17:26
Comentarii Adauga Comentariu

_ Medicii i-au spus unei tinere că are o întindere musculară: Avea cancer în stadiu avansat. Semnele subtile pe care le-a ignorat

Medicii i-au spus unei tinere că are o întindere musculară: Avea cancer în stadiu avansat. Semnele subtile pe care le-a ignorat

O femeie, care a învins deja cancerul o dată, susține că medicii au confundat boala sa in stadiu terminal cu o întindere musculară. Iată câteva semne subtile pe care femeia le-a mai aut, dar care nu i-au dat atunci de gândit.

Holly Bedford, din Torquay, a fost diagnosticată în 2019, la doar 27 de ani, cu melanom malign — una dintre cele mai periculoase forme de cancer de piele. Deși alunița cancerigenă a fost îndepărtată rapid, iar medicii i-au dat undă verde, considerând-o vindecată, situația avea să se schimbe dramatic.

În martie, acum în vârstă de 32 de ani, Holly a început să aibă o tuse persistentă. După ce antibioticele nu au ajutat, a mers de mai multe ori la medicul de familie, fiind asigurată că este vorba despre un virus sau o întindere musculară. Abia la a patra vizită, insistentă să i se facă un control mai detaliat, a fost trimisă pentru o radiografie. În urma investigației, medicii au descoperit că melanomul revenise și se răspândise în trei zone diferite ale corpului: gât, torace și abdomen, fiind diagnosticată cu melanom în stadiul patru.

Holly își folosește acum povestea pentru a avertiza tinerii să nu ignore semnalele de alarmă, în contextul creșterii cazurilor de cancer de piele în rândul generației tinere.

În 2019, primul semn de îngrijorare a fost o aluniță pe partea dreaptă a frunții, care „a devenit mai mare și mai închisă la culoare”. „Nu i-am acordat prea multă atenție, dar am mers la control din motive estetice, fiindcă devenise mai vizibilă. Era inițial foarte deschisă la culoare, dar apoi arăta ca o bucată de ciocolată.”, își amintește Holly.

După o trimitere la dermatologie, scanările au arătat că alunița era un melanom malign și a fost îndepărtată chirurgical. Ulterior, i s-a prelevat mai multă piele pentru a verifica dacă boala s-a răspândit, dar rezultatele au fost negative. Medicii au considerat că tratamentul era complet, iar Holly a continuat doar cu controale regulate.

Cu toate acestea, în 2020, un control pentru o durere toracică a indicat o glandă timus mărită. Medicul nu a considerat necesar să acționeze în continuare. În martie 2023, Holly a revenit după un an petrecut în Australia și a început să aibă o tuse persistentă. La prima vizită la medic, a primit antibiotice. La următoarea, a fost diagnosticată cu o infecție virală, iar la a treia, cu o întindere musculară. Abia când a amintit medicului despre istoricul său medical, a fost trimisă pentru o radiografie și ulterior un CT, care a confirmat cancerul în stadiu avansat.

Melanomul este cea mai comună formă de cancer de piele. În stadiul patru, tratamentul devine dificil, mai puțin de jumătate dintre pacienți supraviețuind mai mult de cinci ani. Holly urmează un tratament cu inhibitori de creștere a celulelor canceroase, care are scopul de a opri extinderea tumorilor. Ea speră să înceapă imunoterapia, în funcție de rezultatele unei noi scanări.

Holly le transmite tuturor să nu ignore simptomele care ar putea părea banale, cum ar fi o tuse persistentă, durerea în piept sau oboseala extremă. „Nu am avut de ales decât să îmi reamintesc medicilor despre istoricul meu medical. Nu ar fi trebuit să fie așa. Ascultați-vă instinctul și nu vă lăsați ignorați.”, a spus Holly, potrivit Daily Mail.

Între timp, în iunie, oamenii de știință au dezvăluit că un vaccin împotriva cancerului de piele, aflat în fază de testare în cadrul NHS (Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie), poate înjumătăți riscul de deces sau de recidivă a bolii, conform noilor rezultate. În cel mai lung studiu realizat până acum despre acest tratament, pacienții cu melanom cărora li s-a administrat vaccinul personalizat împreună cu medicamentul de imunoterapie Keytruda au avut de două ori mai multe șanse să fie în viață după trei ani.

