14:17
Comentarii Adauga Comentariu

_ Pas decisiv pentru noua magistrată de metrou din București - Primăria Sectorului 4 a lansat licitația (Video)

Pas decisiv pentru noua magistrată de metrou din București - Primăria Sectorului 4 a lansat licitația (Video)

Conform anunţului cu nr. CN1068316/26.04.2024 – „Extinderea reţelei de metrou Magistrala 4 de metrou, secţiunea Gara de Nord – Gara Progresul”, operatorii economici interesaţi au posibilitatea de a se înscrie şi de a depune ofertele până pe data de 27 iunie a.c., ora 15.00. Ulterior, după atribuirea şi semnarea contractului de executare a lucrărilor de proiectare şi de execuţie, câştigătorul/câştigătorii licitaţiei vor avea la dispoziţie un termen total de 60 de luni pentru construcţia efectivă, mai arată comunicatul de presă al Primăriei Sectorului 4.

Din acest interval, primele 10 luni sunt destinate primei faze de proiectare, astfel încât construcţia efectivă să poată fi demarată cât mai rapid posibil. Ulterior, vor fi realizate, în paralel, pe tronsoane clar definite, atât procedurile de proiectare, cât şi cele de construire.

Pentru realizarea acestui obiectiv de importanţă strategică pentru Capitală, Sectorul 4 a depus deja cererea de finanţare în valoare totală de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, ce vor fi accesaţi prin „Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027. Această investiţie este, probabil, cea mai mare investiţie din Bucureşti din ultimii ani, gradul de finanţare fiind de sută la sută.

Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 staţii, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între staţia Gara de Nord 2 şi staţia Gara Progresul, şi care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 şi 5, precum şi al comunei Jilava din judeţul Ilfov. Cele 14 staţii ale noului traseu sunt: Gara de Nord 2 – Ştirbei Vodă – Bogdan Petriceicu Haşdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluţiei 2 – George Bacovia – Toporaşi – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Gara Progresul.

Staţiile vor fi amenajate conform celor mai noi cerinţe pentru securitate la incendiu şi vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilităţi. Staţiile vor avea şi sisteme de protecţie a călătorilor, inclusiv panouri de sticlă şi uşi automate la marginea peroanelor.

„Astăzi am făcut un pas înainte în proiectul de extindere a magistralei de metrou M4. Anunţul de participare la licitaţia deschisă în vederea identificării proiectanţilor şi constructorilor care să aducă metroul de la Gara de Nord la Gara Progresul este public în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Cu această ocazie, invit companiile de prestigiu din domeniu să se alăture demersului nostru şi să fie parte a celei mai mari investiţii publice derulate în ultimii ani în Bucureşti”, a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, conform sursei citate.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Peter Schiff critică taxele propuse de Biden drept „în mod evident ilegale”

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Cercetătorii dezvăluie o încălzire anormală în atmosfera superioară a soarelui

_ DDoS attacks against banks and public institutions, last two weeks

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Kremlinul neagă că Putin ar fi sugerat că ar putea să renunţe la cereri-cheie pentru a opri războiul

_ Moment, o gașcă de hoți dezvăluiți încearcă să fure o motocicletă de pe o alee - înainte de a fi alungați de proprietarul furios

_ Undă verde în PE: Apare dosarul electronic european de sănătate; datele medicale pot fi consultate în toate țările UE

_ Milioane de butoaie de petrol dispărute aruncă o cheie în prognoza cererii de urs a AIE

_ Tragedie pe DN 24 în județul Vaslui: O persoană a murit în urma unui accident rutier

_ Revoluționarea spectrometriei cu ultra-simplitate: perturbarea designurilor convenționale prin calculul de difracție nou

_ Lista PSD-PNL pentru europarlamentare ar putea fi deschisă de o femeie independentă

_ Fetiţă de 8 ani în comă, după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ VIDEO – Scandalul 'eșarfa' la alegerile din Rusia: filmare virală pe rețelele de socializare

_ Bărbat înjunghiat pe stradă, lângă București - Procurorii l-au lăsat în libertate pe agresor

_ Alegeri în Rusia: Opoziţia le cere ruşilor să îi îndeplinească ultima dorinţă lui Navalnîi

_ Sora lui Kim Jong-un entuziasmată de un cadou primit de fratele său de la Putin

_ Închis, urmăritor care a mințit că este însărcinată de TREI bărbați diferiți

_ 3,905 company dissolutions registered in January 2024

_ Fosta Demi Moore, Bruce Willis, îi urează icoanei de acțiune o 69 de ani de naștere foarte fericită, cu câteva imagini noi: „Te iubim și suntem atât de recunoscători pentru tine”

_ Andy Murray nu va participa la turneele de la Monte Carlo şi Munchen

_ Președintele mexican răspunde la anunțul istoric al lui Trump despre faptul că aceștia ar fi de acord să oprească toate imigrațiile prin Mexic

_ Marcel Ciolacu s-a dezlănțuit la lansarea lui Cîrstoiu: M-am săturat să văd explicații de ce nu se poate!

