18:12
Comentarii Adauga Comentariu

_ Un profesor de sport din Ploiești, în arest la domiciliu pentru că ar fi întreținut acte sexuale repetate cu o fată de 14 ani

Un profesor de sport din Ploiești, în arest la domiciliu pentru că ar fi întreținut acte sexuale repetate cu o fată de 14 ani

"La data de 28 februarie a.c., poliţiştii Secţiei nr. 3 de Poliţie Ploieşti au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Ploieşti, la domiciliul, respectiv locul de muncă al unui bărbat de 33 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor. În fapt, bărbatul, în cursul anului 2023 şi până în prezent, ar fi întreţinut mai multe relaţii sexuale cu o minoră de 14 ani, din municipiu, cunoscând vârsta acesteia", a informat, vineri, Poliţia Prahova.

Surse judiciare au precizat  că inculpatul este profesor de sport la un colegiu naţional din municipiul Ploieşti iar minora nu este eleva sa. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Conform portalului instanţelor de judecată, Judecătoria Ploieşti a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi a dispus plasarea inculpatului în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ciutacu alias Saul Bruckner 2 in Scânteia 2 sau Cum sa înjuri in stil bolșevic românii doar pentru că votează cu cine vor ei? Tonomatul puterii pe nume Ciutacu care pupă poala Pucistului Ciolacu și a lui Gold Ponta înjură oribil votanții lui Georgescu

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Ministrul Mediului: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere

_ Prima ninsoare din această iarnă atenuează poluarea aerului din Kabul

_ Ducele de Westminster este în fruntea listei celor 40 de bogați sub 40 de ani, cu o avere de 10 miliarde de lire sterline, cu săptămâni înainte de a se căsători cu Olivia Henson

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Prezentarea oficialului Biden distruge relațiile SUA cu Nigerul – Acum trupele americane sunt blocate în țară, Biden își abandonează baza aeriană de 100 de milioane de dolari, iar forțele ruse s-au mutat

_ Sydney Sweeney „își cere scuze” că „a avut t**uri grozave” în timpul evadării mexicane îmbrăcate în bikini... și o ridică din umeri pe producătoarea amară care a spus că vedeta Anyone But You „nu este drăguță și nu poate juca”

_ Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

_ „Singurul activ sigur” – Consumatorii chinezi depășesc India în frenezia cumpărăturilor de aur

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ Societatea israeliană de la King's College London anulează evenimentul în care fostul soldat al IDF, devenit șef de caritate, urma să țină un discurs după ce a primit amenințări cu moartea

_ VIDEO | Alertă în Germania! O bombă de 500 de kg a fost descoperită lângă stadionul lui Mainz - A fost evacuat zona din jurul stadionului

_ Statul de drept este în declin în Uniunea Europeană. Democraţiile mai tinere sunt mai fragile. Situaţia în România

_ Pădurea tropicală amazoniană la un prag critic: Pierderea pădurilor agravează schimbările climatice

_ Ascultă live: Curtea Supremă audiază apelul Trump privind imunitatea prezidențială

_ Satelitul european se va prăbuși înapoi pe Pământ într-o săptămână

_ Forta Dreptei party to have Saturday its first congress since its establishment

_ Accident rutier grav, au fost trimise 5 ambulanțe: Trei victime, între care un copil, transportate la spital

_ Lumină asupra efectelor obișnuirii și adaptării neuronale asupra evoluției semnalelor animale

_ Un bloc turn din Ucraina a luat foc după ce a fost lovit de o dronă

_ Inside I'm a Celebrity Star: trecutul „întunecat” al reverendului Richard Coles: de la „obligația de a minți” despre secrete până la „criza” de sănătate mintală care l-a văzut să încerce să se sinucidă

_ Alegeri locale în Turcia: Opoziţia pare a fi pe cale să păstreze oraşe cheie, arată rezultatele preliminare ale scrutinului

_ Organismul de supraveghere a cheltuielilor refuză să semneze conturile guvernului britanic pentru prima dată, deoarece critică cifrele „nesigure” de la consilii

_ Marea Ducesă Maria Tereza de Luxemburg rânjește în timp ce ea și Regina Mathilde a Belgiei se strâng sub o umbrelă în timpul ceremoniei de întâmpinare a vizitei de stat

_ LIVE TEXT: Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac cu șase rachete și 19 drone asupra Ucrainei

_ Magazin de caritate împarte orașul după ce a pus la vânzare o păpușă golliwog în vitrină pentru 4,50 lire sterline pentru a strânge bani pentru cauza cancerului

_ Solistul trupei Rammstein, Till Lindemann, condamnat de un tribunal rus să plătească sute de mii de euro

_ Volodymyr Zelensky laudă ajutorul militar american de 61 de miliarde de dolari acordat Ucrainei după ce Camera Reprezentanților a aprobat în cele din urmă pachetul după luni de întârziere - stârnind furie la Moscova

_ Legalizați moartea asistată, astfel încât ceilalți să nu fie nevoiți să-și pună capăt vieții în felul în care a trebuit eu: Scrieți pledoaria lui Wendy Mitchell de dincolo de mormânt

_ Reprezentantul ONU pentru Libia, Bathily, demisionează, invocând progrese politice stagnate

_ Iordania investighează acuzațiile de corupție ale IRS: spionează agenția contribuabilii �En Masse�?