Riscul de revenire a cancerului și de deces a scăzut cu 49% comparativ cu pacienții care primeau doar Keytruda, standardul actual de îngrijire.

Dezvoltat de giganții farmaceutici Moderna și MSD, vaccinul este personalizat pentru fiecare pacient, folosind structura genetică specifică tumorii sale – oferindu-i cele mai mari șanse de vindecare.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Rusia recurge la noi tactici în atacurile cu drone

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ BREAKING- VIDEO| Pasagerii unui tren, luați ostatici: Atacatorul, înarmat cu un topor și un cuțit

_ Taylor Swift aterizează la Baltimore pentru jocul HUGE Chiefs al lui Travis Kelce împotriva Ravens - cu un loc în Super Bowl pe linie de la M&T Bank Stadium

_ Poliția Met denunță o tiradă rasistă „inacceptabilă” a unui bandit care abuzează și amenință femeile musulmane în timp ce acestea merg pe stradă – în timp ce ofițerii lansează vânătoare urgente

_ Chitaristul Allman Brothers, Dickey Betts, a murit la vârsta de 80 de ani: muzicianul cel mai cunoscut pentru hitul grupului Ramblin' Man a murit „pașnic” în casa din Florida

_ Cursa în apă deschisă desfășurată din 1890 este anulată după ce apa uzată este pompată în Tamisa timp de mai mult de 10 ore

_ Vechea broasca testoasa de mare adapostita la acvariul din Boston de mai bine de 50 de ani trece un alt fizic

_ Dovada că telurura de hafniu subțire din punct de vedere atomic este un izolator excitonic

_ Snoop Dogg inversează atitudinea față de Trump și exprimă �Nimic dec�t dragoste și respect� pentru fostul președinte

Motivarea judecatorului

_ După 13 ani, România va reuşi o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

_ Mirii stârnesc indignare pentru codul lor vestimentar FOARTE strict pe invitația de nuntă: „Agresiv”

_ A fost drona care a ucis trei lucrători de ajutor britanici alimentat de tehnologia construită în Marea Britanie? UAV-ul Hermes 450 folosit de Israel în lovituri ar fi putut avea un motor fabricat în Marea Britanie, susțin activiștii

_ Nicolae Ciucă: România este o țară sigură datorită Armatei și datorită NATO (Video)

_ Kyle Walker recunoaște că a trădat-o pe „cea mai bună prietenă” Annie Kilner, având o fiică secretă în afara căsătoriei, în timp ce fotbalistul se dărâmă din cauza „alegerilor sale idioate și deciziilor idioate”

_ Dezvăluit: Organizatorul unei înmormântări false la biserica istorică din Londra este un pedofil condamnat care a organizat un eveniment similar, făcându-i pe copii de până la șase ani „leșin” în timp ce defila în sus și în jos pe un covor roșu pretins.

_ Why is US setting up Gaza aid port, and will it be enough?

_ Legea care îi privește pe toți românii ar putea fi amânată: Amendamentul a fost depus în Parlament

_ Semimaratonul de la Beijing analizează o victorie „penibilă” a alergătorului chinez

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Cătălin Cîrstoiu, mărturie șocantă: Eu am avut cancer și l-am învins/ VIDEO

_ Prima cabană montană construită în România, în 1880, se află în judeţul Sibiu, la 1.540 m altitudine

_ Generația Z, cea mai pesimistă generație din istorie, poate decide alegerile

_ Furia localnicilor, deoarece firma de telecomunicații primește undă verde pentru a instala catarge de „15 metri” în afara caselor FĂRĂ permisiune – în timp ce locuitorii fumează, este „ca un deget mijlociu pentru comunitatea noastră”

_ Cercetătorii reușesc, pentru prima dată, să dateze cu exactitate o așezare preistorică veche de 7.000 de ani folosind razele cosmice

_ Nasul care curge este acum cel mai frecvent simptom al Covid (și doar o cincime dintre bolnavi își pierd gustul sau mirosul)

_ Silvestru Șoșoacă pregătește lovitura loviturilor pentru Diana Șoșoacă: ce se va întâmpla după divorț

_ Un studiu revelator dezvăluie modul prin care temperatura aerului din centrul orașelor poate fi redusă cu până la 5 grade

