17:47
Comentarii Adauga Comentariu

_ Acuzații grave după ce Grindeanu a anunțat rezilierea unui contract de la Autostrada Transilvania: Constructorul s-a dezlănțuit

Acuzații grave după ce Grindeanu a anunțat rezilierea unui contract de la Autostrada Transilvania: Constructorul s-a dezlănțuit

Constructorul secţiunii Chiribiş – Biharia (28,55 km) a Autostrăzii Transilvania vine cu precizări oficiale privind rezilierea contractului de către CNAIR şi arată că decizia luată de CNAIR este total abuzivă, fiind emisă cu încălcarea flagrantă a prevederilor contractuale şi a legislaţiei aplicabile. Selina arată că beneficiarul a luat această decizie pentru a masca erorile din cadrul documentatiei de atribuire aferentă licitaţiei, precum şi a deciziilor luate, cu încălcarea regulilor privitoare la activitatea de achiziţii publice, de către reprezentanţii acestuia pe parcursul derulării contractului.

Citește și: Nu se mai joacă: Sorin Grindeanu anunță rezilierea unui contract pentru Autostrada Transilvania

CNAIR a reziliat contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului Biharia – Chiribiş de pe Autostrada Transilvania, după aproape doi ani de blocaj şi litigiu cu antreprenorul Selina.

"Decizia de reziliere a Contractului, luată de CNAIR SA, este total abuzivă, fiind emisă cu încălcarea flagrantă a prevederilor contractuale şi a legislaţiei aplicabile. Beneficiarul a luat această decizie pentru a masca erorile din cadrul Documentatiei de atribuire aferentă licitaţiei, precum şi a deciziilor luate, cu încălcarea regulilor privitoare la activitatea de achiziţii publice, de către reprezentanţii acestuia pe parcursul derulării Contractului, punând în sarcina Antreprenorului toate obligaţiile contractuale, inclusiv cele care îi reveneau Beneficiarului, denaturând prevederile contractuale, CNAIR SA a încălcat prevederile legale întocmind defectuos documentaţia de atribuire", se arată într-un punct de vedere referitor la inştiinţarea de reziliere a Contractului nr. 92/50965/11.08.2020: "Proiectare şi execuţie pentru finalizarea Autostrăzii Braşov – Tg. Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău - Borş, Lot 2 - Subsecţiunea 3C2: Chiribiş - Biharia, km 30+550 - km 59+100" transmisă de beneficiar în data de 12.05.2022.

Conform obligaţiilor contractuale, antreprenorul a efectuat expertize şi studii geotehnice, care au reliefat faptul că informaţiile de la licitaţie erau eronate, incomplete şi care au evidenţiat necesitatea adoptării unor soluţii tehnice adaptate conform realităţii din teren. Rezultatele studiilor au fost validate de Beneficiar.

"Următorul pas a fost acela de a informa Beneficiarul şi Inginerul cu privire la soluţiile tehnice pe care Antreprenorul le va implementa în cadrul Proiectului Tehnic, soluţii tehnice ce au fost implementate chiar pe Autostrada Transilvania”, arată constructorul.

Antreprenorul menţionează că a întocmit Proiectul Tehnic în conformitate cu prevederile legale şi contractuale şi l-a predat beneficiarului în data de 1 februarie 2021, îndeplinind punctele de referinţă 2 şi 3.

”Deşi, urmare a consilierii metodologice acordate de catre ANAP beneneficiarului, conform careia lucrările suplimentare substantiale rezultate din expertiza trebuiau scoase separate în cadrul unei alte proceduri de achizitie, beneficiarul şi inginerul, inexplicabil si nejustificabil, au decis în mod abuziv ca ar fi mai eficient de a pune în sarcina antreprenorului, suportarea costului aferent lucrărilor suplimentare, impunând pe toată perioada de derulare a Contractului obligaţia Antreprenorului de a “executa lucrările în valoarea de contract acceptată”. Ca urmare a solicitărilor beneficiarului de a implementa în cadrul Proiectul Tehnic soluţii noi impuse de către acesta, antreprenorul, deşi consideră că Proiectul Tehnic depus în data de 01.02.2021 respectă prevederile contractuale şi legale, a dat curs solicitărilor beneficiarului, întocmind alte două Proiecte transmise spre aprobare beneficiarului”, anunţă compania.

