21:12

Dacă trebuie să ocupe o funcție până la urmă o ocupă. Manechinul Andrei Baciu, propus ministru al Sănătăţii şi apoi retras, a fost numit prim-vicepreşedinte al filialei PNL Sector 1

"Un tânăr deştept, harnic şi curat", l-a descris şi prim-vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi, care a confirmat şi el informaţia.

Andrei Baciu a fost, de altfel, prezent miercuri la lansarea programului electoral al canditatului PNL pentru Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu.

Deşi, iniţial îl propusese pe Andrei Baciu pentru postul de ministru al Sănătăţii, în noiembrie 2015, după ce pe Facebook au început să circule fotografii în care Andrei Baciu apărea în lenjerie intimă, ca model, premierul Dacian Cioloş a decis să facă o altă nominalizare.

Nominalizarea lui Andrei Baciu la MS a fost, de asemenea, contestată de medici şi manageri de spitale s-au arătat contrariaţi la aflarea veştii că Andrei Baciu ar putea fi ministru al Sănătăţii, motivând că acesta nu are nici pregătirea şi nici experienţa necesare pentru a conduce o instituţie publică de dimensiunea şi cu greutatea celei pentru care a fost propus, care se ocupă de întreg sistemul sanitar.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat în repetate rânduri, după instalarea Guvernului Cioloş, că "uşa PNL" îi este deschisă atât premierului, cât şi tehnocraţilor care pot aduce un suflu nou.



(Fluierul)



Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Cititi si cele mai cautate articole de pe Fluierul:

GUVERNUL SRI. Guvernul PSD-PNL-UDMR e plin de Securiști. DORU BUŞCU: "Nici noi nu mai știm cîți sîntem"

_ Primul președinte de partid care reacționează la decizia HALUCINANTĂ a Comisiei Europene: 'Neomarxistii de la Bruxelles sunt chiar nesimțiți!'

DEZVĂLUIRI: Pacienții complet vaccinați prezintă simptome ușoare după infecția cu Omicron în Botswana - nevaccinați nu prezintă simptome deloc

TRAGIC. Un bărbat din Texas a murit vaccinat cu Moderna, după ce a fost forțat să ia vaccinul împotriva COVID-19 pentru a rămâne pe lista de transplant pulmonar

Culmea Totalitarismul Progresist. Mai rău ca un animal: și inoculat și implantat ca să ți se verifice permanent inocularea și pe umbli. Suedia: Ia-ți pașaportul pentru vaccin împotriva Covid-19 într-un cip implantat în mână (VIDEO)

Casa Albă întrerupe sunetul lui Biden și îi pune muzică tare de îndată ce acesta începe să divagheze în afara scenariului (VIDEO)

Putin își bate joc în mod deschis de SUA – spune că decizia lui Biden de a candida pentru realegere „a fost absolut corectă”, deși funcțiile cognitive ale lui Biden se află într-o deteriorare rapidă

Președintele Trump le cere democraților să se ocupe de jafurile prin spargeri sau să cheme Garda Națională

Securistoizii americani din Justiție se opun Desecretizarii. Grupul de media, inclusiv CNN, ABC, NYT și WaPo, depune un brief juridic ALĂTURându-se ofertei lui Steve Bannon de a desigila documentele de la DOJ în dosarul de dispreț al Congresului

NICUȘOR MINTE MINTE MINTE , în timp ce bucureștrenii rabdă de frig în case. Câciu, despre discuţia cu Nicuşor Dan privind termoficarea din Bucureşti: primarul nu m-a sunat, face ping-pong pe Facebook

TRANSEXUALUL ȘEF LA EDUCAȚIE. Suedia oficializează primul ministru transgender din Guvern: Lina Axelsson Kihlblom a devenit ministru al Școlilor

_ Mark Meadows va coopera cu Comitetul Sham din 6 ianuarie după ce a fost amenințat cu acuzații de dispreț penal de către Liz Cheney

"Aceasta nu este știință sau medicină, este o decizie politică" Dr. și col. Lawrence Sellin despre Tratamentele curente pentru COVID

_ Putin respinge preocupările NATO şi avertizează că nu va tolera activităţi militare în Ucraina

