12:07
Comentarii Adauga Comentariu

_ Familia regală britanică, pe mâinile medicilor: Regele Charles al III-lea s-a internat într-un spital privat

Familia regală britanică, pe mâinile medicilor: Regele Charles al III-lea s-a internat într-un spital privat

Suveranul britanic a sosit la spitalul privat London Clinic, unde nora sa Kate, prinţesă de Wales, primeşte, de asemenea, tratament medical după o operaţie abdominală ce a avut loc săptămâna trecută. Regele Charles al III-lea urmează să petreacă două nopţi în această clinică, a precizat The Sun.

Conform AFP, monarhul britanic a sosit vineri dimineaţă la London Clinic şi a fost însoţit de soţia sa, regina Camilla. Presa britanică afirmă că suveranul i-a făcut o vizită prinţesei Kate înainte de operaţia sa.

Operaţia suveranului reprezintă doar una dintr-o serie de probleme de sănătate cu care s-au confruntat membrii familiei regale în ultima săptămână.

Kate, prinţesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, se află încă în convalescenţă în spital după ce a suferit o intervenţie chirurgicală pentru o afecţiune nespecificată, dar necanceroasă.

Între timp, ducesa de York Sarah Ferguson, fosta soţie a unuia dintre fraţii mai mici ai regelui Charles, prinţul Andrew, a declarat luni că este în stare de şoc după ce a fost diagnosticată cu o formă malignă de cancer de piele. Ea a urmat în 2023 un tratament pentru cancer de sân, inclusiv o mastectomie şi o operaţie de reconstrucţie mamară, iar de această dată a fost diagnosticată cu melanom malign după ce i-au fost îndepărtate mai multe aluniţe.

Deşi este lipsită în general de gravitate, hipetrofia de prostată poate să ducă la o deteriorare progresivă a funcţionării vezicii urinare, precum şi la infecţii urinare, reaminteşte AFP.

Afecţiune prostatei este frecvent întâlnită în rândul bărbaţilor de peste 50 de ani.

Soţia monarhului britanic, regina Camilla, a declarat înainte de internarea de vineri că regele Charles "se simte bine" şi că "aşteaptă cu nerăbdare să se întoarcă la muncă", în contextul în care angajamentele sale publice au fost amânate pentru a îi permite o scurtă perioadă de recuperare, precizează Reuters.

De obicei, familia regală britanică nu dezvăluie detalii despre bolile cu care sunt diagnosticaţi membrii săi, considerând că toate problemele medicale reprezintă o chestiune privată, însă regele Charles al III-lea a ţinut să împărtăşească detalii despre starea sa de sănătate pentru a încuraja alţi bărbaţi care se confruntă cu simptome să se prezinte la un control medical.

Serviciul Naţional de Sănătate din Regatul Unit (NHS), administrat de stat, a anunţat că, de când a fost dezvăluit diagnosticul suveranului, numărul de vizite pe pagina sa de internet, care oferă sfaturi despre mărirea prostatei, a crescut cu 1000%.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

România lui Bolovan: Dezastru in sistemul informatic Medical Național. Se zvonește că noul sistem va fi și mai prost decât cel existent

Newsweek: Cum a influențat Miriam Adelson strategia lui Donald Trump față de Israel

România lui Nicușor Bolovan Grindeanu Fritz și Kelemen „Epoca energiei ieftine pentru români s-a încheiat!” ne spun slugile multinaționalelor străine: Sintagma „gazele românilor” este greșită, pentru că acestea aparțin companiilor străine "care investesc"

Planul de Pace a lui Donald Trump în Gaza

Guvernul Nicușor-Bolojan-Grindeanu-Fritz-Kelemen pregătește noul val de scumpiri

AUR, lider detașat în intenția de vot pentru alegerile parlamentare (SONDAJ INSCOP, 6–10 octombrie 2025)

Georgescu: Am văzut și eu acest comportament trădător și slugarnic al premierului Bolojan în fața lui Orban, este exact cum iobagii se plecau pe vremuri când veneau grofii sa culeagă dijma. Este o umilință fără margini adresată poporului român

IT - Ce este OPFS (Origin Private File System)

SpaceX lansează uriașa rachetă Starship pentru Lună și Marte în al 11-lea zbor de test

Radu Georgescu anunță că vin zile negre pentru corporatiștii din București, Cluj, Timișoara și Iași: Industria IT din România va face implozie. Toată lumea din SUA vorbește despre asta

Vorba trupei Paraziții: "Nu mai ești Gipsy măi Portoricanule?" Sorin Grindeanu, președintele interimar PSD, a propus retragerea termenului „progresist” din statutul partidului.

Securistoidul Pantazi un analfabet funcțional în domeniul economiei declara ritos că "distributivismul este baza marxismului". Mai dobitocule doctrina distributivista a fost creata de un Papă si dezvoltata de un alt Papă

Viktor Orban: "Je suis Marine!". Gunoiul de Viktor Orban de interzicerea lui Călin Georgescu nu a spus nimic desi acesta nu era condamnat deloc. Ce înseamnă să fii lipsit de caracter

_ 7 fermieri și 1 șofer au murit după o coliziune frontală �n California, spune poliția

_ Vama în care timpul de aşteptare este de 20 de ore pentru TIR-uri

_ Chatbots AI refuză să producă rezultate „controversate” - De ce este o problemă de exprimare liberă

_ Slovenia extinde verificarea şi controlul la punctele de frontieră terestre cu Ungaria şi Croaţia

Cristian Diaconescu a avut dreptate dar a dat inapoi la cererea celor care au anulat alegerile . Atât Bild cât și Pravda informează că la Ryad s-a discutat despre retragerea trupelor americane din Europa de Est.

