![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Prima reacție a lui Joe Biden după anunţul lui Trump despre NATO: 'Niciun alt preşedinte din istoria noastră nu s-a înclinat vreodată în faţa unui dictator rus'![]() Prima reacție a lui Joe Biden după anunţul lui Trump despre NATO: 'Niciun alt preşedinte din istoria noastră nu s-a înclinat vreodată în faţa unui dictator rus'Trump afirmase că dacă va ajunge din nou preşedinte al Statelor Unite nu va asigura protecţie faţă de Rusia aliaţilor din NATO care nu îşi îndeplinesc obligaţiile financiare. Într-un discurs de campanie de la sfârşitul săptămânii trecute, el a relatat că şeful de stat al "unei ţări măreţe" l-a întrebat odată dacă SUA vor apăra ţara respectivă de Rusia dacă nu îşi achită cheltuielile de apărare. Republicanul susţine că a replicat "nu, nu vă voi proteja", ba chiar ar fi adăugat că ar "încuraja" Rusia "să facă ce naiba vrea". "Niciun alt preşedinte din istoria noastră nu s-a înclinat vreodată în faţa unui dictator rus", a declarat Biden. "Daţi-mi voie să spun cât se poate de clar: eu nu voi face niciodată asta". El a întrebat retoric: "vă puteţi imagina un fost preşedinte al Statelor Unite care spune asta? Întreaga lume a auzit" şi a adăugat: "Cel mai rău e că vorbeşte serios". "Când se gândeşte la NATO, el (Trump) nu vede alianţa care apără America şi lumea. Vede o taxă de protecţie". NATO se bazează pe principiul descurajării: articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic prevede că un atac armat asupra oricărui membru este considerat un atac împotriva tuturor aliaţilor. Biden a reamintit că articolul respectiv a fost invocat o singură dată în istorie, chiar în sprijinul Statelor Unite, după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu