23:59

Soroşistul Mircea Kivu, sfătuitorul lui Plicuşor Ban şi al USR, a fost un Nenorocit de Turnător la Securitate. Speriat că dosarul va ieşi la lumină Kivu recunoaște colaborarea cu Securitatea: "Îmi e rușine". Îi e ruşine pe dracu.

Nota Redacției

Kivu este deja de zeci de ani, unul din stâlpii Rețelei Soros din România alături de Pippidi, Macovei, Pralong şi alți câțiva

El a fost director ani buni la FDSC.ro (mai este?) una din principalele puşculițe ale lui SOROS în România

Acești Turnători nenorociți care şi-au turnat apropiații la Securitate fără nici cea mai mică urmă de principii morale sunt Exact Aceiaşi care după 1989, au venit să ne dea lecții de morală şi de democrație.

Dacă Soroşistului i-ar fi părut rău atunci nu ar fi Turnat. Iar dacă tot a turnat, nu ar fi recunoscut doar după 28 de ani ci ar fi făcut-o imediat după evenimentele din 1989.

Şi încă ceva: e preferabil să torni la Securitate şi să fii un nenorocit de turnător decât să fii restul vieții tale un finanțat al lui SOROS şi prin urmare un mercenar al politicilor sale internaționaliste progresiste neomarxiste în România

Dar când la viața ta, ești "capabil" să fii şi una şi alta, cum e cazul acestui Kivu, acest lucru spune totul despre lipsa ta de caracter

Kivu este unul dintre principalii sfătuitori ai lui Nicuşor Dan, un alt finanțat al lui Soros şi şeful USR

Sociolog Mircea Kivu, un veșnic abonat la banii lui Soros, a reușit ieri să ia pe mulți fani ai săi prin surprindere, după ce a mărturisit pe pagina sa de Facebook că a fost colaborator al Securității la mijlocul anilor ’80, angajament pe care spune că l-a făcut din lașitate și de care îi este rușine. Declarațiile sale au fost postate după ce Sabin Orcan, directorul ziarului "România liberă", a scris pe aceeași rețea de socializare că a întrerupt colaborarea cu el din acest motiv.



N.Red. Aşa cum puteți citi mai sus, Soroşistul KIVU, un turnător nenorocit, "a mărturisit că e un turnător nenorocit" doar pentru că lumea aflase că e turnător şi mai ales pentru că CNSAS-ul urma să facă public dosarul lui de turnător.

N.Red. Mărturisirea Lacrimogenă a Soroşistului KIVU (pe care v-o prezentăm mai jos) e de o ipocrizie inimaginabilă. Individul nu numai că face pe prostul dar se prezintă de parcă el a fost victima. "Mărturisirea" e mai Grețoasă chiar decât turnătoriile sale. Ea a fost făcută doar pentru că CNSAS-ul urma să-i publice dosarul de Turnător Nenorocit.

Mircea Kivu: „Colaborarea mea cu Securitatea”

„Colaborarea mea cu Securitatea

Se întâmpla la mijlocul anilor ’80, la puţin timp după ce devenisem sociolog la Laboratorul de Sociologie Urbană al Institutului de Proiectare Construcţii Tipizate (IPCT) – actualul CURS. Am fost contactat de securistul institutului, care m-a chemat la o “discuţie”, cu două persoane pe care nu le cunoşteam, dar care s-au recomandat drept ofiţeri de Securitate”, își începe Mircea Kivu lunga mărturisire, pe care o redăm integral, mai jos.

„Mi-au ţinut un discurs despre pericolele interne şi externe care ne ameninţă ţara, despre datoria cetăţenească pe care o avea fiecare dintre noi de a aduce la cunoştinţa “organelor statului” acele acţiuni ale unor persoane care ar putea constitui un pericol.

M-au întrebat dacă aş fi de acord ca, în măsura în care aş afla despre asemenea acţiuni, să le aduc la cunoştinţă. Am răspuns afirmativ.

Mi-au cerut să semnez un angajament scris că voi face aşa. Mi-au cerut să îmi aleg un nume cu care să semnez informările, dacă vor fi. Am scris angajamentul, după dictare, alegând numele de cod “Mihai”.

