10:14
Comentarii Adauga Comentariu

_ Spitalul din Târgu Cărbuneşti putea fi salvat de la faliment. Rafila: 'Ar fi trebuit să facă aceste schimbări / De aia eşti manager'

Spitalul din Târgu Cărbuneşti putea fi salvat de la faliment. Rafila: 'Ar fi trebuit să facă aceste schimbări / De aia eşti manager'

”În primul rând trebuie să înţelegem care sunt sursele care finanţează un spital. În primul rând este vorba de contractul lor pentru serviciile pe care le prestează cu Casa de Asigurări de Sănătate. Adică faci un serviciu, tratezi pacientul, îl operezi, primeşti o sumă de bani. Mai există şi alte surse, subvenţii de la bugetul local care poate să ajute să plătească utilităţile, de exemplu, şi eventual programe de sănătate, dacă fac parte dintr-o astfel de structură. E clar că la Târgu Cărbuneşti ei aveau venituri mici. 39 la sută gradul de ocupare a paturilor. E ca şi când cineva are un avion pe care îl exploatează şi tot timpul are maximum 40 la sută dintre locuri ocupate şi 60 la sută goale. E clar că este o activitate care se termină la un moment dat pentru că ai nişte costuri pe care nu poţi să le acoperi pentru că nu produci servicii de sănătate”, a declarat Alexandru Rafila, la emisiunea Insider politic difuzată, sâmbătă, la Prima TV.

Ministrul Sănătăţii este de părere că putea fi schimbată structura spitalului.

”Atunci sunt două motive. Una poate să fie o structură de personal care nu este potrivită, nu poate să facă servicii medicale. Şi a doua, o structură a spitalului care nu răspunde nevoilor de servicii ale comunităţii. Vă dau un exemplu, dacă eu am o secţie de Obstetrică-Ginecologie şi 90 la sută dintre femeile din zonă merg în altă parte să nască sau să îşi rezolve problemele de natură ginecologică, ai o problemă, dar atunci nu trebuie să stai să constaţi lucrul ăsta, că nu de aia eşti manager. Faci o gândire şi vezi că sunt foarte multe servicii de recuperare care se cer. Acum avem foarte multe servicii de recuperare fizică sau pentru cei cu afecţiuni respiratorii. Atunci faci o solicitare către Ministerul Sănătăţii să transformi secţia de Ginecologie, într-o secţie de Recuperare. Angajezi medici de Recuperare şi atunci o să am servicii şi nu o să mai am 39 la sută grad de ocupare şi ajung la 87 la sută. Atunci am suficiente venituri astfel încât spitalul să fie funcţional”, a explicat Rafila.

De asemenea, Rafila crede că managerul ar fi trebuit să facă aceste schimbări.

”Managerul a declarat că el nu poate să facă schimbări. Trebuie să faci, că de aia eşti manager, să te adaptezi realităţilor legate de nevoia de servicii medicale”, a adăugat Rafila.

Managerul Spitalului Orăşenesc Târgu Cărbuneşti, Sorin Mehedinţu, a afirmat că unitatea medicală pe care o conduce este într-o situaţie foarte delicată din punct de vedere financiar şi a precizat că 99% din bugetul spitalului merge pentru salarizare. El a declarat că cel mai probabil îşi va da demisia din funcţie.

“Suntem într-o situaţie financiară foarte delicată, am folosit un termen nepotrivit, ”faliment”, pentru că totuşi suntem un spital, dar suntem într-o situaţie foarte, foarte delicată din punct de vedere financiar. 99% din bugetul spitalului intră în salarizare, în condiţiile în care nouă ne mai lipsesc patru miliarde pentru furnizori lună de lună. Asta înseamnă că dăm salariile, ne mai rămân cam 400 de milioane aşa, mai achităm luna următoare iar şi ne adâncim din ce în ce mai mult”, a declarat jurnaliştilor Sorin Mehedinţu.

El a adăugat că, atunci când a preluat conducerea spitalului, în urmă cu un an şi jumătate, datoriile erau de 20 de miliarde de lei, iar acum s-au dublat.

Managerul unităţii medicale recunoaşte că angajaţii rămaşi din perioada pandemiei prejudiciază bugetul şi că nu a făcut o reorganizare a spitalului.

