15:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Viktor Orban intervine puternic în economie, după ce a văzut că ungurii au început să alimenteze inclusiv din România

Viktor Orban intervine puternic în economie, după ce a văzut că ungurii au început să alimenteze inclusiv din România

Ministrul a informat la o întâlnire cu reprezentanţii comnercianţilor de carburanţi, că guvernul, în cadrul şedinţei de miercuri, a analizat în detaliu situaţia de pe piaţa carburanţilor. El a constatat că este război, iar pe piaţa carburanţilor sunt preţuri de război, ceea ce înseamnă o povară grea pentru familii. Soluţia reală ar fi pacea, dar, până atunci, guvernul depune eforturi pentru a reduce preţurile de război, deoarece nu familiile ar trebuie să suporte preţul războiului, se arată în comunicatul ministerului, conform News.ro.

În cadrul întrevederii, Márton Nagy a prezentat decizia cabinetului, conform căreia guvernul solicită comercianţilor cu amănuntul de carburanţi să îşi ajusteze în mod voluntar preţurile la media regională, care este publicată în fiecare vineri şi este determinată de Oficiul Central de Statistică folosind o metodologie obiectivă. Comercianţii de carburanţi au la dispoziţie două săptămâni pentru a face acest lucru, potrivit comunicatului.

Ministrul economiei a subliniat că guvernul a identificat o evoluţie pozitivă a preţurilor la carburanţi în ultima perioadă, care a adus preţul mai aproape de media regională atât la benzină, cât şi la motorină. Cu toate acestea, pentru a ajunge la preţul mediu regional, sunt necesare reduceri suplimentare de preţ la motorină şi, în special, la benzina de 95, deoarece aceasta este singura modalitate de a evita intervenţia guvernulu.

Majorarea obligatorie a accizelor a fost aplicată de Mol în două tranșe. Potrivit holtankoljak.hu, după majorări, prețul mediu al benzinei va fi de 580 HUF/litru, în timp ce ,cel al motorinei va fi de 608 HUF/litru la nivel național.

László Gépész, vicepreședintele Asociației Benzinării Independente, a declarat pentru RTL Hírado că nu este nimic de făcut în privința creșterii prețului, iar clienții ar trebui să ia act de acest lucru.

Potrivit analizei RTL Híradó, în România se oferă benzină pentru 500 de HUF la o pompă situată la mai puțin de un kilometru de granița cu Ungaria, unde șoferii maghiar au venit să alimenteze constant încă de la începutul acestui an.

Un expert a spus pentru RTL că cetățenii ungari pot încerca să economisească costurile lunare trecând granița în România, pentru a alimenta. El a adăugat că în cazul României, benzina va fi mai ieftină în medie cu 70 HUF, în timp ce în cazul Sloveniei și Croației, cu 50-60 HUF.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Peter Schiff critică taxele propuse de Biden drept „în mod evident ilegale”

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Cercetătorii dezvăluie o încălzire anormală în atmosfera superioară a soarelui

_ DDoS attacks against banks and public institutions, last two weeks

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Tragedie pe DN 24 în județul Vaslui: O persoană a murit în urma unui accident rutier

_ Revoluționarea spectrometriei cu ultra-simplitate: perturbarea designurilor convenționale prin calculul de difracție nou

_ Lista PSD-PNL pentru europarlamentare ar putea fi deschisă de o femeie independentă

_ Fetiţă de 8 ani în comă, după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Prima victorie în ultimii 20 de ani - „Visul suprem" al celei mai slabe naţionale de fotbal din lume

_ Juriul îl condamnă pe armurierul de film pentru ucidere involuntară într-o împușcătură fatală a lui Alec Baldwin

_ Laura Kuenssberg „câștigă râvnita slujbă care găzduiește reflectarea BBC în noaptea electorală” după ce Huw Edwards a fost forțat să renunțe pe fondul unui scandal nenorocit

_ Studiul constată că mesajele anti-piraterie se întorc, în special pentru bărbați

_ Legislatorii de stat adoptă �n unanimitate un proiect de lege �mpotriva ghemuirii pentru a �nchide definitiv o lacună enervantă

_ Poliția din Capitală a reținut un tânăr: Drogat la volan, a ucis un bărbat pe trecere de pietoni

_ Secretele curei cu păpădie: se ține la începutul primăverii și are beneficii sigure pentru sănătate

_ Zece persoane din judeţul Călăraşi sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic, patru dintre suspecţi fiind reţinuţi

_ Undă verde în PE: Apare dosarul electronic european de sănătate; datele medicale pot fi consultate în toate țările UE

_ Prezentatoarea BBC News Martine Croxall „întâmpină acțiuni în justiție” după ce nu a fost difuzată de mai bine de un an pe fondul fuziunii canalelor

_ Viktor Orban își continuă lupta cu migrația: Este o infracţiune, nu un drept al omului

_ Iga Swiatek, în semifinale la Stuttgart (WTA), după ce a eliminat-o pe Emma Răducanu

_ Fiscalul vine pentru opoziția slăbită a Indiei, în timp ce Modi urmărește victoria electorală

