23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Slovacia refuză să-l recunoască pe Juan Guaido drept președinte interimar al Venezuelei

Slovacia a refuzat miercuri să-l recunoască pe liderul opoziției, Juan Guaido, drept președinte legitim al Venezuelei, transmite Reuters.

În jur de 20 de state ale Uniunii Europene, printre care Franța, Germania, Spania, s-au aliniat poziției Statelor Unite, recunoscându-l pe Guaido ca președinte interimar și exercitând presiuni asupra președintelui socialist Nicolas Maduro să convoace noi alegeri.

Ministerul de Externe de la Bratislava a comunicat săptămâna trecută că Slovacia îl consideră pe Guaido, președintele Adunării Naționale a Venezuelei, drept singurul reprezentant legitim al poporului, și a cerut noi alegeri.

Miercuri însă, ministrul de externe Miroslav Lajcak nu a reușit să obțină sprijin pentru această poziție din partea a două din cele trei partide ale coaliției în ședința de guvern.

Liderul partidului de stânga Smer, Robert Fico, a declarat că vede în situația din Venezuela un efort de distrugere a guvernării actuale și de instalare a unei marionete în fruntea statului.

'Slovacia ar trebui să acționeze în conformitate cu principiile de drept internațional', a afirmat Robert Fico.

Partidul Național Slovac (SNS) a considerat că Slovacia trebuie să rămână neutră, în timp ce formațiunea Most-Hid a minorității ungare a sprijinit poziția Uniunii Europene.

Potrivit unor surse diplomatice, Italia a blocat luni adoptarea unei poziții comune a Uniunii Europene de recunoaștere a lui Juan Guaido drept președinte interimar al Venezuelei.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivașcu)


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Hiturile verii românești din ultimii 17 ani: de la "Liberă la mare" și "Albinuța" până la "Vara nu dorm"

Noi dovezi ale persecuției etnice din China ies la suprafață. Un deținut a trimis în secret familiei un video din centrul de reeducare

"Marşul împotriva fricii" de la Bruxelles s-a amânat de FRICĂ. Frică de noi atentate teroriste: Primarul Capitalei şi ministrul de Interne au cerut amânarea manifestaţiei

Fotbal: Zenit Sankt Petersburg a cucerit Supercupa Rusiei

Tenis: Patru românce, în calificări la Praga (WTA)

ULTIMUL CAP DIN ROMÂNIA. Nu şi-au vândut pământul la străini, nu şi-au distrus sistemele de irigații. Ultimul CAP din România plăteşte tractoriştii cu 2000 de euro şi are in fiecare an profit de cel puțin un milion de euro

JO 2018 | Wu Dajing, nou record mondial la patinaj viteză | VIDEO

INCREDIBIL. Ministerul Sănătății a comandat pentru bebeluși un vaccin nou care "face obiectul unei monitorizări suplimentare. Acest lucru va permite identificarea rapidă de noi informaţii referitoare la siguranţă"

#euprimar Marele cutremur și viața în locuințele marcate cu bulină roșie/ Centrul Vechi, locul spre care privesc toți cu frică: "Așteptăm de 30 de ani un cutremur. Tot de atunci așteptăm și reabilitarea"

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Real Madrid și Juventus au fost eliminate din Champions League

In 1989, Ceausescu era aproape sa termine bomba atomica. Romania ar fi devenit a 4 putere nucleara a Europei alaturi de Marea Britanie Franta si Rusia. Ungaria si Rusia erau inspaimantate. (dezvaluiri ale gen. Stanculescu si ale fugarului Pacepa)

INCREDIBIL. Prof. univ. dr. Corvin Lupu: Dezvaluie planul prin care Ceausescu a fost tradat: "In 1989 depozitele alimentare ale României erau arhipline dar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca"

IPOTEZA SOC: Petrolul NU provine din materie organică şi NU se epuizează - Zăcămintele de țiței se refac singure !

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

Spania: Sosirile vizitatorilor străini, în creștere cu 16%, în aprilie

O adolescentă de 18 ani s-a sinucis, după ce iubitul ei ar fi supus-o la agresiuni

Rocsana Marcu, super sexy în costum de baie. Cum s-a pozat în vacanță | FOTO

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Ne-am intors in anii '50. Doi turişti care fotografiau casa lui Iohannis din Sibiu, duşi la Poliţie

Ceausescu ne-a lasat mostenire un stat la cheie: fara datorii, cu o industrie puternica, o agricultura irigata si intensiva. Noi in douazeci de ani am pierdut totul, inclusiv independenta statului

Explozii la Beirut: Interpol trimite o echipă de experți

Loredana Chivu, într-o ipostază în care spera să nu o vadă nimeni vreodată. În ce hal a ajuns de când nu mai apare la TV

35% din Bugetul României Datorii. Miliarde de euro se duc la Cămătarii Bancari Internaționali pentrru Dobânzi. Eurostat: România deficit bugetar de 2,9% în 2017; ponderea datoriei în PIB e de 35%. Ați înțeles de ce a plătit Ceaușescu Datoria Țării?