_ „Am fost înghețat de frică:” Victima Epstein depune mărturie că Ghislaine Maxwell a fost prezentă și a participat la abuzuri sexuale – Moștenitoarea ar fi început să îngrijească victima începând cu 14 ani

_ Piers Morgan spune că Fauci ar trebui să „își lase ego-ul deoparte... și să tacă dracului” (VIDEO)

_ VIDEO - Renault scoate o mașină electrică zburătore, la 60 de ani de la modelul clasic 4

SUA. Lousiana: Judecătorul federal blochează mandatul vaccinurilor la nivel național – protejează lucrătorii din domeniul sănătății din întreaga America

_ Marjorie Taylor Greene ÎNCĂSTEAZĂ pe Nancy Mace pentru că a fost de partea lui Ilhan Omar

TRĂDAREA DE ȚARĂ A ÎNTREGII CLASE POLITICE ROMÂNEȘTI. Ilie Șerbănescu - Din gazul de la Marea Neagră izvorăște obligația ieșirii din (federalista și progresista) UE

_ Barack Obama și Dr. Fauci �surprind� copiii de la școala elementară DC pentru a-i �ncuraja pe copii să devină Vaxxed (VIDEO)

Să terminăm cu Abuzurile. Monica Pop îl IA LA ROST pe Alexandru Rafila: Cu ce drept dă DSU ordine spitalelor privind internările? Să terminăm cu abuzurile

_ Joe Biden are aceeași supărare ca românii: Benzina este scumpă, deși petrolul s-a ieftinit - Casa Albă acuză marile companii

_ Procesul lui Ghislaine Maxwell începe cu urmărirea penală a unui judecător Obama și a fiicei lui Jim Comey – Vor fi dezvăluite legăturile cu FBI și guvernul SUA?

CE MAI FAC ELEVII LA ȘCOALĂ PRIN SUA: Poliția: O tânără de 15 ani a ucis trei elevi într-o împușcătură în liceul din Michigan; Alți șase, inclusiv un profesor, răniți (Actualizare: opt răniți)

_ Protest #Rezist la parada naţională. Mesaj împotriva preşedintelui Iohannis: „Iliescu a chemat minerii/ Iohannis a chemat PSD-ul”

_ Președintele FED, Powell, retrage în sfârșit cuvântul „tranzitoriu” cu privire la inflație (la un nivel maxim de 3 decenii) – Acum preocupat de noua variantă COVID

_ RUPTĂ: Chris Cuomo a fost suspendat „la infinit” de CNN

_ RĂSTURNARE DE SITUAȚIE despre răspândirea tulpinii africane: OMS infirmă toate deciziile luate de guvernele lumii

_ Din cauza penuriei de semiconductori, Renault a trimis în Asia personal pentru a face rost de cipuri: Este o nebunie!

_ Eric Swalwell își pierde „răbdarea la Covid”, acuză nevaccinat că și-a amenințat copiii mici în tirada pe Twitter

_ ALERTĂ Incendiu URIAȘ de vegetație lângă Piatra Neamț, flăcările amenință zeci de case: Intervin pompieri din 3 județe / VIDEO

_ „Declinul lui cognitiv este prea mult. Dacă nu este capabil să fie președinte, trebuie să demisioneze” – Fostul medic prezidențial îi cere lui Biden să demisioneze

_ Președintele Donald Trump: „Ilhan Omar ar trebui să-și ceară scuze pentru că s-a căsătorit cu fratele ei, pentru că a comis imigrare ilegală pe scară largă și pentru fraudă electorală...”

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Emoţionantă mărturie din zilele Unirii: ”Din steagul decolorat unguresc, am vopsit şi confecţionat primul drapel românesc. La Alba Iulia, iarna îmbrăcase oraşul în alb, dar ce căldură în sufletele noastre!”

