19:55
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cristian Jura (Tribunalul Român de Arbitraj Sportiv): Avem o mare responsabilitate, nu ne putem juca cu viaţa sportivilor

Cristian Jura (Tribunalul Român de Arbitraj Sportiv): Avem o mare responsabilitate, nu ne putem juca cu viaţa sportivilor

"Asistăm la un moment istoric şi un moment simbolic în acelaşi timp, în care înfiinţăm aceste tribunal român de arbitraj sportiv, ca o entitate independentă. Am apărut dintr-o dublă necesitate, pe de o parte urmărim un trend european, pentru că s-au mai înfiinţat astfel de tribunalele de arbitraj sportiv în Germania, Olanda, şi ele funcţionează preluând diferite cazuri de la federaţii, şi pe de altă parte avem această necesitate de a avea o autoritate care să fie independentă. Este o structură funcţională în acest moment şi am avut o primă cauză pe care am soluţionat-o în termen de şase săptămâni, respectând toate garanţiile procesuale. O federaţie a fost destul de curajoasă să ne transfere autoritatea deja. Ştim că procedura de transfer este anevoioasă, pentru că trebuie modificat statutul şi a fost o federaţie care şi-a schimbat statutul şi-a introdus Tribunalul Român de Arbitraj Sportiv în statut. Şi deja suntem în discuţii cu alte federaţii care doresc să colaboreze cu noi într-o formă sau alta. Avem o mare responsabilitate, pentru că nu ne putem juca cu viaţa unui sportiv", a declarat Jura.

Tribunalul Român de Arbitraj Sportiv este plasat sub autoritatea administrativă şi financiară a Asociaţiei Române de Arbitraj Sportiv, al cărei preşedinte este Sabin Gherdan. Acesta a explicat că TRAS are rolul de a degreva judecătorii de cauzele din domeniul sportiv."Conform regulilor, Tribunalul Român de Arbitraj Sportiv şi-a propus să soluţioneze fiecare dosar într-un termen mediu de 4-6 luni, respectiv câteva zile în cazurile urgente. Până în acest moment Asociaţia Română de Arbitraj Sportiv a parafat o înţelegere cu o federaţie sportivă prin intermediul căreia toate litigiile arbitrabile pe acea ramură sportivă sunt deferite TRAS. De asemenea, ne aflăm în discuţii cu alte şase federaţii cu care sperăm să parafăm înţelegeri până la finalul acestui an. Într-un context naţional în care în anul 2022 un număr de 3.987 de judecători la nivel naţional au avut de soluţionat peste 3,7 milioane de dosare, echivalentul unei medii de 965 de dosare per judecător, ne propunem prin prezentul proiect să degrevăm instanţele de judecată, mai ales în dreptul sportului. Astfel, ne propunem să devenim alternativa principală de soluţionare a disputelor din dreptul sportului, cât şi un mijloc simplu rapid şi accesibil de soluţionare a acestora", a afirmat Gherdan.

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a afirmat că îşi doreşte ca avocaţii implicaţi în acest proiect să ajute ANS la modificarea Legii Sportului."Sportul chiar are nevoie de dumneavoastră. Avem nevoie de sfaturile dumneavoastră, avem nevoie de o legislaţie care să fie în concordanţă cu tot ceea ce ni se întâmplă în acest secol. Este greu în sport, nu este întotdeauna îndeajuns să fii bun şi ajutorul pe care dumneavoastră îl daţi astăzi este foarte important, şi nu doar în privinţa litigiilor, pentru că eu vă spun sincer că îmi doresc să avem cât mai puţine litigii. Dar îmi doresc ca împreună cu dumneavoastră să modificăm acea lege a sportului, pentru că ambiţia nu m-a părăsit încă. Mă bucur că acest Tribunal Român de Arbitraj Sportiv va ajuta sportul românesc", a afirmat Lipă.

Tribunalul Român de Arbitraj Sportiv are în componenţă 6 arbitri: Andrea Chiş, Mădălina Diaconu, Cristian Jura, Ovidiu Miheţ, Dan Oancea şi Mihaela Tăbârcă.La evenimentul de lansare a Tribunalului Român de Arbitraj Sportiv au asistat preşedinta ANS, Elisabeta Lipă, preşedinta Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, preşedintele Federaţiei Române de Tenis de Masă, Cristinel Romanescu, şi preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Alexandru Pădure.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Oficial! Avem o nouă staţiune pe litoralul românesc

_ Un judecător CSM intră tare peste critici: Durata mare de soluționare a proceselor e o excepție!

