11:55
Comentarii Adauga Comentariu

_ Plângere la DNA pe numele ministrului Dezvoltării: i se impută un prejudiciu de 500.000 de lei

Plângere la DNA pe numele ministrului Dezvoltării: i se impută un prejudiciu de 500.000 de lei

Senatorul Irineu Darău a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie pentru un prejudiciu de minimum 500.000 lei adus Râşnovului de către naşul Adrian-Ioan Veştea şi finul Liviu Cătălin Butnariu, care - în mod ilegal şi cu ocolirea Consiliului Local - au favorizat vreme de 11 ani o societate care transporta turişti fără să achite niciun leu oraşului pentru folosinţa drumului public, se precizează într-un comunicat oficial. În urma depunerii denunţului, cazul a ajuns la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

”Denunţul depus împotriva binomului naş-fin care a folosit domeniul oraşului şi bugetul Râşnovului în interes propriu vizează „săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată, fiind îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni: dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art 13^2 din Legea 78/2000, raportat la art. 297 alin 1 Cod Penal”, arată senatorul.

”Îi invit pe domnul ministru Veştea şi pe actualul primar să explice cetăţenilor cum a existat şi cum a continuat acel protocol nelegal şi păgubos pentru comunitate. Sub titulatura de "transport sezonier de agrement", consider că Veştea şi Butnariu au încălcat legislaţia şi au comis abuzuri în serviciu contra intereselor publice în formă continuată. Aceştia nu au aprobat ruta/traseul, programul sezonier/zilnic/orar şi nu au concesionat serviciul conform legislaţiei, creând un prejudiciu de cel puţin 500.000 lei UAT Râşnov”, declară Irineu Darău.

Acesta consideră că trebuie verificată suspiciunea că fostul primar Veştea şi actualul primar Butnariu au obţinut foloase necuvenite în urma folosirii ilegale a domeniului public ca urmare a încheierii protocolului nelegal între UAT Râşnov şi firma SC Transilvania Train SRL.

”De asemenea, prin plângerea penală, Irineu Darău solicită verificarea eventualelor foloase materiale directe sau indirecte obţinute din reclamele afişate pe trenuleţele respective care promovau Restaurant Promenada, în ciuda prevederilor exprese prin care transportatorului îi era interzisă reclama şi publicitatea.

Potrivit senatorului, ”Promenada Sisi SRL, firma aferentă Restaurantului Promenada, are în structura acţionariatului următoarele persoane: Ungureanu Constantin, Liviu Călin Butnariu (actualul primar al Râşnovului) şi Fugaroiu Nicolae (socrul fostului primar Adrian-Ioan Veştea).“

”La data de 16.09.2010, Primăria Râşnov, condusă atunci de Adrian-Ioan Veştea, a încheiat un protocol de colaborare cu SC Transilvania Train SRL, având ca obiect: “colaborarea în vederea desfăşurării de transport de agrement pe raza oraşului Râşnov, prin folosirea unui vehicul rutier pentru transport turistic şi de agrement”, protocol prin care s-a dat acces gratuit pentru o perioadă de un an, pe un drum care aparţine domeniului public al UAT Râşnov, drum închis pentru alte vehicule. Mai exact, SC Transilvania Train SRL a avut drept de folosinţă exclusivă asupra drumului în cauză. La data de 16.09.2010, Primăria Râşnov a emis un aviz de funcţionare privind mijlocul de transport destinat activităţii specificate în cadrul protocolului de colaborare anterior menţionat. Ulterior, prin nu mai puţin de 7 acte adiţionale netrecute prin Consiliul Local, protocolul de colaborare a fost prelungit de Primăria Râşnov, inclusiv în mandatul de primar al lui Liviu Călin Butnariu, până la data de 31.12.2021”, spune reprezentantul USR.

