane

_ „Trăim într-o epocă a înșelăciunii cu spectru complet”

_ De două ori campion în curs, Alcaraz, se prăbușește la Madrid

_ O navă militară italiană a doborât o dronă în Marea Roşie

_ TOPLINE TRAVEL: De ce Cairo este mini-pauza culturală perfectă

_ Aur vs. S&P 500: Care a crescut mai mult în cinci ani?

_ Ciro Immobile a fost atacat de suporterii lui Lazio Roma

_ Exilarea finală a Trădătorilor? Sărbătorile pline de băutură ale câștigătorului Mollie SNUBS, Harry, cu restul distribuției, pentru a petrece cu Faithfuls Jasmine și Zack... în timp ce zvonurile de „feud” continuă după trădarea lui

_ A îngropat Vezuviul casa primului împărat roman?

_ Cutremur de 6,1 grade în Taiwan. S-a emis alertă de tsunami

_ Aproape 7.000 de cazuri de gripă clinică şi 130 de cazuri de gripa confirmată de laborator, în săptămâna 15-21 ianuarie


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 23, afisate in 1 pagina.