23:31
Comentarii Adauga Comentariu

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov arestări si perchezitii in rândul persoanelor care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu și a altor 13 legionari asasinați pe 30 noiembrie 1938 din ordinul lui Carol II



Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a operat arestări si perchezitii in rândul persoanelor care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu și a altor 13 legionari asasinați pe 30 noiembrie 1938 din ordinul lui Carol II

În cadrul aceluiași demers, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a efectuat 9 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Timiș, Maramureș, Sălaj și Neamț, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, constând în aceea că, în data de 30.11.2024, în localitatea Tâncăbești, județul Ilfov a fost organizată o comemorare a 86 de ani de la moartea liderului mișcării legionare, Corneliu Zelea – Codreanu și a altor 13 membri ai mișcării, la care au participat aproximativ 100 – 150 de persoane.

Cu această ocazie persoanele vizate de anchetă, alături și de alte persoane încă neidentificate, au folosit steaguri cu simboluri ce reprezintă Mișcarea Legionară, au purtat uniforme legionare și au adoptat simboluri specifice, cum este salutul specific Mișcării Legionare.

Ulterior, în spațiul public, prin intermediul aplicației Tik Tok, au fost distribuite mai multe videoclipuri cu aspecte de la comemorarea de la Tâncăbești.

Acțiunile pe linia combaterii violenței în mediul online și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violență sau la săvârșirea unor infracțiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul unităților de parchet și de poliție din întreaga țară fiind demarate mai multe anchete având acest obiect”, a transmis Ministerul Public.

Cine e vizat de percheziții?

Potrivit unor surse apropiate de anchetă, vizat de aceste perchziții este Suru Șerban – autointitulat șeful mișcării legionare. El ar fi cercetat „sub aspectul savarsirii infractiunii prevazute de art 4 alin 2 OUG 31/2002 – utilizarea in public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. În concret, cu ocazia desfasurarii activitatii comemorative la troita lui Corneliu Zelea Codreanu in data de 30.11.2024, el a purtat uniforma cu insemne legionare si a efectuat salutul legionar”, transmit sursele noastre.

Alte persoane vizate

„Dobrescu Ionela Lacrimioara a efectuat salut legionar, este sotia lui Dobrescu Florin, organizatorul activitatii de comemorare din data de 30.11.2024 la Troita lui Corneliu Zelea Codreanu din Tancabesti.

Dobrescu Florin, vicepresedinte la Fundatia Ion Gavrila Ogoranu, a efectuat salut legionar, este organizatorul activitatii de comemorare din data de 30.11.2024 la Troita lui Corneliu Zelea Codreanu din Tancabesti”, mai transmit sursele noastre.

„Iarca Marius Andrei a participat la activitatea comemorativa a lui Corneliu Zelea Codreanu din 30.11.2024, a purtat uniforma cu insemne legionare, a efectuat salut legionar si a avut steag cu insemne legionare”, arată sursele noastre.

Șerban Suru, autoproclamat șeful Mișcării Legionare din România, cercetat în calitate de suspect într-un dosarul penal având ca obiect cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Cu ocazia desfășurării activității comemorative la troița lui Corneliu Zelea Codreanu în data de 30.11.2024, a purtat uniformă cu însemne legionare și a efectuat salutul legionar.

Conform surselor citate, Florin Dobrescu de la Fundația Ogoranu a fost reținut de poliție.

Nu este deloc clar de ce Diana Șoșoacă, cea care a filmat în direct pe Facebook prezența ei acolo pentru a pune presa să vină la ceremonia de parastas nu apare în comunicările Parchetului.

sursa ActiveNews

Ce s-a întâmplat pe 30 Noiembrie 1938, mărturia unui jandarm

…în zorii zilei (n.n. 29/30 Nov. 1938) am pornit spre Râmnicul Sărat. Ajunși la închisoare, am fost băgați toți jandarmii într-o celulă, unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucții asupra modului cum avem să executăm pe legionari. Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-a aruncat un ștreang după gât pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel.

Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi unul câte unul afară, în curtea închisorii și fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acesta era Căpitanul, Corneliu Codreanu.

I-am dus apoi în mașini. Aici, legionarul era legat cu mâinile de bancă la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din față, în așa fel ca să nu se poată mișca nici într-o parte, nici în alta.

Așa au fost legați 10 legionari într-o mașină și 4 în alta. Eu am fost în prima mașină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredințat.

În mâini aveam ștreangurile.

Am pornit. În mașina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n-aveam voie să vorbim între noi și nici legionarii între ei.

Ajunși în dreptul pădurii Tâncăbești, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuției, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o și aprinzând-o de trei ori.

Era momentul execuției, dar nu știu de ce nu am executat nici unul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit mașina, s-a dat jos și s-a dus la mașina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executați. Căpitanul și-a întors puțin capul către mine și mi-a șoptit

"Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei!"

Dar în aceiași clipă, mai înainte ca el să fi terminat rugămintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara mașinii și pășind înăuntru cu revolverul in mână a rostit printre dinți: “Executarea!”

La aceasta, jandarmii au aruncat ștreangurile… A fost un muget și un horcăit, întrerupt din adâncul ființei lor, apoi o liniște de mormânt.

Cu perdelele trase, mașinile și-au continuat drumul până la Jilava… Când am ajuns, erau orele 7 dimineața. Aici ne așteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu și alții.

Groapa era făcută. Trași din mașină, legionarii au fost așezați cu fața in jos și împușcați în spate, pentru a se simula astfel împușcarea pe la spate în timpul evadării de sub escortă. Apoi au fost aruncați în groapa comună… ”

sursa: Wikipedia

Cine a pus la cale asasinatele? Notă din jurnalul Primului Ministru Armand Calinescu de pe 1 marie 1937, cu un an înainte de asasinarea legionarilor

„ Lungă întrevedere cu Gavrilă Marinescu la mine acasă. Tătărescu a avut intentia numirii lui în guvern. Nu a acceptat decât după ce Rex l-a convins și el. Gavrilă îi făcuse un raport de vineri.

Când s-a întors Rex în Bucuresti, duminică, l-a chemat de dimineață și i-a spus că s-a convins de primejdia Gărzii de Fier și de necesitatea represiunii.

Gavrilă i-a spus lui Tătărescu că primește numai cu condiția de a-i aproba planul de lucru. El nu merge la parlament, nu merge nici la consilii, decât pentru a i se da aprobarea.

Apoi să fie lăsat să lucreze liber. S-a primit propunerea. Are de gând să suprime pe Codreanu și vreo 30 gardiști principali. Și-a format echipe de 200 pușcăriași, cu care va da lovitura într-o noapte. E convins că dacă nu-i suprimă el pe ei, vor cădea el, și Rex apoi, victime. ”

Depoziția maiorului Iosif Dinulescu, cel ce comanda jandarmii din mașina în care se găsea Corneliu Zelea Codreanu, conturează precis responsabilitățile la nivel înalt pentru acest asasinat:

„ Într-o zi am fost chemat de către fostul Președinte de Consiliu, Călinescu. (N.red. primul ministru Armand Călinescu). În cabinetul lui de lucru se găsea și generalul Bengliu, comandantul Jandarmeriei.

Călinescu mi-a declarat atunci că, pentru motive politice, Codreanu și 13 adepți ai lui trebuiau să fie uciși; aceasta ar fi fost și dorința regelui.

În ziua de 29 noiembrie 1938, la orele 10 seara, Codreanu și camarazii lui au fost scoși din închisoarea de la Râmnicu-Sărat, unde erau închiși, și au fost puși într-un camion.

Legionarii au fost puși în așa fel ca să poată vedea numai înainte, fiind în același timp legați cu brațele la spate. Ei nu putea face nici cea mai mică mișcare; erau chiar constrânși să stea continuu cu capul în sus. Înapoia fiecăruia din ei stătea câte un jandarm. Eu m-am așezat lângă șofer.