_ Cariera ta va primi un impuls la 2:22! Cum rolul mamei bântuite din povestea cu fantome din West End a devenit o parte de bază pentru actori aspiranți, inclusiv Lily Allen, Cheryl... și acum Stacey Dooley

_ Rară gospodărie marmorată moare la scurt timp după ce a atras admiratori în Vermont: Ce s-a întâmplat?

_ Schimbările climatice distrug bacteriile rare într-o Antarctica „înverzită”.

_ Începe runda 28 a Superligii cu trei meciuri, toate cu mize importante

_ Grund unic degenerat îmbunătățește semnificativ performanța codurilor de bare COX1 în profilarea nematodelor din sol

_ Întoarce-ne comorile „jefuite”, le spun războinicii chinezi TikTok vecinilor din Norfolk ai Prințului William și Kate Middleton, după ce susțin că conacul impunător cu 106 camere este plin de obiecte de valoare antice din dinastia Qing

_ ALEXANDRA SHULMAN face o recenzie pe Victoria Beckham X Mango: „Posh aruncă un pic de praf de zână de modă pe High Street, iar hainele oferă”

_ Starul OnlyFans Bonnie Blue dezvăluie cum MAMA ei a ajutat-o ​​să se culce cu 158 de bărbați în 2 săptămâni - și ce crede cu adevărat tatăl ei despre cariera ei de adult

_ De la regalitatea Primrose Hill... la WAG-ul fotbalistului? În interiorul vieții boeme a lui Iris Law, cu educație privată, fiica celor din anii '90 Jude și Sadie Frost, care aproape că a înghițit odată Ecstasy la Soho House, la doar 2 ani.

_ Prima reacţie a lui Putin după atacul terorist soldat cu cel puţin 115 morţi: atacatorii au fost reţinuţi în timp ce se îndreptau spre Ucraina

_ Taiwanul simulează un scenariu ucrainean

_ Breaking - Cristiano Bergodi a fost demis de la Rapid: Clubul a făcut anunțul oficial

_ VIDEO – Cătălin Cîrstoiu: 'M-am simțit hărțuit!'

_ UE este pregătită pentru „decizii dure de protejare a economiei”, spune von der Leyen Chinei

_ A început Carnavalul de la Veneţia, cu o tematică dedicată lui Marco Polo

_ Mamma Mia! Ce farmacie: magazinul din Florența care este parțial magazin, parțial muzeu, spune Rosie Green

_ Pe măsură ce drama Netflix cu aristo-întâlnește-gangster crește cererea pentru șic „bani vechi”... Cum să-i faci pe The Gentlemen să arate mai puțin

_ Fără canabis la Oktoberfest! Motivul pentru care Bavaria vrea 'să limiteze consumul de canabis în public'

_ DEZVLUIT: Cele trei suplimente periculoase dacă iei prea mult - provocând vărsături, vedere încețoșată și chiar sângerare internă

_ Wicked se deschide cu numere surprinzătoare de box office, în ciuda supărării extreme din cauza turneului de presă

_ PSD continuă racolările din PNL: Un nou lot liberal a migrat în PSD Iași

_ Greva iraniană asupra Israelului „iminentă” în următoarele 24-48 de ore – Reporteri

_ Starul Top Boy, Ashey Walters, ar putea fi forțat să părăsească bungaloul său din Kent după ce a pierdut ultima bătălie de planificare pentru a-și extinde casa de 1 milion de lire sterline.

_ New Tezaur securities issue, with up to 6.75pct per annum non-taxable interest

_ Ghidul suprem pentru cartofi: De ce Maris Pipers sunt cele mai bune pentru fripturi și nu ar trebui să folosiți NICIODATĂ King Edwards într-o tocană, potrivit oamenilor de știință

_ Pictura capodoperă din anii 1600 care a fost una dintre cele trei în valoare de 10 milioane de lire sterline furate de la Universitatea Oxford este returnată - dar vânătoarea continuă pentru celelalte două

_ Kremlinul a intensificat atacurile și operațiunile de informații împotriva Harkovului pentru a forța oamenii să părăsească orașul (ISW)

_ Telefoanele Primăriei Sectorului 1, închise. Dan Podaru: Este o acțiune iresponsabilă