_ Accident rutier soldat cu distrugerea unei ţevi de gaze: Șase persoane au fost evacuate din locuinţe

_ Un seism de adâncime a avut loc în Vrancea

_ A fost dezvăluit FINALUL serialului 'La casa de papel': interpretul Profesorului a plâns 'ca un copil'

_ ȘOCANT: RFK Jr. susține că Fauci a fost ucis, torturat, orfani săraci din minorități în anii 1980

_ Ziua Naţională a României, sărbătorită la Milano

_ FOTO Incendiu de vegetaţie pe Muntele Pietricica, lângă Piatra Neamţ. Focul uriaş se apropie de zonele locuite

_ Maia Morgenstern: În România pot să fiu cine sunt: evreica, româncă...om

_ 'Sfântul Apostol Andrei iubește poporul român și ajută românii de pretutindeni să păstreze credința apostolică primită de la el' a spus Patriarhul Daniel

_ Bilanţ provizoriu COVID-19: Sunt 1.141 de cazuri şi sub 80 de decese raportate în ultimele 24 de ore

_ Casa Albă �ntrerupe sunetul lui Biden și scoate muzică tare de �ndată ce �ncepe să divagă �n afara scenariului (VIDEO)

_ 80% din români vor servi de Crăciun carne de porc din import

_ Primul robot viu care se poate reproduce: sistemul nu este văzut la plante sau animale (STUDIU)

_ Satya Nadella, CEO Microsoft, şi-a vândut jumătate din participaţia la companie

_ Ministrul de Finanţe vrea să atingă „cartoful fierbinte”: pensiile speciale

_ Ziua Naţională a României, marcată prin concerte, expoziţii, proiecţii şi experimente artistice la reprezentanţele ICR

_ VIDEO În necropola naţională a Franţei va fi înhumată, pentru prima dată, o femeie de culoare

_ Ambasadorul României în Federaţia Rusă a avut o întâlnire cu patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kirill la Moscova

_ NATO cere Rusiei să reducă tensiunile / Diferenţa de abordare faţă de Ucraina şi aliaţi precum România

_ Record în fotbalul feminin: Anglia a zdrobit Letonia, scor 20-0

_ Vor exista sau nu relaxări de sărbători? Ministrul Sănătății: 'Mi-e greu să vă spun...Gândiți-vă ce s-a întâmplat astă vară'

_ Fostă MISS, soţia celebrului 'El Chapo', traficantul de droguri condamnat la închisoare pe viață, ajunge în pușcărie

_ Ministrul Mediului vrea o taxare diferențiată pentru rablele din trafic

_ Vești bune de Ziua Națională: scade numărul cazurilor noi și al deceselor de Covid-19

_ Lider județean PSD: Nu ne interesează alianță cu PNL la municipiu, s-au făcut de râs

_ Bărbat transportat la spital cu arsuri pe mâini şi faţă, după un incendiu izbucnit în propria locuinţă

_ Aur într-un cont protejat de impozite? Ce nu vor băncile mari să știți

_ Sărbătorile zilei de 1 Decembrie

„Declinul lui cognitiv este prea mult. Dacă nu este capabil să fie președinte, trebuie să demisioneze” – Fostul medic prezidențial îi cere lui Biden să demisioneze

_ Suedia: Ia-ți pașaportul pentru vaccin împotriva Covid-19 într-un cip în mână (VIDEO)

_ Putin spune că Rusia va avea în curând o nouă rachetă hipersonică – se așteaptă ca ultimele rachete de croazieră hipersonice Zircon să intre în uz oficial anul viitor

_ Joe Biden susține că „obișnuia să conducă o remorcă de tractor” într-o întâlnire incomodă de la Technical College din Minnesota (VIDEO)

_ Sorin Grindeanu anunţă că România va investi 73 de miliarde de euro în infrastructură în următorii 10 ani

_ Paradă de 1 Decembrie, la Alba Iulia: peste 550 de militari vor fi prezenți

_ Polonia prelungeşte interdicţia de acces la frontieră

_ OMS: 'Persoanele expuse riscului de infectare cu coronavirus ar trebui să evite călătoriile'

_ Semnal tras de Rareș Bogdan! Atrage atenția asupra DERAPAJELOR SFIDĂTOARE din ultima perioadă

_ „Put You White Opossums in a gaz Chamber” – Black Man în flux audio live „Twitter Space” Avocații pentru „White Genocid” (VIDEO)