Ştiam vag ce înseamnă semnarea unui asemenea act (astăzi ştiu mult mai multe). Nu găsesc alt resort pentru a-l fi semnat decât laşitatea. Desigur, erau nişte ameninţări voalate, că mi-aş putea pierde postul pe care tocmai îl căpătasem, dar nimic concret. Nu am avut puterea de a spune “nu”. Mi-am spus că voi reuşi să-i “fentez”, să nu le spun nimic important, nimic ce ei nu ar fi ştiut deja.

În săptămânile următoare, m-au contactat şi mi-au cerut să le spun ce ştiu despre un fost coleg de facultate, care plecase din ţară cu câţiva ani înainte. Îi interesau mai ales eventualele sale legături cu alţi adepţi ai preceptelor filosofului Krishnamurti. Adevărul e că nu ştiam mare lucru, le-am spus ce ştiam din scrisorile pe care le schimbasem prin poştă – scrisori al căror conţinut bănuiam că oricum îl cunoşteau. Mi-au cerut să pun pe hârtie tot ce le spusesem, ceea ce am făcut.

După câtva timp, m-au contactat din nou (asta însemna că-mi dădeau un telefon la birou şi ne întâlneam în câte o cafenea din apropiere) şi m-au întrebat ce ştiam despre sociologul N.G., pe care îl cunoşteam din vremea studenţiei mele şi cu a cărei soţie (din vremea respectivă) eram coleg de birou. Au insistat asupra legăturilor lui cu şefi ai comunităţii rome.

Le-am spus că ştiu că este preocupat, ca sociolog, de studiul acestui grup etnic, fiind şi el rom, că întreprinde şi publică studii valoroase pe această temă, motiv pentru care are întâlniri cu membri ai acestei comunităţi, dar că nu cunosc mai multe detalii. Din nou, mi-au cerut să scriu toate acestea.

Mi-au mai cerut apoi o informare despre colega mea, soţia lui N.G. – dacă ştiu că frecventează Centrul Cultural American (de pe lângă Ambasada SUA). Le-am spus (şi am scris) că ştiam că frecventează bibioteca Centrului, de unde ia cărţi de specialitate (sociologie) pe care uneori ni le imprumută şi nouă, colegilor.

I-am spus şi ei, între patru ochi, că Securitatea se interesează de ea şi de soţul ei, şi mi-a spus că bănuia (de fapt, era greu de crezut că ar fi posibil ca Securitatea să nu aibă cunoştinţă despre frecventarea Institutului American).

Nu m-au mai căutat câţiva ani. Între timp, în 1986, un fost coleg de liceu şi bun prieten, care între timp emigrase în Israel, mi-a propus să-i fac o vizită. Convins că nu sunt şanse de succes, am făcut o cerere de paşaport.

Spre surpriza mea, mi-a fost aprobată, astfel că la sfârşitul anului am petrecut o lună în Israel. La întoarcere, m-au contactat din nou, mi-au spus că abia atunci aflaseră că fusesem în străinătate. Mi-au cerut să le dau o notă scrisă despre persoanele cu care m-am întâlnit acolo (mă văzusem cu mai mulţi foşti colegi de liceu sau de facultate).

Am scris lista celor cu care mă văzusem, şi câteva detalii de genul “este căsătorit, lucrează în domeniul...” – lucruri mai exacte chiar nu ştiam.

Cam asta a fost tot. După aceea, nu m-au mai căutat. Nu am primit niciodată bani sau alte foloase în schimbul notelor informative.

După un an, am cerut să fac o vizită în Franţa, la rudele care se stabiliseră acolo, dar cererea mi-a fost refuzată. De ce nu am spus toate acestea mai devreme? Grea întrebare.

Cred că aş fi vrut să uit acest episod, de care îmi e ruşine. Dacă asta contează, nu am afirmat niciodată că nu am fost colaborator al Securităţii. În ce măsură am făcut poliţie politică? Eu îndrăznesc să cred că nimeni nu a avut de suferit de pe urma notelor informative scrise de mine. Dar nu pot fi sigur că aşa este.

P.S. Ştiam că CNSAS desfăşoară o investigaţie în privinţa mea, dar nu ştiu nimic despre o eventuală decizie care ar fi rezultat din această investigaţie. Un asemenea document nu mi-a fost adus la cunoştinţă.”

Cum încearcă Soroşiştii să-l scoată bazma curată şi să laude un Turnător Nenorocit. Azi mâineo să-l facă erou pe Nenorocit.