Reprezentantul beneficiarului a confirmat că “din punct de vedere tehnic, soluţiile propuse şi detaliate sunt corecte” şi că “beneficiarul are la dispoziţie informaţii suficiente în vederea luării unei decizii privind continuarea contractului”, spune antreprenorul.

„Cu toate acestea, Unitatea de Implementare din cadrul CNAIR SA a continuat să susţină că antreprenorul “trebuie să se încadreze în valoarea de contract acceptată“ şi a refuzat să supună aprobării CTE, toate Proiectele Tehnice înaintate de Antreprenor, CTE fiind comisia ce are competenţe în aprobarea din punct de vedere tehnico-economic a proiectelor. Antreprenorul nu a solicitat sume suplimentare, pentru lucrările care exced obiectului contractului, aşa cum fals afirmă CNAIR SA, ci doar găsirea soluţiilor legale de contractare a acestora, în vederea finalizării cu succes a contractului. Nesiguranta Beneficiarului si lipsa profesionalismului personalului din cadrul unitatii de implementare, cu privire la încadrarea lucrărilor suplimentare din punct de vedere legal, a determinat CNAIR SA să apeleze la Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), instituţia cu competenţe de reglementare şi control în domeniul achiziţiilor publice. Prin adresa din data 10.11.2021, ANAP a specificat în mod clar soluţiile contractuale şi legale ce pot fi implementate în vederea deblocării şi continuării Contractului, respectiv: cu privire la lucrările suplimentare nesubstanţiale acestea pot fi adiţionate la Contract în limita a 10% din preţul Contractului, iar cu privire la lucrările suplimentare substanţiale este necesară şi se poate organiza o nouă procedură de atribuire”, precizează reprezentanţii constructorului.

În cadrul aceleiaşi adrese, ANAP a specificat şi faptul că “modul de interpretare şi de aplicare a clauzelor contractuale excedează competenţelor ANAP.......un astfel de demers revenind părţilor contractante” care trebuie să respecte prevederile legale “inclusiv a legislaţiei şi a principiilor care guvernează achiziţiile publice”, spun ei.

”Consiliul de Administraţie al CNAIR SA şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la solicitarea conducerii CNAIR SA de a aproba rezilierea Contractului 3C2, specificând în mod clar că această solicitare exced competenţelor CA menţionând că este “în sarcina conducerii executive a CNAIR SA adoptarea măsurilor legale care se impun” . Faţă de cele expuse mai sus, CNAIR SA a ales să rezilieze contractul, interpretând în mod discreţionar prevederile contractuale şi legale, ignorând argumentele pertinente ale Antreprenorului, neţinând cont de opinia favorabilă continuării Proiectului emisă de Inginerului, nerespectând soluţiile contractuale şi legale specificate în mod clar de către ANAP, precum şi denaturând poziţia CA al CNAIR SA interpretând-o ca fiind o aprobare tacită de rezilere a contractului”, adaugă ei.

În situaţia în care acest contract ar fi beneficiat de o echipă de profesionişti în cadrul Unitatii de implementare, în mod cert la sfarsitul acestui an s-ar fi putut circula în siguranţă pe acest tronson de autostradă.