_ VIDEO Când deviza 'vrem o țară ca afară' nu ne mai place: 3 elevi uciși, 6 răniți, într-un atac în SUA - Criminalul este un elev de 15 ani

_ Operatorul poștal din Emiratele Arabe Unite emite primele ștampile NFT în Orientul Mijlociu

_ ALERTĂ METEO emisă de ANM: sunt vizate 21 de județe

_ Companiile aeriene globale se pregătesc pentru perioada de volatilitate indusă de varianta Omicron a COVID-19

_ A murit scriitoarea franco-canadiană Marie-Claire Blais

_ Ray Kennedy, jucător emblematic al lui Liverpool, a încetat din viaţă la 70 de ani

Ziua Națională: Momente cheie ale Marii Uniri. Evenimentele care au dus la întregirea României

_ Florin Cîțu, de Ziua Națională: 'PNL transformă România într-o ţară modernă și prosperă. Să ne amintim că există o singură Românie'

_ FOTO-VIDEO - A venit iarna la Baia Mare: ninsoarea puternică scoate utilajele de deszăpezire pe străzi

_ Emma Coronel, soţia lui El Chapo, a fost condamnată la 3 ani de închisoare în SUA

_ Se deschide circulația pe Lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda, realizat de grecii de la Aktor (FOTO)

_ Vești proaste în pragul sărbătorilor: cadourile pentru Crăciun vor fi mai scumpe, magazinele sunt nevoite să majoreze prețurile

_ VIDEO| Atac armat într-un liceu din SUA: Un elev de 15 ani a omorât mai multe persoane

_ Liberalii scot flăcări pe nas: 'Eliminarea cotei unice, o idee trăsnită a PSD'

_ Veşti bune. Trei oraşe din Transilvania vor fi legate în decembrie de infrastructura vest-europeană

_ Președintele Academiei Române acuză Comisia Europeană de practici de tip comunist

_ COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Pariul cel mare pus pe capul variantei Omicron

_ Newcastle, remiză cu Norwich, scor 1-1 - Leeds, victorie cu Crystal Palace, scor 1-0

_ Gazda CNBC, Jim Cramer, face o râs nebunesc, cere lui Joe Biden să impună un mandat universal de vaccinare impus de armată (VIDEO)

_ Ambasadorul Marii Britanii, mesaj de Ziua Națională: 'Combaterea problemelor climatice - aspect important al cooperării între ţările noastre'

_ Părinte Timotei Prahoveanul la Paraclisul Catedralei Naționale: Zidirea Catedralei Naționale este împlinirea unei dorințe a tuturor românilor drept-credincioși

_ Patriarhul Rusiei, apel către liderii politici de la București: 'Suntem două popoare ortodoxe frățești!' / Amintiri inedite despre Patriarhul Daniel

_ Reinfectarea cu coronavirus este puțin probabil să fie una severă

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Nassim Taleb, despre covid şi senicid: “Ucigând bătrâni îţi reduci propria speranţă de viaţă”

_ O furtună a făcut cinci morţi în Turcia

_ Istoria neromanțată a Zilei Naționale a României: cum s-a produs Unirea și semnificația zilei de 1 Decembrie

_ Putin își bate joc în mod deschis de SUA – spune că decizia lui Biden de a candida pentru realege „a fost absolut corectă”

_ DSP: Incidenţa COVID-19 în Bucureşti - 1,78 de cazuri la mia de locuitori

_ Sepsi Sfântu Gheorghe este prima echipă calificată în semifinalele Cupei României

_ Maia Morgenstern, mesaj emoționant de 1 Decembrie: 'În România pot să îmi exprim identitatea, pot să fiu cine sunt: evreică, româncă, actriţă,...om'

_ LeBron James, plasat în izolare de Los Angeles Lakers - El ar putea lipsi zece zile

_ Prinţul moştenitor al Japoniei, dezlănțuit la adresa presei după relatările legate de logodna fiicei sale: 'Falsități și lucruri groaznice'

_ Peste 5.000 de cazuri de Covid-19 în Coreea de Sud - Sud-coreenii investighează două cazuri de Omicron

_ Liderul Bisericii Romano-Catolice din România, mesaj de Ziua Națională: 'Binecuvântare pentru toţi cei care duc mai departe idealul sfânt al Unirii'

_ Mesajul SUA către România, de Ziua Națională: se anunță o vizită importantă la București

_ Inflaţia din zona euro a atins în noiembrie un nivel record de 4,9%, compartiv cu aceeaşi lună a anului trecut

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Emoționantă mărturie din zilele Unirii: "Din steagul decolorat unguresc, am vopsit și confecționat primul drapel românesc. La Alba Iulia, iarna îmbrăcase orașul în alb, dar ce căldură în sufletele noastre!"

_ VIDEO Incendiul de vegetație izbucnit lângă Piatra Neamţ a fost stins. Care sunt urmările

_ STUDIU Ploaia va înlocui ninsoarea în Arctica, odată cu încălzirea temperaturii globale

Companiile aeriene globale se pregătesc pentru perioada de volatilitate indusă de varianta Omicron a COVID-19

_ Sute de pasageri ai unui vas de croazieră, izolaţi la bord după depistarea unui caz de COVID-19

Ţara care suspendă vaccinarea cu serul Johnson & Johnson, în urma decesului unei tinere de 20 de ani

METEO Cum va fi vremea în Capitală, de Ziua Națională

_ Comisia Europeană s-a răzgândit: Ghidul care recomanda evitarea termenului 'Crăciun' a fost retras

_ O carte pe zi: „24” de Stelian Ţurlea

_ Ziua Națională: Accident cu patru VICTIME, produs de un ȘOFER BEAT - ALERTĂ cu evacuări după ce s-a spart o țeavă de gaz

_ Premierul Nicolae Ciucă: 'Am încredere că vom trece cu bine peste aceste grele încercări'

_ Ministrul Bogdan Aurescu a pledat pentru un Nou Concept Strategic, la reuniunea NATO

_ Ţara care se redeshide după aproape doi ani de izolare

_ Mesajele militarilor Grupului de Luptă din Polonia, cu prilejul Zilei Naţionale a României - video

_ Experții israelieni au vești bune: Persoanele vaccinate complet şi cu rapel ar putea fi protejate în faţa variantei Omicron

_ TRAGIC. Un bărbat din Texas a murit împușcat în Moderna, după ce a fost forțat să ia vaccinul împotriva COVID-19 pentru a rămâne pe lista de transplant pulmonar

_ Franţa a înregistrat o creştere economică de 3,0% în trimestrul al treilea din 2021

_ Atenţionare de călătorie în Bulgaria. Autorităţile avertizează că vor fi cozi la frontieră

_ Istoria necenzurată a cântecului care a înmuiat inima dictatorului Nicolae Ceauşescu. „Treceţi, batalioane române, Carpaţii”, socotit imnul Armatei Române, este oful familiei Păunescu

_ La mulți ani, România! Paradă aproape fără restricții de 1 Decembrie, la Arcul de Triumf

_ LIVE VIDEO | A început parada militară de la Arcul de Triumf. Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă, la tribuna oficială

_ De ce iubim România? Interviuri cu svâc de Ziua Naţională a României. Iată ce spun şase personalităţi vibrante

_ Ministrul Apărării vrea să reformeze Armata Română: 'Una dintre misiunile mele este să dezvolt calitatea vieții oamenilor noștri din Armata Română'

_ NATO nu este impresionată de Vladimir Putin și anunță că sprijină Ucraina, inclusiv politic și practic

_ O nouă alianță Rusia-China împotriva Occidentului? Moscova denunță sancțiunile impuse Beijingului

_ Campanie disperată de vaccinare în Marea Britanie: Boris Johnson oferă 15 lire medicilor de familie pentru fiecare persoană vaccinată

HOROSCOP 1 decembrie 2021. Neptun iese din retrogradare. Se lămuresc incertitudini existente din vară

_ Poliția: O tânără de 15 ani a ucis trei elevi într-o împușcătură în liceul din Michigan; Alți șase, inclusiv un profesor, răniți (Actualizare: opt răniți)

_ Cum a ajuns „Deşteaptă-te, române” să fie imnul de stat al României. Ţara noastră a avut, de-a lungul timpului, 6 imnuri