David: "E de apreciat că și-a asumat responsabilitatea"

Kivu susține că nu a oferit informații valoroase Securității comuniste și că nu a primit niciodată bani de la aceștia. Singurele dăți în care a fost contactat de securitate au fost pentru o oferi informații despre un fost coleg de facultate și despre sociologul Nicolae Gheorghe. După aceea nu a mai fost căutat de serviciile secrete.

"E greu să judeci un astfel de autodenunț în condițiile în care vorbim de valori ghidate de reguli trecute. Am apreciat modul în care și-a asumat jena pentru ceea ce a făcut. Probabil că va fi impactat pe termen mediu și lung în spațiul public, dar profesional vorbind, nu cred va fi afectat de această mărturisire. Sunt multe cauze pentru care cei care au colaborat cu securitatea ajung să mărturisească. Unii ajung pur și simplu să fie prea apăsați și când ajung la o vârstă la care devin înțelepți preferă să spună aceste lucruri, cu toate riscurile care decurg dintr-un astfel de gest. În cazul lui Mircea Kivu e de apreciat că și-a asumat responsabilitatea, sunt persoane care neagă până în pânzele albe realitatea din fața lor", a explicat, pentru "Adevărul", consideră Daniel David, psiholog la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca.

"Dacă nu ar fi existat constrângeri nu ar fi recunoscut.  Nu este nici primul, nici ultimul care a făcut asta. Vezi cazul lui Paleologu Senior sau al Monei Muscă. Totuși, are un avantaj prin faptul că a admis ce a făcut, iar asta pentru că, acum, CNSAS-ul nu mai poate să înainteze investigația", a declarat Ștefan Vlaston, președintele asociației EDU CER.



Nota Redacției

Kivu este deja de zeci de ani, unul din stâlpii Rețelei Soros din România alături de Pippidi, Macovei, Pralong şi alți câțiva

El a fost director ani buni la FDSC.ro (mai este?) una din principalele puşculițe ale lui SOROS în România

Acești Turnători nenorociți care şi-au turnat apropiații la Securitate fără nici cea mai mică urmă de principii morale sunt Exact Aceiaşi care după 1989, au venit să ne dea lecții de morală şi de democrație.

Dacă Soroşistului i-ar fi părut rău atunci nu ar fi Turnat. Iar dacă tot a turnat, nu ar fi recunoscut doar după 28 de ani ci ar fi făcut-o imediat după evenimentele din 1989.

Şi încă ceva: e preferabil să torni la Securitate şi să fii un nenorocit de turnător decât să fii restul vieții tale un finanțat al lui SOROS şi prin urmare un mercenar al politicilor sale internaționaliste progresiste neomarxiste în România

Dar când la viața ta, ești "capabil" să fii şi una şi alta, cum e cazul acestui Kivu, acest lucru spune totul despre lipsa ta de caracter

Kivu este unul dintre principalii sfătuitori ai lui Nicuşor Dan, un alt finanțat al lui Soros şi şeful USR


(Fluierul)



Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Cititi si cele mai cautate articole de pe Fluierul:

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

HOROSCOP 22 octombrie 2021. Patru zodii, în pragul unei schimbări de proporții. Se așteptau însă la ea de mult

COMENTARIU Marius Oprea / Noroc că sîntem într-o situație disperată, altfel nu scăpam de Cîțu!

CFR Cluj a fost învinsă de AZ Alkmaar în Conference League. Campioana României se află pe ultimul loc în grupă

LIVE. Luni, ora 9:30, pe Mediafax.ro: "Dezvoltarea României. Goana după angajați mai educați": Cum putem crește investiția în educație și în ce măsură IT-ul va salva economia

O recenzie sinceră. Merită să vezi filmul DUNE?

Avertisment de la Ministerul Sănătății: Dacă ne oprim la 40 - 50% vaccinare vom avea și valul 5 și alt val

Îngrijorător: România, în primele cinci țări din UE cu cea mai mare inflație

Președintele Parlamentului European denunță atitudinea Poloniei: UE nu a mai fost contestată "niciodată" atât de radical

Cum a fost pictat "Bisoceanca", celebrul tablou al lui Nicolae Grigorescu. Povestea din spatele uneia dintre cele mai prețioase opere de artă ale României

Cseke: Îmi asum certificatul verde obligatoriu în Sănătate. De luni, fără nunți și botezuri

PSD nu vizează funcția de președinte al Camerei Deputaților. Răspunsul lui Sorin Grindeanu