Se călătorea pe șoseaua dintre Ploiești și București, când în zorii zilei de 30 noiembrie, după ce am dat semnalul fixat, cu lanterna, jandarmii au scos din buzunare o sfoară (frânghie), pe care au strâns-o în jurul gâtului legionarului ce stătea în fața fiecăruia dintre ei.

În felul acesta, Codreanu și cei 13 camarazi ai lui au fost sugrumați, în timp ce mașina își continua drumul în plină viteză.

Puțin timp după aceea, am ajuns la București, de unde ne-am îndreptat către fortul de la Jilava, în interiorul căruia era săpată, deja de trei zile, o groapă mare.

După ce camionul a intrat în fort, asupra cadavrelor strangulaților s-a tras — în urma ordinului primit de la prim-procurorul militar, col. Zeciu — câte un foc de revolver sau de pușcă; apoi, un medic militar constată moartea tuturor legionarilor transportați de noi. Cadavrele au fost aruncate în groapă.

Eu imediat am declarat celor 14 jandarmi că ceea ce făcuseră fusese dispus de către Curtea Marțială și că a fost o datorie patriotică importantă.

Certificatele de moarte se confecționaseră la Jilava de către colonelul de la Curtea militară Zeciu, locotenent-colonel Dumitru și de primul comisar regal, colonel Pascu.

S-a aruncat pământ în groapă; însă a doua zi cadavrele au fost dezgropate și purtate într-o altă groapă.

Asupra lor s-au vărsat multe sticle de acid sulfuric; apoi au fost acoperite cu pământ, iar deasupra s-a turnat o placă grea de ciment.

Jandarmii, deși involuntar, au trebuit să iscălească actele de deces, în care se spunea că cei 14 legionari au fost împușcați pentru că încercaseră să fugă de sub escortă. Fiecare jandarm a fost răsplătit cu 20 000 lei. Eu am primit 200 000 de lei.”

Comunicatul oficial ai autorităților

Asasinatul a fost confirmat oficial la Radio, la ora 13, în 30 noiembrie 1938, printr-un comunicat al Parchetului Militar:

„ În noaptea de 29–30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnați de la închisoarea R. Sărat la București–Jilava. În dreptul pădurii ce corespunde km 30 de pe șoseaua Ploiești–București, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împușcături de necunoscuți care au dispărut și în acel moment, transferații, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise și pe timp de noapte și ceață densă, au sărit din mașini, îndreptându-se cu vădită intenție de a dispare în pădure. Jandarmii, după somațiile legale, au făcut uz de armă.

Au fost împușcați: Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la zece ani muncă silnică și șase ani interdicție.

Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru, autorii asasinatului comis asupra lui I.Gh. Duca, condamnați la muncă silnică pe viață.

Caratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ștefan, Pele Ioan, State Gh. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu, autorii asasinatului comis asupra lui Mihail Stelescu, condamnați la muncă silnică pe viață.

Georgescu Ștefan, Trandafir Ioan, condamnați la câte zece ani muncă zilnică, pentru asasinat asupra lui Stelescu


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Adrian Sârbu: Democraţia a deraiat. Votantul român s-a înstrăinat de putere. Trebuie să resetăm democraţia

_ Ascensiunea lui Cătălin Cîrstoiu în preferințele bucureștenilor – Sondaj CURS

_ Germania, Franța, România, Polonia, Lituania… Fermierii din toată Europa iau atitudine împotriva politicilor „verzi” paralizante

_ Guvernatorul băncii centrale a Italiei spune că momentul reducerilor dobânzilor "se apropie cu paşi repezi"

_ Video | Mamă inconștientă, amendată de polițiști - La volan fără centură și cu bebelușul în brațe

_ Securitate întărită la meciul PSG - Barcelona după „amenințarea” IS: ministrul francez

