21:02
Comentarii Adauga Comentariu

Timiș: Primul transfer la Spitalul 'Victor Babeș' de plasmă de la un pacient vindecat de COVID la altul în stare critică

La Spitalul de Boli Infecțioase "Victor Babeș" din Timișoara s-a efectuat, vineri, primul transfer de plasmă de la un pacient care a fost infectat cu COVID-19 și a fost vindecat, la un pacient care este în stare critică, internat în secția de terapie intensivă, a declarat, pentru AGERPRES, directorul spitalului, dr. Cristian Oancea.

Acesta este primul caz de transfer plasmatic de la un donator care a trecut prin boală și s-a imunizat la SARS-CoV-2, până acum utilizându-se plasmă din banca Centrului Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) Timișoara.

"A fost un colectiv medical împreună cu care am decis cum să injectăm și cum să efectuăm această procedură. Am luat plasmă de la un donator care a fost vindecat de COVID-19, s-a testat minuțios plasma și s-a administrat unui pacient care era la terapie intensivă. Procedura s-a executat astăzi și așteptăm evoluția în următoarele 72 de ore. Este primul caz în care folosim donator cu plasmă cu anticorpi de la un pacient care a trecut prin boală și a fost vindecat de COVID-19, a devenit imunizat. Până acum am folosit plasmă de la banca de hematologie de la CRTS, dar de la pacienți care nu trecuseră prin SARS-CoV-2", a afirmat pneumologul Cristian Oancea.

Medicul a adăugat că la începutul pandemiei au fost pacienți la care s-au detectat tulburări de coagulabilitate și s-a decis în consecință acest transfer plasmatic, fundamentat științific, care nu a avut însă efectul scontat. De această dată, pentru pacientul care este în stare critică, s-a încercat transferul plasmatic de la un pacient care a trecut prin boală. AGERPRES / (A - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Coronavirus: Estonia își deschide, din iunie, frontierele pentru cetățeni din state membre UE

Simona Halep a vorbit la Paris despre subiectul tabu al vieții sale: operația de micșorare a sânilor. "În mod normal nu vorbesc despre asta, dar o să vă spun ce s-a întâmplat"

Președinții Trump și Macron au convenit asupra organizării reuniunii G7 "în persoană" într-un viitor apropiat

The Washington Post: Dispozitivele de monitorizare a activităților sportive ar putea depista simptome de Covid-19

FT: Donald Trump ordonă revizuirea cadrului legal care permite funcționarea platformelor online

Datele a 100 de milioane de utilizatori ai site-ului de ntrebări și răspunsuri Quora au ajuns pe minile hackerilor

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării(CNCD) nu are dreptul la inițiativă legislativă şi totuși a făcut proiectul de lege al Parteneriatului Civil pentru Homosexuali pe care Dragnea şi PSD+ALDE vor să-l legifereze rapid

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

PayPal, Apple, Google și Dropbox - cele mai vizate branduri de atacurile tip phishing (Bitdefender)

SUA: Președintele Trump a semnat un ordin executiv ce vizează limitarea protecției rețelelor sociale

În replică la cele 3 milioane de semnături strânse de Coaliția pentru Familie, progresiștii au strâns peste 10.000 de semnături. O singură întrebare avem pentru semnatari: De ce vreți să luați dreptul oricărui copil de a avea o MAMĂ și un TATĂ?

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Galerie Foto-Video. În luna mai 1990 a început procesul lui Nicu Ceaușescu. Cum a decăzut moștenitorul dinastic

Carmen de la Sălciua, goală în pat! Cântăreaţa n-a mai rezistat şi a dat hainele jos FOTO

MÂNCĂM CHMICALE. STUDIU: Pate-ul de ficat conţine doar 5 % ficat

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

NE VINDEM TARA SI LA POLONEZI. O companie poloneza a cumparat producatorul apei minerale Bucovina. Vanzatorii? Fratii lui Omar Hayssam care au luat-o de la Stat pe nimic.

Andreea Mantea a ajuns pe un site PORNO. Reacţia VEDETEI

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

INSULA IUBIRII. Maria Ilioiu, topită după o ispită masculină din cadrul showului. De cine este atrasă sexy-ispita FOTO

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Locuiești în altă țară și vrei să vii în România după 1 iunie? Până când e valabilă izolarea la domiciliu și care sunt excepțiile

Și-a înregistrat tatăl cu telefonul mobil în timp ce o viola. Victima are 15 ani și este elevă la un liceu din Târgu Jiu

Merkel minte ca Porcu'. Merkel: Nord Stream-2 nu ne va face dependenți de Rusia din punct de vedere energetic.