_ „BBC a fost viața lui Steve Wright... șefii tocmai l-au părăsit”: fostul radiodifuzor Liz Kershaw critică corporația pentru tratamentul „potos” al DJ-ului de radio și susține că șefii tratează vedetele ca „cutii de fasole pe un raft”

_ Manchester United 'are o echipă de viitor', consideră antrenorul ten Hag

_ Gorghiu, către procurorii DNA: Primează calitatea dosarelor, confirmată de soluțiile obținute în instanță

_ O modalitate mai bună de a prezice eroziunea malurilor arctice

_ Bryan preia trei șuturi de avans la Campionatul Puntacana

_ Parcuri eoliene pentru un viitor mai verde! Ministerul Mediului emite acorduri pentru 81 de turbine

_ LIVE TEXT - Război în Israel: Cel puţin 32 dintre ostaticii rămaşi în Gaza sunt morţi

_ Costul ascuns al crizei de frontieră despre care nimeni nu ți-a spus

_ Andrei Ionescu, soţul actriţei Ileana Stana Ionescu, a murit

_ Orpheus Pledger: Apare filmări în care vedeta Home and Away ar fi târât o femeie la pământ și călcându-i capul - în timp ce polițiștii continuă vânătoarea de oameni după actor după ce acesta a fugit

_ Uber Eats dezvăluie top zece cele mai vândute ouă de Paște - așadar, este preferatul tău pe listă?

_ O femeie care a dus cadavrul în bancă încercând să retragă bani din contul lor este văzută cu cătușe în timp ce polițiștii îl vânează pe șofer de taxi care a transportat-o ​​la birou cu cadavrul

_ Captură uriasă: autoritățile din Honduras au confiscat 2,7 tone de cocaină

_ Kate Middleton şi fotografia falsă creată de AI pentru a o determina pe prinţesă să se arate în timpul tratamentului

_ Rezultatele tragerilor Loto - Numerele câștigătoare de duminică, 14 aprilie 2024

_ Lazio îl anunţă pe Igor Tudor ca nou antrenor

_ Pictorul român Adrian Ghenie a dat lovitura! Cu cât s-a vândut tabloul 'Autoportret' la licitația de aseară / Suma este peste așteptări

_ Miniştrii transporturilor din G7 salută operaţiunea UE de protejare a securităţii în Marea Roşie

_ „Inacceptabil”: Campania Trump critică refuzul Comisiei de a organiza dezbateri anterioare

_ Secretarul general al ONU: Israelul trebuie să-şi ia un angajament ferm privind ajutoarele în Gaza

_ Satul din România unde ești catalogat ca fiind sărac dacă ai Ferrari. Luxul e la locul lui pentru locuitorii de aici care lucrează în străinătate

_ Liga Campionilor: Necazurile lui Manchester City continuă pe măsură ce Lewandowski face istorie

_ Căutarea coronagrafului perfect pentru a găsi Pământul 2.0

_ Hocheiștii români au obţinut o nouă victorie în calificările pentru Jocurile Olimpice din 2026, după 6-1 cu China

_ Rusia vrea să pună mâna pe o localitate strategică din Ucraina: Lupte grele la Ceasov Iar

_ Ce se întâmplă dacă majorările Fed declanșează de fapt boom-ul economic al SUA?

_ De ce ar trebui să eviți alimentele dietetice dacă vrei să slăbești, iar îndulcitorii artificiali nu sunt mai buni decât zahărul: ghidul esențial al DR CHRIS VAN TULLEKEN pentru alimente ultraprocesate

_ Anestezistul senior NHS, 61 de ani, care a căzut într-un „somn profund” în sala de operație la câteva momente după ce a pus pacientul sub anestezie este suspendat

_ Welsh Labour acuzat că a lăsat copiii să-și schimbe sexul fără să le spună părinților, deoarece mai puțin de jumătate din școlile din Țara Galilor ar informa familia cu privire la decizia elevului

_ Sunt o femeie de 63 de ani - iată cum mi-am recăpătat stilul datorită stilistei Stephanie Sofokleous AGELESS STYLE SOS

_ DEZVOLTARE: 2 ofițeri de poliție din Minnesota, un paramedic ucis într-un schimb de focuri în timp ce răspundea la un incident domestic

_ Sărbătorile zilei din 2 aprilie 2024 - Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Amfian şi Edesie

În 35 de ani de Soroșism, Familia Tradițională a fost distrusă. UE A AJUNS LA 700.000 DE DIVORȚURI Rata divorțurilor s-a triplat. Unu din doi copii se nasc in afara căsătoriei. Înțelegeți de ce Călin Georgescu a spus că Familia trebuie protejata?

_ Utah împuternicește în mod oficial trezorierul statului să protejeze fondurile de stat cu aur și argint

CURS-ul lui Buble îl urca pe Crin Antonescu pe locul doi. Sondaj CURS pentru alegerile prezidențiale. 59% dintre români cred că direcția țării impregnată de Puciști este greșită

_ Factură de 300 de milioane de lire sterline pentru îndemnizații: Cheltuielile cu prestațiile de invaliditate pentru persoanele care pretind că au ADHD cresc cu 41.000% într-un deceniu

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

Rezultatele sondajului Verifield

_ Datarea instabilității orbitale a planetei gigantice a sistemului solar folosind meteoriți enstatiți

_ O femeie din Ucraina, în vârstă de 98 de ani, a parcurs o porţiune de 10 km, bombardată de ruşi

_ Deblocarea separării He/H₂ pe bază de membrană cu AI

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2437, afisate in 41 pagini.