05:15
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ion Cristoiu: Cearta dintre cele două Biserici

Ion Cristoiu: Cearta dintre cele două Biserici

Ion Cristoiu: Toţi istoricii de care îmi reamintesc acum, la relectură, pun printre cauzele Căderii Bizanţului discordia iscată în Oraş de tratativele pentru Unirea cu Biserica Catolică.

Ion Cristoiu: lL Conciliul de la Florenţa, Bizantinii au acceptat recunoaşterea Papei drept cap al întregii Biserici. Actul final s-a citit în Catedrala Santa Maria del Fiore de către Cardinalul G. Cessarini în varianta latină şi de către Vissarion al Niceii în variantă greacă, la 6 iulie 1439.

Ion Cristoiu: Forţată, impusă de Împărat în speranţa unui ajutor financiar şi militar din partea Apusului, Unirea a adîncit schisma din sînul Bisericii creştine şi, lucru cel mai grav, a dezbinat profund lumea Bizanţului.

Aseară, ieşind din Sala 1 a BAR, după ce m-am chinuit, ca de obicei, cu valizele pe treptele scării, mă abordează un tip agitat. După recomandare şi după guler, dibui că e un prelat catolic. După ceremonia de rigoare, desfăşurată, evident, în condiţii de viaţă normală, cînd funcţionează politeţea (îmi imaginez cu greu o discuţie în celula supraaglomerată gen vă rog să mă scuzaţi, pot să mă aşez pe WC fără ca dumneavoastră să-mi auziţi icnetele sfincterului?!), mă scuzaţi că vă inoportunez, nu face nimic, zic eu, deşi face, e opt seara, s-a închis sala de lectură, dacă nu mă grăbesc, cei de la Academie pun lacătul şi la poartă şi va trebui să zurui valizele de-a lungul bulevardului Dacia, distinsul deschide portbagajul maşinii (sale, fireşte) şi scoate de acolo un sul uriaş de hîrtie, îl desfăşoară, vorbind într-una pe parcursul acestei operaţiuni, şi eu înţeleg că e copia documentului final al Conciliului de la Florenţa, unde s-a decis Unirea celor două biserici.

Cînd îmi arată parafa Împăratului Bizantin, devin brusc interesat. Toţi istoricii de care îmi reamintesc acum, la relectură, pun printre cauzele Căderii Bizanţului discordia iscată în Oraş de tratativele pentru Unirea cu Biserica Catolică. Ca să obţină ajutor de la Occident, pe 27 noiembrie 1437, Împăratul Ioan al VIII-lea, Paleologul, al Bizanţului, s-a îmbarcat pe o corabie, împreună cu Patriarhul de Constantinopol şi alte 700 de persoane, între care şi doi episcopi ortodocşi din Ţările Române, unul din Valahia şi celălalt din Moldova, pentru a participa la Conciliul de la Ferrara – Florenţa, deschis în 8 ianuarie 1438. Spun Ferarra – Florenţa, deoarece mai înainte, pînă la ivirea Ciumei, a avut loc la Ferrara. Aici la Conciliul de la Florenţa, Bizantinii au acceptat recunoaşterea Papei drept cap al întregii Biserici. Actul final s-a citit în Catedrala Santa Maria del Fiore de către Cardinalul G. Cessarini în varianta latină şi de către Vissarion al Niceii în variantă greacă, la 6 iulie 1439. Forţată, impusă de Împărat în speranţa unui ajutor financiar şi militar din partea Apusului, Unirea a adîncit schisma din sînul Bisericii creştine şi, lucru cel mai grav, a dezbinat profund lumea Bizanţului. Adăugată unei creşteri a spaimei faţă de Latini, rămasă de la nenorocita Cruciadă Latină, cearta privind Unirea a fost una dintre cauzele slăbirii morale a Bizanţului în faţa Turcilor. La întoarcerea la Constantinopol, semnatarii au fost huliţi, acuzaţi ca trădători sau azimiţi. Mika Waltari a dedicat afacerii două romane, Tînărul Ioannis şi Amanţii din Bizanţ. Înverşunarea taberei ortodoxe e descrisă magistral în romanul Amanţii din Bizanţ, dedicat ultimelor zile ale Imperiului bizantin de o mie de ani. Constantinopolul a căzut nu numai pentru că Mehmet era superior în folosirea tunului, în numărul de asediatori, dar şi pentru că mulţi dintre ortodocşii din Oraş, adepţi ai lui Gheorghe Scholarios, credeau în secret că Turcii erau mai puţin primejdioşi pentru sufletul ortodox decît Latinii. Prezenţa celor 700 de genovezi conduşi de Giovanni Giustiniani, ocuparea Palatului Blacherne de către veneţieni, sosirea lui Isidor de Kiev cu 200 de arcaşi, creau imaginea unor Latini care aveau să pună mîna pe Constantinopol după ce asediul va fi eşuat. Am aflat aceste lucruri, trebuie să recunosc, după seara discuţiei cu agitatul din faţa Bibliotecii. Cu ce se ocupă nu m-am lămurit. Nu m-am lămurit nici ce voia de la mine. Desfăşurîndu-mi copiile după documentele Conciliului de la Florenţa, făcute după exploatarea Casetei Cessarini (acum, după ce m-am informat cît de cît am habar cine e Cessarini ăsta), tipul vrea să mă convingă că bizantinii au vrut Unirea, că teza dezbinării e falsă, că Isidor chiar a apărat Constantinopolul. Poziţia sa ar scoate din sărite un prelat ortodox. Eu însă, cum nu sînt aşa ceva, dar cum sînt interesat de Căderea Constantinopolului, îl întreb despre Giovanni Giustiniani, pentru a consta că mare lucru nu ştie. Timp de patruzeci de minute, cît vorbeşte, tipul pledează în favoarea Unirii stabilite prin Conciliul de la Florenţa, sugerînd că Ştefan cel Mare mai avea puţin şi devenea catolic. În tot acest timp, trec pe lîngă noi funcţionarele de la sală, furioase că o tipă – cică avocată – nu mai pleca, deşi eu făcusem asta deja. Ce-şi vor fi spus văzîndu-l pe tip în cămaşă (şi-a scos haina, ca să fie mai patetic), dînd din mîini şi pe mine ascultîndu-l ?