_ Marvel renunţă la continuarea a trei francize care au avut eşecuri la box office

_ Iga Swiatek, liderul mondial, triumfă în fața Madisonei Keys și ajunge în finala turneului WTA de la Madrid

_ Rusia acuză România pentru criza din Transnistria: 'Se vrea un punct de confruntare!'

_ Baie de sânge: zguduire uriașă la RNC, în timp ce echipa lui Trump se pregătește să elimine peste 60 de angajați

_ Caz revoltător la Spitalul Județean Bacău: O gravidă de 38 de ani a murit la 24 de ore de la internare

_ Trei medalii de aur, un bronz şi două recorduri europene pentru România la europenele de haltere

_ Continuă cutremurul în cadrul Puterii de la Kiev. Noi demiteri. Zelenski îl retrogradează pe șeful Consiliului Securității Naționale ca ambasador în Moldova

_ Hamas cere retragerea forțelor israeliene din Gaza pentru a pune capăt războiului

_ David Popovici se apără în faţa acuzaţiilor de tratament preferenţial pe perioada Jocurilor Olimpice

_ Iranul a sechestrat un cargobot în Strâmtoarea Ormuz

_ Prima victorie în ultimii 20 de ani - „Visul suprem" al celei mai slabe naţionale de fotbal din lume

_ Juriul îl condamnă pe armurierul de film pentru ucidere involuntară într-o împușcătură fatală a lui Alec Baldwin

_ Laura Kuenssberg „câștigă râvnita slujbă care găzduiește reflectarea BBC în noaptea electorală” după ce Huw Edwards a fost forțat să renunțe pe fondul unui scandal nenorocit

_ Studiul constată că mesajele anti-piraterie se întorc, în special pentru bărbați

_ Legislatorii de stat adoptă �n unanimitate un proiect de lege �mpotriva ghemuirii pentru a �nchide definitiv o lacună enervantă

_ Poliția din Capitală a reținut un tânăr: Drogat la volan, a ucis un bărbat pe trecere de pietoni

_ Secretele curei cu păpădie: se ține la începutul primăverii și are beneficii sigure pentru sănătate

_ Zece persoane din judeţul Călăraşi sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic, patru dintre suspecţi fiind reţinuţi

_ Prezentatoarea BBC News Martine Croxall „întâmpină acțiuni în justiție” după ce nu a fost difuzată de mai bine de un an pe fondul fuziunii canalelor

_ Viktor Orban își continuă lupta cu migrația: Este o infracţiune, nu un drept al omului

_ Iga Swiatek, în semifinale la Stuttgart (WTA), după ce a eliminat-o pe Emma Răducanu

_ Fiscalul vine pentru opoziția slăbită a Indiei, în timp ce Modi urmărește victoria electorală

_ Moment înfricoșător, mama și fiul au izbucnit în casa braziliană cu armele aprinse, ucigând două persoane și rănind un preot în finalul sângeros al „disputei de lungă durată despre chirie”

_ Mi-am dat seama că copilul pe care îl îngrijeam în spital nu era fiica mea în timpul unui schimb de scutece după ce o moașă mi-a dat copilul greșit

_ Fiul Prințesei Anne, Peter Phillips, vorbește despre ultimele clipe din inimă cu bunica sa, regretata Regina Elisabeta - recunoscând că este încă „destul de emoționant” să privim înapoi

_ Bucurie incredibilă pentru mama cu doi copii cu boală „unică” care i-a cauzat mii de tumori pe tot corpul, inclusiv în interiorul gurii și nasului, deoarece își poate vedea în sfârșit propria față după mai bine de 60 de ore de operație

_ Ioana Ramona Bruynseels: În Sectorul 1 banii există, dar nu există voință!

_ Gazdag, Carranza marchează în timp ce Philly scufundă Minnesota în MLS

_ 'Vom fi surpriza alegerilor din 2024'. Dan Diaconescu se relansează în politică și candidează la europarlamentare

_ Sunt un profesionist de curățenie - acestea sunt cele cinci greșeli frecvente pe care le faci când îți faci curățenie acasă

_ Firma suedeză achiziționează catalogul legendelor rock-ului KISS

_ Acuzații explozive la adresa lui Alexandru Rafila: 'Asta face ministrul Sănătății de câteva luni. Abuz, manipulare și beţe în roate'

_ Corpul meu este acoperit în proporție de 70% de tatuaje - am fost ignorat de oamenii de la serviciu și sunt urmărit prin supermarket de agenți de securitate


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3599, afisate in 60 pagini.