12:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ ICCJ face precizări fulger despre cum se aplică arestul preventiv: Sunt vizați toți suspecții cu dosar pe rol!

ICCJ face precizări fulger despre cum se aplică arestul preventiv: Sunt vizați toți suspecții cu dosar pe rol!

ICCJ explică decizia

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a decis că “în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, în situaţia în care faţă de inculpat este pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care este cercetat în stare de libertate (primul dosar), iar ulterior există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune (al doilea dosar) sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni, măsura arestării preventive în baza art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală se poate dispune doar în primul dosar”.

În urma analizării textelor de lege şi a doctrinei, Completul competent să judece recursul în interesul legii (RIL) a stabilit că, pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului în considerarea temeiurilor invocate atunci când este cercetat în două cauze diferite, infracţiunea pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală va fi infracţiunea-reper în funcţie de care se determină dacă ulterior există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a mai comis o nouă infracţiune intenţionată şi această infracţiune va constitui şi temeiul propunerii de arestare preventivă pe această ipoteză.

Decizia ICCJ nr. 22, pronunţată în 27 noiembrie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial în 29 ianuarie, devenind obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474, alin. (4), din Codul de procedură penală.

Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.

Decizia se pronunţă numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Opinia Fluierul.ro "Minciuna cu sigiliu rupt" ca și posibilă cauză: Distrigaz reclamă „sigiliul rupt” la un robinet de gaz închis cu o zi înainte de deflagrație. Cum Cum îl absolvă pe de vină pe Distrigaz Engie teoria sigiliului rupt?

O mărturie a unei locatare din blocul care a explodat e în defavoarea lui Distrigaz. Gazul a fost oprit de ieri. Contoare de gaz din scara continuau să piuie. Pompierii se rugau de Distrigaz să vină înapoi. Problema era la subsol

Robert F. Kennedy Jr. a profitat de un eveniment de presă de la Casa Albă, joi, pentru a anunța că adolescenții americani au acum mai puțin spermă și testosteron decât bărbații de 65 de ani

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Record de drone rusești - Kremlinul a atacat noaptea trecută cu 188 de drone

_ Echipă suspendată pentru că a încercat să trimită în cursă mecanicul echipei, în locul unei sportive

_ Ucraineni care fugeau de mobilizare nu au reușit să ajungă la frontiera românească

_ Denver Nuggets, campioana en titre din NBA a învins în deplasare pe San Antonio Spurs şi a revenit pe primul loc în Conferinţa de Vest

_ Încă o dovadă că România se opune migraţiei ilegale. 17 persoane ascunse printre frigidere şi piese auto au fost prinse în vama Nădlac II

_ Tatăl meu în vârstă de 78 de ani a fost înșelat pentru 3.745 de lire sterline, dar banca lui nu îi va rambursa: răspunde DEAN DUNHAM

_ Lazio îl anunţă pe Igor Tudor ca nou antrenor

_ Rolul ascuns al Căii Lactee în mitologia egipteană antică

_ CTP plătește 70 de milioane de euro pentru a cumpăra, în apropiere de Târgu Mureș, un centru logistic important

_ Man City 0-4 Tottenham: James Maddison lovește de două ori într-o victorie uimitoare a Spurs, în timp ce echipa lui Pep Guardiola suferă a cincea înfrângere consecutivă

_ Cum au învățat alegătorii lui Trump să iubească și să devină buletinul de vot prin corespondență

_ Star Trek și Marvel Kenneth Mitchell a murit la 49 de ani, după o luptă eroică de cinci ani cu ALS

_ Răzvan Marc şi Roland Modoianu au ratat medaliile la bară fixă, la Cupa Mondială Challenge din Antalya

_ Ciucă, despre şedinţa de luni a coaliţiei: Finalizăm toate aspectele care ţin de Capitală

_ Cele mai triste decese dintre toate: tendința în creștere a cuplurilor care mor unul lângă altul la clinicile de eutanasie, în timp ce fostul premier olandez moare „mână în mână” cu soția sa

_ Adjunctul șefului, în vârstă de 46 de ani, care a chicotit când a abuzat și violat o fată sub 13 ani i se interzice să predea pe viață

_ Atenție șoferi! Din iulie devine obligatorie 'cutia neagră' pentru mașini: Ce reprezintă și la ce va ajuta

_ Putin a semnat un nou decret privind recrutarea militară semestrială

_ Doar zece la sută dintre europeni cred că Ucraina poate învinge în continuare Rusia și o „înțelegere de compromis” este văzută ca rezultatul cel mai probabil, arată sondajul.