“E mult spus reorganizare. Nu sunt eu genul să fac reorganizare. (…) Încă nu am tăiat din sporuri. Luna asta încercăm să vedem ce putem face, tot am mai dus-o. Sunt 573 de angajaţi, care au scăzut de la 588 de când am preluat eu mandatul. Am ajuns la 573 şi tot nu facem faţă”, a explicat managerul spitalului din Târgu Cărbuneşti.

Întrebat dacă intenţionează să declare falimentul spitalului, Sorin Mehedinţu a răspuns: “Încă nu, v-am zis, e un termen prea dur”.

El se gândeşte să demisioneze din funcţie.

“Probabil îmi voi da demisia. Nu pot să mai manageriez acest spital, nu că am folosit termenul nepotrivit. Suntem depăşiţi ca şi cheltuieli”, a mai declarat managerul spitalului.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ FOTO - O minoră de 14 ani a dispărut din București: Poliţia face apel la cetăţeni

_ London mayor Khan wins record third term as Tories trounced in local polls

_ Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

_ Raport Colliers: Stocul de spaţii de retail modern din România a depăşit 4,3 mil. mp, 60% în primele 10 mari oraşe din ţară

_ Agent antibacterian transportat de nanoparticule utilizate pentru tratarea BPOC la șoareci

_ Agresorul polițistului care a intervenit după ce și-a înjunghiat părinții reținut pentru 24 de ore - Va fi dus la instanță pentru arestare preventivă

_ Prințesa Alexandra este văzută pentru prima dată într-un scaun cu rotile - în timp ce participă la un memorial pentru Regele Constantin al Greciei

_ Incredibila poveste a unui băiat de 9 ani, lăsat singur de mama sa timp de doi ani. A mers la școală în fiecare zi

_ În interiorul colecției de mașini de 5 milioane de lire sterline a lui James Martin, cu vehicule personalizate, un Ferrari și o mașină de raliu emblematică - găzduite în garaje incredibile pictate manual, la locul său Hampshire

_ Turist britanic, în vârstă de 30 de ani, este găsit mort într-un apartament de vacanță din Algarve, după ce „prietenul” a sunat la poliție pentru a-i alerta, dar apoi a „dispărut”

_ Senatul SUA promovează proiectul de lege privind ajutorul pentru Ucraina, Israel și Taiwan, în ciuda opoziției lui Trump

_ Două persoane au fost arestate preventiv după ce au cultivat canabis într-o casă din Buzău

_ Solidaritatea Sanitara Federation continuing protest schedule

_ Leicester exploatează o lacună imensă în regulile de cheltuieli ale fotbalului pentru a evita pedeapsa în acest sezon, după ce a pretins că este atât un club din Premier League, cât și EFL în ACELAȘI TIMP

_ Aromele de gărgăriță oferă o modalitate mai ecologică de a proteja culturile

_ Niciun acord comercial cu SUA sub Starmer? Secretarul forței de muncă din umbră elimină speranțele unui acord post-Brexit, chiar dacă Donald Trump va deveni din nou președinte

_ Bayern Munchen - Arsenal 1-0 (total 3-2) - Sferturile de finală ale Ligii Campionilor: scor live, știri despre echipă și actualizări, în timp ce Joshua Kimmich îi conduce pe germani în față

_ Seattle Children�s Hospital Withdraws Business from Texas in Response to Investigation Into �Gen�der Tran�si�tion� Treat�ments for Minors

_ Regele secret al crimei al Scoției

_ Hotelul Intercontinental din București ascunde un secret întunecat: motivele pentru acolo s-au petrecut multe acțiuni tragice nu sunt cunoscute în totalitate

_ Fermierul care a demolat fără permisiune un porumbel din secolul al XVII-lea clasat pe listă este amendat cu 45.000 de lire sterline

_ Tenerife îi va pălmui pe turişti cu o taxă turistică: taxele urmează să vină din ianuarie - după ce peste 50.000 de locuitori s-au alăturat protestului masiv de stradă împotriva vizitatorilor străini

_ EDEN CONFIDENTIAL: magnatul de depozit David Ross se reuneste cu fosta lui iubita mostenitoare de sticla

_ Simulările cu noul model k−ω oferă perspective asupra proceselor masive de convecție a stelelor

_ A sprijinit Israelul, dar a pierdut o avere: McDonald's are probleme economice mari în țările musulmane

