21:27
Comentarii Adauga Comentariu

_ Scandal uriaș la un colegiu din Bacău 'Întârziații' de la prima oră, ţinuţi la poartă până la pauză. Prefectul a explodat și a cerut explicaţii

Scandal uriaș la un colegiu din Bacău 'Întârziații' de la prima oră, ţinuţi la poartă până la pauză. Prefectul a explodat și a cerut explicaţii

Zeci de elevi ai Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare” din Bacău care au întârziat la prima oră de curs , săptămâna aceasta, au fost ţinuţi la poartă până la pauză, conducerea unităţii de învăţământ dispunând închiderea porţii la ora 8:00, oră la care s-a sunat de intrare. După ce decizia a fost criticată, stârnind inclusiv o reacţie publică din partea prefectului judeţului Bacău, directoarea liceului a explicat că elevii ţinuţi la poartă întârzie în mod constant şi că aceştia au fost anunţaţi din timp despre măsura aplicată. Inspectoratul Şcolar Judeţean afirmă, la rândul său, că este vorba despre un regulament intern, iar conducerea şcolii a făcut dovada că acesta fusese adus la cunoştinţa tuturor elevilor.

Elevii Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare” care marţi, 23 ianuarie au întârziat la cursuri, nu au fost lăsaţi să intre în şcoală, până la pauză, poarta de acces în curtea instituţiei de învăţământ fiind închisă. Decizia a stârnit inclusiv reacţia prefectului judeţului Bacău, Lucian Bogdănel, care a catalogat măsura drept „profund neinspirată şi iraţională” şi a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean să facă verificări.

Directoarea Colegiului Naţional Pedagogic Bacău, Iuliana Botezatu, a explicat că măsura a fost luată în urma unor „incidente” şi are rolul de a reduce absenteismul, dar şi de a asigura siguranţa elevilor în şcoală.

„Diriginţii au comunicat părinţilor faptul că, începând de luni, 22 ianuarie 2024, poarta va fi închisă pe durata orelor de curs, iar în pauze, vor putea ieşi din incinta şcolii doar elevii care au 18 ani împliniţi, au cartea de identitate şi carnetul de elev. În data 19.01.2024, ora 13.00, a avut loc şedinţa Consiliului reprezentativ al elevilor, în cadrul căruia elevii reprezentanţi au fost informaţi cu privire la programul de acces în incinta şcolii. Aceştia au transmis informaţiile la nivelul fiecărui colectiv de elevi.

Reprezentanţii părinţilor în Consiliul de administraţie al colegiului au informat părinţii, încă o dată, prin intermediul preşedinţilor din fiecare clasă, asupra programului şi condiţiilor de acces în incinta şcolii. Au fost afişate anunţuri de informare privind închiderea porţilor în timpul orelor de curs, la toate intrările în clădirile şcolii şi la poartă, atât în exterior, cât şi în interior”, a transmis directoarea Colegiului Pedagogic din Bacău.

Ea a precizat că marţi, 23 ianuarie 2024, la poartă se aflau aproximativ 20 de elevi de liceu „cu domiciliul în oraşul Bacău, care întârzie în mod obişnuit, conform absenţelor consemnate în catalog”.

„La Colegiul Naţional Pedagogic sunt înscrişi 1659 de elevi. Printre cei 20 de elevi întârziaţi nu au fost preşcolari, elevi din clasele primare şi gimnaziale şi nici navetişti sau elevi cu situaţii excepţionale. Subliniem faptul că în prima zi de aplicare a măsurilor, luni, 22 ianuarie 2024, NU au fost probleme sau incidente, dovadă că toţi elevii şi părinţii au fost informaţi şi au respectat regulamentul. Menţionăm faptul că procedura de acces în incinta unităţii de învăţământ nr. 5982 din 15.09.2023 a fost aprobată conform legii, încă de la începutul anului şcolar. Aceasta, cât şi Regulamentul de organizare şi funcţionare (nr. 8367 din 11.12.2023, actualizat în urma modificărilor legislative) se află pe website-ul instituţiei şi au fost avizate în consiliul profesoral, aprobate în CA, au fost diseminate elevilor, care au semnat procese-verbale de luare la cunoştinţă şi au fost prezentate în cadrul şedinţelor cu părinţii, confirmate de procesele-verbale, încă din luna septembrie 2023. Programul de şcoală NU a fost modificat, orele începând dintotdeauna la ora 8.00 (excepţional la 7.00)”, mai transmite Iuliana Botezatu.