_ Moment înfricoșător, mama și fiul au izbucnit în casa braziliană cu armele aprinse, ucigând două persoane și rănind un preot în finalul sângeros al „disputei de lungă durată despre chirie”

_ Mi-am dat seama că copilul pe care îl îngrijeam în spital nu era fiica mea în timpul unui schimb de scutece după ce o moașă mi-a dat copilul greșit

_ Fiul Prințesei Anne, Peter Phillips, vorbește despre ultimele clipe din inimă cu bunica sa, regretata Regina Elisabeta - recunoscând că este încă „destul de emoționant” să privim înapoi

_ Bucurie incredibilă pentru mama cu doi copii cu boală „unică” care i-a cauzat mii de tumori pe tot corpul, inclusiv în interiorul gurii și nasului, deoarece își poate vedea în sfârșit propria față după mai bine de 60 de ore de operație

_ Ioana Ramona Bruynseels: În Sectorul 1 banii există, dar nu există voință!

_ Gazdag, Carranza marchează în timp ce Philly scufundă Minnesota în MLS

_ 'Vom fi surpriza alegerilor din 2024'. Dan Diaconescu se relansează în politică și candidează la europarlamentare

_ Sunt un profesionist de curățenie - acestea sunt cele cinci greșeli frecvente pe care le faci când îți faci curățenie acasă

_ Firma suedeză achiziționează catalogul legendelor rock-ului KISS

_ Acuzații explozive la adresa lui Alexandru Rafila: 'Asta face ministrul Sănătății de câteva luni. Abuz, manipulare și beţe în roate'

_ Corpul meu este acoperit în proporție de 70% de tatuaje - am fost ignorat de oamenii de la serviciu și sunt urmărit prin supermarket de agenți de securitate

_ Doi morți după ce un cuțitar din Manhattan a pornit în groază, atacând trei persoane la întâmplare

_ Milioane de butoaie de petrol dispărute aruncă o cheie în prognoza cererii de urs a AIE

_ Abuzurile din West End din Londra se triplează în doi ani: comercianții spun că criminalitatea amenință viitorul cartierului comercial, deoarece hoții vizează tot mai mult turiștii străini bogați

_ Bărbat, 20 de ani, este arestat pentru tentativă de viol asupra unei femei în timp ce mergea lângă Tooting Common

_ Salvamontiștii intervin în Bucegi pentru a salva o persoană care nu se mai poate deplasa

_ Dezvăluit: Cum plătesc pariorii mai mult pentru băuturi răcoritoare decât o halbă de bere la unele băuturi din Londra - este localul TĂU pe listă?

_ Astronomii descoperă „super-Pământul” ultradens, cu un însoțitor exterior care oferă indicii despre formarea lui

_ Inspector de poliție căsătorit, 46 de ani, acuzat că a întreținut relații sexuale cu un ofițer subaltern vulnerabil în timpul serviciului a întrebat-o dacă are o aventură cu un coleg când a rupt relația lor, a declarat instanța.

_ Fury de Ziua Internațională a Femeii din cauza raportului Comisiei pentru calitatea îngrijirii privind serviciile de maternitate NHS care se referă la femei ca „oameni” fără gen

_ Marisa Abela dezvăluie regimul strict pe care l-a urmat pentru a se micșora la corpul zvelt al lui Amy Winehouse și efectul debilitant pe care l-a avut asupra ei

_ PREZENTARE LIBERĂ: Curtea Supremă va audia Missouri v. Biden pe 18 martie – Editorul The Gateway Pundit Jim Hoft este reclamantul principal

_ În interiorul noului serviciu palpitant de dormitoare care zboară de la Bruxelles la Praga - una dintre cele mai de vis destinații ale Europei

_ Un judecător din SUA blochează pachetul „nepăsător” al lui Musk de 56 de miliarde de dolari Tesla

_ Biden se ia la trântă cu Congresul, pe care-l acuză de „neglijenţă” faţă de Ucraina

_ Activiștii Just Stop Oil sunt batjocoriți după ce au stropit confetti portocalii la Emily Thornberry din Labour, înainte de a fi hăiți și duși afară din cameră.

_ Cercetătorii produc un model 3D al ribozomului și vizualizează modul în care este realizat

_ Protest spontan al taximetriștilor. Centrul Capitalei, ocupat

_ Leon Dănăilă împărtășește cele 7 secrete pentru menținerea unui creier tânăr și sănătos: 'Toate organele îmbătrânesc, odată cu vârsta'

_ Astronomii măsoară cea mai grea pereche de găuri negre găsită vreodată

_ Experții dezvăluie 10 greșeli comune pe care le fac grădinarii amatori - și împărtășesc sfaturile lor de top despre cum le poți evita

_ Teheranul investighează un atac cu dronă lansat pe timpul nopţii

_ Depășirea limitelor tehnologiei de propulsie electrică sub-kilowați pentru conceptele misiunilor spațiale

_ Fata nou-născută moartă găsită �n coșul de gunoi al Universității din Tampa


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3205, afisate in 54 pagini.