_ Temerile cu privire la scăderea natalității în Anglia și Țara Galilor sunt deplasate – populația urmează să crească în anii următori

_ Momentan protestatarii - care cu câteva zile în urmă au declarat că o stradă este „puțin mai sigură” -, în timp ce au devenit bollarzi umani pentru a proteja o schemă de reducere a traficului, sunt împrăștiați după ce șoferi furiați au străbătut

_ Dezvăluit: De ce ar trebui să iei întotdeauna propriile sandvișuri la aeroport

_ Protestatarii pro-palestinieni provoacă haos pe Aeroportul Internațional O'Hare

_ IMF revised downwards its Romania 2024 growth estimates

_ VIDEO - Guvernul 'curăță' țara de păcănele: Anunțul ferm al premierului

_ Formula 1 - Marele Premiu al Qatarului ar putea decide şi titlul la echipe

_ Bursele pentru elevii din învățământul confesional și privat vor fi plătite de Ministerul Educației, inclusiv sumele restante din anul trecut

_ Jocul „Puiului” în lumea de azi

_ EDEN CONFIDENTIAL: Meghan Markle cheamă un fotograf de top pentru o ședință foto plină de farmec cu Archie și Lilibet

_ Zelenski a numit un fost înalt oficial de securitate ambasador în Republica Moldova

_ Asley Gonzalez, învins în turul secund la turneul Grand Slam de la Antalya

_ Un şofer inconștient a fost depistat de polițiștii din Târgoviște când conducea cu 109 km/h pe o stradă din oraș

_ Job-urile următorilor 10 ani. Iată care sunt pariurile sigure

_ Atacul la sala de concerte de la Moscova: ceea ce știm până acum cu privire la numărul morților a crescut la 133 și Putin spune că toți cei patru bărbați înarmați ISIS au fost arestați

_ Tatăl din Missouri spune că „s-a prăbușit” de durere după ce a găsit cadavrul însângerat al fiicei de 24 de ani într-o cadă și copilul ei de 4 ani, bătut fără știință: bărbat, 32 de ani, pledează vinovat de crimă

_ Pandemic Whisky Boom se transformă în mahmureala

_ Romania - Republic of Moldova Employers' Association for Sustainable Development to be launched on May 16, 2024

_ România de lumea a treia: Peste 11.000 de români, dintre care jumătate sunt copii, stau în case fără curent electric

_ LIVE TEXT - Iranul a atacat Israelul: Valuri de drone sinucigașe au fost lansate

_ Fasolea verde românească, preț de infarct în piețe: 'Mai bine o vinde la bucată, să își permită oricine 3-4 păstăi, de poftă'

_ ‘I think there is substantial evidence of the alleged crimes’: Trump in NY court for hush-money trial

_ Nu sunt cel mai bun jucător de snooker din toate timpurile, spune modest Ronnie O'Sullivan

_ Va funcționa interzicerea telefonului școlar din Noua Zeelandă? Să vedem ce face pentru curiozitatea elevilor

_ Eurostat: Romania has third lowest life expectancy in EU, Spain ranks first

_ Ancelotti încrezător că Madridul va rămâne puternic în returul lui Man City

_ Taylor Swift și Travis Kelce „vor petrece ceva timp în privat împreună” după Super Bowl, după ce au fost despărțiți de câteva săptămâni... dar tight end „este încă hotărât să renunțe” la Las Vegas dacă Chiefs câștigă

_ NATO dă 'dezlegare' Ucrainei să atace Moscova: 'Are acest drept!'

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Gaza. The Day After

_ O nouă despărțire în showbiz! Carmen Grebenișan și Alex Militaru au divorțat - Vedeta a confirmat separarea

_ Turkish local elections a 'popularity' and 'get out the vote contest'

_ The Regime Review: O satira politică fără mușcătură, puțină inteligență și un total OTT Kate Winslet, scrie CHRISTOPHER STEVENS

_ Sărbătorile zilei din 13 aprilie - Sf. Sfinţit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul

_ Premierul socialist al Spaniei, Pedro Sanchez, insistă că NU va renunța, în ciuda scandalului de corupție al soției, după ce aceasta a fost acuzată că „a primit favoruri de la o companie aeriană salvată cu un ajutor de 400 de milioane de lire sterline”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5921, afisate in 99 pagini.