Îşi vor fi spus că o fi vreun soţ venit să-mi ceară socoteală că nevasta-sa vrea să divorţeze din cauza mea?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Decizie controversată în Israel: Parlamentul interzice postul Al Jazeera

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ Mircea Fechet: Programul Rabla Plus are un buget record, de un miliard de lei

_ Milei anunță primul excedent bugetar al Argentinei în 16 ani

_ Alertă la Minsk - Lukașenko cere patrule înarmate pe străzi

_ Satul este șocat după ce păunul de companie este împușcat de șase ori și rănit mortal, când începe vânătoarea de bătăuș

_ Liga italiană reclamă o anchetă pentru insulte rasiste de la derby-ul AS Roma - Lazio

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ AI și fizica se combină pentru a dezvălui structura 3D a unei erupții care erupe în jurul unei găuri negre

_ Stocurile de apărare Palantir au crescut cu 3.000 la sută și sunt prezentate drept o mină de aur. Dar înainte de a cumpăra, citiți această FOARTE perspicactivă scufundare aprofundată de la expertul în investiții ANNE ASHWORTH...

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Inovație legată de exporturile internaționale atât pentru firmele rurale, cât și pentru cele urbane

_ Trump solicită respingerea cazului Mar-a-Lago, spune că Jack Smith nu are autoritate

_ Taxifiștii din Tenerife au un pumn în fața turiștilor britanici șocați... în timp ce insula încearcă să se îndepărteze de turiștii din Marea Britanie „de clasă joasă”!

_ PREVIZIBIL: Grupurile solicită redenumirea lui �rasist� Francis Scott Key Bridge

_ Avertisment lansat de procurorul general pentru 2024: Urmează un an plin în care nu vom fi străini de manipulări și atacuri. Să respingem intimidările externe

_ Raport: Bătăliile pe care democrații se luptă pentru procedurile de vot ridică semnale de alarmă asupra integrității alegerilor

_ Ministru 'remaniat' de propriii copii. Scandal în guvernul scoțian

_ Medicii i-au spus unei tinere că are o întindere musculară: Avea cancer în stadiu avansat. Semnele subtile pe care le-a ignorat

"Black Rock" Merz câștigătorul alegerilor din Germania lansează public agenda Globaliștilor împotriva Suveraniștilor: Merz: "Germania și Europa trebuie să devină independente față de SUA"

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Doi adulți au fost identificați și acuzați �n cadrul unei �mpușcături la parada din Kansas City � Autoritățile refuză să numească tinerii �narmați aflați �n prezent �n custodie

_ Rusia bagă bățul prin gard între Bulgaria și Ucraina: 'O uriașă provocare! Biserica lor nu este recunoscută de Biserica bulgară'

_ Temperaturi de luna Iunie în acest weekend. ANM anunță când se întorc ploile și frigul

_ Războiul din Ucraina, ziua 701. Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre avionul rusesc doborât

_ Suferă de accident vascular cerebral, 43 de ani, s-a trezit din comă de cinci săptămâni la terapie intensivă și a constatat că fusese evacuată din casă și toate bunurile i-au fost aruncate.

