![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Alertă - România și SUA au fost condamnate de ONU pentru torturarea unui terorist închis la Guantanamo![]() Alertă - România și SUA au fost condamnate de ONU pentru torturarea unui terorist închis la GuantanamoGrupul de lucru al Naţiunilor Unite pentru cazurile de detenţie arbitrară a declarat că Abd al Rahim al-Nashiri a fost deţinut în mod arbitrar timp de peste 20 de ani şi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la bunăstarea sa fizică şi mintală. Abd al Rahim al-Nashiri ar putea fi condamnat la pedeapsa cu moartea, dacă va fi găsit vinovat pentru presupusul său rol în atacul din 2001. Statele Unite l-au acuzat pe Nashiri că a organizat atacul asupra USS Cole, comis de doi kamikaze aflaţi într-o mică ambarcaţiune în timp ce nava de război americană era ancorată în portul yemenit Aden. Şaptesprezece marinari au fost ucişi şi zeci de răniţi. Gruparea militantă islamistă al-Qaida a revendicat atentatul, care a avut loc cu 11 luni înainte de atacurile de la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite. Al-Nashiri este deţinut la Guantanamo din 2006. Grupul de lucru al ONU consideră că acesta a fost discriminat pe baza naţionalităţii sale şi a convingerilor sale religioase ca musulman şi susţine că a fost privat de garanţia unui proces echitabil. Sylvain Savolainen, avocat al lui Nashiri stabilit la Geneva, a declarat că rezultatul este important şi că va continua să lupte "pentru a pune capăt nedreptăţii pe care a suferit-o şi încă o suferă". Documentul ONU se concentrează asupra detenţiei de la Guantanamo, dar face referire şi la alte şapte ţări - Afganistan, Lituania, Maroc, Polonia, România, Thailanda, Emiratele Arabe Unite - care l-ar fi transferat sau reţinut pe Nashiri între 2002-2006. Uneori, el a fost deţinut în "situri negre" (închisori secrete) ale Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), potrivit unui raport al Congresului american. De asemenea, a fost supus unor tehnici de interogare pe care criticii le numesc tortură. Documentul ONU a precizat că acuzaţiile de tortură "rămân de necontestat". Afganistanul, Emiratele Arabe Unite şi Thailanda nu au răspuns organismului ONU. Răspunsul Lituaniei a fost întârziat şi a fost limitat. Polonia a declarat că a acordat deja "satisfacţie echitabilă" solicitantului, plătindu-i despăgubiri, după o hotărâre a justiţiei din 2014. România a contestat acuzaţiile şi a făcut referire la o decizie anterioară, iar Marocul a respins acuzaţiile, spunând că Nashiri nu a fost niciodată înregistrat în această ţară. Deciziile grupului ONU au greutate politică, dar nu sunt obligatorii, precizează Reuters. Închisoarea Guantanamo a fost înfiinţată în 2002 de preşedintele american de atunci, George W. Bush, pentru a găzdui suspecţi militanţi străini în urma atacurilor de la 11 septembrie 2001. Preşedintele Joe Biden a declarat că vrea să închidă închidă închisoarea, dar nu a prezentat un plan în acest sens Washingtonul nu a reacţionat la raportul organismului ONU. Departamentul american al Apărării, care administrează închisoarea de la baza navală americană din Golful Guantanamo din Cuba, nu a răspuns la o solicitare de comentarii, menţionează Reuters
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:54:58
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:55:28
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:55:55
ieri 21:00
_Marius Tucă Show - 27 Sep 2023 18:56:30
ieri 21:00
_Stiri Negre - 27 Sep 2023 20:30:37
ieri 18:49
_ Acumularea Ryder Cup: Ce au spus
ieri 17:49
_ Rusia îşi securizează graniţa sudică
ieri 16:28
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 14:40:50
ieri 16:28
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 14:58:35
ieri 15:50
_ Curbarea luminii într-un mod record
ieri 15:30
_ Etica acceptării donațiilor contaminate
ieri 14:23
_ Se apropie o criză: cine înoată gol?
ieri 14:21
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 12:46:24
ieri 14:21
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 14:09:57
ieri 11:50
_ Curs valutar, 27 septembrie
ieri 11:48
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 10:49:08
ieri 11:48
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 11:08:21
ieri 11:48
_Gold FM Romania - 27 Sep 2023 11:26:32
ieri 10:11
_ Google aniversează 25 de ani de activitate
ieri 10:10
_ Stock exchange opens amid mixed trends
|
Comentarii:
Adauga Comentariu