Măsuri! Guvernul Franței blochează prețurile la energie și anunță compensații de 100 de euro pentru inflație

SUA. Sen. Ron Johnson: „16.766 uciși de vaccin în 10 luni. Cu vaccinul COVID, am avut 16.766 de decese în 10 luni, administrând acest vaccin, Nu are niciun rost să obligăm vaccinarea - cu vaccinul COVID, când am avut 16.766 de decese în 10 luni” (VIDEO)

NEWS ALERT Orban anunță demisia din PNL: Categoric nu voi vota Guvernul Ciucă. Îmi dau demisia

Donald Trump va lansa o nouă rețea de socializare: Platforma va "ține piept tiraniei și cenzurii marilor companii de tehnologie"

PSD a acceptat să discute cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă: Ne vedem la sediul PSD

Recep Erdogan afirmă că relațiile Turciei cu Statele Unite nu sunt "sănătoase"

NERVOASĂ CĂ UNELE STATE UE REFUZĂ COTELE OBLIGATORII IMPUSE DE GERMANIA ȘI CĂ ALTELE ÎI LASĂ PE IMIGRANȚI SĂ TREACĂ PREA UȘOR, MERKEL A TRECUT LA AMENINȚĂRI. Angela Merkel AMENINȚĂ cu proceduri judiciare statele membre UE în criza refugiaților

Mor profesorii pe capete, politrucii progresisto-soroșisti nu închid școlile ca să moară și mai mulți Oameni

Crime Tâlhării. Nesimțirea lui Arafat nu are limite. Arafat ține cont de specialiști doar la Congrese și Festivaluri. Arafat și trupa de politruci își bagă picioare în Institutul Național de Sănătate Publică și în Societatea Națională de Epidemiologie

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

România, în primele cinci țări din UE cu cea mai mare inflație. Estonia și Lituania se află pe primele locuri

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

(P) Australian Open 2018: Prezentarea favoritelor la pariuri de pe tabloul feminin!

DOCUMENT. CNSU modifică lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Grecia revine în zona roșie

Ultimatum pentru Novak Djokovic: Te vaccinezi sau nu participi / Numărul unu modial ar putea rata Australian Open

Receptorii de suprafață celulară și căile lor de transducție a semnalelor

eMag deschide Freshful, un supermarket online cu livrare rapidă a produselor alimentare proaspete în București

Merkel nu va prinde Crăciunul ca și cancelar. Noua coaliție promite că îl pune în funcție pe Olaf Scholz până pe 6 decembrie

INCEP PRESIUNILE SI MANIPULARILE PENTRU INLATURAREA DIN FUNCTII A CELOR CARE S-AU PRONUNTAT IMPOTRIVA LEGII ANTI-LEGIONARE. Zoe Petre, William Totok, Cristian Parvulescu si altii cer schimbarea din functie a lui Radu Preda, presedintele IICCMER

Asasinul care l-a ucis pe parlamentarul David Amess va fi acuzat de crimă cu motivație teroristă

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu, avertisment despre efectele COVID-19: "Bezna. Ai grijă de mintea ta, s-ar putea s-o pierzi și să nu știi de ce"

Donald Trump: "Nu vom mai preda această țară și poporul ei cântecului fals al Globalismului. Statul Națiune rămâne adevăratul fundament al fericirii. Nicio țară nu a prosperat vreodată dacă nu a reușit să pună pe primul plan interesele proprii"

Anca Alungulesei, despre elementele din Psiho-Dieta în lupta cu obezitatea

Accidentare-horror: gimnasta japoneză Hitomi Hatakeda riscă să paralizeze, după ce a căzut la un antrenament

Incidența COVID în Capitală înregistrează o ușoară scădere față de miercuri

Mesaj pentru anti-vacciniști de la Vasi Rădulescu: "Nu așteptați un deces în familie. Oricât nu credeți, e foarte probabil"

Un cățel gelos reacționează nervos când "cineva" încearcă să guste din tortul pentru ziua sa de naștere, într-un video viral

POLONIA. ONG-urile lui SOROS şi activiştii Progresişti fac prăpăd pe străzile Varşoviei. VIDEO. Primul ministru și șeful partidului conservator aflat la putere, evacuați cu ajutorul Politiei din clădirea Parlamentului, înconjurată de manifestanți

VIDEO Un specialist atrage atenția: Gheața din băuturi vă poate îmbolnăvi

După ce l-a desemnat pe Nicolae CIucă, Iohannis pleacă din țară. Unde va merge președintele

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

Ion Cristoiu: Pentru Dacian Cioloș căderea în Parlament e un eșec doar aparent. În realitate e o mare victorie: A devenit Liderul Dreptei!

