Cum au fost finalele prezidenţiale în ultimii 35 de ani: O privire asupra evoluției alegerilor din România

Candidaţii clasaţi pe primele două locuri în urma primului tur al prezidenţialelor din acest an, profesorul Călin Georgescu (independent) şi jurnalista Elena Lasconi (USR), au ajuns în finala turului al doilea cu cele mai mici procente obţinute vreodată în primele tururi de scrutin de către finaliştii competitori ai precedentelor alegeri prezidenţiale din România ultimelor trei decenii şi jumătate.

De asemenea, este prima oară când un candidat independent, aparent cvasinecunoscut, nesusţinut de vreun partid şi care, potrivit AEP, nu a cheltuit niciun leu pentru campania electorală, accede în turul al doilea de scrutin, scrie news.ro.

Potrivit Constituţiei României, preşedintele ţării nu poate fi membru al niciunui partid politic şi nu poate avea vreo altă funcţie publică sau privată pe timpul mandatului, dar poate fi susţinut, înainte de a deveni preşedinte, de un partid şi poate fi membru al acestuia. Cel ales în funcţia de preşedinte al României poate avea cel mult două mandate. În primii ani de după Revoluţia din Decembrie 1989, mandatele prezidenţiale erau de patru ani, însă ulterior - începând din 2003 - s-a stabilit ca acestea să fie de cinci ani.

În ultimii 35 de ani, România a avut patru preşedinţi: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, acesta din urmă încă în funcţie.

ION ILIESCU

Primele alegeri libere din România post-decembristă au avut loc în 20 mai 1990, dată care a rămas în memoria opiniei publice ca „Duminica Orbului”, când s-au confruntat doar trei candidaţi: Ion Iliescu, Radu Câmpeanu şi Ion Raţiu. Scrutinul a fost câştigat cu o majoritate covârşitoare de către Ion Iliescu, care a obţinut peste 86% din voturile electoratului. Iliescu a fost susţinut de Frontul Salvării Naţionale (FSN), formaţiune care a obţinut majoritatea voturilor la alegerile pentru primul Parlament al României democratice. Alegerile prezidenţiale din 1990 au fost, de altfel, singurele în urma cărora Preşedintele României a fost ales din primul tur, contracandidaţii lui Ion Iliescu - Radu Câmpeanu (PNL) şi Ion Raţiu (PNŢCD) obţinând 10,64% şi, respectiv, 4,29% din voturi.

La alegerile prezidenţiale din 1992, finalişti ai turului al doilea au fost Ion Iliescu (susţinunt de PSD, pe atunci FDSN) şi Emil Constantinescu (susţinut de CDR). Scrutinul a fost câştigat cu mare diferenţă de către Iliescu (61,43% din voturi), în defavoarea candidatului Opoziţiei de atunci, votat de 38,57% dintre alegători.

Ion Iliescu a fost singurul preşedinte al României, de altfel, cel mai longeviv, până la acest moment, din două perspective, cu „două mandate şi jumătate” (chestiune controversată la începutul anilor 90). Acesta a fost susţinut, la primele alegeri libere de după Revoluţie, de Frontul Salvării Naţionale şi apoi de PDSR, ulterior PSD şi a fost preşedintele ţării între între 1990 - 1996 şi 2000 - 2004. Iliescu a avut, practic, „două mandate şi jumătate”, primul - între 1990 şi 1996 - având în total şase ani. Perioada 1990 - 1992 nu a fost considerată un mandat întreg, motiv pentru care Iliescu a putut participa şi la alegerile din anul 2000, pe care le-a şi câştigat, obţinând încă un mandat de patru ani, până în 2004.

EMIL CONSTANTINESCU

Singurul preşedinte al României post-revoluţionare cu un singur mandat în fruntea ţării a fost profesorul universitar Emil Constantinescu, mandat plasat între cele ale lui Ion Iliescu.

Susţinut puternic de Convenţia Democratică din România (CDR),o alianţă politică şi electorală formată în 1991 de aşa-numitele „partide istorice” PNŢCD şi PNL, aflate în Opoziţie faţă de guvernarea Frontului Salvării Naţionale (FSN), Emil Constantinescu a reuşit să îl învingă în al doilea tur pe Ion Iliescu, situat pe primul loc în primul tur. Astfel, Constantinescu a obţinut 54,41% Emil Constantinescu, devansându-l cu aproape nouă procente pe Ion Iliescu (PDSR), care a obţinut 45,59%.

În anul 2000, însă, după un mandat neconvingător al lui Emil Constantinescu, alegerile prezidenţiale au fost câştigate din nou de Ion Iliescu, susţinut de PDSR. A fost anul în care au mers la urne şi l-au votat pe Ion Iliescu chiar şi opozanţi de-ai săi, în condiţiile în care contracandidatul său din turul al doilea era Corneliu Vadin Tudor (Partidul România Mare), considerat ca având extremiste. De altfel, la acel scrutin cei care s-au mobilizat cel mai mult au fost reprezentanţii minorităţii maghaire din România. Astfel, Corneliu Vadim Tudor a reuşit atunci să ajungă în turul al doilea alături de Ion Iliescu, obţinând 28,34% din voturi, în condiţiile în care, la alegerile precedente, obţinuse doar 4,72%.

La aceleaşi alegeri, candidaţi ai Opoziţiei de la acea vreme, Theodor Stolojan (PNL) şi actualul guvernator al BNR Mugur Isărescu (CDR) au obţinut scoruri electorale mediocre, în jurul a 11 procente şi, respectiv, 9 procente.

În final, după o confruntare epocală, Ion Iliescu a redevenit preşedintele României, obţinând 66,83% din voturile alegătorilor, în timp ce Vadim Tudor a primit doar 33,17%.