Contactaţi telefonic, oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău au declarat, joi, pentru News.ro că situaţia a fost verificată, iar conducerea liceului a făcut dovada că regulile au fost aduse la cunoştinţa tuturor elevilor.

„Este un regulament intern pe care şi-l asumă managementul şcolii. Conducerea şcolii a făcut dovada că toţi elevii ştiau de el, motivul fiind reducerea absenteismului şi asigurarea siguranţei copiilor în şcoală”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, Roxana Cerghici.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Culisele întâlnirii Trump-Zelenski de la Casa Albă: Trump, „înjurând tot timpul”, i-a cerut lui Zelenski să accepte condițiile Rusiei: „Dacă vrea, te va distruge”

_ Charles Michel îl contrează dur pe Donald Trump în privința ajutorului pentru Ucraina: Să restabilim adevărul. Cifrele vorbesc de la sine

_ Fosfor în infraroșu apropiat foarte eficient și stabil pentru viziunea nocturnă și bioimaginile

_ Dronele din Ucraina vizează din nou o bază strategică de bombardiere în adâncul Rusiei

_ Pregătiți-vă! Mount Pleasant Windmill, cu o casă de familie și propria brutărie și săli de ceai, este scoasă la vânzare pentru 975.000 de lire sterline

Corlățeanu nu mai candidează la conducerea PSD. Cine l-a retras pe Corlățeanu casa nu mai candideze la conducerea PSD? Opinia Fluierul.to este că statul paralel i-a cerut și Corlățeanu s-a executat.

_ Am cumpărat după ce m-am simțit blocat de închirierea în Londra - obișnuiam să plăteam 800 de lire sterline pe lună pentru o cameră într-o casă, dar acum am propriul meu loc și plătesc doar facturile

_ Ryan Giggs este RESPECTAT de Premier League și a rămas din nou departe de lista scurtă a Hall of Fame - în ciuda faptului că câștigătorul de 13 ori a fost scutit de acuzațiile de violență domestică

_ Cum au contribuit Kate Middleton și vedete precum Kim Kardashian la creșterea vânzărilor de Guinness, în timp ce chestiile negre înregistrează o creștere cu 24% a băutorilor de sex feminin

_ 30 de ani de la semnarea documentului-cadru. Mircea Geoană: NATO va continua sprijinul practic și politic pentru Republica Moldova

_ Cel mai recent deces al lui Dave Myers: co-starul Si King aduce un omagiu adus „cel mai bun prieten” al său, în timp ce starul Hairy Biker moare la vârsta de 66 de ani în urma luptei împotriva cancerului

_ Pasagerul a încercat să introducă clandestin rămășițele a patru maimuțe mumificate din Africa în America înainte ca câinele de graniță K9, Buddy, să adulmece carnea „decedată și deshidratată”

_ Cele două partide principale din Pakistan sunt de acord asupra unei coaliții fără aliați ai fostului premier Khan

_ India 118-3 la prânz urmărind 192 pentru a câștiga seria Angliei

_ Liderul galeriei CSA Steaua Bucureşti a fost ridicat de poliţişti şi dus la audieri. Dosarul priveşte bătaia de la Dinamo - UTA

_ Dezvăluit: Cum ucigașii, violatorii și traficanții de droguri se tatuează cu cruci, se boteză și împart pliante bisericești pentru a evita deportarea... dar nu pot răspunde la întrebări simple despre creștinism