Noile destinații de studiu preferate de studenți. Motivele principale sunt oportunitatea de a călători și de a explora alte culturi

Alexia Eram, poză incendiară scăpată pe internet. Unde petrece fiica Andreei Esca de Crăciun FOTO

GUVER$N TRĂDĂTOR ȘI VÂNZĂTOR DE ȚARĂ. Guvernul Trădător pregătește să vândă pe mai nimic ce a mai rămas nevândut. Guvernul PNL-UDMR-PLUS-USR a abrogat legea prin care se interzicea vânzarea acțiunilor deținute de stat la companii, timp de doi ani.

ROLAND GARROS. Ilie Năstase va analiza la Eurosport meciurile de la Roland Garros. Primul lider mondial se va alătura fostelor glorii ale tenisului Chris Evert și John McEnroe care vor comenta și ei pentru Eurosport.

Apar noi poze cu semnele masonice făcute de Teresa May şi de cancelarul Angela Merkel

Membru al Grupului Bilderberg şi fost Președinte al Comisiei Europene JOSE MANUEL BARROSO a fost numit PREȘEDINTE al Diviziei Internaționale, la marea bancă americană Goldman Sachs. Cum comanda Barroso în România?

5 poziţii sexuale orgasmice!

CINE vrea să creeze pentru întreaga Omenire un ID Digital UNIC pe care fiecare persoană să-l primească pe viață? Microsoft-ul lui Bill Gates, GAVI - o organizația ce luptă pentru VACCINAREA copiilor și Fundația multi-miliardului Rockfeller

După EXECUȚIA PUBLICĂ a lui Dragnea, Rețeaua Progresistă preia rapid controlul PSD-ului : Birchall și-a publicat o poză pe Facebook cu Ambasadorul progresist al SUA după care a fost imediat propusă de "reformata" Dăncilă, Ministru al Justiției...

Doamne Apără-ne și Păzește-ne ! INCREDIBIL. Demonstranți PROGRESIȘTI FANATICI s-au c..cat la PROPRIU în PLINĂ STRADĂ pe poza lui Donald Trump.

Soros cheltuieşte milioane de dolari pentru influenţarea alegerilor din Ungaria

Nicole Kidman îl apără pe Donald Trump. "Pot spune doar că acum avem un președinte ales, și noi ca națiune, trebuie să-l susținem pe președinte" Prin această reacție am aflat că Nicole Kidman nu are nimic de-a face cu îndoctrinările Progresismului.

Drum liber pentru Bilderbergul Macron. LOVITURĂ DE STAT "chirurgicală" dată de Justiția Progresistă Franceză. Candidatul forțelor de centru-dreaptă PUS SUB ACUZARE și CHEMAT LA ANCHETĂ pe 15 martie în plină Campania Electorală - VIDEO

​Germania a înregistrat prima adopție a unui copil de către un cuplu de homosexuali Pe copil nu l-a întrebat NIMENI dacă ar vrea sau nu să aibă O MAMĂ. El săracul de-abia se născuse. Dreptul și Nevoia lui de a avea O MAMĂ nu a interesat pe nimeni

Constantin Popescu ''destructurează'' emoțiile în filmul ''Pororoca'' din competiția Festivalului de la San Sebastian

Ce face Elena Ionescu, ex-Mandinga, în camera de hotel. „Nu vrei să te audă toți” | VIDEO

O NOUĂ CENZURĂ TIPIC BOLȘEVICĂ A PROGRESIȘTILOR SOROȘIȘTI DE LA GOOGLE. YouTube a interzis și cenzurat site-ul creștin LifeSiteNews

Suedia va semna un acord de cooperare militară cu Norvegia și Danemarca

Barcelona a semnat cu un mijlocaș turc de 17 ani. Clauza de reziliere e de 400 milioane euro

Cupa României la fotbal. Universitatea Craiova a eliminat campioana CFR. Dan Petrescu, al treilea eșec de la revenire

ÎNSPĂIMÂNTĂTOR. Ce ne pregătesc tehnocrații-progresiști din Guvernul Cioloș-Soros. Vine Legea Vaccinării OBLIGATORII. Vaccinarea OBLIGATORIE ține DE SIGURANȚA NAȚIONALĂ. Cine se OPUNE atentează la SIGURANȚA NAȚIONALĂ.