_ DEPARTAMENT: Judecătorul federal blochează mandatul vaccinurilor la nivel național – protejează lucrătorii din domeniul sănătății din întreaga America

_ Ted Cruz îl încununează pe Fauci „Cel mai periculos birocrat din istoria Americii”; Spune că minciunile căpătătoare ale funcțiilor l-ar putea duce la închisoare până la 5 ani (video)

_ Rittenhouse țintește pe Lin Wood

_ Baschet masculin: CSM CSU Oradea a câştigat la scor restanţa cu CSM VSKC Miercurea Ciuc

_ Alexandru Rafila, ÎNGRIJORAT că românii ignoră regulile: 'Am văzut ce este pe la târgurile de Crăciun, pe la concerte'

_ Stelian Ion, CU TUNURILE pe PNL, de 1 Decembrie: Votul a fost DETURNAT spre PNL

_ Oficial! Bancnota de 20 de lei a intrat de astăzi în circulaţie. Unde se poate obţine

_ Ziua în care am fost liberi să fim lideri

_ (P) Terapia - urmează alţi 100 de ani de inovaţie în folosul sănătăţii oamenilor

_ CINE NE DĂ LECȚII de democrație: una din TREI femei parlamentar din Austria se declară victimă a hărțuirii sexuale

Ziua în care am fost liberi să fim lideri

_ Paradă Militară Naţională în Bucureşti şi ceremonie militară la Alba Iulia, de Ziua Naţională

_ Alexandru Rafila anunță că legea certificatului verde s-ar putea relua de la zero în Parlament: 'Vom găsi o soluție'

_ Dosar penal pentru distrugere din culpă, în urma incendiului în care care au ars 20 hectare de vegetaţie de pe Pietricica

_ Ministerul Afacerilor Externe atenţionează asupra posibilităţii ca miercuri să fie timpi măriţi de aşteptare la trecerea frontierelor R.Bulgaria

Regiunile din România care au înregistrat cele mai mari creșteri ale șomajului

_ Ministrul Novak, de Ziua Națională: De 30 de ani reprezint România în întreaga lume şi toţi cei cu care cu care m-am întâlnit, m-au respectat

_ Erdogan duce Turcia cu viteză spre zid: lira turcească s-a prăbușit, după o nouă declarație a președintelui

Parada militară de la Arcul de Triumf a început. 1.500 de militari și specialiști vor defila

STUDIU Ploaia va înlocui ninsoarea în Arctica, odată cu încălzirea temperaturii globale

_ Iulian Chifu | România este în sărbătoare, împreună cu tot ceea ce e românesc în lume: românii din cel de-al doilea stat românesc, Republica Moldova

_ În vremea oltenilor la Palatul Victoria crescu șomajul în județele lor de baștină

_ Parada militară de la Arcul de Triumf a început

_ Arabii stabiliţi în România: A fi român nu este chestiune de sânge, este o stare de spirit

_ Rusia a început exerciţiile militare regulate de iarnă în districtul său militar sudic

Arabii stabiliți în România: A fi român nu este chestiune de sânge, este o stare de spirit

_ Kenny G: Îmi place când cineva face glume pe seama mea, este flatant, pentru că mă gândesc că mă cunosc

_ Manifestări dedicate Zilei Naționale a României, organizate la Timișoara

Țara care se redeshide după aproape doi ani de izolare

_ Antrenorul echipei Reims, testat pozitiv cu Covid-19

_ A fi român nu este chestiune de sânge, este o stare de spirit, spun tinerii arabi stabiliți în România

_ Cristian Diaconescu: Ziua Națională e cel mai bun prilej să ne reînoim angajamentele că vom lupta pentru ca România Respectată să își continue traseul european

_ Ludovic Orban lasă politica în afara mesajului de Ziua Națională: 'Îi îndemn pe toți să păstreze speranța într-un viitor mai bun'

_ Leeds United - Crystal Palace 1-0, în etapa a 14-a

_ CNN l-a suspendat pe prezentatorul-vedetă Chris Cuomo

_ Românii tot mai interesaţi de bursă. Numărul investitorilor aproape s-a dublat în ultimii doi ani