_ Protest AUR în sala de grup a PSD împotriva comasării alegerilor

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Marea Britanie nu mai este destinaţia favorită a investitorilor hotelieri: Spania este noua perlă

_ Preşedintele Iohannis a semnat decrete de decorare a Academiei de Studii Economice, Bursei de Valori Bucureşti, Asociaţiei Române a Băncilor

_ Filmul „Sleeping Dogs”, cu Russell Crowe, bazat pe o carte a unui autor român, are premiera în SUA

_ Andrei Caramitru șterge pe jos cu artista care a isterizat internetul cu Macarena, dar și cu fanele ei: 'Sunteți atât de ușor de manipulat ca mă doare mintea!'

_ „Evenimente extreme”: decesele cauzate de cancer din SUA au crescut în 2021 și 2022, în „tendință în exces mare”

_ „Doamne să ne ajute în următoarea criză”

Explicația pe scurt a Tarifelir vamale impuse de Trump și cât de mult ajută economia americană

_ LHCb observă un nou mod de dezintegrare a mezonului frumuseții fermecată

_ Şeful Mossad încearcă să obțină pacea la Doha: discuţii privind o posibilă încetare a focului în Fâşia Gaza

_ Cele mai frumoase mesaje de „la mulţi ani” de Sfântul Gheorghe. Ce nume sărbătoresc ziua onomastică, pe 23 aprilie

_ Progrese în tranziția de fază topologică în rețelele organometalice

_ Nu, acest videoclip nu arată că moscheile sunt distruse în China

_ Expert ONU: Uciderea unui palestinian de opt ani de către soldaţii israelieni în Cisiordania a fost o posibilă crimă de război

_ Arina Sabalenka a câştigat trofeul la Australian Open

_ Sumele plătite de partide în social media în primul trimestru

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE -

_ Bucătarul celebru Thomas Straker dezvăluie că Rolex-ul său a fost furat în timpul unei sesiuni de exerciții în aer liber: „Hotul este al naibii de groaznic”

_ Se inflamează spiritele: Iranul amenință cu riposta la orice atac american

_ Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara: Finanţarea de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este departe de nevoile spitalelor

_ Instructorul de poliție care le-a tăiat cercei recruților de sex feminin cu tăietori de sârmă își va păstra locul de muncă - în ciuda faptului că a fost găsit vinovat de abatere gravă

_ CAROLINE WEST-MEADS: „Partenerul prietenului meu o folosește ca bilet de masă”

China este dată afară din Panama. BlackRock Inc. și-a asigurat controlul asupra porturilor cheie din apropierea Canalului Panama, eliminând influența legată de China

_ Bundesliga: Borussia Dortmund, victorie clară în partida cu Freiburg

_ The arrears of consolidated general budget, up by 25.35% in January 2024

_ Iranul a alertat Rusia despre posibilitatea unui atentat terorist înainte de masacrul de la Moscova

_ Criza Israel-Iran ÎN DIRECT: Teheranul a suferit o „dublă înfrângere” cu rachete blitz, spune Cameron, în timp ce Israelul se gândește dacă „să devină mare”

_ Conservatorii rebeli amenință că vor scăpa de proiectul de lege al crimei emblematice dacă aceasta duce la dezincriminarea avortului

_ Prințul Harry ar fi putut exagera povești despre consumul său de cocaină pentru a „vinde cărți”, susțin avocații guvernului american în instanță, argumentând că dosarele sale de imigrare ar trebui păstrate secrete.

_ Fiica unul stomatolog din București a fost agresată sexual în timp ce alerga prin Timișoara: Atacul s-a petrecut lângă o secție de poliție

_ We do not get involved in electoral campaign in Romania, keeping fingers crossed for UDMR (minister Szijjarto)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3670, afisate in 62 pagini.