”Ca urmare a celor expuse mai sus, considerăm că vina exclusivă pentru situaţia în care se află contractul de lucrări aparţine echipei de implementare din cadrul CNAIR SA, care ar fi trebuit să gestioneze acest Proiect şi factorilor de decizie din cadrul CNAIR SA. Ne arătăm disponibilitatea de a pune la dispoziţia unei comisii formată din specialişti în domeniul achiziţiilor publice, toate informaţiile/documentele relevante în vederea stabilirii modalităţii de derulare a Contractului şi factorii care au condus la situaţia contractuală actuală. În acelaşi timp ar fi benefică o anchetă guvernamentală care să clarifice situaţia pe acest contract”, mai arată compania.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat joi, 12 mai 2022, că CNAIR a reziliat contractul pentru secţiunea Chiribiş – Biharia a autostrăzii Transilvania, iar măsura a fost necesară din cauza blocajului generat de constructor care nu a reuşit nici până în prezent să predea un proiect tehnic conform. Contractul a fost semnat în anul 2020 iar construcţia ar fi trebuit să fie finalizat până la sfârşitul acestui an. CNAIR va relansa acest contract în cel mai scurt timp, a spus Grindeanu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Românii nu-l mai vor pe Iohannis. AUR a strâns peste 2 milioane de semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis. Simion: Românii nu îl mai vor pe Klaus Iohannis. Această campanie s-a bucurat de o largă susţinere pe străzile localităţilor din ţară

_ Soțul lui Kourtney Kardashian, Travis Barker, a fost transportat de urgență la spital după ce a suferit de o problemă medicală misterioasă

_ Fostul număr unu mondial pentru juniori Jason Kubler a intrat în turul doi la Wimbledon într-un meci „cel mai bun din toate timpurile”

_ EDEN CONFIDENTIAL: Posh Spice îl critică pe Chris Evans din cauza umilinței de cântărire în hit-ul TV din anii '90 TFI vineri

_ Joe și Jill Biden se alătură regelui spaniol Felipe și reginei Letizia la o cină generoasă la palatul regal

_ Zelenski a cerut la ONU o comisie de anchetă pentru atacul de la Kremenciuk şi un minut de reculegere pentru "toţi ucrainenii ucişi" (Video)

_ Spectacol de clovni: fără clasă Jill Biden str�nge cu putere m�na regelui Felipe și Joe nu �și poate ține labele de pe Regina Letizia la salutul de la Palatul Regal (VIDEO)

_ Lockheed Martin a câştigat un contract de 2,3 miliarde de dolari pentru a construi cel puţin 120 de elicoptere Black Hawk

_ Ghislaine Maxwell condamnată la 20 de ani de închisoare în dosarul Epstein de trafic sexual

_ Expertul juridic spune că Ghislaine Maxwell este puțin probabil să dezvăluie vreodată secretele lui Epstein

_ Mia Fevola fără machiaj vizitează un salon de unghii din Melbourne cu sandale Gucci de 1.000 de dolari

_ Holera a făcut prima victimă în Irak

_ Klaus Iohannis anunță că va cere NATO, la summit, suplimentarea numărului de trupe din România și declararea Rusiei ca pericol

_ Doi acuzați după moartea a 51 de migranți în interiorul unui autotractor în Texas

_ Monumentele bisericești legate de comerț sunt o sursă de mare răni, spune raportul

_ Kali Reis urmează să joace alături de Jodie Foster în noul sezon din True Detective

_ Mia Fevola se demachiează când vizitează salonul de unghii purtând un trening violet

_ Trump a încercat să apuce volanul pentru a se alătura susținătorilor de la Capitoliu pe 6 ianuarie, martor

_ Modelul Gabrielle Epstein își etalează atuurile ample într-un bikini verde slăbit

_ Amenzile date de instituțiile de FORȚĂ își PIERD efectul scontat! Suma de 20.000 de lei, TRANSFORMATĂ în 1.500 de lei!

_ Erik ten Hag abia a început la Manchester United, dar norii întunecați se adună deja

_ Dosar penal pe numele şoferiţei care s-a răsturnat cu maşina în care se aflau cetăţeni străini

_ Video - Klaus Iohannis anunță că dotarea Armatei României se va face intensiv în viitorii zece ani

_ Vești proaste pentru românii care au credite: indicele ROBOR crește din nou

_ Man United: Erik ten Hag va rezista ofertelor pentru Scott McTominay, în ciuda sosirii lui Frenkie de Jong

_ Brody Jenner recunoaște că a fost „atât de încântat” The Hills: New Beginnings a fost anulat

_ Cele mai populare nume de bebeluși din Australia 2022: cea mai rapidă creștere și scădere pentru băieți și fete