_ VIDEO/FOTO Mesaje de felicitare de Ziua Naţională a României din partea instituţiilor UE

_ Valeriu Gheorghiță: Nu avem date care să spună că varianta Omicron e mai agresivă, dar se transmite cel puțin la fel de repede ca Delta

_ VIDEO - Sorin Grindeanu se duelează cu PNL: 'Noi nu avem cotă unică, e doar o poveste, ce vând unii, nu există'

Istoria necenzurată a cântecului care a înmuiat inima dictatorului Nicolae Ceaușescu. "Treceți, batalioane române, Carpații", socotit imnul Armatei Române, este oful familiei Păunescu

_ Gazul atinge un nou preț record pe piața europeană, iar factura devine tot mai împovărătoare

_ Ziua Naţională: Momente cheie ale Marii Uniri. Evenimentele care au dus la întregirea României

Paradă Militară Națională în București și ceremonie militară la Alba Iulia, de Ziua Națională

_ Județul Maricopa va intervieva șapte candidați pentru a-l înlocui pe Steve Chucri după demisia sa în urma înregistrărilor expuse despre presupusa fraudă electorală

_ DeSantis atacă mass-media din cauza atacului de la Waukesha: suspectul a avut „animus anti-alb”, „a fost un act intenționat” (VIDEO)

(P) Terapia - urmează alți 100 de ani de inovație în folosul sănătății oamenilor

_ Regiunile din România care au înregistrat cele mai mari creşteri ale şomajului

De ce iubim România? Interviuri cu svâc de Ziua Națională a României. Iată ce spun șase personalități vibrante

_ Barack Obama și Dr. Fauci �surprind� copiii de la școala elementară DC pentru a-i �ncuraja pe copii să devină Vaxxed (VIDEO)

_ Kyle Rittenhouse nu mai este student la ASU, după ce studenți dezlănțuiți au emis o listă de cereri care cer ca el să fie dat afară de la școală

_ Președintele Trump le cere democraților să se ocupe de jafurile prin zdrobire sau să cheme Garda Națională

_ CHIAR PENTRU: La doar o zi după anunțul noului CEO, Twitter interzice distribuirea de imagini sau videoclipuri cu „persoane private” fără consimțământul lor – inclusiv meme și videoclipuri cu o crimă

_ „Nu o voi citi deloc. Îl voi semna” – Joe Biden în timp ce semna facturile pentru veterani (VIDEO)

_ Casa Albă întrerupe sunetul lui Biden și scoate muzică tare de îndată ce începe să divagă în afara scenariului (VIDEO)

_ �Aceasta nu este știință sau medicină, este o decizie politică.� ��Dr. și col. Lawrence Sellin despre Tratamentele curente pentru COVID

_ Răspuns tăios pentru Marcel Ciolacu de la vârful PNL: 'Eu vă spun că nu avem ce negocia pe cota unică de impozitare'

_ Lionel Messi este bolnav: a lipsit de la antrenamentul de marți, la o zi după ce a câștigat Balonul de Aur

_ Criptomonedele rup piața și au atras investiții record: s-au aruncat în joc sume FABULOASE

_ Ion Cristoiu: O eternă controversă rusească, valabilă şi azi, sub Vladimir Putin

_ Așteptările investitorilor imobiliari pentru 2022: Optimismul crește, în ciuda îngrijorărilor legate de inflație

_ Donald Trump știa că are Covid-19, la dezbaterea cu Joe Biden: a ascuns intenționat rezultatul testului

_ La zece ani de la canonizarea Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna, istoricul clujean Mircea Gheorghe Abrudan evocă personalitatea sfântului ierarh

Reuniune NATO: Ministrul de externe Bogdan Aurescu a pledat pentru un Nou Concept Strategic



Cititi aici: Cele mai Cautate Articole de pe Fluierul


Cititi aici: Cele Mai Importante Stiri ale Zilei


Cititi aici: Ultimele Stiri


Cititi aici: Stirile Din Sport


Cititi aici: Stirile Tabloide


Cititi aici: Articolele despre Jaful si Dezastrul ce se-ntampla in Tara


Cititi aici: Articolele despre Istorie


Cititi aici: Horoscopul