12:42
Comentarii Adauga Comentariu

_ Înalta Curte taie din beneficiile a sute de mii de pensionari - Recalculare imposibilă în zonele poluate (RIL)

Înalta Curte taie din beneficiile a sute de mii de pensionari - Recalculare imposibilă în zonele poluate (RIL)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, luni, că nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate. Magistraţii au fost sesizaţi în această speţă de Curtea de Apel Galaţi.

„Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 65 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale stabilită în condiţiile art. 65 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010 prin aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (5) din acelaşi act normativ. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2024”, potrivit site-ului instanţei supreme.

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi a sesizat instanţa supremă cu un recurs în interesul legii privind pensia anticipată parţială în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate, în vederea unificării practicii la nivelul tuturor instanţelor judecătoreşti, întrucât în jurisprudenţă s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar.

Problema invocată este: „În interpretarea art. 65 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 263/2010 referitor la pensia anticipată parţială, este posibilă recalculare pensiei anticipate parţiale cu luarea în considerare o beneficiului prevăzut de alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010, de către o persoană care a solicitat şi obţinut pensia anticipată parţială în condiţiile art. 65 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010?”

„Pensia anticipată parţială se cuvenea, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani”, a transmis ÎCCJ.

Pensionarii vizați

Potrivit art. 65, alin. (5), din Legea nr. 263/2010 privind privind sistemul unitar de pensii publice (abrogată între timp), persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurării benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Lupşa, Ocna Mureş, Ocoliş, Roşia Montană, Sălciua şi Zlatna din judeţul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Bacău, Comăneşti şi Oneşti din judeţul Bacău, Băiţa din judeţul Bihor, Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud, Codlea, Crizbav, Făgăraş, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou şi Victoria din judeţul Braşov, Brăila, Chişcani şi Tichileşti din judeţul Brăila, Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Işalniţa din judeţul Dolj, Galaţi din judeţul Galaţi, Clejani, Giurgiu din judeţul Giurgiu, Letca Nouă, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni şi Urdari din judeţul Gorj, Bălan, Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic şi Tulgheş din judeţul Harghita, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Răchitova, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Vaţa de Jos, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, Băiuţ, Borşa, Cavnic, Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş, Grinţieş şi Săvineşti din judeţul Neamţ, Brazi, Comarnic, Floreşti, Ploieşti şi Valea Călugărească din judeţul Prahova, Videle din judeţul Teleorman, Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Mina Altân Tepe şi Tulcea din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 kilometri în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4) referitor la diminuarea cuantumului în raport cu stagiul de cotizare realizat.

Opiniile diferite ale instanțelor

„Unele instanţe au reţinut, în deciziile lor, că beneficiul prevăzut de art. 65 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010 referitor la pensia anticipată parţială nu poate fi cumulat cu cel acordat prin art. 65 alin. (5), din aceeaşi lege, opunându-se prevederilor art. 66 din lege şi că nu este posibilă recalcularea numărului de luni de anticipare prin eliminarea penalizării prevăzute de alin. (4) din acelaşi text, deoarece art. 67 din lege stabileşte că eliminarea diminuării operează la îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă. S-a argumentat că nu există un temei legal pentru recalculare şi că, ori de câte ori, legiuitorul a intenţionat să acorde această posibilitate, a menţionat-o în mod expres”, a mai precizat sursa citată.

O altă opinie a instanţelor a fost că este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale cu luarea în considerare a beneficiului prevăzut de alin. (5), întrucât acesta este recunoscut date fiind condiţiile speciale în care a locuit pensionarul mai mult de 30 de ani în zone afectate de poluare, neexistând nicio dispoziţie legală care să interzică cumulul acestor beneficii.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost în vigoare de la 1 ianuarie 2011 până la 31 august 2024, fiind înlocuită parţial prin Legea 223/2015 şi abrogată şi înlocuită prin Legea 360/2023.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Peter Schiff critică taxele propuse de Biden drept „în mod evident ilegale”

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Cercetătorii dezvăluie o încălzire anormală în atmosfera superioară a soarelui

_ DDoS attacks against banks and public institutions, last two weeks

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Milioane de butoaie de petrol dispărute aruncă o cheie în prognoza cererii de urs a AIE

_ Tragedie pe DN 24 în județul Vaslui: O persoană a murit în urma unui accident rutier

_ Revoluționarea spectrometriei cu ultra-simplitate: perturbarea designurilor convenționale prin calculul de difracție nou

_ Lista PSD-PNL pentru europarlamentare ar putea fi deschisă de o femeie independentă

_ Fetiţă de 8 ani în comă, după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Continuă cutremurul în cadrul Puterii de la Kiev. Noi demiteri. Zelenski îl retrogradează pe șeful Consiliului Securității Naționale ca ambasador în Moldova

_ Moment, o gașcă de hoți dezvăluiți încearcă să fure o motocicletă de pe o alee - înainte de a fi alungați de proprietarul furios

_ Hamas cere retragerea forțelor israeliene din Gaza pentru a pune capăt războiului

_ David Popovici se apără în faţa acuzaţiilor de tratament preferenţial pe perioada Jocurilor Olimpice

_ Iranul a sechestrat un cargobot în Strâmtoarea Ormuz

_ Prima victorie în ultimii 20 de ani - „Visul suprem" al celei mai slabe naţionale de fotbal din lume

_ Juriul îl condamnă pe armurierul de film pentru ucidere involuntară într-o împușcătură fatală a lui Alec Baldwin