_ Belgianul Vital Heynen, noul selecţioner al naţionalei Chinei

_ „Never Surrender” – Acesta este motto-ul celor 78 de oameni din 6 ianuarie care au devenit reclamanți în cel mai mare proces din istorie împotriva poliției din capitolul SUA

_ Un membru al unei bande de motocicliști care a pus o bombă sub duba tatălui rivalului pe fondul unei cearte este închis

_ OLIVER HOLT: Brock Purdy a fost atât de aproape să alunge ideea că este inferior lui Patrick Mahomes și Travis Kelce... nu a găsit eliberarea pe care o căuta în Las Vegas, dar nimeni nu ar trebui să-l mai numească irelevant.

_ Prima țară din lume care interzice mașinile pe benzină și motorină este din Africa. Nu neapărat din rațiuni ecologice

_ La doi ani de la invazia rusă în Ucraina, cancelarul german Olaf Scholz face apel la întărirea apărării Europei

_ Bombe departe! Cum s-a desfășurat operațiunea de distrugere a nervilor pentru a recupera focosul nazist neexplodat din grădina din spate a lucrătorilor de recrutare (și a lăsat orașul ținându-și respirația!)

_ Cercetătorii vizualizează direct produse de neutralizare reciprocă a hidroniului și hidroxidului

_ Austria blochează din nou România cu aderarea la spațiul Schengen: exercită dreptul de veto

_ Biden vorbește despre încetarea focului în Gaza până la „sfârșitul weekendului”, chiar dacă oficialii israelieni minimalizează

_ Pasagerul „agresiv” al Jet2, care a înjurat în mod repetat echipajul de cabină după ce zborul său din Turcia a aterizat cu 30 de minute întârziere la Manchester, recunoaște că a fost beat cu o aeronavă

_ Noul cadru îmbrățișează incertitudinea pentru a da sens istoriei

_ Aeroportul din Doncaster este programat să revină la 16 luni după ce a fost închis, deoarece consiliul lansează un plan de salvare, care ridică speranța unor zboruri directe către Cracovia, Tenerife și Palma

_ Aproape 1.500 de cereri de despăgubire Windrush încă urmează să fie soluționate de Ministerul de Interne la cinci ani de la lansarea schemei, pe fondul temerilor tot mai mari că multe victime mor înainte de a primi plăți.

_ Unde NATO are o „prezență avansată sporită”

_ Tesla promite maşini mai ieftine după ce cererea pentru vehicule electrice a scăzut

_ Stil fără vârstă SOS: „Nu m-aș fi uitat de două ori la această ținută într-un magazin”

_ Ministra Muncii, anunț pentru toți pensionarii - Documentele vor fi transmise în următoarele luni

_ Teroare la școala secundară din Sheffield: elevii „s-au ascuns sub mese” în timp ce un adolescent de 17 ani „au atacat un alt copil și membri ai personalului cu o sticlă spartă”

_ Acuzații explozive la adresa lui Alexandru Rafila: 'Și-a bătut joc de banii publici, trebuie demis imediat din fruntea Ministerului Sănătăţii'

_ Comercianții din oraș au fost concediați după ce au fost prinși făcând sex cu o femeie de curățenie la birou după orele de program

_ Gordon Ramsay și soția Tana se mută în sfârșit înapoi în conacul lor de 7,5 milioane de lire sterline din Londra, după doi ani de renovare și mai multe rânduri de planificare

_ Imaginile JWST arată că lumina de la una dintre cele mai vechi galaxii se datorează exploziilor continue din formațiunile stelare

_ Mama unui împușcător de școală din SUA, condamnată pentru omor din culpă

_ Atac cibernetic la mai multe spitale din Bucureşti şi din ţară - DNSC: Este un atac cibernetic de tip ransomware asupra unui furnizor de servicii

_ Natalia Intotero, întrebată dacă o susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei: De ce nu?