După anul 2003, mandatele prezidenţiale au fost majorate la cinci ani, potrivit unei modificări în Constituţia României, aşa încât Traian Băsescu (între 2004 - 2014) şi Klaus Iohannis (din 2014 şi până în prezent) au stat câte zece ani în fotoliul de la Palatul Cotroceni.

TRIAN BĂSESCU

Traian Băsescu a câştigat primul mandat prezidenţial în anul 2004, când, susţinut de Alianţa D.A.- Dreptate şi Adevăr, l-a învins în turul al doilea pe Adrian Năstase, susţinut de PSD şi PUR (Partidul Umanist Român), devansându-l cu aproape trei procente, deşi în primul tur Năstase obţinuse cu peste şase procente mai mult decât Băsescu. Astfel, Traian Băsescu a obţinut 51,23%, iar Adrian Năstase 48,77%.

Alegerile prezidenţiale din 2004 au fost marcate de faptul că ambii candidaţi ajunşi în finală, Traian Băsescu şi Adrian Năstase, proveneau din două partide de stânga, şi anume, PD şi PSD, ambele membre ale Internaţionalei Socialiste. Cei din Internaţionala Socialistă l-au sprijinit atunci pe Adrian Năstase, ceea ce a dus la abandonarea doctrinei social-democrate de către PD şi la retragerea partidului din Internaţională un an mai târziu. Tot în 2004, în timpul dezbaterii televizate dnaintea celui de-al doilea tur de scrutin, Băsescu a rostit celebra frază: „Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul acesta să aibă de ales între doi foşti comunişti?”

2004 a fost şi anul în care alegerile legislative s-au desfăşurat simultan primul tur al prezidenţialelor.

În anul 2009, Traian Băsescu (PDL) a recâştigat alegerile „la mustaţă” cu Mircea Geoană (atunci susţinut de PSD), diferenţa de voturi dintre cei doi fiind de jumătate de procent. Astfel, potrivit rezultatelor finale, Traian Băsescu a obţinut victoria în alegeri cu 50.34%, iar Mircea Geoană 49,66%.

La acea vreme, Partidul Social Democrat a contestat rezultatul alegerilor, reclamând fraude electorale, dar Curtea Constituţională, după ce a cerut renumărarea voturilor anulate, a validat rezultatul alegerilor.

De la alegerile din 2009, a rămas în memoria colectivă scen aîn care Mircea Geoană sare în sus de bucurie şi îşi clamează victoria în alegeri în faţa lui Băsescu, după aflarea rezultatelor exit-poll-urilor, care îl dădeau câştigător, şi celebra exclamaţie: „Mihaela, dragostea mea!” (n. red, adresată soţiei sale).

Alegerile prezidenţiale din 2009 din România au fost primele care au avut loc separat de alegerile legislative, dar şi primele alegeri prezidenţiale desfăşurate odată cu un referendum. Întrebările de la acel referendum vizau oportunitatea existenţei unui Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300. Deşi acest referendum a fost validat, iar răspunsurile românilor au fost afirmative în proporţie de peste 77% şi, respectiv, aproape 90%, deciziile de la acel referendum nu au fost validate nici până acum.

Totodată, alegerile prezidenţiale din 2009 au fost şi primele după aderarea României la Uniunea Europeană.

KLAUS IOHANNIS

Anul 2014 a fost cel în care la Cotroceni a ajuns fostul primar la Sibiului Klaus Iohannis, care l-a învins, în turul al doilea de scrutin, pe Victor Ponta (Alianţa PSD–UNPR–PC), pe atunci premier în funcţie, care obţinuse la primul tur peste 40% din voturi, faţă de 30% obţinute de Iohannis.

Alegerile pentru Preşedintele României, din acel an, se remarcă mai ales prin ceea ce s-a întâmplat la turul al doilea de scrutin, când românii din străinătate au stat la cozi interminabile chiar şi de zece ore pentru a-şi exprima opţiunea de vot în favoarea lui Iohannis, care a obţinut în diaspora un scor record de aproape 90%.

Iohannis a câştigat atunci alegerile cu 54,43%, devansându-şi contracandidatul cu aproape zece procente. Tot atunci, deşi au stat ore întregi la rând, mulţi români din străinătate nu au putut vota pentru că secţiile s-au închis la ora 21.00.

În 2019, când a candidat pentru al doilea mandat, Klaus Iohannis s-a clasat pe primul loc încă din turul întâi al alegerilor prezidenţiale, în faţa fostului premier Viorica Dăncilă (PSD), însă prezenţa la vot atunci a fost relativ mai scăzută faţă de alegerile prezidenţiale precedente. Iohannis a ieşit preşedinte al României în turul al doilea de scrutin, obţinând 66% din voturile electoratului, faţă de 34% de procente ale Vioricăi Dăncilă, considerat la acel moment cel mai slab scor obţinut vreodată de partid la alegerile prezidenţiale. Primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 2019 a avut loc la mai puţin de o săptămână după ce Dăncilă a fost înlocuită cu liberalul Ludovic Orban în funcţia de premier al României.

PREZENŢE LA VOT

În ceea ce priveşte prezenţele la vot ale alegătorilor români în cele peste trei decenii de la Revoluţie, acestea au înregistrat o scădere constantă. Astfel, de la procente între 73% şi 86% prezenţă la vot în anii '90, '92 şi '96, s-a ajuns la procente de sub 65 la începutul anilor 2000, pentru ca la ultimele trei rânduri de alegeri, în 2009, 2014 şi 2019 aceste cifre să scadă sub 54%.

(Fluierul)