Tânără de 19 ani, condamnată la moarte. Ea şi-a ucis soţul, care-i era şi văr, după ce acesta a violat-o

Ministrul Turismului: Secretarii de stat ai ALDE ar trebui să demisioneze

ISTERIA ANTI-BISERICA. De ce nu protesteaza ONG-urile lui SOROS, la Ambasada Americana ca sa fie transformata "in spital" si CATEDRALA NATIONALA DIN WASHINGTON DC? Ca tot le vin banii din America.

Ana Mocanu şi Loredana Chivu, un Halloween păcătos. Imagini demne de filmele XXX VIDEO

Toni Morrison, Premiul Nobel pentru literatură, a murit la 88 de ani

Atac mediatic violent împotriva Catedralei Mântuirii Neamului. Melodia trupei Taxi împotriva Catedralei Mântuirii Neamului este cântată de 38 de cozi de topor printre care Victor Rebengiuc şi Andreea Esca. "Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici" VIDEO

O artistă de la noi s-a pozat aproape goală | FOTO

Imagini de INFARCT. Vica Blochina, GOALĂ pe pat FOTO

Alexia Eram, poză incendiară scăpată pe internet. Unde petrece fiica Andreei Esca de Crăciun FOTO

Natalia Mateuţ, mai SEXY ca niciodată FOTO

Toni Grecu: Interlopii - reguli de conviețuire în armonie

Bărbatul care l-a ucis pe interlopul Emi Pian, arestat preventiv

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Discursul lui Ceaușescu din 20 decembrie 1989. Ce nu s-a văzut la TV: Totul face parte dintr-un plan mai general împotriva independenței popoarelor

Scene ca-n filme în toaleta unui club! Ce au făcut două fete vezi doar în peliculele XXX VIDEO

MAI: Din 2020 și fetele pot da admitere la școala de pompieri

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

Europarlamentari români au semnat pentru Desființarea României. Atenție pe cine trimiteți europarlamentari. Renate Weber și Mircea Diaconu au semnat manifestul Spinelli care susține o Europă Federală și Desființarea Statelor Naționale

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Loredana Chivu, mai XXX ca NICIODATĂ! A spart toate topurile sexy FOTO

SUA. 55.000 de oameni fără adăpost trăiesc pe străzi în Los Angeles, într-o mizerie de nedescris. Doamne Iartă-ne și Păzește-ne, ți se face rău când vezi ce-i acolo - FOTO/VIDEO

Coronavirus: SUA au cumpărat 90% din producția de Remdesivir pentru următoarele trei luni

Tuscon Prime, câinele maidanez care vinde mașini la un showroom Hyundai

Politica externă “echilibrată" a Moldovei, axa Paris-Moscova și dosarul ucrainean

Activitatea de examinare la Serviciul Permise, suspendată temporar de joi

Facebook a eliminat o rețea de conturi false din România care făcea campanie pro-Trump

ECOLOGISTII DE EXTREMA STANGA AU CALCAT CU MASINA UN OM PARALINZANDU-L DE LA GAT IN JOS. MASS-MEDIA a cenzurat acest fapt. Ecologistii au fost prezentati ca victime. Familia afaceristului nenorocit pe viață: "coșmarul nostru nu se mai sfârșește"

America Latină-Caraibe, cea mai afectată regiune din lume de COVID-19 (bilanț AFP)

Premieră națională, la Spitalul Victor Babeș din Timișoara! Bolnavii de coronavirus nu mai sunt expuși la iradiere, pentru examinarea pulmonară

Hassan Nasrallah: Organizația islamistă Hezbollah nu depozita muniție în portul din Beirut

Filmul animat ''Trollhunters: Rise of the Titans'', produs de Guillermo del Toro, va fi lansat de Netflix în 2021

România trimite 8 tone de materiale medicale autorităților libaneze, după explozia din Beirut

BEC a respins cererile de înregistrare a semnelor electorale ale candidaților Nicușor Dan și Dan Cristian Popescu


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 89, afisate in 2 pagini.



ieri 05:50 CITATUL ZILEI