_ Prințul Harry va zbura înapoi la Londra pentru a fi alături de Regele Charles AZI, dar „Meghan și copiii vor rămâne în LA” după diagnosticul de cancer al monarhului

_ Leul smulge gâtul unei leoaice în fața personalului îngrozit de la grădina zoologică belgiană în timp ce animalele sunt introduse pentru programul de reproducere

_ Democrații din Senat fac salvare pentru companiile de teatru � ar fi de folos companiei care l-a portretizat pe Trump ca pe Iulius Caesar ucis

ActiveNewx - Bolojan și-a adus la Palat "societatea civilă" SOROS după modelul Iohannis pentru a discuta combaterea ”știrilor false” înainte de alegeri, adică perfecționarea cenzurii

_ Un „atacator cu acid” a capturat un autobuz din Londra și ține ostatici șoferul și pasagerii: Teroare în timp ce un bărbat de 30 de ani care pretinde că are substanțe corozive deturnează vehiculul - înainte de a fi prins de poliție și dezbrăcat pe stradă

_ Ești un splurger, un economisitor compulsiv sau doar un jucător de noroc? Înțelegerea acestor șapte personalități monetare poate fi cheia pentru deblocarea unui viitor mai prosper

_ În imagine: Fostul agent al finanțatorului milionar, în vârstă de 65 de ani, împușcat în timp ce își plimba câinele, în timp ce familia „devastată” spune că este într-o pierdere „completă” din cauza uciderii sale

_ Regele Charles este văzut părăsind Clarence House în timp ce ancheta continuă cu privire la „încălcarea” datelor private a lui Kate Middleton la Clinica din Londra

_ Fosta soție a lui Tiger Woods Elin Nordegren și-a găsit dragoste cu un star NFL și s-a recalificat ca consilier după ce a fost disprețuită de scandalul de înșelăciune al jucătorilor de golf

_ HOROSCOPURI: Care zodie ar trebui să încerce să mituiască oameni – și care va fi în centrul atenției în această săptămână?

_ „IDF în război”: Israelul amestecă semnalul GPS în timp ce atacul de răzbunare al Iranului este iminent

_ Moment șocant, doi escroci fură cu nerăbdare țigări din magazinul Co-op într-o altă zi în Vestul Sălbatic al Marii Britanii - în timp ce poliția vânează hoții din magazine

_ Nicuşor Dan: PSD are doi candidați la Primăria Capitalei

_ Șeful Pentagonului: Supravieţuirea Ucrainei este în pericol

_ Studiul spune că salvarea cu zăpadă din California din 2023 de la megasecetă a fost un eveniment ciudat. Nu te obișnui cu asta

_ Salam, prima reacție după ce a fost săltat de polițiști: Eu pot să vă dau în judecată pe ăștia care vreți să-mi pătați imaginea

_ Războiul etern al lui Netanyahu și Sinwar: conflict perpetuu în Gaza

_ Democrații avertizează DC Journos că victoria lui Trump ar putea face din aceasta „ultima” cină a corespondenților Casei Albe

_ Am 54 de ani și m-am căsătorit cu un bărbat cu 21 de ani mai tânăr - simt că am câștigat la loterie pentru că băieții de vârsta mea nu pot ține pasul cu mine

_ RĂZBOIILE supermarketurilor: Acum Lidl ȘI Tesco intră în război împotriva lui Aldi, deoarece supermarketurile de buget plănuiesc să deschidă noi magazine pe terenurile rivale

_ BORIS JOHNSON: La doi ani de la monstruoasa sa invazie, este timpul să sechestreze cele 300 de miliarde de dolari din activele lui Putin înghețate în străinătate - și să-i dea eroicei Ucraine

_ Sefii magazinelor cer acțiuni legale pentru a aborda criza criminalității în magazine, deoarece atacurile asupra personalului cresc cu 50%

