19:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ O parte din Autostrada Moldovei se termină mai repede: când se va circula pe o porțiune extrem de așteptată

O parte din Autostrada Moldovei se termină mai repede: când se va circula pe o porțiune extrem de așteptată

"Pe primele două tronsoane de la Ploieşti la Buzău vă pot spune că rămânem pe termenul asumat, şi anume octombrie anul acesta vor fi date în circulaţie. Pe lotul 3 care, din păcate, a tot fost amânat cam un an jumate de diversele contestaţii şi răspunsuri date de către cei de la CNSC, vor începe lucrările la 1 martie, deci în două săptămâni, iar aici, pe cele 4 loturi, este o mobilizare nu bună, ci foarte bună. (...) În toamna acestui an, spre sfârşitul anului, se va circula pe cele patru loturi, chiar dacă două au termenul 2025. Avem un constructor care de fiecare dată reuşeşte să devanseze toate aceste termene asumate şi nu va face excepţie acest tronson de la Buzău la Focşani. Mai mult decât atât, am convenit cu constructorii ca în momentul în care se termină câte un tronson de la o descărcare la alta, să poată fi utilizat întreg tronsonul, să poată fi dat în circulaţie. Adică să nu aşteptăm întregul lot 4 sau întregul lot 3. În momentul în care sunt finalizate lucrările pe bucăţi care pot fi date în circulaţie, să facem acest lucru fără să aşteptăm toată birocraţia legată de recepţiile finale pe loturi (...) Lucrările continuă şi în sus, spre Paşcani, şi colegii (...) mi-au spus că ritmul e acelaşi", a declarat Grindeanu, la Focşani.

El a subliniat că acest finalizarea acestui lot al A7 este deosebit de importantă pentru municipiul Focşani, deoarece va prelua mare parte a traficului din oraş.

"Ştiu că e foarte important acest lot 4, care ajută foarte mult Focşaniul, şi domnul primar mi-a spus acest lucru. E şi cel mai înaintat. Dacă se mai rezolvă câteva chestiuni, să zicem aşa birocratice pe care ni le-au spus colegii din companie, putem pe finalul acestei veri să spunem că tot lotul acesta 4, cocoaşa asta de la Focşani, va fi dată în circulaţie şi ştiu că va fi de folos pentru întreaga circulaţia din zonă", a spus ministrul Transporturilor.

Potrivit ministrului Transporturilor, în următoarea perioadă vor fi finalizate şi studiile de fezabilitate pentru următoarele tronsoane ale A7, până la Siret.

"S-au finalizat, aproape finalizat, studiile de fezabilitate şi pe tronsonul Paşcani - Suceava, deci în perioada următoare, în următoarele săptămâni, probabil vom fi în stare să scoatem la licitaţie şi acea bucată de la Paşcani la Suceava. Ştiţi că ţinta noastră este să ne ducem până sus, la Siret. Probabil în primăvara acestui an să reuşim să termină şi studiul de fezabilitate şi de la Suceava la Siret. E important acest lucru", a precizat Grindeanu.

Autostrada A7 Ploieşti - Buzău - Focşani - Bacău - Paşcani are o lungime de 319 kilometri, proiectul fiind divizat în patru secţiuni: Ploieşti - Buzău cu o lungime de 63,25 km; Buzău - Focşani cu o lungime de 82,44 km; Focşani - Bacău cu o lungime de 95,9 km; Bacău - Paşcani cu o lungime de 77,39 km.

Dacă primele 2 loturi din autostrada Moldovei vor fi date în folosință în 2024, pe Lotul 3, lucrările vor începe abia pe 1 martie 2024.

”Pe Lotul 3 (Pietroasele- Municipiul Buzău), cu o lungime de 13,9 km, lucrările urmează să înceapă pe data de 1 martie 2023.

Asocierea de constructori turci are la dispoziție 20 de luni și 1,09 miliarde de lei (fără TVA) pentru finalizarea lucrărilor.