_ Cele 60 de miliarde de dolari ale lui Biden nu pot rezolva criza de forță de muncă și de recrutare din Ucraina

_ AUR mai pierde un senator

_ UE cedează în fața protestelor agricultorilor și-și restrânge obiectivele ecologice

_ WADA: „Nici o dovadă credibilă de abatere” în cazul înotului chinez

_ Studentă la criminologie, în vârstă de 25 de ani, care a încercat să-și pună sora pe propria sa soră după ce a fost prinsă conducând droguri la 100 de km/h, este scutită de închisoare după ce fratele ei i-a spus judecătorului că a iertat-o

_ Când mii de oameni sunt urmăriți din cauza taxei de licență, poate fi corect că Huw Edwards Își ia încă salariul de 439.000 de lire sterline de la BBC?

_ Papa globalist Francisc a fost forțat �n sf�rșit să investigheze celebrul artist iezuit Rupnik pentru abuz spiritual, psihologic și sexual

_ Sunt un expert în carieră - iată cum să-ți dai seama dacă ai un șef toxic și ce poți face pentru a nu fi victima luminii cu gaz

_ Dezvăluit: polițistul erou care l-a împușcat pe cuțitarul din Sydney, deja decorat pentru serviciul său exemplar

_ Este timpul pentru o resetare a Legii de supraveghere a informațiilor externe și a secțiunii 702 de colectare a informațiilor

_ Some 60t of waste from three European countries denied entry into Romania

_ În lumea tulburătoare a Femcelilor: femeile britanice dezvăluie de ce s-au alăturat forumurilor online întunecate în care împărtășesc temerile de a fi singure pentru totdeauna și postează videoclipuri șocante cu ele înșiși mâncându-și propria carne

_ Demontrație de forță a Rusiei - Localitate distrusă dintr-o singură lovitură

_ Operatorul de mașină, în vârstă de 61 de ani, a murit după ce gâtul și brațul i-au rămas blocate în tăietorul de bușteni, când îmbrăcămintea i s-a încurcat

_ Călătorul emite un avertisment sever oricăror „oameni de dimineață” care doresc să viziteze Argentina – susținând că țara din America de Sud „va DISTRUGE” pe cei care se trezesc devreme

_ Netanyahu promite că va închide Al Jazeera „imediat” după ce Knesset a adoptat o lege controversată

_ Ciolacu, întrebat despre negocieri cu Piedone: Nu cred că își permitea o astfel de discuție cu mine/ VIDEO

_ Este posibil ca Stonehenge să se fi aliniat atât cu luna, cât și cu soarele

Elon Musk despre Marian Enache șeful CCR: "Acest individ e un TIRAN, nu e un judecător"

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Un polițist care ucide un bărbat IRA, care a fost eliberat de sentința de crimă doar pentru a-și înjunghia soția de 13 ori în Ajunul Crăciunului, este găsit mort în casa lui din Co Tyrone

_ Dan Negru comentează întoarcerea lui Scărlătescu, Dumitrescu și Bontea la MasterChef. Ce spune despre plecările vedetelor de la Antena 1

_ Situație incredibilă: fluviul Dunărea nu face parte din acordul Schengen. Blocaj la granița dintre România și Bulgaria

_ Bayern Munchen - Real Madrid 0-1 - Semifinala Ligii Campionilor: scor live, știri ale echipei și actualizări în timp ce Vinicius Jnr trage dincolo de Manuel Neuer, când echipa lui Carlo Ancelotti preia conducerea

_ Martorii procesului lui Stormy Daniels i-ar putea oferi lui Donald Trump câteva nopți nedormite: iată cine este probabil să depună mărturie în cazul banilor liniștiți... și ce ar putea spune ei

_ Victorie pe linie ale favoritelor în etapa a 17-a a Ligii Naţionale

_ Israel și Iran: Ce acum? � Răspunsul israelian este așteptat ��n următoarele 48 de ore� � temerile SUA vor fi t�r�te �ntr-un război regional masiv

_ DRAGA JANE: URĂSĂ numele groaznic al animalului meu de companie al iubitului meu - îl folosește de ani de zile și habar nu are că îmi face pielea să se târască de fiecare dată când o spune

_ Lumea stă pe un munte de datorii, navigând pe valurile datoriei globale (analiză)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4843, afisate in 81 pagini.