08:55
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cluj: Asociere pentru realizarea unui tren metropolitan pe o distanţă de aproape 50 de kilometri

Cluj: Asociere pentru realizarea unui tren metropolitan pe o distanţă de aproape 50 de kilometri

Consiliul Judeţean Cluj, Primăria Cluj-Napoca şi alte şapte primării din comune învecinate se asociază pentru realizarea unui tren metropolitan pe o distanţă de aproape 50 de kilometri.

Preşedintele CJ Clu, Alin Tişe, a anunţat joi că a iniţiat un proiect de hotărâre ce vizează asocierea forului administrativ judeţean cu municipiul Cluj-Napoca şi comunele Floreşti, Gilău, Apahida, Baciu, Jucu, Bonţida şi Gârbău, în vederea realizării unui tren metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida. Proiectul va fi supus aprobării plenului Consiliului Judeţean în şedinţa din 29 aprilie 2024.

„Este un proiect de o importanţă strategică nu doar pentru zona metropolitană a Clujului, ci pentru întreg judeţul, un proiect prioritar pe care îl susţinem cu toată convingerea. Vom contribui, astfel, începând chiar de anul viitor, cu circa 10 milioane de euro, pentru materializarea acestei investiţii ce are drept scop fluidizarea traficului auto, o mobilitate mai mare a clujenilor care fac naveta între Cluj-Napoca şi localităţile limitrofe, dar şi reducerea substanţială a timpului parcurs în trafic”, a declarat Alin Tişe.

În baza acordului de asociere, Consiliul Judeţean va acoperi cheltuielile neeligibile ocazionate de construirea parcărilor auto în sistem „Park&Ride", ce vor fi amplasate în vecinătatea staţiilor feroviare din localităţile Bonţida, Răscruci, Jucu, Câmpeneşti, Apahida, Dezmir, Baciu, Suceag, Rădaia, Mera, Nădăşel şi Gârbău.

Finanţarea acestor investiţii urmează a fi realizată atât din bugetul propriu al Consiliului Judeţean, prin alocări multianuale, cât şi din alte surse, inclusiv din fonduri europene.

Reprezentanţii CJ Cluj susţin că, în urma încheierii acordului de asociere vor putea fi demarate, într-un timp cât mai scurt, studiile de pre-fezabilitate, fezabilitate, impact asupra mediului şi evaluarea strategică, astfel încât finanţarea investiţiei să poată fi realizată din fonduri europene, prin Programul Transport 2021-2027.

Viitorul tren metropolitan va utiliza infrastructura feroviară publică existentă, pe traseul Bonţida – Cluj-Napoca – Gârbău, în lungime de 48,8 km. Conform documentaţiei elaborate până în prezent, flota feroviară va cuprinde circa nouă trenuri, cu o capacitate de 420 locuri. Acestea vor funcţiona exclusiv electric, la o viteză maximă de 150km/h şi cu o frecvenţă de 30 minute. De asemenea, se estimează că numărul total al călătorilor transportaţi va fi de aproximativ 7.600 persoane/zi în anul 2030, respectiv de circa 9.500 persoane/zi în anul 2050.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Nordul Gazei în strânsoarea foametei, spune șeful Agenției pentru Alimentație a ONU

_ Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe. Află ce se întâmplă cu zodia ta

_ Juriul din San Diego condamnă doi militanți antifa pentru conspirație criminală �n vederea revoltei �n legătură cu atacul brutal asupra susținătorilor lui Trump

_ Campionatul Mondial de Formula 1: Max Verstappen, în pole position şi la a şasea cursă a sezonului

_ Moderna �nregistrează pierderi de 1,2 miliarde de dolari pe măsură ce cererea pentru COVID Jab se prăbușește, promite investitorilor un vaccin de �generația următoare� pentru a combate noile tulpini

_ Fanii The Idea Of You laudă chimia lui Anne Hathaway alături de co-starul Nicholas Galitzine, care o interpretează pe iubita cu 16 ani mai mică decât ea

_ Bilanț negru: 14 decese ca urmare a inundațiilor și alunecărilor de teren de pe insula indoneziană Sulawesi

_ Serie A: Inter Milano a fost învinsă de Sassuolo, echipa lui Daniel Boloca

_ Comitetul pentru �nvățăm�ntul superior al Ohio State House adoptă proiectul de lege pentru protejarea sportului feminin

_ „În cele din urmă este vorba despre a prezice totul” — teoria ar putea fi o hartă în căutarea materialelor cuantice

_ Universitatea Cluj a eliminat echipa FC Hermannstadt, scor 1-0

_ DOJ cere �nchisoare pentru femeia care a găsit jurnalul lui Ashley Biden care a dezvăluit faptele pervertite ale lui Old Joe cu fiica lui

_ Accident mortal pe DN 2 B: o femeie de 29 de ani și-a pierdut viața în noaptea de vineri spre sâmbătă

_ O maşină a explodat în timp ce era alimentată cu GPL: 20 kg de cocaină au zburat prin aer

_ Școala instalează „uși cușcă” încuiate pentru a împiedica elevii de gimnaziu să folosească toaletele în mijlocul lecțiilor

_ Vitele Criollo: O rasă veche ar putea fi răspunsul industriei cărnii de vită la schimbările climatice?

_ Ținta de patru ore A&E este o farsă. Spitalele joacă cifrele, iar cei mai bolnavi sunt lăsați în pericol, scrie PROFESORUL ROB GALLOWAY

_ Se deschid porţile unei finanţări de 450 de milioane de euro. Când încep înscrierile

_ Athletic Bilbao a învins vineri seara, în deplasare, scor 2-0, gruparea Getafe, în etapa a 34-a din La Liga

_ Cameră cu toaletă (dublă)! O casă de chilipir cu trei dormitoare în Cardiff, cu DOUĂ toalete într-o baie, ajunge pe piață pentru 200.000 de lire sterline

_ Aur vs. Bitcoin: Câștigătorul este...

_ Se naște o nouă putere statală în domeniul 'războiului tăcut'

_ Convertit musulman britanic, în vârstă de 15 ani, care a pus la cale un atac terorist cu cuțitul la Festivalul de la Isle of Wight și a scris familiei sale o scrisoare în care explică de ce plănuia atrocități este condamnat

_ RUPTĂ: Judecătorul declară anularea procesului după ce juriul nu a putut ajunge la un verdict unanim �n procesul de crimă pentru fermierul din Arizona George Alan Kelly

_ Directorul ANM trage semnalul de alarmă: suntem în pragul alertei de Cod Roșu. Avem o vreme a extremelor

_ Omul care a salvat Kievul - Cine este generalul Oleksandr Syrskyi, noul șef al armatei ucrainene

_ Billings din Anglia nu regretă după ce a încheiat cariera de cricket cu mingea roșie

_ Arsenal 2-0 Luton - Premier League LIVE: Cel mai recent scor, știri ale echipei și actualizări pe măsură ce Gunners revin în vârful Premier League - pentru cel puțin 24 de ore

_ Bărbatul din Arizona dezvoltă o tumoare de mărimea unui pepene verde pe gât, care a început ca un „coș mic” – iar acum simte că fața lui este „smulsă”

_ Membru al Gărzii Naționale, arestat pentru trafic ilegal de imigranți peste graniță (VIDEO)

_ Stephen A. Smith spune că legea democrată �mpotriva lui Trump demonstrează că le este frică că nu-l pot �nvinge pe probleme (VIDEO)

_ Președintele Poloniei devine ultimul lider care îl vizitează pe Donald Trump

_ Horoscopul zilei de 19 aprilie 2024. Taurii atrag toată atenția asupra lor

_ Detalii despre consecințele uraganului Ian capturate cu o nouă metodă de teledetecție

_ Abia acum s-a aflat! Unde a fugit moştenitoarea tronului Olandei de teamă să nu fie răpită

_ Un rucsac britanic, în vârstă de 36 de ani, este găsit mort la un hostel din Columbia de către iubita lui, după ce aceasta a zburat din Marea Britanie pentru a i se alătura

_ Profesorul pensionat marchează sindicatul educațional drept „mediu ostil” pentru evrei, după ce a fost chinuit la o conferință în care membrii au fost de acord să dea vina pe Israel

_ Walmart vizează generația Z cu alimente ieftine cu etichetă privată, în timp ce tinerii se luptă în epoca de Bidenomice eșuate

_ China găzduiește Hamas și Autoritatea Palestiniană pentru discuții rare

_ Ambarcațiunile japoneze au aterizat cu succes pe Lună, spune agenția spațială

_ O membră a parlamentului din Coreea de Sud a fost atacată pe stradă

_ Înainte de „Focurile de artificii” din 2 februarie, Goldman observă un „fenomen care nu a mai avut loc niciodată”

_ Sindicaliştii membri ai Federaţiei SANITAS protestează în faţa sediului Ministerului Muncii- SANITAS anunţă acţiuni comune cu o altă mare federaţie sindicală

_ Premieră! România a intrat în topul țărilor cu care atrag investiții străine ca un magnet! E condus de SUA!

_ Premierul Belgiei, Alexander De Croo: Bruxelles-ul va depune tot efortul pentru a finaliza cadrul de negociere pentru aderarea Moldovei la UE până la 1 iulie

_ Recombinarea hidrogenului s-a dovedit a fi cea mai plauzibilă explicație pentru nivelurile ridicate de energie în superflacurile stelare

_ Josie Gibson este surprinsă ținându-se de mână cu Stephen Mulhern în afara studiourilor BBC, în timp ce dezvăluie că este „îndrăgostită de el”

_ Hamas prepares response to Gaza truce offer

_ Creatorul Baby Reindeer, Richard Gadd, „a fost investigat de producători pentru comportamentul său profesional după ce s-a întâlnit cu actrița transgender care a audiat pentru serialul de succes Netflix”

_ California Bill le-ar oferi candidaților de culoare un avantaj în obținerea licențelor ocupaționale

_ Australianul Foketi internat în spital după ce a suferit o accidentare la gât la antrenament

_ Primarul Sectorului 5, premiat la Gala Smart City Industry Awards pentru Proiectul `Locuințe nZeb pentru tinerii din Sectorul 5 al Municipiului București`

_ Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional 'Masă sănătoasă

_ Patriarhul Daniel, cuvânt de învăţătură: 'Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa'

_ Campania Trump depune primul proces electoral din 2024 și cere interzicerea numărării buletinelor de vot prin corespondență după ziua alegerilor

_ Gaza cancer patients' appeal to continue care in Israel

_ Bușoi: Prin exploatarea gazelor din Marea Neagră, România contribuie la securitatea energetică a Europei şi competitivitatea industriei europene

_ Moment șocant, influența mexicană Veilka Pulido și iubitul sunt împușcați în afara sălii de sport, când un bărbat înarmat le dezlănțuie 26 de gloanțe la distanță apropiată

_ Biden a urmărit în timp real în camera de situație cum ploua peste 300 de drone și rachete peste Tel Aviv: în pregătirile tensionate, când Casa Albă se pregătea ca Iranul să înceapă să distrugă Israelul

_ Noi moduri de a întări mătasea de păianjen biomimetică


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 215, afisate in 4 pagini.