Construcția tronsoanelor din A7 (Autostrada Moldovei), între Ploiești și Pașcani, este finanțată prin #PNRR, motiv pentru care lucrările trebuie finalizate cel mai târziu în 2026.”, a mai spus ministrul Transporturilor.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Tragedie pe DN 24 în județul Vaslui: O persoană a murit în urma unui accident rutier

Bolșevicii de ieri, Soroșiștii de azi. "Nu exista persoane nevinovate exista doar persoane de care nu ne-am ocupat destul". Lui Călin Georgescu i se aduc acuzații care le depășesc pe cele date românilor de paukeristii bolsevici in anii 50

_ Bărbat, 20 de ani, este arestat pentru tentativă de viol asupra unei femei în timp ce mergea lângă Tooting Common

_ Martorii procesului lui Stormy Daniels i-ar putea oferi lui Donald Trump câteva nopți nedormite: iată cine este probabil să depună mărturie în cazul banilor liniștiți... și ce ar putea spune ei

_ Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut cu 1,5% în primele nouă luni

_ Victoria's Secret Angel Lais Ribeiro, în vârstă de 33 de ani, dezvăluie trucurile ULTIMATE de frumusețe și wellness din spatele look-ului ei de supermodel - și tratamentul brazilian „top secret” după care jură să rămână într-o formă atât de uimitoare.

_ Denunțătorul Boeing Joshua Dean moare brusc după ce a acuzat furnizorul că ignoră defectele de siguranță în producția 737 Max

_ Povestea curioasă a lui Taylor Lorenz... Și preocupările întârziate ale Washington Post

_ „Nu a meritat ce i s-a întâmplat”: familia unui bărbat, în vârstă de 67 de ani, al cărui tors fără cap și rămășițe au fost găsite în Salford, aduce un omagiu „personajului unic și drăgăstos”

_ Irakul reia discuţiile cu SUA privind viitorul coaliţiei antijihadiste

_ Protejează plantele de orez de căldură atunci când atacă noaptea

_ Firma suedeză achiziționează catalogul legendelor rock-ului KISS

_ Băncile vor fi obligate să permită 'plăţi instant' clienților din statele europene, inclusiv în România

_ Când caii de cavalerie gospodărească fug: de la jubileul de platină până la încoronare, cum nu au reușit întotdeauna să își păstreze calmul

_ Femeile se adună în Scoția pentru a „testa” noua lege fascistă privind „crimele de ură”, înconjurată de activiști trans țipători și ostili

_ Abuzurile din West End din Londra se triplează în doi ani: comercianții spun că criminalitatea amenință viitorul cartierului comercial, deoarece hoții vizează tot mai mult turiștii străini bogați

_ Doi morți după ce un cuțitar din Manhattan a pornit în groază, atacând trei persoane la întâmplare

_ Palestinienii pot conta pe studenții americani, dar nu și pe aliații arabi când vine vorba de proteste (ANALIZĂ)

_ „Perversitatea” lui Michael Cohen: un judecător federal îl denunță pe fostul „reparator” al lui Trump ca fiind un sperjur în serie

_ Şeful diplomaţiei UE face o vizită la Kiev

_ Uită de Marte, există extratereștri pe... K2-18b? Descoperirea unei planete de două ori mai mare decât Pământul care emite gaz „produs doar de viață” stârnește entuziasm uriaș în rândul astronomilor

_ Studiul descoperă cele mai vechi dovezi că oamenii au folosit focul pentru a modela peisajul Tasmania

_ Fosta Demi Moore, Bruce Willis, îi urează icoanei de acțiune o 69 de ani de naștere foarte fericită, cu câteva imagini noi: „Te iubim și suntem atât de recunoscători pentru tine”

_ VIDEO George Simion, primul candidat la prezidențiale care a votat, în diaspora

_ Studiul constată că mesajele anti-piraterie se întorc, în special pentru bărbați

_ Măsurătorile avansate dezvăluie fenomene la scară nanometrică în diselenura de tungsten

_ Emirul Qatarului se angajează să investească 10 miliarde de euro în Franţa

_ Un cuplu este forțat să vândă noul Land Rover cu o pierdere de 14.000 de lire sterline LA O LUNĂ după ce l-au cumpărat, după ce asigurătorii și-au anulat polița - și nici producătorul nu îi va asigura, deși sunt „șoferi model”

_ Rusia spune că lovitura cu drone din Ucraina a lovit centrala nucleară Zaporizhzhia

_ O femeie de afaceri care se confruntă cu închisoare după ce a alergat și a ucis copilul în cărucior suferă un „atac de cord” cu câteva ore înainte de a ajunge în instanță