_ Laura Kuenssberg „câștigă râvnita slujbă care găzduiește reflectarea BBC în noaptea electorală” după ce Huw Edwards a fost forțat să renunțe pe fondul unui scandal nenorocit

_ Studiul constată că mesajele anti-piraterie se întorc, în special pentru bărbați

_ Legislatorii de stat adoptă �n unanimitate un proiect de lege �mpotriva ghemuirii pentru a �nchide definitiv o lacună enervantă

_ Poliția din Capitală a reținut un tânăr: Drogat la volan, a ucis un bărbat pe trecere de pietoni

_ Secretele curei cu păpădie: se ține la începutul primăverii și are beneficii sigure pentru sănătate

_ Zece persoane din judeţul Călăraşi sunt cercetate pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic, patru dintre suspecţi fiind reţinuţi

_ Undă verde în PE: Apare dosarul electronic european de sănătate; datele medicale pot fi consultate în toate țările UE

_ Prezentatoarea BBC News Martine Croxall „întâmpină acțiuni în justiție” după ce nu a fost difuzată de mai bine de un an pe fondul fuziunii canalelor

_ Viktor Orban își continuă lupta cu migrația: Este o infracţiune, nu un drept al omului

_ Iga Swiatek, în semifinale la Stuttgart (WTA), după ce a eliminat-o pe Emma Răducanu

_ Fiscalul vine pentru opoziția slăbită a Indiei, în timp ce Modi urmărește victoria electorală

_ Moment înfricoșător, mama și fiul au izbucnit în casa braziliană cu armele aprinse, ucigând două persoane și rănind un preot în finalul sângeros al „disputei de lungă durată despre chirie”

_ Mi-am dat seama că copilul pe care îl îngrijeam în spital nu era fiica mea în timpul unui schimb de scutece după ce o moașă mi-a dat copilul greșit

_ Fiul Prințesei Anne, Peter Phillips, vorbește despre ultimele clipe din inimă cu bunica sa, regretata Regina Elisabeta - recunoscând că este încă „destul de emoționant” să privim înapoi

_ Bucurie incredibilă pentru mama cu doi copii cu boală „unică” care i-a cauzat mii de tumori pe tot corpul, inclusiv în interiorul gurii și nasului, deoarece își poate vedea în sfârșit propria față după mai bine de 60 de ore de operație

_ Ioana Ramona Bruynseels: În Sectorul 1 banii există, dar nu există voință!

_ Gazdag, Carranza marchează în timp ce Philly scufundă Minnesota în MLS

_ 'Vom fi surpriza alegerilor din 2024'. Dan Diaconescu se relansează în politică și candidează la europarlamentare

_ Sunt un profesionist de curățenie - acestea sunt cele cinci greșeli frecvente pe care le faci când îți faci curățenie acasă

_ Firma suedeză achiziționează catalogul legendelor rock-ului KISS

_ Acuzații explozive la adresa lui Alexandru Rafila: 'Asta face ministrul Sănătății de câteva luni. Abuz, manipulare și beţe în roate'

_ Corpul meu este acoperit în proporție de 70% de tatuaje - am fost ignorat de oamenii de la serviciu și sunt urmărit prin supermarket de agenți de securitate

_ Doi morți după ce un cuțitar din Manhattan a pornit în groază, atacând trei persoane la întâmplare

_ Abuzurile din West End din Londra se triplează în doi ani: comercianții spun că criminalitatea amenință viitorul cartierului comercial, deoarece hoții vizează tot mai mult turiștii străini bogați

_ Bărbat, 20 de ani, este arestat pentru tentativă de viol asupra unei femei în timp ce mergea lângă Tooting Common

_ Un șofer care a intrat cu mașina într-un șantier din orașul Brăila a lovit un buldoexcavator

_ De ce programe de slăbit foarte utile în cazul unora, eșuează lamentabil la alții?

_ FOTO-VIDEO Țara în care doi primari au fost asasinați în numai trei zile

_ Alegeri în Rusia: Opoziţia le cere ruşilor să îi îndeplinească ultima dorinţă lui Navalnîi

_ Unii proprietari de apartamente nu primesc „nimic în schimb” pentru chiria pe care o plătesc, sugerează parlamentarul Leasehold Bill Committee

_ Sunt hotelurile ecologice incomode?

_ Liverpool 5-2 Norwich - Etapa a patra a Cupei FA RECUPERAȚI: Scor, știri despre echipă și actualizări, în timp ce Ryan Gravenberch adaugă o cincime pentru gazde

_ Contaminarea cu mercur este răspândită în Brazilia Grup indigen: Studiu

_ DNSC dă alerta chiar înainte de alegeri: Fenomenul care poate deturna votul alegătorilor ia amploare

_ Un tablou de Klimt, considerat dispărut, reapare în Austria și va fi vândut la licitație

_ Cu adevărat rău! Toate scandalurile Vrăjitorului din Oz din 1939: Cum Judy Garland a fost drogată și a murit de foame într-un „corset de fier”, actori AU MURIT și unul i s-a ars o pleoapă... ca să nu mai vorbim de orgiile de bețivi.

_ Partidele de dreapta europeană �n creștere și partidele populiste se �nt�lnesc la Roma �naintea alegerilor pentru Parlamentul European

_ Bayern Munchen şi Liverpool au aflat suma pentru a-l aduce pe antrenorul Xabi Alonso. Despre câţi bani este vorba

_ Am cumpărat o clădire de birouri blândă și am transformat-o în prima casă a visului meu - acum sunt pe scara proprietății Londrei și chiar am economisit 30.000 de lire sterline pentru renovari


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3314, afisate in 56 pagini.