_ Lauren Conrad dezvăluie că a avut o sarcină extrauterină în urmă cu șase ani

_ Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

_ Starul olimpic de înot James Magnussen se bucură că a ratat aurul la Jocurile Olimpice de la Londra 2012

_ Pasagerul British Airways care a lăsat Apple AirPod-urile în avion îl urmărește pe muncitorul care le-a luat

_ Florin Cîţu va fi schimbat de la şefia Senatului - surse

_ Însărcinată, Ashley Greene își arată cucuiul în echipamentul de antrenament potrivit pentru formă

_ Igor Dodon, despre PSRM: Încă are de scris pagini politice importante

_ Maya Rudolph a oficiat nunta verișoarei ei Sabrina la clubul country din Florida: 'Bienvenido a Miami!'

_ Celebrity Juice se încheie după 14 ani de emisie, în timp ce Leigh Francis confirmă două programe speciale de adio

_ Ce face Botox-ul cu adevărat pe față când John Lewis lansează bătăi

_ Incident grav în Parcul Cișmigiu! Un copac de peste 10 metri înălțime s-a prăbușit peste un loc de joacă: 'Toți fugeau și țipau' / VIDEO

_ Leanne Ward: Dieteticiană povestește cum a slăbit 9 kilograme în șase luni după ce a născut

_ HOROSCOP 29 iunie: Lună Nouă în Rac. Începuturi care dau emoţii şi ne fac să ne simţim vulnerabili

_ Gal Gadot face un pas în campania publicitară Tiffany & Co în care poartă un colier de 93 de carate

_ Producătorii de alcool se revoltă împotriva Guvernului: 'Majorarea accizei la băuturi ar încuraja consumul ilicit de alcool'

_ Australianul Jason Kubler a intrat în turul al doilea de la Wimbledon după ce L-A ÎNCHIS speranța locală pe Dan Evans

_ Jill Duggar găzduiește baby shower înainte de nașterea celui de-al treilea copil - dar NU își invită surorile sau mama ei

_ Claire Danes și soțul Hugh Dancy poartă costumele lui și ale ei la evenimentul Max Mara din Lisabona, Portugalia

_ Airbnb interzice petrecerile în spaţiile oferite pentru cazare la nivel global, în urma unei restricţii temporare de acum doi ani

_ Cel mai bun partener din copilărie al lui Andrew Symonds îi aduce un omagiu „omului simplu căruia nu i-a păsat deloc”

_ Mirele MAFS este LĂSAT de iubita de două luni „după ce s-a îmbătat într-o excursie de golf sălbatic”

_ Sfinţii Petru şi Pavel, patronii spirituali ai penitenciarelor, sărbătoriţi miercuri

_ Lipsa de salată verde din Australia: Karl Stefanovic dezvăluie un ordin șocant al KFC

_ Australianca Lili Currie care locuiește în America spune că mâncarea din SUA conține atât de mult zahăr încât i-a modificat gusturile

_ Miniștrii urmează să dezvăluie noi restricții la jocurile de noroc online în încercarea de a stopa criza dependenței

_ Procurorul general din California furnizează informații despre numele și adresele deținătorilor legali de arme ai statului

_ Vânătoarea disperată a supraviețuitorilor atacului de mall din Ucraina, în mijlocul dărâmurilor, în timp ce 18 se teme că au murit

_ După cum a spus fostul prim-ministru, scandalul de sânge contaminat a fost „ghinion”, JASON EVANS răspunde

_ Travis Barker internat în Los Angeles cu soția Kourtney Kardashian alături

_ Tânără de 21 de ani rănită grav în urma unui accident rutier la Cornu Luncii

_ Consiliul Concurenţei analizează achiziţionarea unui portofoliu de credite neperformante de către APS Zeta

_ Crearea lui Ryan Peniston: cea mai recentă vedetă wildcard de la Wimbledon din Marea Britanie

_ Profesorul de știință Colin Blakemore a murit la vârsta de 78 de ani


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1457, afisate in 25 pagini.