_ Telespectatorii Vera „zdrobiti” deoarece îndrăgita dramă criminală cu Brenda Blethyn este eliminată după 14 ani

_ Palatul Kensington împărtăşeşte informaţii actualizate despre Kate Middleton

_ Iranul își extinde arsenalul: Rachete cu rază lungă de acțiune lansate cu succes de pe o navă de război

_ Riderul american McNulty urcă în fruntea Paris-Nice în Alpi

_ Stare de urgență sanitară: Creșterea numărului de cazuri de febră dengue a pus în alertă sistemul medical din Peru

_ Poliția vânează hoții care au furat echipamente electrice de la clubul de tineret din Londra la doar câteva minute după vizita prințului William

_ Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

_ Polonia respinge întâlnirea la granița cu Ucraina pentru a pune capăt protestelor fermierilor

_ VEZI: �n timp ce ține un discurs pentru apărarea memoriei sale, Biden se referă la președintele Egiptului El-Sisi drept �Președintele Mexicului�

_ „Violuri, jaf și împușcături” la Darién Gap, în timp ce criza la graniță a lui Biden extinde haosul

_ Oamenii de știință cetățeni invitați să colecteze date pentru NASA în timpul eclipsei

_ Liderul consiliului conservator care a bătut soția „a târât-o pe fosta soție de păr și a apucat-o pe vecină de gât”, după cum cinci femei spun acum că bărbatul de 59 de ani le-a atacat sau abuzat.

_ Calendarul sărbătorilor legale 2024: Câte zile libere mai au angajaţii din România până la sfârşitul anului. Iată când sunt următoarele zile libere

_ Proprietățile acustice ale siturilor de roci ar fi putut inspira arta preistorică

_ SUA vor lansa misiune pe luna următoare de Ziua Îndrăgostiților

_ Sfârșitul iCar-ului: Apple renunță la planurile de vehicule electrice autonome după un deceniu de muncă

_ Lukaşenko plânge pe umărul lui Putin: Liderul din Belarus se teme de ameninţarea Occidentului

_ Liderii PNL au mers la Madrid cu trenul - surse

_ Așa arată un steagul Angliei, Nike! Fanii afișează uriașa Cruce Sf. Gheorghe în mijlocul unui rând pentru trusa „trezită”.

_ Fostul ministru londonez Paul Scully declanșează o nouă dispută cu conservatorii pentru rasism cu pretenția de „zone interzise” în anumite părți ale capitalei și Birmingham – dar primarul conservator dezvăluie „prostii”

_ One Direction se reunește pentru prima dată în nouă ani la înmormântarea lui Liam Payne: foștii colegi de trupă se unesc pentru a-și lua rămas bun după ce Zayn Malik a părăsit turneul mondial din cauza „stresului” în 2015

Cum și de ce a fost recrutat Friedrich Merz de Black Rock

_ Femeia care a fost nevoită să-și închidă cafeneaua după ce vecinii s-au plâns de mirosul de slănină și de ceștile de ceai clincheind intenționează să se redeschidă... mutând-o la 100 de metri de case

_ Hunter strălucește în timp ce Hawks depășește din nou Cavs

_ „Ucigașul” acuzat că l-a ucis cu brutalitate pe condamnatul la moarte din India, Sarabjit Singh, este împușcat în Pakistan

_ Primiți buzz fără muzz! Berea fără alcool care conține ciuperci susține că te va face să te simți MAI BUN decât înainte de a începe să bei

_ BRIT Awards 2024: Fleur East își arată umflătura în creștere într-un costum maro strălucitor - la două luni după confirmarea sarcinii

_ Hodge, Da Silva au condus lupta împotriva Indiilor de Vest în al doilea test

_ Temperaturile la suprafață din Groenlanda scad timp de 20 de ani, o nouă lovitură adusă narațiunii de alarmă climatică

_ Kelemen Hunor pledează pentru o restructurare a instituţiilor care consumă bani şi nu fac nimic

_ Alimentele ultraprocesate cauzează probleme de sănătate mintală la copii și adolescenți, spune DR MICHAEL MOSLEY. Dar iată șase rețete geniale care te pot ajuta


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 688, afisate in 12 pagini.