_ Anant Ambani și Radhika Merchant emit un cod vestimentar de 9 pagini invitaților pentru petrecerea de încălzire a nunții

_ Noi recorduri pentru Bitcoin și aur, deoarece dolarul suferă cea mai proastă săptămână din ultimele 3 luni

_ Man City 1-1 Real Madrid (total 4-4) - sferturile de finală ale Ligii Campionilor: scor live, știri ale echipei și actualizări, în timp ce egalizarea târzie a lui Kevin De Bruyne forțează EXTRA-TIME

_ Fiica legendei de cricket mort îi aduce un omagiu emoționant tatălui ei în ziua nunții

_ Zelenski i-a dezvăluit lui Macron detalii despre situația actuală de pe câmpul de luptă / Ce garanţii de securitate va oferi Franţa

_ Copilul lui Constance Marten „și-a petrecut o mare parte din viață într-o geantă Lidl pe viață”, după cum aristocratul și iubitul ei „au lăsat corpul bebelușului într-o șopronă ca gunoiul, când ea a murit în timp ce ei fugeau de autorități”

_ Atenție la filantropi!

_ Un medic nutriționist sparge toate barierele: 'Celor care își doresc să slăbească în mod sănătos și estetic le urez mai degrabă... poftă bună'

_ Asistenta medicală, 28 de ani, acuzată că a violat o pacientă într-un spital NHS se prezintă în instanță

_ Regulile de invenție nu reflectă realitățile procesului inventiv. Iată cum să o remediați

_ Singapore a cerut ambasadei Israelului să şteargă un mesaj anti-palestinian

_ Gigi Becali va fi uimit! Verdictul care va stârni un scandal uriaş. Afirmaţiile care vor stârni valuri uriaşe

_ Kolisi acceptă că va pierde căpitanul Springboks

_ „Este o nebunie”: Fetterman dezvăluie legile privind „Drepturile ocupanților” și politicile soft-on-crime

_ Zendaya și Tom Holland au organizat o afișare foarte animată în drum spre casă după ce i-au derutat pe fani cu apariția „suprareală” în programul britanic The One Show

_ America lui Joe Biden: străin ilegal din Venezuela �ncearcă să jefuiască banca din Ohio cu aplicația Translator (VIDEO)

_ Regele Carol „înșelat de un consilier principal pentru a-și numi un coleg în rolul Palatului” – în timp ce monarhul se recupera de la tratamentul cancerului, susține sursa

_ Cancerul pulmonar ameninţă şi nefumătorii. Vinovat este radonul, o substanţă radioactivă prezentă în sol

_ Mackenzie Crook, în vârstă de 52 de ani, este depășit de  fiul asemănător Jude, în vârstă de 21 de ani, în timp ce fac o apariție publică rară la premiera din Marea Britanie a lui Jeanne du Barry

_ Trash to teasure — Cercetătorii transformă deșeurile metalice în catalizator pentru hidrogen

_ Au apărut primele căpșuni românești: Prețul la care se vând le fac să devină 'fructe de lux'

_ Fang-tastic domnul Fox! Moment amuzant, vulpea urbană supranumită „Roxy” adulmecă piciorul unui bărbat, apoi îl mușcă înainte de a scăpa... după ce a numit animalul „prietenos”

_ Cercetătorii descoperă virusul „Trojan Horse” ascuns în parazitul uman

_ Fanii nelegiuiți au rămas sfâșiați de vocea Ariana Grande: „Actrițele reale de Broadway nu cântă așa”

_ Pe măsură ce Danny Jones  apare ca un favorit timpuriu la I'm A Celeb, cum McFly a avut atingerea Midas la reality TV

_ Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari

_ Lauren Sanchez împărtășește un mesaj criptic despre „greșeli” la câteva zile după un interviu ciudat despre planificarea nunții

_ Cumpărătorii din Kmart Australia se dezlănțuie cu noile „rochii de vis” de 25 USD - și este similar cu versiunile de 400 USD


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1269, afisate in 22 pagini.