Sex oral într-o parcare din Bucureşti. Ea e dezbrăcată, el cu pantalonii în vine IMAGINI XXX

România are cei mai puțini posesori de mașini la mia de locuitori din UE. Țara de pe primul loc

ROMÂNIA: Ce le pregătește progresistul Cioloș - poreclit fiul lui Soros - românilor? Vaccinarea cu forța CA PE VITE, și desfacerea contractului de muncă, pentru oricine refuză vaccinarea cu forța USR-istă

China îndeamnă W.H.O. să ruleze sistemul global „Vaccine Passport”

Speciile invazive atunci când ocupă un teritoriu nou, stau ani întregi la un număr mic al populației, ca să rămână nedetectate, după care populația lor explodează și acaparează tot habitatul respectiv

Celula este un SUPERCOMPUTER. Cum are loc Transcripția ADN-ului în ARN-mesager şi mai apoi Translația ARN-ului-mesager în proteine. Care sunt asemănările cu un Program de Calculator?

Andreea Tonciu, imagini interzise minorilor din dormitor

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

LIVE SUA - Presidential Elections 2020 - "Four more years?"

BOMBA ZILEI. DACIAN CIOLOS, primul-ministru pregatit de Iohannis, este membru in "Friends of Europe" un important Think Tank (ONG) de la Bruxelles sustinut de GEORGE SOROS. Presedintele "Friends of Europe" este Étienne Davignon din Grupul Bilderberg

IMAGINI FIERBINŢI. O româncă l-a băgat în BOALĂ pe Bobo Vieri FOTO

Laura Vass, GOALĂ ÎN PAT? Uite FOTOGRAFIA CARE I-A ÎNNEBUNIT PE FANI | FOTO ÎN ARTICOL

Directă sau nu, reală sau nu, UMBRA SERVICIILOR plutește ca un fir roșu peste majoritatea evoluțiilor unor membri cheie ai "Alianței Noastre". "ALIANȚA LOR, FILIALA IAȘI" îl compară pe Pavelescu, Țucălarul lui Băsescu, cu Corneliu Coposu

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr

ROMANIA. Sărbători tradiționale anuale. Urcatul Oilor la Munte, Nedeile, Coborâtul oilor de la Munte

Studiourile Disney vor produce un film live-action inspirat din desenul animat "Winnie the Pooh"

3 DECEMBRIE 1991 a încetat din viață Petre Țuțea. DE CE VOR SA-L INTERZICA PE PETRE TUTEA? Petre Țuțea: "Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?"

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Consilier ANAF, trimis în judecată după ce a luat mită de la administratorul unei firme

FC Barcelona, doar 0-0 cu Cadiz, echipa lui Florin Andone. Catalanii sunt pe locul 7

Ce scriu cititorii: "Teoria conspirației" s-a adeverit DIN NOU, ȘI DIN NOU...Progresiștii dați de gol în cazul VACCINĂRII CU FORȚA

O nouă palmă dată mincinoșilor progresiști ce propagă minciuna nerușinată a încălzirii globale. În ultimii 800.000 de ani temperaturi oceanelor a variat cu doar 3 grade Celsius fie ca au fost epoci glaciare sau epoci calde

SĂLBATICA CENZURĂ PROGRESISTĂ CONTINUĂ: Google a șters aproape 100.000 de recenzii negative pentru platforma Robinhood care le-a interzis oamenilor simpli să mai cumpere acțiuni la GameStop

„Aceasta este pentru tine, tată”: Un Redditor împărtășește un motiv sfâșietor pentru distrugerea speculanților miliardari "scurți" în raidurile WallStreetBets

Încă un pacient afectat de incendiul de la Institutul Matei Blaș a murit. Bilanțul crunt ajunge la 6 MORȚI. Când vor plăti Câțu, Voiculescu și Nicușor Dan, cel care a ținut pacienții în frig, pentru tragedia de la Matei Bals?