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii au doborât cinci drone lansate de Rusia, în cursul nopții asupra regiunii Dnipropetrovsk

_ Baie de sânge: zguduire uriașă la RNC, în timp ce echipa lui Trump se pregătește să elimine peste 60 de angajați

_ Pe loc repaus! Preşedintele Klaus Iohannis a trecut în rezervă generali MApN

_ În Franța, dreptul la avort și interzicerea hijab-ului evidențiază un standard dublu privind drepturile femeilor

_ Cum să obții 49 de zile de concediu din 21 de zile de concediu anual... și unde să mergi pentru a profita la maximum!

_ Sunt un profesionist de curățenie - acestea sunt cele cinci greșeli frecvente pe care le faci când îți faci curățenie acasă

_ Răzvan Marc şi Roland Modoianu au ratat medaliile la bară fixă, la Cupa Mondială Challenge din Antalya

_ DEVENIT VIRAL: Starul de baschet NCAA descrie cum a fost să-l cunosc pe Dementia Joe la Casa Albă (VIDEO)

_ Milioane de butoaie de petrol dispărute aruncă o cheie în prognoza cererii de urs a AIE

_ Iga Swiatek, liderul mondial, triumfă în fața Madisonei Keys și ajunge în finala turneului WTA de la Madrid

_ Iranul deschide înregistrarea candidaților pentru votul prezidențial rapid după moartea lui Raisi

_ Antrenorul personal, în vârstă de 60 de ani, aproape că își pierde brațul din cauza sepsisului după o mușcătură îngrozitoare de păianjen - înainte ca controlul dăunătorilor să descopere un cuib de până la 500 de văduve false veninoase în casa lui

_ Dublă durere pentru Tommy Walsh de la Homes Under The Hammer, în vârstă de 67 de ani, deoarece se dezvăluie că are o tumoare pulmonară - la câteva zile după ce a fost anunțat că va fi înlocuit de Owain Wyn Evans de la Radio 2, 39 de ani

_ Fostul director al CDC recunoaște „Efectele secundare semnificative” ale vaccinurilor COVID la tinerii sănătoși – solicită o revizuire independentă similară Comisiei 9/11 (VIDEO)

_ Cercetătorii dezvăluie o încălzire anormală în atmosfera superioară a soarelui

_ Eurovision va avea loc în condiții de securitate sporită în Suedia, deoarece poliția se teme de atacuri teroriste din cauza participării Israelului, cu o ardere a Coranului planificată în prealabil

_ Comercianții își bat joc de români cu efectul 'waterbed': Odată cu plafonarea prețurilor la unele produse, s-au majorat prețurile la altele

De ce sa înjuri votanții că votează cu cine vor ei? Tonomatul puterii pe nume Ciutacu care pupă la greu poala Pucistului Ciolacul și a lui Gold Corporation Ponta ii înjură oribil pe votanții lui Călin Georgescu.

_ Fiul Prințesei Anne, Peter Phillips, vorbește despre ultimele clipe din inimă cu bunica sa, regretata Regina Elisabeta - recunoscând că este încă „destul de emoționant” să privim înapoi

_ 'Mi-au zis că viața mea sexuală s-ar putea termina'

_ Walmart anunță retragerea politicilor Woke DEI

_ Corpul meu este acoperit în proporție de 70% de tatuaje - am fost ignorat de oamenii de la serviciu și sunt urmărit prin supermarket de agenți de securitate

_ Stoltenberg de la NATO se așteaptă ca SUA să rămână „aliat angajat”, chiar dacă Trump se întoarce

_ Aristocratul „puțin promiscuu” care a devenit Prima Doamnă a Rock 'n' Roll: RICHARD KAY despre viața răvășită a Lady Cobbold în timp ce ea moare la vârsta de 83 de ani

_ SIL FĂRĂ Vârstă SOS

_ Războaiele cu grădini din suburbie: un cuplu care hrănește pescăruși, vulpi și animale sălbatice în grădina lor re-sălbatică îi acuză pe vecinii de lângă „The Glums” că „au răzbunare” împotriva lor

_ Alpha Bank și Unicredit au în plan extinderea în România și pe alte piețe


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1741, afisate in 30 pagini.