BIG BROTHER ÎN MEDICINĂ PENTRU TRATAMENTELE IMPUSE CU FORȚA. Îți dau să înghiți o pastilă electronică prin care te urmăresc 24h din 24 dacă ai luat medicamentele pe care vor să ți le dea. SUA: A fost aprobată comercializarea primei pastile electronice

Se-mulțesc infracțiunile făcute de grupările interlope de romi.12 țigani i-au bătut pe 2 oameni de ordine într-un bar din Timișoara lăsându-i nenorociți pe viață. Unuia dintre gardieni operat de urgență la cap, i-a fost implantată o plăcuță de titan în cap

Corina Bud, fără bikini, cu sânii mici şi naturali la vedere. Imagini incendiare VIDEO

Poveste adevărată. "Sunt Irina, am 20 de ani şi am facut videochat în..."

CULMEA NESIMȚIRII ȘI A CENZURII. După ce a închis 14 site-uri, șeful Guvernului care a impus Cenzura declară cu Nesimțire de Ziua Mondială a Libertăţii Presei. "Dreptul jurnaliştilor de a relata liber este garantat în România şi aşa va rămâne"

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

INCA O PROPAGANDA ANTI-ROMANEASCA A ZIARULUI ADEVARUL: TOTI VOIEVOZII ERAU CURVARI. Adevarul: "Voievozi obsedați de femei: Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul se iubeau cu amantele în văzul lumii, iar Alexandru cel Bun și Mircea au umplut țara cu bastarzi

Oficiul MAE chinez în Hong Kong califică protestele SUA asupra legii securității drept 'o nerușinare'

ISTORICUL SIGLEI GOOGLE: Motorul de căutare şi-a schimbat designul

ANA PAUKER NU E INTERZISĂ ÎN ROMÂNIA. ȚUȚEA ȘI VULCĂNESCU SUNT INTERZIȘI. Ana Pauker este direct responsabilă de sutele de mii de victime ale comunismului si ale bolșevismului sovietic făcute în România. MRU un mare admirator al Anei Pauker.

Bunicul-porno: două fetițe de cinci și șase ani, violate și filmate de un bărbat de 67 de ani în județul Iași

SUA. "Am luat-o pentru că cred că e bună". Trump ia preventiv hidroxiclorochină de câteva săptămâni și e bine mersi, în ciuda alarmiștilor de pe tot globul care spuneau că hidroxiclorochina face rău

Sperai să mergi cu metroul în Drumul Taberei din iunie? Recepția lucrărilor, amânată din nou

Boris Johnson a anunțat relaxarea treptată a restricțiilor începând cu 1 iunie

INSULA IUBIRII. Diana şi ispita Andy, primul cuplu din show cu scene demne de filmele XXX FOTO

Donald Trump va emite o ordonanță pentru modificarea cadrului rețelelor de socializare online

Virgil Popescu explică de ce plătim cel mai scump gaz din Europa: Piața, dezechilibrată de OUG 114

Doi tineri din Dolj, răniți grav într-o explozie. Ar fi încercat să pregătescă un "cocktail Molotov"

Anisie: Școlile s-au pregătit cu tot ce trebuie pentru a deschide în 2 iunie cursurile de pregătire a examenelor naționale

Turcan: Guvernul a adoptat procedura ce va permite elevilor să folosească gratuit transportul public pentru a merge la școală

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Un satelit european a detectat o pată de petrol ce ar putea proveni de la avionul EgyptAir prăbușit (ESA)

PROGRESISMUL FACE RAVAGII ÎN SUA: Azi despre Justiția Progresistă din Texas: Procurorii și Poliția Texas au făcut peste 50 de milioane de dolari în 2017 prin confiscarea proprietăților oamenilor

Special Arad: Aradul, supravegheat cu 1562 camere video noi. Primăria are nevoie de patru ani să le monteze și plătește peste 75 milioane de lei pe întregul proiect

Update: Catastrofă umanitară în Suceava și Botoșani. Peste 50% dintre adulți nu au salar. ROMÂNIA SITUAȚIE CATASTROFALĂ. Câți sunt oficial plecați la muncă în străinătate, câți sunt fără salar, câți mai au încă un salar. Care e situația în fiecare județ.

Fitch: Politica fiscala prociclica a Romaniei si majorarile salariale rapide din 2017 sporesc riscul de supraincalzire

Clienții băncilor au o nouă posibilitate de plată a ratelor creditelor. Ce este serviciul Total Collect Home

Tulcea: Plantație ecologică de migdal, aflată în ultimul an de conversie

ANALIZĂ DIGI 24 O lună de când Statul român a lăsat-o pe Alexandra să moară. Ce s-a schimbat? NIMIC

BIHOR. Încă 10 infectați cu CORONAVIRUS în ultimele 24h

Măștile de protecție sunt periculoase pentru copii sub doi ani, arată un grup medical din Japonia

Referendum 2018. Gigi Becali, la vot: "Scopul lor e să-l batjocorească pe Hristos, nu să se căsătorească"

Topor vechi de 3.500 de ani, găsit în albia unui râu din Prahova. După aspect toporul pare că aparține Culturii Monteoru care e prima cultură Proto-Dacică din România de azi

Coronavirus: Hidroxiclorochina nu mai poate fi utilizată în Franța în tratamentul împotriva COVID-19


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 71, afisate in 2 pagini.



ieri 05:46 CITATUL ZILEI