![]() Comentarii Adauga Comentariu _ O disidentă asociată cu Aleksei Navalnîi a reuşit să fugă din Rusia pentru a nu fi arestată![]() O disidentă asociată cu Aleksei Navalnîi a reuşit să fugă din Rusia pentru a nu fi arestatăDisidenta Violetta Grudina, asociată a cunoscutului critic al Kremlinului Aleksei Navalnîi, a anunţat joi agenţia Reuters că a fugit din Rusia pentru a nu fi arestată, în timp ce doi asistenţi ai acestuia au afirmat că au primit scrisori de ameninţare la adresa lor şi a familiilor lor. Violetta Grudina nu a precizat când şi cum a reuşit să iasă din Rusia, nici unde se află în prezent. "Nu aveam de ales. Sunt pe o listă de urmăriţi în Rusia şi mă aştepta închisoarea", a scris ea într-un mesaj trimis prin aplicaţia Telegram. Grudina a fost împiedicată să candideze în septembrie anul trecut pentru consiliul din Murmansk, oraş-port din zona arctică a Rusiei, iar apoi a fost victima unei campanii de intimidare, inclusiv cu focuri de armă trase asupra sediului său. La un moment dat, susţine ea, a fost internată într-un spital pentru a fi tratată de COVID-19, deşi nu avea nevoie şi nu a fost de acord. Kremlinul a refuzat să comenteze acuzaţiile formulate de Grudina şi dezminte urmărirea politicienilor din opoziţie, susţinând că nimeni nu este judecat dacă nu a încălcat legea. Nici autorităţile locale nu au răspuns solicitărilor Reuters. Grudina s-a alăturat astfel unei lungi serii de opozanţi care au părăsit Rusia începând de anul trecut, în timpul unui val de represiuni care s-a intensificat după ce Navalnîi a fost închis la revenirea în ţară după un tratament medical în Germania, potrivit Agerpres.ro. Liderul opoziţiei fusese otrăvit cu o substanţă neurotoxică. Reţeaua politică a lui Navalnîi a fost ulterior destructurată şi interzisă sub acuzaţia de extremism, iar el şi mai mulţi colaboratori de-ai săi au fost incluşi pe o listă de "terorişti şi extremişti". Echipa lui Navalnîi a afirmat că asistenţii acestuia Ivan Jdanov şi Leonid Volkov, care s-au stabilit în străinătate, au primit scrisori anonime cu ameninţări: "Ştim unde locuiţi. Nu vrem să vă simţiţi în siguranţă, nici voi, nici familiile voastre; vrem să nu uitaţi asta când plecaţi la muncă". Volkov a afirmat pe Instagram că "scrisoarea din Patrie" i-a fost adusă acasă. "Am primit scrisorile amândoi deodată, când am fost incluşi pe 'lista de terorişti şi extremişti', iar asta nu pare o coincidenţă: ştim ce metode foloseşte Putin pentru a lupta cu cei pe care îi consideră 'terorişti', nu?" Dar nu se va schimba nimic în activitatea noastră", a arătat el.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 21:22
_ ANDROID...
ieri 21:22
_ UPDATE: APLICAȚIA DRUDGE IPHONE, IPAD...
ieri 21:22
_ Brees sugerează revenirea NFL...
ieri 21:20
_ Amber reia mărturia...
ieri 21:19
_ SET DE AUZ OZN PENTRU DEAL...
ieri 21:17
_ Tom Cotton arată planurile '24...
ieri 21:17
_ Pence se întoarce din morți GOP...
ieri 21:15
_ Vânzătorul furios!
ieri 21:15
_ Marched With Proud Boys pe 6 ianuarie...
ieri 21:11
_ „MOTIVAT DE URĂ”
ieri 21:11
_ CHINEZA ȚINTĂ TAIWANEZA
ieri 21:10
_ Negocieri între Ucraina și Rusia. Pe net
ieri 20:17
_ CRISPR acum posibil la gandaci
ieri 15:01
_ BREAKING - Premeirul francez a demisionat
ieri 14:38
_ Magneți cuantici în mișcare
ieri 13:57
_ Reînvierea restaurantelor după pandemie
ieri 13:32
_ Imagine: Galaxie eliptică gigant UGC 10143
ieri 13:22
_ Vă prezentăm noua vicontesă Newport
ieri 12:17
_ Ultima furtună de nisip a oprit Irakul
ieri 12:03
_ Euro trades at 4.9469 RON
ieri 12:02
_ Germania a început recensământul naţional
ieri 05:52
_ Blocuri foto Kmart de 16 USD uimiți sute
ieri 05:32
_ Economia Chinei suferă pagube majore
ieri 03:17
_ Sărbătorile zilei de 16 mai
|
Comentarii:
Adauga Comentariu