_ Dovezile genetice indică coloniști vikingi diferiți din Insulele Feroe și Islanda

_ Bulgaria a confiscat heroină în valoare de aproape 8,5 milioane de euro într-un camion care se îndrepta din Iran spre Europa de Vest

_ Gavin și Stacey revin după cinci ani: sitcomul Hit BBC urmează să se întoarcă pentru o specială de Crăciun anul acesta, iar filmările urmează să înceapă în vară

_ Belgianca Lotte Kopecky a câștigat în cursa de ciclism Strade Bianche, pentru a doua oară

_ 'Sunt de acord să pierdem meciul.' Mircea Lucescu, nemulțumit de jocul prestat de tricolori cu Kosovo: Am comis greşeli mari, copilăreşti

_ Richard Branson în horror bike smash: Miliardarul Daredevil împărtășește imagini cu rănile sale după ce a zburat de pe bicicletă după ce a lovit o groapă în Virgin Gorda

_ AI ar putea ajuta la prezicerea inundațiilor acolo unde metodele tradiționale se luptă

_ Poșta Română a făcut anunțul care îi va surprinde pe toți pensionarii din România

_ I’m A Celeb’s Maura Higgins se bucură că „nu a fost niciodată atât de nefericită în viața ei”, deoarece ratează un tratament cu ciocolată după Piggybanks Challenge

_ Franţa - Danemarca este finala Campionatului European, după semifinalele de vineri

_ Profesorul „coercitiv și manipulator”, în vârstă de 51 de ani, a fost dezbrăcat până la „suportul minuscul” în fața unei eleve de 16 ani, a declarat instanța.

LOVITURA DE STAT IN FORMA CONTINUATA CONTINUA. Biroul Electoral Central a făcut un abuz groaznic luând dreptul de vot a 5 milioane de români care votează cu dnul Călin Georgescu . UITAȚI CE ZICE LEGEA ÎNCĂLCATĂ VIOLENT DE BEC

_ Stubborn Lords votează pentru distrugerea zborurilor lui Rishi Sunak în Rwanda încă o dată, în timp ce James Cleverly cere „sfârșitul vorbirii” pentru ca vieți să poată fi salvate

_ Scene incredibile în centrul orașului. Un tânăr se plimba gol pe stradă într-o zonă denumită Ceasul Rău: Eu sunt Dumnezeu/ VIDEO

_ TEXAS MAGA BOWOUT! Brendan Gill câștigă decisiv în districtul 26 din Texas, în ciuda milioanelor cheltuite împotriva lui de către grupurile de bani întunecați de la Deep State (VIDEO)

_ Adolescentul american Stolz stabilește recordul mondial de patinaj viteză la 1.000 m

_ S-au epuizat la Waitrose, dar SARAH RAINEY dezvăluie cum să coace popularul „bunettone” - o chiflă încrucișată fierbinte și panettone

_ "Ce facem?" Ana Kasparian s-a dat afară după ce suspecții de crimă, caz de dezmembrare au fost dezvăluți la New York

_ PM Ciolacu on possible election merger: At the moment there is no political decision

_ Procesul pentru crima unui rancher din Arizona: Dovezi critice *Niciodată nu au fost recuperate* � Procuratura nu poate dovedi definitiv că Kelly a tras �mpușcătura fatală

_ Acord de cooperare în domeniul apărării, semnat de România şi Coreea de Sud

_ Constructor, 60 de ani, s-a sinucis după ce și-a tăiat mâna și a lăsat-o în vasul de spălat din chiuveta din bucătărie, se aude anchete.

_ Noul sondaj dă alarmă pentru democrații din Deep Blue State, �n timp ce GOP se uită la un loc �n Senat

_ „Este haos absolut în fiecare week-end”: cum hoardele de TikTokers și vacationers coboară pe Snowdonia pentru a găsi o „carieră secretă” – inundând zona cu sute de mașini, mormane de gunoaie și comportament antisocial

_ Mary Portas este de nerecunoscut în timp ce își abandonează bobul roșu pentru a-și dezvălui părul cărunt natural în timp ce primește OBE de la Prințesa Anne

_ Suedia le spune cetățenilor să se pregătească pentru RĂZBOI: Cinci milioane de gospodării primesc pamflete despre cum să-și pregătească casa pentru armaghedonul nuclear... deoarece Biden este acuzat că a încercat să declanșeze al treilea război mondial

_ În interiorul căsniciei de 9 ani a lui Jon Richardson și Lucy Beaumont: de la celebrul comedian care i-a creat până la seriale false de documentare care „au ajutat relația lor în afara ecranului”, în timp ce cuplul anunță despărțirea șoc

_ Carlos Alcaraz a vizitat stadionul La Bombonera cu ocazia prezenţei la Buenos Aires


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2363, afisate in 40 pagini.