_ Expertul în fitness dezvăluie cel mai eficient exercițiu de podea pentru sculptarea abdomenului... și nu este vorba de scăderi

_ Rusia atacă Ucraina cu armele ei: Armata rusă folosește bombardiere primite de la Kiev

_ Trump dezvăluie exact ce va face dacă va pierde alegerile prezidențiale din 2024

_ „Cel mai periculos păianjen din Marea Britanie” lovește în Hampshire: o fată, de 5 ani, este lăsată incapabilă de a merge și acoperită de erupții cutanate după o mușcătură de la o văduvă falsă nobilă

_ Conflict cu implicații majore la granița dintre România și Bulgaria: românii cer ca bulgarii să nu fie primiți în Schengen

_ „Albii sunt psihopati”: vorbitorul UC folosește Luna istoriei negre pentru a se lansa în atacurile rasiste

_ Ora Pământului - 10.000 de copii din Cantus Mundi vor marca simultan evenimentul prin concerte, recitaluri şi evenimente muzicale

_ Doctorul care conducea sub alcool, 53 de ani, care și-a „lovit” Tesla-ul în două mașini la meciul de fotbal al fiului său, a susținut că a „bătut” doar vodcă în spatele vehiculului său DUPĂ accident.

_ Un val de drone vizează Rusia în timp ce opoziția solicită proteste în masă în ultima zi a alegerilor

_ Robert Lewandowski are pe masă un contract de 100 de milioane de euro pe an

_ Bursă. BRK Financial Group menţine recomandarea de cumpărare pentru acţiunile Purcari

_ UE limitează importurile de păsări de curte și cereale din Ucraina pentru a-i liniști pe fermieri

_ Video - Victor Ciutacu vine cu explicații spumoase: Mihai Tudose e femeia independentă din vârful listei europarlamentare

_ Necazuri mari în Little London: Micul sat Hampshire care este invadat de locuitorii bogați ai orașului din capitală se înfurie din cauza dezvoltatorilor „lacomi” care cresc prețurile

_ Folosirea corectă a echipamentelor electrice dintr-o gospodărie poate reduce factura la energie cu până la 50%

_ Proiectarea unei acoperiri pentru produse fără boli

_ Vânt puternic în mai multe zone din Moldova

_ Orașul din nordul Japoniei care înregistrează cea mai mare temperatură de primăvară din istorie

_ România ar putea fi obligată să continue exploatarea de la Roșia Montană. Anunțul ministrului Boloș

_ Obiect misterios observat în cerul de noapte din Oklahoma City – Știrile locale nici măcar nu pot ajunge la fund

_ Tulisa dezvăluie cele trei cuvinte pe care le-a spus lui will.i.am după ce acesta i-a furat melodia, în timp ce ea deschide despre o lungă bătălie juridică

_ O zonă considerată sigură din România s-ar putea aștepta la cutremure: Ce au descoperit cercetătorii

Mesajul lui Calin Georgescu Fiecare român care simte durerea altuia ține vie lumina acestei țări. Adevărata putere a unui popor nu stă în arme, bani sau tehnologie — ci în caracterul colectiv al celor care îl alcătuiesc

_ VIDEO O tornadă misterioasă a făcut un crater de peste 11 kilometri: A avut o putere dde 200 de kilometri pe oră

_ Surpriză uriașă la casele de pariuri, după intrarea Gabrielei Firea în cursă: cine este favorit la Primăria Capitalei

_ Summitul Mondial al Guvernelor de la Dubai: Lideri politici și economici discută provocările viitorului

_ Formula 1 trăieşte 'un moment crucial' din cauza controverselor din afara pistei, consideră Hamilton

_ Imaginea: Familie ucraineană, inclusiv un băiețel printre șapte, arși de vii în atacul rusesc sălbatic asupra benzinăriei Harkov, care a dezlănțuit „râul de foc”

_ Horospo joi, 22 februarie: Fără surprize neplăcute. Zodiile care vor avea o zi exact aşa cum şi-au planificat

_ Dezvăluit: Marea Britanie mănâncă mai multe alimente ultraprocesate decât oriunde altundeva în Europa, gunoiurile precum prăjiturile, dulciurile și biscuiții reprezentând aproape 60% din dieta medie a unui adult

_ Prognoza meteo pentru Bucureşti: temperaturi ridicate în Capitală, dar şi condiţii de vânt

_ Avocatul J6, Roger Roots, c�ntărește un alt VERDICT RUȘTINOS: D.C. Juriul acordă �BULLY� profesorului Michael Mann 1 milion de dolari de la radiodifuzorul conservator Mark Steyn �n procesul pentru defăimare climatică

_ Big Mama, mesaj la ONU: discurs adresat tinerilor împotriva bullingului şi a bodyshaming

_ Grupul activist de extremă stângă plătește liceeni publici din California pentru a deveni războinici pentru justiția socială

_ Rhod Gilbert izbucnește în lacrimi detaliind lupta sa împotriva cancerului în specialul GBBO Stand Up To Cancer Celebrity, în timp ce revenirea sa la televizor îi lasă emoționați pe spectatori: „Sunt norocos să fiu aici”

_ Dakota Johnson uimește într-un costum de baie alb în timp ce este mângâiată de Chris Martin într-o evadare romantică în Mexic, după ce filmul ei Madame Web a suferit un dezastru de box office

Bolovan și Mucușor nici măcar n-au catadicsit să meargă până la blocul explodat nici măcar nu au catadicsit guvernul Bolovan să ia vreo măsură pentru sinistrați sau Mucușor să facă vreun apel pentru a se lua măsuri pentru sinistrați

_ VIDEO - Fermierii români sunt disperați: au încercat să oprească cerealele ucrainene, dar au fost amendați de polițiștii români


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3598, afisate in 60 pagini.