Bărbații și femeile sunt programati diferit în ceea ce privește sexul

Administrația Biden sugerează interzicerea mass-media conservatoare: „Site-urile și organizațiile care trafichează teoriile conspirației nu vor fi tolerate”

Diavolii lui SOROS împotriva Sfintei Biserici

CENZURA LUI WERNER ȘI LODOVIC IA FORME TOT MAI URÂTE. Înainte să vină BANII de la GUVERNUL Werner-Lodovic, B1 TV i-a dat afară pe jurnaliștii Sorina Matei și Andrei Bădin. Ambii Jurnaliști erau foarte critici la adresa lui Werner și a lui Lodovic

​Brexit Scrisoarea lui May către britanici: Premierul le cere să o susțină nainte ca liderii UE să aprobe acordul care oficializează divorțul de Regatul Unit

Fratele lui Fane Spoitoru, Migdale, bătut de un bodyguard, în clubul maneliştilor. "I-am luat faţa. O să-l perpelesc..." VIDEO

Poveste adevărată. "Fac sex cu cumnata mea. Fac cu ea tot ce-mi doresc...". Cum a început relaţia interzisă

Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, îi dezvăluie pe "Agentul Stoica. Ionel Stoica", dar și pe "Agentul Costache. Alex Costache". Dragomir "Ionel Stoica este agentul lui Dumbravă și al lui Coldea SRL". Ionel Stoica lucrează oficial ca "ziarist la Adevărul"

A filmat timp de 4 săptămâni toate femeile care au folosit toaleta unui restaurant. Bărbatul este acum căutat de poliţie

Nasc și la Slovenia oameni. Premierul Sloven, Janez Janša, a publicat un Tweet si o fotografie cu 13 dintre cele 226 marionete ale lui SOROS din Parlamentul European, spre disperarea Soroșiștilor de la Bruxelles.

"UN FLEAC". NE-AU CIURUIT. Iohannis, Câțu, Barna și GAȘCA PROGRESISTO-SOROȘISTĂ NE-AU CIURUIT. Jurma:„Am ajuns mai rău ca Lombardia pentru că au refuzat carantină de 30 de zile. Un milion de români îmbolnăviți și 10.000 de MORȚIîn următoarele 2 săptămâni "

Dezacord între UE și Germania pe motivele crizei energetice. "Sunt efectul unui joc geopolitic major, nu al creșterii cererii la nivel mondial"

Apel al premierului desemnat, Nicolae Ciucă: Chem toți actorii politici responsabili / România trece printr-una din cele mai dificile perioade din istoria sa recentă

Bitcoinul se poate îndrepta spre 100.000 de dolari până la sfârșitul anului dacă reglementările din Statele Unite continuă să fie favorabile

Recordurile de cazuri și restricțiile conving din ce în ce mai mulți români să se vaccineze. Aproape 100.000 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore

COMENTARIU Lelia Munteanu. Un guvern de comândare

Un reactor nuclear din sudul Rusiei a fost oprit temporar din cauza unei defecțiuni

Cioloș, despre guvernul generalului Ciucă: Un semnal deloc bun, o capitulare a politicului

Portalurile de știri lituaniene dezactivează comentariile celor care se opun vaccinării anti-Covid

Premierul interimar vrea începerea pregătirilor de iarnă. Ce le-a cerut Florin Cîțu prefecților

Laura Vicol, avocata Alinei Bica, s-a căsătorit cu un afacerist implicat în dosarul cumnatului lui Ponta

Riscurile pe care le implică obezitatea în infecția cu Covid-19. Un specialist dezvăluie atuurile din Psiho-Dieta

Șeful departamentului de astronomie de la Harvard crede că Universul nostru a fost creat de o civilizație superioară

USR nu respinge varianta Ciucă. "România are nevoie de un Guvern repede"

Avertisment: În România sunt peste 7 milioane de locuințe neasigurate

HOROSCOP 21 octombrie 2021. Limite și obstacole pentru aceste zodii. Peste unele riscă să nu poată trece

PREMIERĂ Libertatea.ro | Sexy Theo Rose A SCHIMBAT microfonul cu ARMA | VIDEO



Cititi aici: Cele mai Cautate Articole de pe Fluierul


Cititi aici: Cele Mai Importante Stiri ale Zilei


Cititi aici: Ultimele Stiri


Cititi aici: Stirile Din Sport


Cititi aici: Stirile Tabloide


Cititi aici: Articolele despre Jaful si Dezastrul ce se-ntampla in Tara


Cititi aici: Articolele despre Istorie


Cititi aici: Horoscopul