Irineu Darău mai afirmă că ”nici protocolul de colaborare, nici anexele ulterioare nu au făcut obiectul unei decizii de hotărâre de consiliu local, fiind semnate exclusiv prin voinţa celor doi primari şi a aparatului administrativ al UAT Râşnov, încălcând astfel prevederile legale în vigoare în momentul comiterii faptelor”.

*Protocolul şi anexele se regăsesc într-un răspuns târziu al Primăriei Râşnov către cabinetul senatorial. Protocolul menţionat nu are niciun temei legal. Veştea şi Butnariu au ignorat faptul că dreptul de proprietate publică este exercitat conform legii de către Consiliul Local. Încălcând legea, protocolul nu a fost trecut prin Consiliul Local şi nu a adus niciun folos financiar comunităţii râşnovene, în vreme ce operatorul privat a obţinut monopol şi profituri cumulate de peste 8 milioane RON”, arată parlamentarul.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Starbucks indică un consum mai slab pe măsură ce profitul scade

Țoapa pură: "Și eu am fost olimpică la română, dar nu m-am lăudat cu asta" - a declarat Gabriela Firea...

_ Melissa McCarthy reacționează la scuzele groaznice ale lui Barbra Streisand pentru ACEL comentariu Ozempic în timp ce ajunge pe covorul roșu în rochii plutitoare la premiera Unfrosted din LA

_ Rabobank: Evaluarea îngrozitoare a lui Biden cu privire la modul său de gestionare a economiei este remarcabilă

_ A pus ochiul pe fotoliul de președinte. Un fost aliat candidează împotriva Maiei Sandu / Cine s-a mai anunţat pentru cursa electorală din toamnă

_ Riști să iei amendă chiar dacă ai plătit parcarea în București! Un sistem folosit de milioane de bucureșteni, dinamitat într-o zi de o mână de funcționari

_ RUPTĂ: Soția unui terorist cunoscut este fotografiată protest�nd la campusul Universității Columbia

_ Cel mai mare obiectiv industrial din România a primit acord de Mediu. Investiția se ridică la 1,4 miliarde de euro

_ Se anunță surprize mari! AUR acuză diverși 'infiltrați' în partid: 'S-au detonat în ultimele zile'

_ Un gigant din Turcia, care construiește un proiect vital în România, intră în joc pentru a construi 'orașul viitorului'

_ Anunț de ultimă oră de la MAE! Nouă cetățeni români și membri de familie au fost evacuați din Fâșia Gaza

_ În Uniunea Europeană se pregătește 'Operațiunea deconectarea': va produce schimbări majore în Europa

_ Dovezi solide: geologia Angola dezvăluie diviziunea preistorică între America de Sud și Africa

_ Mări agitate sau navigare lină? Industria croazierelor este în plină expansiune, în ciuda preocupărilor de mediu

_ În Gaza există mai mult moloz decât în Ucraina, contaminat cu muniţii neexplodate şi azbest (ONU)

_ Festivalul Retro Nostalgia Music animă Predealul între 1 și 5 Mai lângă pârtia Clăbucet

_ Constructor, 60 de ani, s-a sinucis după ce și-a tăiat mâna și a lăsat-o în vasul de spălat din chiuveta din bucătărie, se aude anchete.

_ UN peacekeepers end operations in DR Congo's South Kivu region

_ Ce pensie va avea Klaus Iohannis: Suma este una astronomică pentru majoritatea pensionarilor din țara noastră

_ Oamenii de știință găsesc cinci noi orificii hidrotermale în Oceanul Pacific

_ Muzica rap este folosită ca probă pentru a condamna copiii pentru infracțiuni grave: Raport

_ Faceți cunoștință cu criminalul de o viață care a ucis patru polițiști în Carolina de Nord

_ FOTO | Ucraina demolează orice urmă de prietenie cu Rusia: Primăria din Kiev a luat o decizie radicală

_ VIDEO | Planul prin care Bucureștiul putea ajunge o metropolă de top în Europa: Vecinii noștri au reușit să îl pună în aplicare

_ Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se întâmplă cu zodia ta

_ Rareș Bogdan dezvăluie cifrele care ar putea reseta lupta politică din 2024

_ Doliu în lumea cinematografiei și a literaturii: A murit un om cu o poveste de viață incredibilă

_ Dan Barna dezvăluie o discuţie tete a tete cu Preşedintele Klaus Iohannis: „Mi-a explicat într-o discuţie de 45 de minute cât de important este să păstrăm pensiile speciale”

_ Legătura între nutriţie şi fertilitate (specalist în gastroenterologie) - Dietele recomandate

_ Cele mai calde temperaturi din Bangladesh din aprilie

_ Halfpenny, fundașul lateral al Lions, va face mult așteptatul debut în Super Rugby

_ Asistentul medical, care a agresat 2 minore internate la psihiatrie, a fost arestat preventiv

_ Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

_ Noi modificări la Codul Muncii: Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte / Legea merge spre promulgare la Iohannis

_ Dezvoltare mare: Tehnologia fractale descoperă sistemul nervos central al st�ngii � finanțare ONG

_ Ahead Of The Fed - Va străluci „Inner Dovishness” a lui Powell?

_ Omul ce a condus succesul Red Bull în F1 pleacă de la echipă. Adrian Newey va părăsi Red Bull la începutul lui 2025

_ Cine traversează Canalul Mânecii?

_ New protests underway in Tbilisi as "Russian law" advances in Georgian parliament

_ US Federal Reserve keeps interest rate unchanged at 5.25%-5.50% as inflation sticks

_ Creșterea mareelor, scăderea stocurilor: Studiul explorează costul schimbărilor climatice

_ O „glitch cosmic” în gravitație: noul model poate explica un comportament ciudat la scară cosmică

_ Este sfârșitul rezervelor valutare așa cum le știm noi... Nu vă simțiți bine despre asta

_ Blinken: SUA este „hotărâtă să obţină o încetare a focului care să aducă ostaticii acasă”

_ Volkswagen înregistrează o scădere de 20% a profitului în primul trimestru din cauza vânzărilor mai slabe la mărcile premium

_ Mixul de finanțare al Trezoreriei SUA va fi esențial pentru următoarele mișcări ale Fed

_ US Congress' move to defund UNRWA responsible for 87% budget shortfall, hindering Palestinian aid

_ VIDEO Proteste cu violențe și distrugeri de Ziua Muncii, în Franța: Forțele de ordine intervin cu gaze lacrimogene

_ Parola 12345 a fost interzisă. Măsura are ca scop protejarea consumatorilor de hackeri

_ Marcel Ciolacu anunță noul obiectiv major al Guvernului: România a depășit Ungaria

_ VIDEO – Oameni striviți de o autostradă, în China: cel puțin 19 morți / 500 de salvatori intervin la fața locului

_ Primele vești din partea medicilor care l-au operat pe Florin Piersic, după ce marele actor a ajuns de urgență la spital

_ BREAKING - Migranții au înjunghiat polițiștii de frontieră din România: s-au tras 13 focuri de armă pentru a-i opri

_ uriştii vor avea acces liber şi neîngrădit în păduri. Accesul liber în păduri, amendament USR, adoptat în Codul Silvic la Senat

_ Bătălia nucleară trece la alt nivel: Statele Unite lovesc Rusia într-o industrie de importanță strategică

_ SUA să reclasifice marijuana drept drog cu risc scăzut într-o schimbare istorică

_ VIDEO| Anunț șoc, în miez de noapte: Candidatul AUR la o primărie importantă se retrage și lansează acuzații grave

_ Atacantul Hakim Abdallah (Dinamo), suspendat şase meciuri de Comisia de Disciplină a FRF

_ 1 mai - ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are data şi de ce este zi liberă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2672, afisate in 45 pagini.