_ Superfanii gladiatori romani dedicați au fost huliganii fotbalului din zilele lor

_ Atacul cu rachete şi drone al Iranului asupra Israelului - ce ştim până acum / Cabinetul israelian de război se întruneşte pentru a discuta represaliile împotriva Iranului

_ Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro scapă de urmărirea penală, după acuzațiile legate de prezența sa în ambasada Ungariei

_ Brâncuși punk affair. Controversata poveste a celei mai scumpe lucrări a sculptorului român

_ Fanul israelian al comediei care a fost „alungat” din teatrul Soho pentru că a refuzat să sărbătorească un steagul Palestinei spune că comediantul Paul Currie „ne-a pus într-o situație foarte periculoasă”

_ CHIAR IN: Guvernatorul Abbott îl iertează pe Sgt. Daniel Perry pentru că l-a împușcat fatal în autoapărare în armat BLM, îl trântește pe Soros DA într-o declarație înflăcărată

_ Cele mai bune 30 de drame de epocă de vizionat la cerere: Criticii noștri cercetează mii de opțiuni pentru a alege cele mai romantice, captivante și pline de aburi de care să te bucuri chiar acum

_ Soția absolventă de arhitectură a lui Kanye West, Bianca Censori, este o muză a unui geniu (cum susține ea) sau o marionetă spălată pe creier într-un spectacol trist de ciudat?

_ Moment șocant, un Jaguar electric de 47.000 de lire sterline devine „necinstit” și se întoarce într-un Porsche înainte de a trage înainte și de a se izbi de Tesla și Mercedes într-un accident care a provocat daune de 150.000 de lire sterline.

_ O biserică de lemn din Râmnicu Vâlcea a luat foc. Este un monument istoric ridicat în 1746

_ Capcana fiscală pentru eliminarea alocației pentru copii a fost explicată: Cum pot părinții să plătească impozit de 63%.

_ O mare companie auto din Japonia anunță că va lansa 30 de modele noi în următorii trei ani

_ Vânătoare de bătăuș care a atacat un bărbat în vârstă de 60 de ani într-un magazin de pe Insula Câinilor din Londra, într-un atac „motivat rasial” - în timp ce poliția a publicat o imagine CCTV

_ Temeri pentru Slug & Lettuce și Be At One în timp ce proprietarul se luptă pentru a asuma datorii de peste 2 miliarde de lire sterline - este băutura DVS. locală riscată să se închidă?

_ Prințesa Theodora a Greciei este „pregătită să se căsătorească cu Matthew Kumar în toamnă”, după ce nunta lor a fost amânată de două ori din cauza Covid și a morții regelui Constantin

_ Noua Zeelandă Ko la egalitate triplă pentru lider la Blue Bay LPGA

_ Poliția lansează vânătoarea urgentă pentru două fete dispărute, în vârstă de 13 ani, care au dispărut din orașul de pe litoralul din East Sussex și ar fi putut călători la Londra

_ Moment uimitor, „scăpat de sub control”, un chirurg de copac îl târăște de păr pe consilierul parohiei după ce „l-a aruncat la podea într-un cap” într-un rând furios peste cuiburile de păsări într-un sat liniștit

_ Ministerul de Externe: Rămânem motivați să obţinem, cât mai curând, şi o decizie privind eliminarea controalelor şi la frontierele terestre

_ Cercetătorii cartografiază 33 de noi migrații de mare joc în vestul american

_ Olly Alexander dă o primă privire asupra piesei sale de la Eurovision, intitulată Dizzy, în timp ce fanii devin WILD pentru „banger instant”: „Este un câștigător!”

_ Aplecarea NU ESTE rău pentru tine, susține specialistul de top al coloanei vertebrale - și spune că nu există dovezi că birourile la modă în picioare vă vor ameliora durerile de spate


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1879, afisate in 32 pagini.